„Gestionarea arborilor și pădurilor urbane în Marea Britanie: lecții și perspective după 20 de ani de experiență”. Acesta este titlul prelegerii pe care a susținut-o la Congresul Național de Arboricultură, ce s-a desfășurat la București, între 25 și 26 Iunie, apreciatul specialist român care trăiește în Anglia.

„Am fost foarte impresionat de importanța pe care englezii o acordă copacilor”

– Cum a apărut interesul dvs pentru arbori și păduri, cum ați ajuns să faceți din ele o meserie?

– Nu a apărut dintr-odată, ci s-a născut firesc, odată cu copilăria. Am avut norocul să cresc aproape de natură. M-am născut la Târgu Jiu și am petrecut multe vacanțe în satul Dobrița, din comuna Runcu, la poalele Carpaților gorjeni. Acolo, în lumea simplă și frumoasă a satului, am descoperit pădurea și am învățat să o iubesc. Mergeam adesea cu bunicul meu prin pădure, urcam pe munte cu prietenii sau petreceam ore întregi alături de fratele meu, construind arcuri și săgeți din lemn. Fără să-mi dau seama atunci, arborii au devenit prezențe constante în viața mea. Îi observam, îi întrebam pe cei mai în vârstă despre ei, aflam la ce sunt buni, cum cresc și ce rol au în viața oamenilor. Tot în Gorj, am început să înțeleg ceva ce mă însoțește și astăzi: muntele, apele și pădurile au puterea de a aduce liniște sufletească și echilibru. În mijlocul naturii, simțeam că timpul curge altfel, că lumea devine mai simplă și mai frumoasă. Acolo s-a sădit, de fapt, legătura mea profundă cu arborii. Până prin clasa a X-a, nu mă gândeam însă la o carieră în silvicultură. Cu tată profesor de matematică și mamă economistă, mă atrăgeau domenii precum științele economice sau relațiile internaționale. Viața avea însă alte planuri pentru mine. În vacanța de vară dintre clasa a X-a și a XI-a, am petrecut mult timp prin pădurile și pe munții Gorjului. Cutreieram potecile fără grijile pe care le ai ca adult și mă simțeam cu adevărat acasă în mijlocul naturii. Atunci mi-am pus pentru prima dată întrebarea: „Ce-ar fi dacă această pasiune ar deveni profesia mea?”. Răspunsul a venit aproape instinctiv. Au urmat doi ani de pregătire intensă, cu accent pe matematică și biologie, iar apoi, admiterea la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității Transilvania din Brașov, una dintre puținele facultăți de profil din țară, la acea vreme. Am absolvit în 2004, cu diplomă de inginer silvic și cu convingerea că mi-am ales drumul potrivit. Ca mulți absolvenți, am descoperit însă că, una este ceea ce înveți din cărți, și alta este realitatea din teren. Facultatea mi-a oferit o bază solidă de cunoștințe, dar experiența practică urma să fie adevărata școală. La sfârșitul studiilor, aveam două opțiuni: să mă angajez într-un ocol silvic din România sau să încerc o experiență în străinătate. Mă temeam puțin de perspectiva unei vieți profesionale previzibile și simțeam nevoia să văd lumea, să învăț și alte moduri de a lucra, de a trai.

– Și astfel ați ajuns în Marea Britanie…

– Nu a fost o decizie ușoară. La vremea aceea erau necesare multe formalități: echivalarea studiilor, obținerea unei vize, dovada resurselor financiare și adaptarea la o cultură diferită. Primii doi ani au fost dificili. Fără familie și cu o rețea de sprijin oarecum redusă, am lucrat în domenii foarte diverse, de la construcții și logistică, până la restaurante. În paralel, am urmat cursuri de management al mediului rural și am reușit să adaptez pregătirea dobândită în România la cerințele și practicile britanice. Am candidat pentru un post de Arboricultural Officer, în cadrul Primăriei din Stevenage, în comitatul Hertfordshire. Am fost admis, acesta a fost începutul carierei mele în arboricultura urbană, iar acum, după aproape douăzeci de ani, lucrez tot acolo. Când eram tânăr, mă temeam să nu ajung să fac aceeași muncă zeci de ani la același birou. Între timp, am descoperit că nu locul contează, ci felul în care evoluezi. Astăzi, ocup funcția de Arboriculture and Conservation Manager, cu responsabilități mult mai mari, iar fiecare zi îmi oferă provocări noi. Arborii continuă să mă învețe, să mă inspire și să îmi confirme că alegerea făcută în adolescență a fost una potrivită. Poate că aspectul care m-a impresionat cel mai mult a fost importanța pe care societatea britanică o acordă arborilor. În Marea Britanie, arboricultura este privită ca o profesie complexă, aflată la intersecția dintre biologie, ecologie, urbanism, siguranță publică și administrație.

„Întâlnirea cu Regele Charles mi-a confirmat că arborii au puterea de a uni oameni din medii foarte diferite”

– Care sunt satisfacțiile și provocările acestei meserii?

– Am vie în memorie întâlnirea cu Regele Charles al III-lea, la Palatul St James, unde am avut onoarea să reprezint Primăria Stevenage. Discuția noastră a fost scurtă, dar, firesc, a avut ca subiect arborii și rolul lor în comunități. Maiestatea sa mi-a vorbit despre valoarea aliniamentelor memoriale de arbori și despre importanța lor pentru generațiile viitoare, domeniu în care eram implicat de câțiva ani buni. Întâlnirea mi-a confirmat încă o dată că arborii au puterea de a uni oameni din medii foarte diferite, printr-o preocupare comună pentru viitor. Îmi amintesc și de o întâmplare care m-a marcat încă din timpul facultății. Eram în anul patru și am întâlnit un silvicultor care, cu zeci de ani în urmă, participase la împădurirea unui versant întreg. Ne-a povestit că atunci când au început lucrările, locul era aproape numai piatră și teren degradat. După aproximativ treizeci de ani, același versant era acoperit de o pădure matură și sănătoasă. Imaginea aceea m-a impresionat profund. Am înțeles atunci că adevărata măsură a muncii unui silvicultor nu se vede în luni sau ani, ci în decenii. Nu am avut încă șansa să plantez un munte întreg, în schimb, am avut bucuria să coordonez plantarea a numeroase mini-păduri urbane și a mii de arbori stradali. Am contribuit la elaborarea unor politici și strategii de gestionare a arborilor, am implementat sisteme moderne și proactive de întreținere și am participat la dezvoltarea unor cartiere noi, având grijă atât de protejarea arborilor existenți, cât și de crearea unor noi peisaje verzi pentru generațiile viitoare. Este o satisfacție deosebită să treci printr-un loc după ani de zile și să vezi arborii crescând sănătoși, știind că ai avut o contribuție la existența lor. Dar această profesie vine și cu multe provocări. În arboricultură nu există aproape niciodată soluții simple. Uneori trebuie să decizi dacă un arbore poate fi păstrat sau dacă trebuie îndepărtat din motive de siguranță. Sunt decizii care trebuie cântărite cu mare atenție. Dacă tai un arbore, vei avea oameni care te vor critica pentru că ai intervenit. Dacă nu îl tai și el devine periculos, consecințele pot fi grave. Arborii nu sunt doar organisme vii pe care le administrăm. Ei fac parte din viața comunităților, din memoria locurilor și din echilibrul dintre om și natură. Iar responsabilitatea de a lua decizii care le influențează viitorul este, în același timp, cea mai mare provocare și cea mai mare satisfacție a meseriei mele. Cred că unul dintre cele mai frumoase aspecte ale profesiei este faptul că rezultatele muncii noastre se văd peste ani și chiar peste generații. Arborii pe care îi plantăm astăzi vor oferi umbră, frumusețe și beneficii ecologice unor oameni pe care poate nici nu îi vom cunoaște vreodată. Este o meserie care te obligă să gândești pe termen lung și care îți amintește în fiecare zi că lucrezi pentru viitor.

– Povestiți-ne despre un proiect preferat.

– Unul dintre cele mai apropiate sufletului meu este un memorial arboricol pe care l-am conceput și implementat în Stevenage. Este format din șase arbori plantați în formă de cerc, fiecare reprezentând unul dintre continente (excluzând Antarctica) și fiind orientat către direcția geografică a continentului respectiv. Din America de Nord, am ales un Liquidambar, din America de Sud, o Araucaria – specie originară, inclusiv din statul Paraná, din Brazilia, locul de unde provine soția mea –, din Africa, un Tamarix, din Asia, un Ginkgo Biloba, din Australia, un Eucalipt, iar în centru am plantat un Stejar crescut din ghinda unui exemplar secular de pe domeniul Castelului Fotheringhay. Un alt proiect de care sunt foarte mândru este înființarea a șase micro-păduri urbane, după metoda japoneză Miyawaki. Aceste păduri, de dimensiunea a două terenuri de tenis, au fost plantate în doi ani consecutivi, folosind o densitate mare și aproximativ paisprezece specii diferite de arbori și arbuști în fiecare amplasament. Avantajul metodei este că reproduce procesele naturale ale pădurii, stimulând competiția benefică dintre plante și accelerând dezvoltarea ecosistemului. Rezultatele sunt impresionante: arborii se stabilizează rapid, biodiversitatea crește, iar comunitatea poate vedea transformarea spațiului într-un timp relativ scurt. Un proiect care mi-a oferit multe satisfacții din perspectiva conservării naturii a fost gestionarea unei suprafețe de pădure prin tăieri succesive în benzi paralele pe aproximativ un acru în fiecare an. După circa cincisprezece ani, când privești prima zonă intervenită, descoperi că aceasta a redevenit deja pădure matură, în timp ce pe parcursul ciclului s-au creat habitate diferite, extrem de valoroase pentru biodiversitate. Ceea ce face acest proiect special este și faptul că a fost realizat aproape în întregime cu ajutorul voluntarilor locali, pe care am avut privilegiul să îi coordonez. A fost o demonstrație a faptului că oamenii sunt dispuși să investească timp și energie atunci când înțeleg valoarea naturii din jurul lor.

„Arborii reprezintă structură verde esențială, nu element de decor”

– Care este în Anglia strategia națională și cea locală, legată de intervențiile asupra arborilor?

– La nivelul Angliei, direcția generală este foarte clară: arborii și pădurile sunt considerate infrastructură verde esențială, la fel de importante pentru viitorul comunităților precum drumurile, școlile sau sistemele de utilități. Au efecte directe asupra sănătății oamenilor, biodiversității, calității aerului și adaptării la schimbările climatice. Strategia națională urmărește extinderea și protejarea fondului arboricol, creșterea biodiversității, combaterea schimbărilor climatice și îmbunătățirea sănătății și bunăstării populației. Un accent deosebit este pus pe îngrijirea și conservarea arborilor existenți, ce oferă beneficii ecologice pe care nu le putem înlocui rapid. La nivel local, în orașul Stevenage, strategia pornește de la aceeași idee: să lăsăm generațiilor viitoare un patrimoniu arboricol mai valoros decât cel pe care l-am moștenit. Am avut privilegiul să particip la elaborarea și dezvoltarea acestei strategii, iar în prezent, una dintre responsabilitățile mele principale este implementarea ei în practică. Strategia urmărește creșterea numărului de arbori și a suprafețelor împădurite, protejarea arborilor valoroși existenți, adaptarea fondului arboricol la schimbările climatice și implicarea comunității în procesul de plantare și îngrijire. De asemenea, promovăm diversitatea speciilor, pentru a reduce riscurile asociate bolilor și dăunătorilor și încercăm să integrăm arborii în toate proiectele de dezvoltare urbană, încă din faza de proiectare.

– Ce înseamnă păduri urbane în Marea Britanie, care este impactul asupra comunităților?

– În Marea Britanie, conceptul de „pădure urbană” este mult mai larg decât s-ar crede la prima vedere. Nu se referă doar la suprafețe compacte de pădure aflate în interiorul orașelor, ci la întregul patrimoniu arboricol urban: arborii de pe străzi, din parcuri, grădini, scuaruri, aliniamente, livezi comunitare, mici pâlcuri de vegetație și păduri propriu-zise. În ultimii ani, în Marea Britanie s-a înțeles tot mai clar că arborii nu sunt doar elemente decorative ale peisajului, ci infrastructură verde esențială. Ei reduc efectul de insulă de căldură urbană în perioadele caniculare, filtrează poluanții din aer, stochează carbon, atenuează zgomotul, contribuie la gestionarea apelor pluviale și creează habitate pentru numeroase specii de păsări, insecte și alte viețuitoare. Numeroase studii arată că accesul la spații verzi și la arbori are efecte pozitive asupra sănătății fizice și psihice. Arborii reduc stresul, încurajează activitatea fizică, favorizează interacțiunea socială și contribuie la starea generală de bine a comunităților. Într-o lume din ce în ce mai urbanizată și mai tehnologizată, ei păstrează legătura noastră cu natura. Din experiența mea, comunitățile dezvoltă adesea o relație emoțională puternică cu arborii și pădurile urbane. Deseori, oamenii care participă voluntar la plantări revin an de an să îngrijească acei arbori și își aduc și copiii să vadă cum a crescut un puiet pus în pământ cu câțiva ani înainte. În astfel de momente îți dai seama că nu plantezi doar arbori, ci și un sentiment de apartenență, de educație și responsabilitate față de locul în care trăim. Cred că acesta este unul dintre marile avantaje ale pădurilor urbane: ele nu produc doar beneficii ecologice, ci și comunități mai unite, mai sănătoase și mai conectate cu natura. În fond, arborii au o capacitate extraordinară de a aduce oamenii împreună, indiferent de vârstă, profesie sau origine. Poate tocmai de aceea îmi place atât de mult expresia pe care o auzim adesea în domeniu: „Cel mai bun moment pentru a planta un arbore a fost acum douăzeci de ani. Al doilea cel mai bun moment este astăzi.” Pădurile urbane reprezintă, în esență, un act de încredere în viitor și un dar pe care îl facem generațiilor care vor veni după noi.

„Deși există de milioane de ani, încă aflăm lucruri noi și fascinante despre arbori”

– Cum priviți, de la depărtare, modul în care sunt gestionați arborii din orașele României? De unde ar trebui pornit, ce strategie credeți că ar avea un impact benefic?

– Primesc cu multă mo­des­tie această întrebare, deoarece nu lucrez direct în România și sunt convins că există numeroși colegi care își fac bine treaba. Observ că discuția publică se reduce la o dezbatere între „a tăia” și „a nu tăia”, când, de fapt, gestionarea arborilor este mult mai complexă. Arborii trebuie priviți ca un patrimoniu viu, care necesită planificare, investiții și îngrijire pe termen lung. Totodată, pentru protejarea oamenilor, este esențial să existe programe regulate de inspecție și evaluare a riscului, realizate de specialiști calificați și experimentați. Dacă ar fi să indic un punct de plecare, acesta ar fi realizarea unor strategii locale clare pentru fiecare oraș, bazate pe date reale și pe obiective măsurabile. Nu poți administra eficient ceea ce nu cunoști. O arboricultură modernă înseamnă, de fapt, găsirea echilibrului între conservarea patrimoniului arboricol și protejarea oamenilor. Un alt aspect esențial este integrarea arborilor în procesul de dezvoltare urbană încă din faza de proiectare. Prea des arborii sunt priviți ca un obstacol care trebuie gestionat, abia după ce planurile au fost deja făcute. Rezultatele cele mai bune apar atunci când arboricultorii, urbaniștii, arhitecții și dezvoltatorii colaborează de la început. Nu în ultimul rând, cred că este nevoie de investiții constante în educație și formare profesională. Arborii urbani trebuie priviți nu ca o cheltuială, ci ca o investiție. O investiție în sănătatea oamenilor, în frumusețea orașelor, în biodiversitate și în capacitatea comunităților de a face față provocărilor climatice ale viitorului.

– Este arboricultura un domeniu căutat, există o comunitate internațională, se descoperă lucruri noi?

– Da, arboricultura este astăzi un domeniu care se dezvoltă foarte rapid la nivel internațional. Pe măsură ce populația urbană crește și efectele schimbărilor climatice devin tot mai evidente, arborii din orașe sunt priviți dintr-o perspectivă nouă și mult mai complexă. Există o comu­nitate profesională internațională foarte activă, formată din arboricultori, silvicultori, ecologiști, cercetători, peisa­giști, urbaniști și factori de decizie. În fiecare an apar cer­cetări noi despre adaptarea arborilor la schimbările climatice, biodiversitate urbană, sănătatea arborilor, gestionarea riscului, selecția speciilor sau beneficiile pe care infrastructura verde le aduce comunităților. Un aspect care mă fascinează este faptul că, deși arborii există de milioane de ani și îi avem lângă noi în fiecare zi, încă descoperim lucruri noi despre felul în care comunică, reac­ționează la stres, interacționează cu solul, cu apa și cu celelalte organisme din ecosistem. Este o profesie în care nu încetezi niciodată să înveți. Cred că România are un patrimoniu arboricol extraordinar, de care ar trebui să fim mândri, dar și responsabili. Indiferent de țara în care lucrăm, cu toții avem aceeași responsabilitate: să lăsăm generațiilor viitoare orașe și peisaje mai verzi, mai sănă­toase, mai sigure și mai frumoase decât le-am găsit noi.