• Sunt fructele speranţei, care readuc optimismul şi favorizează pornirile generoase •
Tratamente interne

• Boli cardio-vasculare în general – persoanele cu predispoziţie spre bolile cardio-vasculare, sau cele la care sunt deja instalate, ar trebui să consume în timpul toamnei mari cantităţi din aceste fructe, în special pere netratate chimic.
• Infecţii asociate cu febră, deficienţe imunitare – se face o cură de 1-2 săptămâni cu nectar de pere, din care se consumă minimum un litru pe zi.
• Colita de putrefacţie – este eliminată într-o săptămână, cu următorul tratament: înaintea fiecăreia dintre cele trei mese principale, se consumă câte o jumătate de kilogram de pere proaspete. Regimul alimentar în această perioadă şi 2 luni după tratament va fi exclusiv lacto-vegetarian, fără nici un fel de carne, fără ouă, fără lactate (se pot consuma doar unt şi iaurt).
• Litiază renală (mai ales cu uraţi) – se consumă zilnic, vreme de 2-3 săptămâni, câte 1-2 litri de suc de pere. Acest remediu nu numai că dizolvă şi mărunţeşte pietrele, ci şi favorizează eliminarea lor promptă, prin mărirea diurezei. De altfel, perele sunt un excelent stimulent al activităţii rinichilor, fiind folosite şi în scop profilactic, împotriva litiazelor de orice fel.
• Calmarea tusei și a durerilor de gât – se fierbe o pară tăiată cuburi cu 2 linguri de miere și puțină apă, până se formează un sirop gros. Se consumă 1-2 lingurițe pe zi, pentru a calma gâtul iritat.
• Hidratare și detoxifiere – se mixează o pară coaptă cu o jumătate de castravete, o mână de spanac și 200 ml de apă. Se bea dimineața pentru hidratare.
• Reducerea colesterolului – foarte eficientă este infuzia de pere și scorțișoară. Se fierbe o pară tăiată felii subțiri cu un baton de scorțișoară în 500 ml apă timp de 10 minute. Se strecoară și se beau 1-2 căni pe zi. Scorțișoara potențează efectul de reglare a lipidelor.
• Pentru susținerea sistemului imunitar – se mixează 2 pere coapte cu un cm de rădăcină de ghimbir proaspăt și o linguriță de miere. Se bea sucul proaspăt, de preferat dimineața, pentru a stimula imunitatea datorită vitaminei C și proprietăților antimicrobiene ale ghimbirului.
O altă rețetă: se fierb o pară tăiată în patru cu 3-4 cuișoare în 300 ml apă timp de 15 minute. Se consumă fructul și lichidul călduț. Cuișoarele adaugă proprietăți antioxidante și antivirale.
Tratamente externe
• Calmarea arsurilor minore – se aplică felii subțiri de pară proaspătă pe pielea cu arsură minoră. Se lasă să acționeze 10-15 minute pentru a reduce inflamația și a hidrata zona.
• Ameliorarea durerilor musculare sau articulare – se fierbe o pară tăiată în bucăți mici până devine moale, apoi se pasează pentru a obține o pastă caldă (nu fierbinte). Se aplică pasta pe zona dureroasă (ex. mușchi încordați sau articulații dureroase), se acoperă cu un prosop curat și se lasă să acționeze 20 de minute. Căldura și sucurile din pere ajută la relaxarea mușchilor.
Perele și sănătatea copiilor
• Diversificarea alimentaţiei sugarilor – este foarte bine să se facă încă de la început cu pere. În primă fază, se prepară un piure din pere fierte (cu tot cu coajă) şi apoi mixate în blender. În faza a doua de diversificare a alimentaţiei, perele curăţate de coajă se dau prin răzătoare, eventual se amestecă cu puţină miere de salcâm (este hipo-alergenă), şi se dau copilului, pentru a-l obişnui cu fructele crude. Para este printre cele mai bine tolerate alimente crude pentru digestie şi nu dă niciodată intoleranţă.
• Copiii alergici – trebuie să ţină o cură cât mai îndelungată cu pere, consumate cu tot cu coajă, sub formă de nectar obţinut proaspăt sau date prin răzătoare, amestecate cu miere şi cu puţină coajă de lămâie.
• În perioada gravidităţii – consumul perelor este benefic atât pentru fetus, cât şi pentru mamă. Conţinutul ridicat de acid folic (vitamina B9) din coaja de pară ajută la dezvoltarea normală a sistemului nervos şi previne apariţia malformaţiilor în faza intrauterină. Asupra mamei, perele au un efect de curăţare a organismului de radicalii liberi, de prevenire a puseelor de hipertensiune şi a trombozelor. De asemenea, consumul de pere previne avortul spontan.
Rețete cu PERE
• Sucul – se obține din fructele proaspete, cu storcătorul electric centrifugal. Se consumă la câteva minute după preparare, când potenţialul său terapeutic este maxim. La frigider se poate păstra într-o sticlă foarte bine închisă, vreme de cel mult 6 ore.
• Nectarul – se obţine în blender (mixer electric), în care se pun un litru de apă, 3-4 pere de mărime medie și 2 linguri de miere. Toate ingredientele se mixează vreme de 5 minute, după care se pune preparatul obţinut într-o sticlă cu dop, care se păstrează la frigider. Nectarul se consumă pe parcursul unei zile.
Suc de pere pentru iarnă
Ingrediente pentru 2 sticle a circa 400 ml: 1 kg pere coapte, 0,5 l apă, 20 g zahăr, 1 g acid salicilic.
Mod de preparare:
• Se spală perele, se taie în patru și după ce s-a îndepărtat partea lemnoasă, se taie bucăți și se pun într-o cratiță.
• Se zdrobesc, se toarnă peste ele apa, se pun pe foc și după ce dau în clocot, se lasă să fiarbă încet, la foc potrivit, circa 10 minute. Se strecoară printr-un tifon des (întins între picioarele unui scaun), într-o oală așezată dedesubt, și se lasă așa să se scurgă toată noaptea. A doua zi se adaugă în suc 20 g de zahăr, se dă din nou în clocot, se spumează și se încorporează acidul salicilic. Se toarnă fierbinte în sticle opărite cu apă clocotită, se astupă sticlele cu dopuri și se țin într-un loc întunecos și răcoros.
Pere la borcan
Ingrediente pentru 2 borcane a 500 ml: 1 kg pere, 1 l apă, 300 g zahăr, 200 ml vin alb sec, 1 baton de vanilie (crestat), coaja rasă și zeama unei lămâi, 4 bucăți anason stelat, 2 batoane scorțișoară.
Mod de preparare:
• Se pun pe foc, într-o oală, apa, zahărul, vinul, batonul de vanilie, zeama și coaja rasă de lămâie, anasonul și scorțișoara și se dau în câteva clocote. Se adaugă perele curățate de coajă și de partea lemnoasă și tăiate în patru și se mai lasă să dea într-un clocot. Se ia oala de pe foc, se îndepărtează mirodeniile, se scot perele și se lasă puțin să se răcească. Se pun în borcane sterilizate, se toarnă peste ele zeama cât să le acopere bine și se înșurubează capacele.
Jeleu de pere
Ingrediente (pentru 5 borcane a 250 ml): 3 kg pere coapte, 1 1/2 kg zahăr gelifiant, 2 batoane de scorțișoară, 2 bucăți anason stelat, 4 cuișoare, 4 linguri zeamă de lămâie.
Mod de preparare:
• Se spală perele, se taie în sferturi și, după ce s-a îndepărtat partea lemnoasă, se pun în storcătorul de fructe. Sucul obținut (circa 1,5 l) se amestecă cu zahărul gelifiant, scorțișoara, anasonul și cuișoarele (toate întregi), se pune pe foc iute și după ce începe să fiarbă, amestecând întruna, se lasă să clocotească circa 4 minute. Se adaugă zeama de lămâie și, după închegare, se ia de pe foc și se îndepărtează mirodeniile.
• Se toarnă jeleul fierbinte în borcane clătite cu apă clocotită, se înșurubează capacele, se întorc borcanele cu gura în jos și se lasă jeleul să se răcească circa 20 de minute. Se întorc, apoi, din nou, cu gura în sus și se lasă să se răcească complet.