Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Copilul meu are epilepsie” (Răspuns pentru ȘTEFAN – Alba-Iulia)

Foto: Shutterstock

Se impune completarea trata­men­tului alopat (obligatoriu) cu unul de tip naturist, compus din:

băi generale cu infuzie de rostopască – 1-2 băi săptămânale, cu durata de 30-45 de minute.

ceai medicinal cu rol adjuvant compus din: 30 g virnanț, 20 g flori de mușețel, 30 g frunze de roiniță, 20 g rădăcină de valeriană. Se fierb 3 lingurițe de ames­tec cu 3 căni de apă, timp de 5-10 minute. Se beau în cursul zilei 3 cești de ceai cald.

macerat de vâsc (la rece) – 2-3 lingurițe pulbere de vâsc se pun în 500 ml apă plată sau de izvor. Se lasă la macerat de seara până dimineața, într-un vas de sticlă bine acoperit. Maceratul se administrează pe parcursul zilei în 2-3 reprize (2-3 căni).

se ia o crenguță de salcie și una de plopușor, se ard, iar scrumul se amestecă cu lapte proaspăt. Proporția este de o lingură scrum la un pahar de lapte. Se beau 3 linguri din acest conținut de trei ori pe zi, pe durata a 12-14 zile. Se face apoi o pauză de 2 săptămâni, reluându-se la nevoie.

bolnavul de epilepsie trebuie să ducă o viață liniștită, fără eforturi prea mari, surmenaje și stres. Regimul alimentar trebuie să fie preponderent vegetarian, fiind excluse în totalitate condimentele și alcoolul.

Foarte eficiente în tratamentul epilepsiei se dove­desc a fi: spălarea generală a corpului cu apă rece și oțet, timp de 21-30 zile, mersul desculț prin iarbă cu rouă, mersul prin apă rece până la genunchi (se poate și în cada de baie), timp de 3-5 minute, de 4-5 ori pe zi, timp de 21-30 de zile conse­cutive.

Eugen – Alba-Iulia

„Tata suferă de arterită” (Răspuns pentru MIHAELA – Câmpina)

Am avut și eu această boală și m-am vindecat cu tratamente naturiste. Se iau 3-4 pumni de rădăcină de tătăneasă, se trec prin mașina de tocat carne și apoi se pun în sticle de 1/2 l, cam 3 degete (1/3) din înăl­țimea sticlei. Peste aceste rădăcini se toarnă al­cool sanitar, până se umple sticla. După aceea, se as­tu­pă și se pune la macerat timp de 12 zile. Cu lichidul obținut se frecționează picioarele din talpă până sus. Această frecție se face după o baie caldă la picioare, de 3-4 ori pe săptămână. După două săptămâni se ră­reș­te frecția la 1-2 ori pe săptămână. în afară de trata­men­tul arătat mai sus, bolnavul trebuie să meargă în fiecare an la băi de mofete (cele mai bune sunt la Băile Co­vasna).

VICTOR – Brașov

„Caut tratament naturist pentru Helicobacter Pylori” (Răspuns pentru IULIANA)

1. Se consumă tinctură de propolis de 30%, câte 2 picături la fiecare 5 kg ale corpului, puse pe un miez de pâine și luate cu 15 minute înaintea meselor principale, timp de 30 zile consecutiv. Suplimentar, se consumă zilnic suc de cartofi în amestec cu suc de varză, câte 200 ml, de trei ori pe zi. Se mai pot asocia cu ceai de obligeană (maxim o cană pe zi, vreme de 15 zile), lemn dulce, pătlagină.

CORNEL – Buzău

2. La fel ca și dvs., am luat diverse tratamente alo­pate pentru Helicobacter Pylori, sim­țindu-mă din ce în ce mai rău. Sal­­varea mea a venit din „Formula AS”, cu următoarea rețetă: peste o lin­guriță rădăcină de obligeană se pun 200 ml apă de izvor sau apă plată, rece. Se lasă de seara până dimi­neața, se filtrează și se împarte în trei părți. Se bea câte o parte îna­in­tea fie­cărei mese principale. Tra­tamentul durează 20 de zile, 10 zile pauză. Se repetă încă 20 zile.

P.S. Eu am făcut 20 zile. Nu e mai fost necesar să repet.

MARGARETA – Călărași

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.