
Dr. IOAN GH. MĂRGINEAN – medic primar ORL – C.M.I. „SANOMED” Sibiu, Bd. Victoriei nr. 6, tel. 0722/73.52.72, e-mail: [email protected]
În cazul băiețelului dvs., medicul specialist O.R.L. și medicul pediatru vor investiga un eventual deficit imunitar fiziologic, o dischinezie ciliară primitivă, prezența vegetațiilor adenoide („polipi”) sau a unei malformații velo-palatine a sugarului. Infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare ale sugarului și copilului mic induc un sindrom de obstrucție nazală, cu respirație bucală de supleere, la care se adaugă dispneea (respirație dificilă), fiind asociate sau urmate frecvent de apariția unor complicații bronhopulmonare, otice, digestive sau chiar stări toxico-septice. Agenții patogeni sunt grupați în colonii la nivelul criptelor amigdaliene și al vegetațiilor adenoidiene hipertrofiate, constituind un factor de obstrucție nazală și o sursă de infecție. Profilaxia și tratamentul infecțiilor de căi respiratorii la sugar și copilul mic constau în:
* Instilații nazale – câte 2-3 picături dintr-o soluție preparată (reteță magistrală proprie). Administrarea instilațiilor nazale se va face în poziția culcat, cu capul în hiperextensie, la marginea patului.
* Pulverizați 20-30 pufuri de Ocnasept (aerosol salin natural cu extract din plante medicinale) deasupra patului și în camera copilului, în vederea optimizării microclimatului ambiental și îndepărtării alergenilor. Menținerea unei igiene normale a aerului respirat și a permeabilității foselor nazale, cu o respirație nazală corectă, sunt condiții obligatorii în vederea succesului terapeutic.
* 10 zile de aerosoli, cu câte o fiolă hidrocortizon 25 mg sau flixotide nebules 0,5 mg, diluată în 10 ml ser fiziologic.
* Administrarea de antiinflamatoare, antialergice, mucolitice, bronhodilatatoare, polivitamine și preparate de calciu, la recomandarea medicului.
* Tratamentul cu antibiotice este indicat numai în pusee acute, la recomandarea medicului și după efectuarea examenului bacteriologic din exudatul faringian/ secreția nazală/ sau spută.
* Este benefică cura cu aerosoli naturali salini, în stațiunea balneoclimaterică Ocna-Sibiului.
VASILE STANCIU – fitoterapeut, București, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50
„Sufăr de poliglobulie esențială” (Răspuns pentru SANDU – jud. Bihor, F. AS nr. 1380)

Caracterizată prin creșterea numărului de globule roșii din sânge – poliglobulia sau hiperglobulia – se datorează în general deficitului de oxigen la nivelul țesuturilor (hipoxie), instaurându-se în cazul bolilor pulmonare cronice, cardiopatiilor și frecvent la persoanele care fac sejur prelungit la înălțimi peste cota de 1400 m.
Vă rog să-mi trimiteți o hemoleucogramă completă recentă, care va conține valorile pentru: granulocite, trombocite, eritrocite, hematocrit, VSH, leucocite. În cazul prezenței hepatosplenomegaliei este posibil să suferiți de sindrom mieloproliferativ în care măduva arată o eritropoieză activă.
Deci, faceți investigații amănunțite în vederea depistării cauzei hiperproducției de eritroproteină, un hormon produs de rinichi care reglează producția de globule roșii de către măduva osoasă.
Trebuie să analizați cu medicul specialist:
* Dacă plămânul este capabil sau dimpotrivă incapabil de a oxigena sângele din cauza unor patologii cronice.
* Dacă inima are țesutul insuficient oxigenat ca urmare a unei afecțiuni congenitale.
* Dacă aveți rinichi neoplazici (tumori), caz în care secretă cantități anormale de hormoni.
Vă rog să-mi comunicați dacă pielea dvs., mai ales pe față și mâini, precum și a mucoaselor (cavitatea bucală, conjunctivă) este de culoare roșie vie, dacă numărul globulelor roșii a depășit 7-8 milioane și dacă faceți citostatice.
Atenție! Anomalii ale funcțiilor plachetare apar atât în bolile mieloproliferative, cât și după administrarea de medicamente (aspirină), în boala Von Williebrand, neoplazii, splenomegalie, boala Kawasaki.
Tratamentul adjuvant constă în administrarea de Biostem Protector + Biostem activator și Oxy Cell 2 x 30 ml/Imunopharm, ceai sau extract hidroalcoolic de urzică, diverse anticoagulante prescrise de medic sau terapeut. Ex. Warfarină – doză zilnică de întreținere PO și verificare INR timp de 5 zile, până se stabilizează, Heparin sau Viatromb Forte – care previn apariția de cheaguri și împiedică dezvoltarea celor existente, evitându-se astfel trombozele venoase. Multă sănătate!
Farm. LILIANA SAMSON – Expert Good Days Therapy, tel: 0752/269.237
„Sufăr de coxartroză la numai 30 de ani” (Răspuns pentru CARMEN S., F. AS nr. 1360)

Despre afecţiunile artrozice se ştia că sunt specifice vârstei a 3-a, fiind asociate înaintării în vârstă, bătrâneţii. Artroza este o boală progresivă ce se desfăşoară în timp, ajungând în final să distrugă atât cartilajul dintre articulaţii, care are rol de tampon, cât şi întreaga structură articulară. Manşonul dintre articulaţii are rolul de a împiedica frecarea oaselor, distribuie uniform presiunea în articulaţii (şold, genunchi) şi astfel întârzie apariţia durerilor. În ultimii zeci de ani, câteva patologii au înregistrat creşteri procentuale în ce priveşte incidența la vârste mult mai tinere, iar dintre acestea amintim: afecţiunile coloanei vertebrale din cauza posturii incorecte; valori crescute ale colesterolului provocate de alimentaţia dezechilibrată sau stres; ficat gras etc. Până la 6% din populaţia la nivel mondial, cu vârsta sub 30 de ani, suferă de afecţiuni artrozice, aceste procente ajungând până la de 10 ori mai mari la persoane de vârsta a 3a. Fiind o afecţiune ce distruge articulaţia şi cartilajul în timp, treptat, este de preferat să începem un tratament adecvat încă de la primele simptome pentru a reduce procesul de degradare. Vă recomand administrarea de Celadrin Extract Forte, un supliment natural cu acţiune antiinflamatoare similară produselor de sinteză, dar fără a avea efectele secundare ale acestora. Celadrin Extract Forte protejează membrana sinovială şi asigură lubrifierea permanentă a articulaţiei precum şi un lichid sinovial de calitate care poate hrăni cartilajul articular. Această acţiune nutritivă este completată prin administrarea unui complex de 8 ingrediente, cum este CartiMix Forte cu rol în refacerea şi consolidarea cartilajului articular. Exerciţiile fizice sunt recomandate, alimentaţia echilibrată, fizio sau kineto- terapie, toate acestea având rol preventiv în ce priveşte întârzierea procesului artrozic.
Multă sănătate!