Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Prinţul Charles, printre credincioşii români din Londra

Într-un moment când Marea Britanie tra­ge să se rupă de Europa şi zice „stop” la străini, Prinţul Charles dă o nouă dovadă de deschidere şi de ataşament faţă de România, participând la Londra, în mijlocul comunităţii noastre, la o slujbă or­to­doxă. Un moment de mare emoţie, la care avem bucuria să vă facem părtaşi, cu ajutorul unor români, care au avut şansa să participe la eveniment.

În mijlocul românilor

Pe zi ce trece, Prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, devine tot mai mult „unul de-al nost”! Dacă la început vorbea despre frumuseţile Transilvaniei, ca un turist fermecat de ce vede, în ultima vreme, vorbeşte deschis despre legăturile sale cu Ardealul şi se mândreşte (pe bună drep­tate, căci documentele istorice o demons­trează!) că e urmaş din stirpea regală a lui Vlad Ţepeş şi a vechilor dinastii de domni munteni. Acum doi ani, invitat de pres­ti­gioasa Universitate „Babeş-Bolyai”, care i-a acordat titlul de „Doctor Honoris Cau­sa”, Prinţul a ţinut neapărat să se recu­leagă la mormântul de la Teiuş, al soţilor Zam­fira Noro­cea şi Petru Racz, cei mai vechi stră­moşi ai săi români din Ardeal. Nu exis­tă ocazie să nu vorbească de bine România, nu există cauză românească pe care să o poa­tă servi şi să nu o facă, atât cât îi permit programul încărcat şi limitele impuse de importanta sa poziţie în monarhia brita­ni­că… Nu mai departe de anul trecut, scriam în paginile „Formulei AS”, despre ultimul proiect de anvergură al Prinţului: albumul „Transylvania Flori­le­gium”, în care 36 de artişti internaţionali de renume au fost chemaţi să surprindă, cu talent de pictor dar şi cu acurateţe ştiin­ţifică, superba floră săl­batică a României.
Dar ultimul gest de ataşament faţă de români al Prinţului Charles a surprins pe toată lumea! Într-un moment de maximă tensiune politică, în care Marea Britanie vrea să se rupă de Uniunea Europeană şi să-şi închidă graniţele în faţa străinilor, Prinţul Charles a decis să meargă în mijlocul comunităţii româneşti din Lon­dra, participând, ca semn de preţuire faţă de spiritualitatea noastră ortodoxă, la o slujbă ţinută la Parohia Română „Sfân­tul Gheorghe”, în vechea biserică „St. Dustan in the West”.

Costume populare pe străzile Londrei

Zvonul că Prinţul Charles urma să vină la slujbă circula de vreo două săptămâni, în cer­cul românilor care merg duminică de duminică la biserica „St. Dustan in the West”, din ca­pitala britanică. Pregătirile au fost ca de mare praznic: nu doar vechea biserică englezească a fost primenită „ca pe Paşte”, dar şi oamenii care au asistat la slujbă au ţinut să dea aer de sărbătoare întâlnirii cu Alteţa sa Regală. „Am ajuns mai devreme în zona bisericii «St. Dus­tan in the West» şi am intrat la un mic restau­rant, în aşteptarea slujbei”, îmi povesteşte Alex Coman, un tânăr român care locuieşte la Londra. „Şi cum stăteam eu aşa, în fereastra lo­calului, vedeam tot mai mulţi oameni îmbră­caţi în costume populare româneşti, făcându-şi loc, grăbiţi, prin forfota teribilă din Londra. Erau aşa de coloraţi şi aşa de frumoşi – toată lumea se uita după ei! – că mi-a tresărit inima de bucurie”. „Merg foarte des la slujbe la bi­se­rica românească, dar atmosferă ca atunci când am intrat în «St. Dustan», nu am mai po­menit! Era în aer o emoţie de sărbătoare ade­vărată!”. Pasionat de fotografie, Alex a scos imediat aparatul foto şi a surprins în imagini eve­nimentul. „Alteţa Sa a fost primit în cel mai pur spirit românesc al ospitalităţii, cu pâi­ne şi sare şi cu multe zâmbete”, îşi amin­teşte Alex.

Un „om al oamenilor”

Preoţii români, în rândul cărora s-a aflat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale, dar şi reprezentaţi ai Bisericii Anglicane, au pregătit o slujbă specială, cu ocazia vi­zitei Prinţului Charles: slujba Icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”, cântată după tradiţia psaltică bizantină, în lim­bile română, engleză şi greacă, de către grupul psaltic al parohiei. „Prinţul a urmărit cu atenţie slujba şi a fost impre­sionat de corul bisericii. Atmosfera a fost încărcată de emoţie. S-a văzut lim­pe­de afecţiunea comunităţii româneşti pentru prinţul Charles, recunoştinţa faţă de dragostea şi ataşamentul lui de România”, mărturiseşte Alina Balatchi, româncă din Marea Britanie. „Chiar dacă a fost respectată eticheta impusă de coroana britanică în ceea ce priveşte primirea unui astfel de oaspete, Prinţul Charles ne-a dovedit încă o dată că rămâne un «om al oamenilor», insistând să-i cunoască pe membrii parohiei ro­mâ­neşti”.

„A fost un moment deosebit, nici măcar nu puteam gândi că ar fi posibil să trăiesc aşa ceva în viaţa mea! Peste ani şi ani o să păstrez intactă lecţia de viaţă pe care am primit-o de la Alteţa Sa. M-au im­pre­sionat uşurinţa lui de a comunica, modes­tia, zâmbetul aparte şi întrebarea gata pre­gătită pentru fiecare dintre noi. A apreciat va­loarea şi vechimea frumoaselor costume popu­lare tradiţionale pe care le purtam şi s-a arătat interesat de obiceiurile locurilor din care ne tragem. Ne-a întrebat şi de starea de spirit pe care o avem aici, în Regatul Unit, ne-a întrebat şi de planurile noastre de viitor”, spune Clara Paltinea, o bunică româncă din Anglia, care a avut fericirea de a schimba câte­va vorbe cu Prinţul.

Cadou de suflet pentru Prințul Charles

La finalul slujbei, Charles a ţinut să îi salute personal pe toţi membrii corului, după care a admirat minute bune frumoasa catapeteasmă ortodoxă din Biserica „St. Dustan in the West”, adusă în Anglia de la Mânăstirea Antim din Bucureşti, a aprins apoi lumânări şi s-a rugat la icoanele din biserică. La despărţire, Prinţul a primit din partea credincioşilor români un superb şal din lână de Haţeg. Un cadou sim­bolic, faţă de sprijinul moral pe care românii din Marea Britanie l-au simţit prin prezenţa Prinţului în mijlocul lor. „Să ştim că un om ca el se gân­deşte cu drag la noi e mare lucru, mai ales în momentele astea…”.

(Autorul îi mulţumeşte lui Alex Coman, pentru ajutorul acordat în realizarea acestui articol şi pentru fotografiile pe care ni le-a pus la dispoziţie. Mai multe foto­grafii realizate de Alex puteţi găsi pe site-ul său, https://www.alexcoman.co.uk/.)

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian