Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Dragostea și plantele

Erotismul este considerat    o componentă impor­tan­tă a fericirii, dar dat fiind programul așa de stre­sant al vieții de zi cu zi, ajungem adesea să-i ducem lip­sa. Dacă ați încercat să-l revitalizați cu medica­mente și n-ați reușit, e bine să știți că natura are so­luții și când e vorba de dragoste. Fără efecte secun­dare… •

Foto: Shutterstock – 5

Dorința sexuală nu este nicidecum un automatism – ea ia naștere din in­teracțiunea fină dintre hormoni, sta­rea sufletească de bine și circumstanțele exte­rioare. Pofta    de dragoste ba pulsează în noi, ba se retrage. Stresul și suprasolicitarea se răsfrâng asupra libidoului, la fel ca și proble­mele care apar în cuplu. Pasiunea se poate de asemenea estompa din cauza schimbărilor fizice, cum ar fi cele pe care le provoacă menopauza, precum și din lipsa anumitor substanțe nutritive. Atunci corpul transmite un semnal clar: în acest mo­ment, nu există energie pentru erotism. Îna­inte de toate ar trebui să înțelegem că asemenea “pe­rioade de secetă” nu sunt nici patologice, nici neobișnuite. Aproape toți trecem prin perioade și situații în care sexualitatea intră în repaus. Pe de altă parte, studiile arată că apropierea fizică ne poate scădea nivelul de stres. În fond, atunci când facem dragoste, eliberăm o mulțime de me­sageri chimici, cum ar fi oxitocina și endor­fi­nele, care ne îmbunătățesc dispoziția și, în ace­lași timp, putem reduce nivelul hormonilor de stres, precum cortizolul. Dar se poate aprinde fo­cul nostru lăuntric și atunci când mintea nu prea ne stă la amor? Cu siguranță. Trăirea erotică poate fi ghidată și intensificată în mod semnifi­cativ cu o alimentație adecvată, o doză de aten­ție și remedii pe bază de plante. Nu­meroase alimente, ierburi, condi­mente și rădăcini au efect afro­diziac: ele stimulează cir­culația sân­gelui în zonele decisive, ne relaxează, ne bi­nedispun sau combat cu blândețe dezechilibrele hormo­nale.

Plante afrodiziace

Un clasic printre afrodiziacele ve­getale este ginsengul. El ne întărește atunci când suntem epuizați și sti­mu­lează în același timp circulația – am­­be­le fiind condiții im­por­tan­te pentru plăcerea tru­pească. Da­mi­ana, o plantă originară din Ame­rica de Sud, are la rândul ei un efect rela­xant, îmbu­nătă­țește starea de spirit și ar trebui să contribuie la sen­sibili­zarea percepției noas­tre ero­tice. Și-apoi, mai exis­tă și o plantă de pe la noi, pe care ne place să o eli­minăm din grădină: ur­zica. Ea pune sângele în mișcare și aduce un plus de potență – așadar, e mult prea valoroasă pentru a o băga la com­post…

Mirodenii ațâțătoare

O privire aruncată în raftul cu mirodenii ne poate aduce, și ea, savoare în viața amoroasă. De exemplu, scorțișoara și șofranul ațâță sim­țurile prin uleiurile lor eterice. Un alt ingredient ideal este ghimbirul: aces­ta favorizează circu­lația sângelui și încălzește, în timp ce ardeiul iute, care conține substanța numită capsaicină, pro­voacă un mic puseu de adre­nalină, care ge­ne­rea­ză hormoni ai feri­cirii. Consumând așa­dar cu regularitate anu­mite ingre­di­en­te naturale, putem să sprijinim într-o ma­nieră delicată nu doar funcțiile cor­pului, ci și percep­ția noastră erotică. Căci dorința amo­roasă nu se poate im­pune, dar cu si­guranță poate fi ali­mentată cu timp petrecut în doi, aten­ție, mâncăruri care incită la senzualitate și plante cu efect sti­mulant.

REMEDII DE FOLOS

Vin din semințe de urzică

* Stimulează libidoul, crește fertilitatea și potența

Ingrediente: 50 g semințe de urzică, 750 ml vin alb bio, 100 g miere.

Preparare: • Zdrobiți semințele de urzică într-un mojar și puneți-le într-un borcan mare de murături. • Turnați deasupra vinul alb și închideți bine borcanul. • Lăsați la macerat două săptămâni, într-un loc cald (de exemplu, lângă calorifer), agitând zilnic câte un pic. • Strecurați amestecul printr-un filtru de cafea. • Adăugați mierea în vinul filtrat și amestecați bine. • Turnați vi­nul într-o sticlă în­chisă la cu­loare.

Utilizare: Pentru o cură com­pletă, luați zilnic 2 linguri de vin, timp de o lună. În ca­zurile “acute”, adi­că imediat îna­intea actului amoros, luați 100 ml. Vinul se păstrează la frigider, circa 4 săptămâni.

Tinctură de crețișoară

* Reglează echilibrul hormonal

Ingrediente: 50 g plantă de crețișoară us­cată, 250 ml alcool concentrat (minimum 40%)

Preparare:    • Puneți planta într-un re­ci­pient care se poa­te închide. • Tur­nați dea­supra alcoolul. • În­chideți reci­pien­tul și lăsați la ma­cerat cel pu­țin 20 de zile, într-un loc lu­minos. • Agi­tați din când în când. Aveți grijă ca toate părțile plantei să fie în permanență aco­perite de alcool. • Strecurați și turnați tinctura obținută într-un flacon închis la culoare.

Utilizare: Adăugați zilnic 15-30 de picături într-o băutură rece. Taninurile pe care le conține sunt bune pentru stimularea libidoului și a po­ten­ței.

Ulei de masaj cu rozmarin

* Elimină crampele, stimulează circulația și sporește sensibilitatea pielii

Ingrediente: 10 picături ulei esențial de rozmarin, 5 picături ulei esențial de ylang-ylang, 100 ml ulei de migdale.

Preparare:    • Adăugați uleiurile esențiale în uleiul de migdale și agitați bine. • Turnați amestecul într-un recipient de sticlă închis la culoare.

Utilizare: Masați ușor ceafa, spatele și zona in­ferioară a abdomenului. Despre ylang-ylang se spune că are efecte afrodiziace și de intensifi­care a simțurilor.

Rom de damiană

* Are efect anxiolitic și îmbunătățește dispoziția

Ingrediente: 1 păstaie de vanilie, 80 g frunze de damiană, 8 boabe de piment, 10 g flori de nucșoară, 700 ml rom (minimum 40%), 5 lin­guri de miere.

Preparare: • Răzuiți păstaia de vanilie și tă­iați teaca în bucăți mici. • Puneți toate ingre­dientele, cu excepția mierii, într-un borcan închis la culoare, cu capac. • Închideți bine borcanul și lăsați-l 14 zile la macerat, agitându-l zilnic. • Strecurați al­coo­lul și adăugați mierea în romul filtrat. • Lăsați la macerat încă o săptămână.

Utilizare: Pentru stimulare, beți un păhărel de rom de da­mi­ană.

(În cadrul ex­perimentelor pe animale s-au observat efecte de creștere a potenței. Se presupune că flavonoidele conținute cresc nivelul de oxid nitric din vase, ceea ce intensifică circulația în organele ge­nitale.)

Baie de șezut cu coada-calului

* Reduce tendința de a face iritații în zonele genitale

Ingrediente: 100 g coada-calului, 1 l apă rece.

Preparare:    • Turnați apa peste coada-ca­lului. • Lăsați amestecul la ma­cerat peste noap­te. • A doua zi, dați-l în clocot. • Strecurați in­fuzia. • Adău­gați infuzia fil­trată în apa pen­tru baie, încălzită la circa 38°C. Apa trebuie să ajungă până la nivelul rinichilor.

Utilizare: Stați în baie 20 de minute, fără să vă ștergeți când ieșiți, și apoi odihniți-vă. Stimu­lează circulația în zona pelvină și poate preveni crampele vaginale.

Elixir din rodie

* Intensifică dorința în cazul ambelor sexe și ajută în cazul tulburărilor ușoare ale funcției erectile

Ingrediente: 2-3 rodii coapte.

Preparare: • Tăiați fructele în două, de-a curmezișul, și țineți-le cu partea tăiată în jos, deasupra unui bol. • Loviți puternic coaja cu o lingură de lemn, pentru ca semințele să cadă în bol. Dacă nu reușiți, scoateți semințele cu degetele sau cu o linguriță. • Dați semințele în blender aproximativ 1 mi­nut. Diluați sucul obținut cu puțină apă. • Filtrați lichidul printr-o sită.

Utilizare: Consumați în­totdeauna sucul de rodie proas­­păt, deoarece se oxi­dează rapid.

Aromaterapie stimulatoare

* Reduce stresul și are efect afrodiziac

Ingrediente: apă distilată, ulei esențial de santal, ulei esențial de lămâie verde, ulei esen­țial de iasomie; în plus, o lampă de aroma­terapie și o lumânare de tip pastilă.

Preparare: • Umpleți vasul lămpii de aro­materapie până la trei sferturi cu apă. • Adăugați 5 picături de ulei de santal, 3 picături de ulei de lămâie verde și 1 picătură de ulei de iasomie. • Aprindeți lumânarea și puneți-o în lampă.

Info: Uleiul de santal are efect relaxant și afrodiziac, lămâia stimulează și energizează, iar parfumul de iasomie are efect erotic și ne ajută să ne dedicăm percepțiilor senzoriale, amestecul perfect pentru o seară plină de atmosferă.

Spray pentru pat cu efect electrizant asupra dispoziției

Ingrediente: 100 ml apă de trandafiri, ulei esențial de tran­da­fir, lavandă și salvie.

Preparare: • Turnați apa de trandafiri într-o sticlă cu pul­ve­rizator. • Adăugați câte 5 picături din fie­care tip de ulei și agitați ușor.

Utilizare: Pul­veri­zați ușor asupra len­je­riei de pat și a pijama­lelor, înainte de îmbră­țișarea amoroasă.

Alimente pentru un plus de dorință

Fructele de pădure pot avea o influență bu­nă asupra libidoului. Afinele și căpșunile stimulează circulația sângelui și sunt bogate în vi­tamina C. Murele stimulează potența prin conținu­tul lor ridicat de antocianine.

Dovlecii conțin aminoacidul citrulină, care stimu­lează, de asemenea, libidoul. Efectul se face simțit mai ales în zona bazinului, unde aceasta poate întări funcția sexuală și dorința erotică.

Spanacul nu se remarcă doar prin fier (deși conținutul este sem­nificativ mai mic decât se credea odinioară), ci și prin magneziu. Mine­ralul protejează vasele de pericolul îngustării și s-a dovedit un sprijin de nădejde în special pentru bărbați.

Avocado era considerat încă de pe vremea aztecilor drept “fructul testiculelor”. Conținutul său ridicat de vitamina E și acid folic dă și astăzi avânt vieții noastre amoroase.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.