Un român a murit sub zidurile unui turn istoric al Romei și, în timpul dramaticei încercări de salvare, întinsă pe durata mai multor ore, care a emoționat, deopotrivă, Italia și România, toată lumea a vorbit despre un „accident”. La 66 de ani, muncitorul din Suceava mai avea puțin până să iasă la pensie, după ce a tras din greu în Occident, pentru o viață mai bună. E doar încă unul dintre românii care mor departe de casă: dispariția sa poate fi văzută, desigur, ca un accident, dar statistica ne spune că e mai degrabă un fapt comun. Tot statistica din Italia arată că probabilitatea ca un străin să moară la locul de muncă e de mai bine de două ori mai mare decât în cazul unui lucrător italian. Un fost jurnalist român, care locuiește la Roma, povestea că, acum câțiva ani, a făcut un ziar online pentru conaționalii noștri din Italia. Erau atât de dese cazurile de români care mureau în câmpul muncii că, la un moment dat, publicația sa, care nu putea ignora astfel de „accidente”, devenise un lung șir de necrologuri…
Drama lui Octav, românul mort în Torre dei Conti, readuce în discuție viața reală a conaționalilor noștri, plecați la muncă. Dincolo de epatările unora care se întorc acasă în vacanțe, cu mașini ultimul răcnet, se ascund condiții de viață mult mai grele decât ne-am putea imagina. S-au câștigat locuri călduțe în parlamentul românesc și în cel european pe seama diasporei românești, dar situația ei nu s-a schimbat în bine în ultimii ani – și, în orice caz, nu prin intervențiile României pe lângă țările în care muncesc români. Neputincios când vine vorba să rezolve ceva pe plan intern, statul român ar putea avea mai mult succes prin a influența țări precum Germania, Italia sau Spania, să facă mai multe pentru îmbunătățirea situației cetățenilor români.
Sunt tot mai mulți cei care – mai norocoși decât Octav – aleg să se întoarcă acasă, după mulți ani trăiți în Occident. Are România un plan pentru ei? Îi ajută să se reintegreze după ce au trăit într-un mediu cu totul diferit de al nostru? Interesează pe cineva cu ce pensii se întorc, câtă vreme unii au muncit ani la rând fără cărți de muncă? Are sistemul de învățământ românesc o strategie de primire a copiilor care și-au început școala afară? E pregătit sistemul nostru medical pentru a le îngriji pe miile de badante, cu sănătatea praf, după ce au dus în cârcă bătrânii Occidentului? Există vreun proiect serios care să trateze „sindromul Italia”? Evident că nu, iar mesajele de condoleanțe ale autorităților noastre, după drama din Italia, nu țin loc de strategii. Empatia ar trebui să se vadă prin fapte, nu doar prin vorbe. Milioanele de oameni care au luat drumul străinătății au ținut în spate România, prin banii trimiși acasă, în anii cei mai grei de criză. Ei sunt una dintre resursele cele mai valoroase ale României de azi. Din păcate, ne amintim de ei doar atunci când se întâmplă „accidente”, precum cel de la Roma.
