CORINA CARAGEA (PRO TV): „Aș putea foarte bine să mă mut pe o insulă și să lucrez în on-line”

„Ești combinată cu șefu’!”

– Faci parte din „elita” Pro TV și te ocupi, de peste 15 ani, de ştirile din sport. La debut erai aproape singură printre băr­bați, iar acum femeile par majoritare în domeniu. Ce statut mai au azi jurna­ listele din sfera sportului?

– Într-adevăr, la început, percepţia generală era că fetele din redacţiile de sport erau frumoase şi atât. Şi că ajun­ se­ seră acolo fiindcă „Te-a băgat taică-tu!” sau „Eşti combinată cu şefu’!” sau „Ai avut tu o pilă”… Or, îmi aduc aminte că,în ziua în care m-a angajat, şeful mi-a spus: „Tu trebuie să ştii să faci me­ seriile tuturor colegilor tăi. Aşa că nu vii seara, la jurnal, la ora 19:00, şi intri pe post! Vii la ora 12:00, stai la şedinţa de su­ mar, propui subiecte, citeşti presa interna­ ţională, vor­beşti cu reporterii, scrii ştiri, mergi la montaj, pui voci, faci titraje şi înveţi şi treaba produ­ că­ torului. Dacă eşti în tura de dimineaţă, o să fii singură, deci tu o să selectezi şi-o să scrii ştirile şi, dacă n-ai dat o anumită informaţie, care se dovedeşte a fi fost importantă, dar ai sărit-o, tu răspunzi.” Cam aşa stau lucrurile în redacţia Sport de la Pro TV şi aşa au stat întotdeauna, de când, la Pro TV, a apărut prima pre­ zentatoare de ştiri sportive din România, Ra­ luca Arvat – ideea cu prezen­tatoarele de sport fiind apoi pre­lu­ ată de toate celelalte tele­viziuni. Aşadar, de când Raluca şi Pro TV-ul au deschis calea, femeile au prins cu­ raj şi au căpătat încredere în ele, pu­bli­cul, la rândul lui, a căpătat încredere în ele, iar azi, privind la toate televi­ ziunile din Româ­nia, este clar că femeile domină partea de prezentare din Sport.

– Tu cum ai ajuns la ştirile sportive? Ştiu că în liceu ai fă­cut modelling şi aveai mult suc­ces!

– Eu mi-am dorit de foarte devreme să devin jurnalist. În copilărie şi în adolescenţă îmi cum­păram tot felul de ziare şi reviste şi aveam colecţia „For­mula As” integrală! Și am avut noroc că părinţii mei, cu toate că nu aveau tangenţă cu presa – ma­ ma a lucrat la spitalul „Gri­ gore Ale­ xan­ drescu”, iar tata, la „Elec­tro­teh­nica” –, nu s-au opus alegerii mele, ci m-au susţinut în ideea că e cel mai bine ca omul să facă meseria de care este atras, căci aşa va fi fericit. Așa că, după ab­ solvirea liceului, am intrat la Fa­ cul­ tatea de Jurnalism şi, după încă un an, am intrat şi la Facultatea de Co­ mu­ nicare, Relaţii Publice şi Publicitate. În 2003, când eram în anul II, un prieten a văzut un anunţ la Realitatea TV, că se căutau prezentatori, şi mi-a zis: „De ce nu-ţi tri­ miţi şi tu CV-ul?” L-am trimis și, du­pă o vreme, am primit un telefon de la televi­ziune şi cineva mi-a spus că nu eram toc­ mai potrivită pentru rolul de pre­zentator, că eram foarte tânără şi nu aş fi avut su­ficientă cre­ dibilitate, dar că totuşi voiau să vin la ei, să mă „şco­ lească”, întrucât    tocmai îşi pu­ neau pe pi­ cioare redacţia Sport. Şi m-am dus: am muncit, am în­ văţat, o vreme am stat în probe şi, până la urmă, am primit OK-ul şi am ieşit pe post. Unde m-a văzut Costi Mocanu, care la vremea aceea era şeful redacţiei Sport de la Pro TV. Şi Costi m-a sunat şi m-a invitat să stăm de vorbă: voia să mă angajeze la Pro. Dar eu n-am cre­ zut că vorbeam într-adevăr cu Costi Mo­ canu, am crezut că era cineva care făcea o glumă nesărată, aşa că i-am spus: „Nu pot să vorbesc acum, te sun eu mai târziu!” Dar nu l-am sunat. Costi însă a tot insistat, până la urmă, convinsă că era chiar el, l-am ascultat, dar, la final, i-am refuzat oferta. I-am spus că eu sunt o per­soană loială şi că nu mi s-ar fi părut în regulă să plec de la Realitatea atât de curând, după ce oa­menii de-acolo investiseră atât de mult în mine. Să mă mai lase măcar un an. Apoi, du­ pă un an, Costi m-a chemat din nou la Pro TV şi, de data asta, m-am dus!

„Nu sunt o fanatică a sportului, dar nici o sedentară”

– Dar tu, Corina, ai vreo legătură per­ sonală cu sportul?

– Părinții mei m-au dat la diverse spor­ turi de mică, dar nu în sensul ca eu să fac performanţă, ci doar ca să mă dezvolt armonios. Am fost la volei, la baschet, la karate, la înot…  Iar azi fac în con­ tinuare sport, ca să mă menţin într-o stare fizică şi psihică bună. Merg de 2-3 ori pe săptă­ mână la sală, merg cu rolele, merg la patinoar, alerg în parc, merg cu bicicleta… Caut echi­ librul: nu sunt o fanatică a sportului, dar nici o seden­tară. De asemenea, îmi place să merg la meciuri: de fotbal, de baschet… Când îmi aleg o vacanţă, mă uit şi pe calen­ dar, să văd dacă la acea desti­naţie aş putea să prind vreun meci „tare”, şi, da­că e cazul, îmi şi iau bi­let…

– Călătoriile sunt ma­rea ta pasiune. Ai chiar şi un blog pe care scrii tot felul de materiale legate de voiajele pe care le faci! Ce anume îţi hră­ neşte această pasiune?

– Pe lângă faptul că te relaxează, călătoria de plă­ cere este o extraor­ di­ nară şcoală de viaţă! Uite, de exemplu, când am a­ juns în Japonia, mi s-a pă­ rut că, efectiv, am „ate­ rizat” pe o altă planetă – din toate punctele de ve­ dere! Plus că poţi să afli lucruri noi, inclusiv des­ pre tine însuţi: te trezeşti în­ tr-o situaţie neaşteptată, în ca­ re trebuie să te des­ curci cumva, şi uneori ai reacţii de care nu te-ai fi bănuit capabil. De asemenea, în funcţie de situaţii, ai ocazia să înţelegi în mod autentic ce înseamnă toleranţa, răbdarea, em­ patia… diver­se concepte pe care suntem convinşi că le cu­noaş­tem, dar, abia confruntaţi cu nişte circums­tanţe speciale, ne dăm seama că doar am avut impresia că le cunoşteam şi că, de fapt, le învă­ţăm abia aco­lo, în acele clipe speciale. Călătoriile sunt lec­ții de viață. De-asta sunt atât de nerăb­dătoare să plec la drum! Că, practic, din salariu, eu nu-mi cumpăr nimic cu valoare materială, ci cea mai mare parte din bani o investesc în călă­torii, mai scurte sau mai lungi.

– Ce fel de călător eşti tu: genul organizat, care-şi urmăreşte neabătut programul dinainte stabilit, sau genul relaxat, care se lasă în voia inspiraţiei de moment?

– La început, îmi făceam acasă documentări temeinice şi o porneam la drum cu liste bine stabilite, pe care treceam toate locurile unde tre­ buia neapărat să ajung. În timp însă, mi-am dat seama că locurile cele mai interesante şi oamenii cei mai frumoşi i-am descoperit atunci când m-am abătut de la planul pe care mi-l pro­pu­sesem şi, pur şi simplu, am explorat „la liber” ţara în care mă aflam. Abia atunci am găsit viaţa ade­ vărată! Aşa că, acum, aşa pro­ cedez tot timpul: îmi stabilesc nişte puncte mari de re­ per, dar, în rest, mă las condusă de inspiraţie.

„În mod cert, nu m-am măritat”

– Pleci singură în călătorii sau ai un „soț secret”, despre care lumea nu știe?

– Nu, nu sunt căsătorită! Dar mă bucur că m-ai întrebat direct, pentru că, deşi am mai de­clarat asta, ştirile false, legate de faptul că m-aş fi măritat, au continuat să apară în presa care, cău­­tând audienţa cu orice preţ, e gata să se folo­seas­că inclusiv de zvonuri sau chiar să inventeze „o ştire” din nimic. Sper că, dacă informaţia asta va fi citită într-o revistă ca „Formula As”, ea va fi, în sfârşit, crezută. E adevărat, eu sunt o per­ ­ soană discretă, dar asta e una, iar să inventezi „o ştire”, doar pentru că vrei audienţă, e cu totul alta. În cei 15 ani de când am căpătat vizibilitate, datorită Pro TV-ului, m-am văzut şi căsătorită, şi divor­ţată, şi combinată cu diverse personaje, şi des­ părţită de ele… Aşa că, repet, mă bucur că mi-ai pus între­ barea asta: poate, în sfârşit, s-or lămuri oamenii că nu e nimic dubios la mijloc, că sunt doar un om discret, în ceea ce priveşte via­ ţa mea perso­ nală, şi că, în mod cert, nu m-am mă­ ritat.

– În lunile astea de pandemie cum te-ai descurcat? Cu toţii sun­tem puși la grea încer­care…

– În perioada de izolare, mi-a fost destul de greu, ca nouă, tutu­ror: n-am mai putut să fac sport în aer liber, n-am mai putut să merg la ci­nema… Dar, pe de altă parte, de multă vreme îmi do­ream cu ardoare măcar o zi în care, pur şi simplu, să nu fac nimic: să stau în casă şi să nu mă ridic de pe ca­napea. Şi uite c-am primit nu o zi, ci vreo şaizeci de zile de rela­ xare! (râde) Plus că, în lu­ nile astea, am avut po­ sibilitatea să mă regă­ sesc, după pofta inimii, cu cei din fa­milie. Şi, nu în ultimul rând, m-am apro­ piat mai mult şi de mi­ ne în­sămi, adică am făcut lucruri care, inevitabil, te îndeam­ nă să pri­veşti spre pro­priul tău inte­rior şi să te analizezi cu luci­ditate: am citit mult, m-am uitat la multe docu­mentare… Apoi m-am ocupat cu mai multă aple­care şi de comu­nitatea mea din on-line, fiindcă înainte nu a­ veam vreme să le răs­ pund tuturor celor care-mi scriau pe blog.

Turul României cu mască și dezinfectanți

– Şi după ce ni s-a dat voie să ieşim iarăşi din case?

– Ei, imediat am şi pornit în incursiuni prin ţară. N-am putut să mai stau locului! (râde) Mi-am organizat o serie de mini-va­canţe prin zone pe unde nu mai fusesem deloc, pe unde nu mai fusesem demult sau pe unde îmi place să ajung cât mai des po­sibil: am fost prin judeţul Hune­ doa­ ra, prin judeţul Co­ vasna, m-am dus la Viscri şi la Sighi­şoara, m-am re­ întors în satele Peştera şi Măgura, de lângă Bran, care-mi sunt foarte dragi, dar şi în Sibiu, care mă fas­ cinează… Uite, asta a fost o altă parte bună a pandemiei: a mai ridicat turismul autohton. Mă rog, când spun că turis­ mul autohton a fost ri­ dicat, mă refer la faptul că românii au rămas în țară şi cei din domeniu au câşti­gat foarte bine, nu și că nivelul turis­ mu­ lui autohton s-a ridicat. Din păcate, mai avem mult de lucru în ceea ce priveşte calitatea ser­ vi­ ciilor. Ceea ce, sincer, m-a surprins. Eu cre­ zu­ sem că oamenii vor pro­ fita de ocazie şi, până la ve­ nirea valului de turişti ro­mâni, îşi vor fi re­ zolvat problemele, vor fi scăpat de „bubele” pe care le aveau de multă vreme. Dar nu s-a întâm­ plat aşa! Unii au mărit preţurile, unii au devenit şi mai nepăsători, pe principiul că „oricum îmi vin clienţi”… Iar în sensul ăsta, ne­gativ, litoralul ro­ mânesc e cel mai bun exem­plu. Sincer, din cauza calităţii slabe a serviciilor de acolo, asta e partea din ţară unde nu-mi place să stau mai mult de o zi.

– Îți lipsesc vacanțele în străinătate?

– Am plecat și anul ăsta! După ce au fost re­ luate zborurile, în iulie, m-am dus în Germania, pentru o săptămână, iar acum, în septembrie, am fost pentru unsprezece zile în Creta, în Grecia. Şi m-am simţit atât de bine acolo! Am remarcat că, în străinătate, oamenii respectă cu mult mai mul­ tă stricteţe regulile dictate de prudenţa sa­ nitară – chiar şi turiştii români din străinătate sunt mult mai disciplinaţi, sunt mult mai atenţi la aceste reguli.  

– Deci nu te-ai temut nicio secundă că ai putea să te îmbolnăveşti de COVID?

– Nu, eu nu intru în categoria panicaţilor la extrem şi nici în aceea a relaxaţilor care fri­zează inconştienţa, ci mă situez la mijloc. Respect cu sfinţenie regulile de protecţie sanitară – peste tot am plecat „înarmată” cu măşti medicale, cu dezinfectanţi… –, dar nu renunţ la viaţa mea. E adevărat, nu e uşor şi nici plăcut, dar m-am adaptat la situaţie şi-mi văd de viaţă, chiar şi în condiţiile astea.

– Corina, pe termen scurt, viața ta pare or­ga­nizată perfect. Dar pe termen lung? Care este viitorul tău de dincolo de sticla televizorului?

– Sunt conştientă că nimeni nu rămâne veşnic tânăr şi frumos şi că va veni şi mo­mentul când va trebui să mă retrag de pe sticlă. Cu toate astea, nu mi-am plănuit viitorul de pe acum. Nu mi-am conceput o strate­gie de viitor pe care s-o bat în cuie. Cine ştie ce oportunităţi îmi va oferi viaţa! Ce pot să spun acum este că-mi place mult ce fac pe partea de on-line, faptul că am ajuns să creez conţinut şi pentru un alt tip de public, aşa că vreau să continui. Cu atât mai mult cu cât conţinut în on-line pot să creez din orice colţ al lumii. Uite, la un moment dat, când n-o să mai fiu pe TV, aş putea foarte bine să-mi iau lap­ top-ul, să mă mut pe o insulă şi să lu­ crez în on-line, îm­binând utilul cu plă­ cutul! E un plan bun, nu crezi? (râ­de)

Foto: PRO TV