* Iulian Ignat, „Pelerinajul electric”, Editura Integral (tel. 0770.34.98.02), 100 p.
În afară de muzica așa-numită clasică, pe care de-a lungul vremurilor oricine o poate trăi, și de muzica etnică tradițională, în care se regăsesc comunități întregi, fiecare generație are muzica și interpreții ei la modă pe care îi adoră și cărora le rămâne fidelă toată viața. Colegul nostru Iulian Ignat e un jurnalist care își îmbină pasiunea pentru poezie cu aceea pentru muzică și fotografie (păcat că volumul n-a putut fi ilustrat cu fotografiile lui). Mai curând timid și taciturn în societate, el îmbrățișează cu entuziasm în articole, oameni dăruiți și creativi, fie că e vorba de lăutari virtuozi, de formații și de soliști capabili să umple stadioane și mari piețe. Ca mai toți cei din generația care are azi între 40 și 50 de ani, e din adolescență rocker (amator în special de rock progresiv), și în volumașul pe care vi-l recomand își povestește cu har și haz amintirile și aventurile din călătorii prin țară și străinătăți, pe urmele unor „idoli” la ale căror concerte ardea să asiste, fie ca simplu fan, fie ca jurnalist și fotoreporter. Ca licean și student în anii 90, nu avea adesea nici bani de tren, nici pentru bilete la concerte și festivaluri, dar o pornea totuși la drum mânat de dorința de a se împărtăși din nebunia zecilor de mii de tineri care cântau și dansau împreună cu cei de pe scenă, până la uitare de sine, fericiți să-i vadă live pe cei ce le ritmau zilele și nopțile. Îi reușea de fiecare dată, chiar dacă pentru asta era nevoit să recurgă la șiretlicuri, să doarmă în gări și parcuri, să stea nemâncat, să sufere de căldură sau de frig. De exemplu, pe „bătrânii”, pentru el, Rolling Stones, a reușit să-i vadă în concert de patru ori, ducându-se după ei la Praga (100.000 de oameni în delir!), la Atena, la Viena și, după îndelungi așteptări, la București. „Mulți fac turism Stones, din oraș în oraș după ei, tineri sau pensionari, unii își iau concediu special”. E o lume diferită aceasta, a fanilor de rock, punk și jazz live, pe care eu una nu o cunosc, dar descriind-o atât de bine, Iulian mă convinge că energia bună degajată de mase uriașe de oameni te poate exalta, că se creează o comuniune de endorfine. Cu un stil mai mult de prozator decât de gazetar, el povestește pățanii, descrie atmosfera, creionează portrete – totul foarte viu. Unele capitole sunt portrete mai complexe, precum acela al regretatului Iuliu Merca de la Semnal M („o viață rock-n roll, o personalitate puternică, un compozitor asemenea, mereu atent la oameni, la poveștile lor”). Și autorul „Pelerinajului electric” e mereu atent la oameni și la poveștile lor, mai ales când se duce să facă interviuri, documentare și fotografii la festivalurile autohtone (Fân Fest, Gărîna, Timișoara Jazz ș.a.). Mi-a plăcut în mod special capitolul „Paganini, Hoteni” în care îl „povestește” pe fenomenalul viorist care dă spectacole cu Grupul Iza, apreciat de etnomuzicologi din toată lumea. Iulian Ignat cunoaște puterea muzicii și o poate transforma în texte pline de farmec.
