
Încerc să vă ajut, relatându-vă cazul mamei mele. În anul 1983, aflându-mă cu mama în concediu la Buziaș, i s-a făcut rău, a făcut o hemoragie digestivă, în urma căreia a fost operată de urgență de ulcer duodenal la Spitalul Județean Timișoara. După operație, timp de o săptămână, a sughițat încontinuu, spre disperarea mea, știind-o grav bolnavă de inimă. Văzând că nu se oprește din sughițat, doctorul a dispus efectuarea unei analize mai ample a sângelui, cu tot tabloul de minerale, și s-a constatat că avea o deficiență de potasiu. Cum și așa era hrănită numai prin perfuzie, în clipa în care i s-a introdus potasiul perfuzabil, sughițul a încetat ca prin minune. S-ar putea să fie și la dvs. aceeași problemă, poate n-ar strica să consultați un medic din Iași, să faceți un set de analize sau să încercați să cumpărați din farmacie tablete de clorură de potasiu, care nu sunt deloc scumpe. Vă doresc multă sănătate și tare m-aș bucura să știu că sfatul meu v-a ajutat.
ALEXANDRINA – Brașov
„La 3 ani, nepoțica mea suferă de vitiligo” (Răspuns pentru MARIA C. – Gorj)
Dragă doamnă, mă confrunt cu această boală de o viață. Am avut „noroc” că petele mi-au ieșit din copilărie, deci pot spune că am crescut odată cu ele, obișnuindu-mă și eu, și cei din jurul meu. V-aș recomanda câteva sfaturi pe care eu însămi le-am urmat, dar nu știu ce efecte ar avea în alte cazuri: * nu vă expuneți nepoțica razelor solare, vara să poarte întotdeauna o pălărie cu boruri largi, care să-i acopere fața; * faceți-i analizele și, dacă este posibil, să urmeze un tratament cu complexul de vitamine B; * să mănânce la discreție mere ionatan și pe cât posibil introduceți-i țelină în mâncare; * dați-i pe față cu lăptișor de matcă (emulsie „Doina”); * când o să fie mare, să nu folosească sub nicio formă pilule contraceptive; * pe cât posibil, să nu facă raze la plămâni sau coloană – radiațiile provoacă o „erupție” a bolii. Urmând toate aceste sfaturi, să nu vă așteptați la o stopare bruscă a bolii, dar procesul de extindere a petelor va fi mai lent. În speranța că am putut să le fiu de ajutor și celorlalți bolnavi de vitiligo, vă doresc să fiți curați în interior, fiindcă exteriorul contează mai puțin.
ELENA – Suceava
„Am bloc major de ramură stângă și fac atacuri de panică” (Răspuns pentru DANIELA – București)
Stimată doamnă, pentru atacurile de panică vă recomand ceaiul sau tinctura de păducel produse de „Dacia Plant”. Au efect calmant și reduc simțitor palpitațiile. Eu am început tratamentul (mai mult seara) după ce am avut o tahicardie (accelerare a bătăilor inimii). Dacă în timpul palpitațiilor vă amorțesc mâinile, faceți un masaj la fiecare deget, cu mâna stângă la dreapta și invers. Un medic m-a învățat că fiecare deget corespunde unui organ, iar cel mic are legătură cu inima. Vă recomand să mergeți și la biserică, la Sfântul Maslu, vă ajută mult. Vă doresc sănătate!
EMILIA – Hunedoara
„Sufăr de sinuzită cronică și colită” (Răspuns pentru LIVIU – Sibiu)
Sinuzita cronică răspunde bine la tratamentul cu acupunctură (eventual cu moxă) și la auriculoterapie (terapia urechii). Ar trebui depistată și o eventuală cauză alergică. Alte remedii naturale pe care le puteți folosi: tinctură de propolis (se testează întâi pe piele, pentru a determina o eventuală alergie la produsele apicole). Dacă nu sunteți alergic, puteți folosi: pentru uz intern – câte 30 de picături în jumătate de pahar cu apă plată, de 3 ori pe zi; tinctură de echinacea – idem; Proposept – tablete (extract de propolis) – se sug 3-4 tablete pe zi; extract de usturoi (Garlic, Alicin, Revital), capsule sau gelule – 2-3 tablete pe zi; rădăcină de tătăneasă – se suge ca o bomboană. Colita de fermentație se ameliorează după o cură de argilă și de ceaiuri (busuioc, chimen, ceai anticolitic) și cu regim alimentar. Este bine să depistați totuși cauza colitei. Ulcerul duodenal răspunde bine la tratamentul cu decoct din rădăcină de tătăneasă (se fierbe 15-20 de minute). Se bea în timpul zilei în loc de apă sau de câte ori se simt arsuri la stomac.
dr. M. BÎRSAN
„Caut un tratament pentru Dupuytren’s contracture” (Răspuns pentru GABRIELA D. – Giurgiu)
Dragă d-nă Gabriela, cu privire la suferința dvs. vă pot da următoarea indicație: numai o iradiere cu raze Röentgen v-o poate stopa, nimic altceva. Soțul meu a avut această boală la ambele palme și nu l-a ajutat tratamentul fiziologic pe care i l-a prescris medicul. Un alt medic l-a trimis la iradiere și, după 5 ședințe în doză minimă, fenomenul a stopat total și în timp s-a și retras. Un alt caz este cel al unui prieten care a încercat fel de fel de tratamente, dar a ajuns într-un stadiu avansat al bolii și – implicit – la operație. Din păcate, aceasta nu i-a rezolvat decât în mică măsură deformația mâinii. Nu vă fie frică, mergeți (cu trimitere de la medicul de familie) la un serviciu de oncologie și în 10 zile stopați evoluția bolii. Cu stimă,
dr. ELENA V. – Pitești
„Mamei mele i-a căzut părul din creștetul capului” (Răspuns pentru MONICA – Brăila)
Vă recomand o rețetă împotriva căderii părului: 200 ml gaz (petrol lampant), 4 ouă (de țară), 200 ml alcool de 90°, 200 ml ulei de ricin, 200 g usturoi pisat, vitamina B6 – 4 fiole de 5 ml, 4 linguri de sare grunjoasă. Toate se pun la un loc, la macerat, timp de două săptămâni. Preparatul se folosește de două ori pe săptămână, fricționând părul la rădăcină și după 4-5 ore se clătește cu ceai de rădăcină de brusture sau urzică. Dă rezultate foarte bune dacă se repetă rețeta. Să vă fie de folos!
ELVIRA – Suceava