Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Dr. MIRCEA PEIA – specialist medicină complementară și reflexoterapie – Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: [email protected]

„Sufăr de spondilită anchilozantă”

(Răspuns pentru DANIEL – jud. Brăila, F. AS nr. 1378)

Făcând parte din grupul spondilartropatiilor se­ronegative, alături de artrita reactivă, artrita psoriazică, şi al artropatiilor asociate bolilor inflamatorii intesti­nale, spondilita anchilopoietică este o boală cronică inflamatorie, de cau­ză necunoscută, care afectează în pri­mul rând coloana vertebrală. Asta nu înseamnă că nu poate afecta, de la caz la caz, şi alte părţi ale corpului, cum ar fi umerii, coapsele şi genunchii, precum şi tendoanele sau ligamentele din jurul oaselor şi articulaţiilor. Deşi, aşa cum spuneam, patogenia spondilitei anchilozante este incomplet cunoscută, un număr de caracteristici ale bolii, incluzând nivelul seric crescut de IgA şi reactanţii fazei acute, ca şi asocierea strânsă cu HLA-B27, implică me­canisme mediate imun, fiind deci o patologie autoimună. În mod tipic, spon­dilita anchilo­poie­tică începe cu durere la nivelul coloanei, însă, pe măsură ce boala evoluează, segmentele osoase afectate încep să fuzio­neze între ele, ducând la imobili­zarea articu­laţiilor şi producând rigiditatea şi inflexibilitatea co­loanei („co­loana de bambus”). În fazele tardive, odată cu pro­gresia spon­dilitei anchilozante, mişcările spatelui devin tot mai limitate, pe măsură ce corpii vertebrali fuzionează. Totodată, pot fi afectate articulaţiile dintre coloană şi coaste, rezultând di­minuarea mişcărilor respira­torii. În cele mai multe cazuri, spondilita anchilo­zantă poate fi un proces patologic uşor, astfel încât poate rămâne nediagnosticată zeci de ani. Totuşi, odată ce articulaţiile au fuzionat, tratamentul nu mai poa­te ajuta la refacerea mobilităţii.

Nu există un tratament curativ pentru spondilita anchilozantă, ci doar simptomatic, iar acesta vizea­ză diminuarea durerii şi rigidităţii, atenuarea statu­sului inflamator, încetinirea distrucţiei articulare şi îmbunătăţirea posturii şi a calităţii vieţii bolnavului. În principal, tratamentele pentru spondilita anchi­lozantă includ schimbarea stilului de viaţă (terapia fizică, reducerea stresului, o dietă sănătoasă), me­dicaţie, monitorizare permanentă şi, atunci când e cazul, proceduri chirurgicale.

Medicaţia se bazează pe administrarea de anti­in­flamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul şi naproxenul, care pot ameliora durerea cronică şi rigiditatea. Alte medicamente utilizate în trata­men­tul acestei afecţiuni includ antireumaticele, care intervin în modificarea evoluţiei bolii, cum ar fi sulfosalazina şi metotrexatul şi, ocazional, cor­ti­co­steroizii. Și noile medicamente, cum ar fi blocan­tele factorului de necroză tumorală – etanercept şi infliximab – s-au dovedit eficiente în manage­men­tul afecţiunii. Fizioterapia şi exerciţiile fizice sunt componente esenţiale ale tratamentului, un regim de viaţă cât mai activ posibil, exerciţiile de mişcare şi întinderile pot ajuta la menţinerea flexibilităţii articulaţiilor şi a unor posturi corecte.

În terapeutica naturistă, abordarea spondilitei anchilozante se realizează prin utilizarea unor antiinflamatoare naturale (care nu slăbesc sistemul imunitar), dar sunt capabile să reducă durerea şi inflamaţiile. Acestea sunt, în principal, Curcumina, MSM (metilsulfonilmetan), N-acetilcisteina, ex­trac­tul de Boswellia şi Turmericul. Concret, pentru cazul dvs., recomand o schemă de tratament com­pusă din Extract din mlădiţe de viţă-de-vie-săl­batică, MSM natural, Carbo aspirina, Turmeric 3X, N-acetilcisteina, capsule cu ulei de Boswellia, asociate cu unguente antiinflamatoare, precum Eqvagel şi Rumalaya.

Pentru lămuriri suplimen­tare, contactaţi-mă te­le­fonic! Să auzim numai de bine! 

Dr. LUCICA SIMA – ROMVAC COMPANY SA – Centrul de Imunologie, Șoseaua de Centură nr. 7, Voluntari, Ilfov,

tel. 0737/50.10.60, 0722/85.12.77, 021/350.31.09, fax: 021/350.31.10, www.imunoinstant.ro

„Am o rană care supurează întruna”

(Răspuns pentru MĂRIOARA S., F. AS 1366)

Stimată doamnă, leziunea de care suferiţi este cel mai probabil întreţinută de o infecţie bacteriană şi/sau fungică, pentru care este necesară adminis­trarea unui trata­ment specific. De aceea, trebuie să efectuaţi analize microbiologice din proba de se­creţie, pentru a identifica unul sau mai mulţi agenţi patogeni care acţionează la nivelul respectiv. Ţineţi cont de faptul că trebuie evitată administrarea de antibio­tice cel puţin 14 zile anterior efectuării analizelor, pentru a evita apariţia rezultatelor fals-negative.

În cadrul Companiei Romvac s-a dezvoltat Departamentul de Cer­cetare-Dezvoltare, unde se ob­ţin produsele naturale din gama Imunoinstant, ce conţin Imuno­glo­bulina Y cu specificitate faţă de o paletă largă de agenţi patogeni. Produsele din gama Imunoinstant se caracterizează prin activitate an­ti­microbiană, antiinflamatoare și imunomodulatoare, fiind de mare ajutor în prevenirea și combaterea infecțiilor, inclusiv în cazul celor cutanate. Pentru a beneficia de un protocol terapeutic cu aceste pro­du­se, contactaţi medicul tera­peut din cadrul Cabinetului de Medici­nă Complemen­tară Romvac şi prezentaţi istoricul leziunii şi rezultatele analizelor de laborator efec­tuate. Multă sănătate!

„Am infecţie urinară cu stafilococ auriu betahemolitic”

(Răspuns pentru ECATERINA D. – Galaţi, F. AS 1364)

Stimată doamnă, cel mai probabil este vorba despre o infecţie bacteriană care a dezvoltat rezis­tenţă la antibioticele utilizate în terapia sa. Ideal ar fi să repetaţi analizele microbiologice din probe de urină, solicitând inclusiv antibiogramă şi antifun­gi­­gramă. Recomand acest lucru întrucât, cel mai ade­sea, în astfel de patologii, la care s-au adminis­trat an­tibiotice timp îndelungat, se pot grefa diferite alte microorganisme patogene – atât bacterii, cât şi fungi.

Varianta naturală a diferitelor medicamente antiinfecţioase existente în comerţ este reprezentată de gama de produse Imunoinstant ce conţin anti­corpi cu specificitate pentru o paletă largă de bac­terii, fungi sau virusuri. În plus, produsele din gama Imunoinstant se caracterizează prin activitate anti­microbiană, antiinflamatoare și imunomodulatoare. După efectuarea analizelor microbiologice, contac­taţi medicii terapeuţi din cadrul Cabinetului de Me­dicină Complementară Romvac, care vă pot pre­scrie un protocol terapeutic adaptat afecţiunii dvs.

Menţionez faptul că produsele din gama Imu­noinstant sunt naturale şi fără efecte adverse, fiind contraindicate doar persoanelor cu alergie la ou.

Multă sănătate!

Farm. spec. PAUL TISMAȘ – tel. 0745/137.537, e-mail: [email protected]

„Doresc un tratament pentru spondiloză cervicală şi dorsală”

(Răspuns BIANCA – București, F AS nr. 1355)

Spondiloza este o maladie complexă, legată în mare măsură de stilul de viaţă sedentar şi de ali­mentaţia mult prea bogată în grăsimi şi proteine animale, stil de viaţă şi alimentaţie ce duc inevitabil la slăbirea sistemului muscular ce fixează şi forti­fică articulaţiile sistemului osos şi, nu în ultimul rând, atrage şi generează obezitatea. Dacă se adau­gă şi costisitorul, total nesănătosul şi urât mirosito­rul obicei al fumatului, atunci spondiloza este un feedback inevitabil, chiar obligatoriu al organis­mu­lui. Firesc ar fi ca tratamentul anti-spondiloză să înceapă cu elimi­narea treptată, dar rapidă şi fermă, a cauze­lor ce au generat-o. Adoptarea unui stil de ali­mentaţie preponderent ve­ge­tarian, din care car­nea roşie ( în special cea de porc) să fie eliminată complet şi definitiv, eliminarea fu­ma­tului şi instituirea de exerciţii fizice zilnice şi re­gulate, ar fi un pas important pentru atenuarea spon­­di­lozei şi a efectelor ei. Fizio­terapia, prac­ticată cu mare succes în unele cen­tre de sănătate precum cele din loc. Herghelia, jud. Mureş, loc. Po­diş, jud. Ba­cău sau loc. Iveşti, jud. Galaţi, ar fi o formă efi­cientă de luptă contra spondilozei cer­vicale şi dor­sale. Până veţi ajunge la unul dintre cen­tre­le de sănă­tate amintite şi până vă veţi re­for­­ma stilul de viaţă şi de alimentaţie (obliga­to­rii), tri­miteţi-mi pe mail: [email protected] sau sms (0745.137.537) numele, adresa de poş­tă şi un nr. de telefon, ce trebuie trecute obligatoriu pe colet, şi vă trimit un tratament ce vă va uşura dure­rile şi cele­lal­­te simpto­me ale acestei suferinţe degenera­tive.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian