
– Doamnă psiholog, noile dvs. prelegeri și cărți exprimă o îngrijorare profundă față de starea de spirit a omului modern. După părerea dvs., ce anume ne chinuie?
– Starea de disperare în care intrăm din cauza faptului că ne simțim copleșiți de viața de zi cu zi. Fiecare cunoaște această situație: de dimineața până seara, lumea în care trăim ne întâmpină asemenea unui câmp de luptă, în care trebuie în permanență să răzbim. Să facem rost de ceva, să rezolvăm o treabă, să-i dăm cuiva un telefon… Viața ajunge să fie percepută ca o nesfârșită listă cu lucruri de făcut. Necruțătorul „TREBUIE”. Toată nebunia începe încă din primele clipe ale dimineții, din baie, când mă privesc în oglindă și mă gândesc: nu arăt bine, aceste riduri ar trebui să dispară, burta, de asemenea, părul ar trebui să fie mai voluminos. Mesajul permanent este: fă ceva. Acum! Fără întârziere! Și aceste liste cu lucruri pe care simțim că le-am avea de făcut cresc tot mai mult. Numărul urgențelor devine atât de mare, încât nu mai putem să facem față, indiferent cât timp suplimentar ar părea să ne asigure evoluția tehnologică. Iar asta ne silește să avem o relație conflictuală față de lume, condiția de a fi mereu nemulțumiți și frustrați.
– Nu mai este vorba despre „ce-am vrea” să facem, ci despre ce „trebuie” să fie făcut…
– Exact. Trebuie să facem zilnic câte zece mii de pași, trebuie să ne ocupăm la timp de pensia noastră, de condiția fizică, de părinții cei vârstnici, de familie, de prieteni, de joc, de ziua grozavă de naștere a copilului, de relație, de grădină sau de următoarea serbare. Fiecare poate lungi această listă după pofta inimii. Și de teminat, nu terminăm niciodată.
– Și care este alternativa?
– Este vorba despre un nou echilibru. Resimțim o nostalgie profundă față de un alt mod de a exista, un dor de a rezona cu ceva. Despre asta este vorba.
– Rezonanță înseamnă în fizică a oscila la unele frecvențe…
– Da, și asta se aplică și în plan social. Ne dorim să fim impresionați și înduioșați de ceva. Poate fi vorba despre muzică, întâlniri, experiențe trăite în natură, călătorii sau o carte. Este vorba, în sens figurat, de a simți o chemare și de a ne opri în loc pentru „a-i da ascultare”. Îmi place vorba aceasta: să stăm locului și să ne ascultăm inima. Mulți au uitat cum să facă asta. Trebuie să lăsăm ca lucrurile să aibă efect asupra noastră și apoi, în cel mai bun caz, să ne lăsăm transformați de ele. Simțim că trăim doar atunci când ne lăsăm atinși și transformați.
– Ce înțelegeți prin „transformați”?
– Ca ceea ce trăim să activeze ceva în noi și să ne modifice într-un sens pozitiv: starea de spirit, atitudinile, poziționările. Nu există și pentru dvs. o carte care v-a schimbat viața? O melodie care v-a trezit noi rezonanțe interioare și v-a deschis noi orizonturi? O conversație care v-a dat o senzație durabilă de împlinire?
– Există, dar așa ceva se întâmplă foarte rar.

– Tocmai. Mulți dintre noi constatăm că rămânem în general aceiași, indiferent de experiențele pe care le trăim. Să luăm drept exemplu călătoriile. Suprafețele se modifică tot mai rapid. Călătorim încolo și-ncoace. Căutăm exoticul în străinătate și rămânem totuși aceiași, pentru că aproape niciodată nu ne lăsăm atinși și transformați. Vrem să vedem, să atingem în treacăt, dar nu să ne expunem cu adevărat. Pentru că asta înseamnă să devenim vulnerabili. Iar orice risc trebuie exclus. Dar în acest fel nu se naște acea senzație că trăim cu adevărat. Mult mai mult câștigăm dacă privim îndelung o floare pe care o îngrijim. Gestul în sine are mai multă emoție decât să ne transformăm în niște glob-trotteri. Dar tocmai această imprevizibilitate, tocmai această emoție reprezintă pentru mulți ceva neplăcut. Ea nu era în program. Nu se afla pe lista cu TREBUIE. Să permită ca ceva să se întâmple pur și simplu, fără a cunoaște rezultatul, li se pare nerezonabil. Că doar au și așa destule pe cap. Iar cine face doar lucruri despre care știe că vor funcționa împiedică tocmai tipul de experiențe care-i vor permite să rezoneze sensibil cu universul din jur. Și să se bucure.
– Cum se poate depăși închistarea aceasta în care trăim? Poate fi natura o soluție?
– Deocamdată relația predominantă față de natură rămâne, în mare, una agresivă. Noi consumăm natura, o stăpânim și o otrăvim. Iar printre urmările acestei atitudini se numără schimbările climatice și dispariția unor specii. Dar noi continuăm să o facem. Dar este adevărat: nemulțumirea față de această situație este tot mai mare. Oamenii au început să gândească – sau mai bine-zis să resimtă – în mod diferit aceste lucruri. „Înapoi la natură” nu este doar un slogan. În spatele acestor cuvinte se află nevoia profundă a multor oameni de a fi din nou în legătură cu mediul înconjurător, cu izvorul originar al existenței.
– Și cum ar trebui procedat? Ce pot face eu, ca simplu individ, ca atunci când hălăduiesc prin pădure, să transform ceea ce văd în emoție?
– Să mă concentrez pe ce văd, în loc să mă gândesc la lucrurile nerezolvate de pe lista de urgențe. Să încerc să simt ca în anii copilăriei, când mâncam rășina de pe copaci și vântul avea miros. Să mă las, pur și simplu, stăpânit de senzații și de emoții. Să fiu bucuros de ceea ce simt.
– Să fie așa de simplu drumul spre bucurie?
– Toată ziua apar mici chemări către ea. Atâta doar că nu răspundem la ele. Chiar și dacă ne simțim copleșiți de viața de zi cu zi ne putem deschide, putem fi curioși, putem părăsi cărările bătătorite și lăsa ca lucrurile să decurgă de la sine, cum o fi să fie! Adică să ne oprim și să dăm ascultare acestor chemări. Diferența o fac micile momente și întâlniri. Să vorbim cu colegul, în loc să-i scriem un mesaj, să lăsăm telefonul în buzunar la concert. În perioada asta de pandemie, să ne percepem cu adevărat partenerul, copiii și prietenii, să-i dăruim persoanei fără adăpost de pe stradă o privire și poate chiar și un bănuț. Astfel am creat deja un mic moment de emoție.
– Pandemia a schimbat și traseele obișnuite ale vacanței. Multe granițe s-au închis și oamenii sunt constrânși să-și petreacă zilele de concediu acasă. Vedeți în faptul ăsta vreun avantaj?
– Un mare avantaj, dacă oamenii vor ști să „trăiască” cu adevărat vacanța acasă, să se bucure de lucrurile care îi înconjoară, de parcă le-ar vedea pentru prima oară în viața lor. Universul știut e plin de taine și de neprevăzut. Ca să poți pătrunde în el trebuie, în primul rând, să uiți de lista cu „trebuie” și să folosești o cheie uitată: emoția.
DINA BRAN
Foto: VICTOR MERCEA (2)