TOMI

Sunt o mare iubitoare de animale. Consider că a nu îndrăgi vietățile este un semn de dispreț pen­tru facerile lui Dumnezeu, o infirmitate a su­fle­tului, un handicap spiritual. Armonia dintre noi și ce­le­lal­te viețuitoare de pe pă­mânt este de esență divină și trebuie să devină o da­torie: datoria de-a ocroti.

O întâmplare petrecută în blocul nostru m-a făcut să scriu această istorioară veselă și adevărată, fără pre­tenții artistice.

Într-o zi, în curtea blo­cu­lui nostru a apărut un câi­ne de pripas. Se ținea toată ziua după omul care făcea cu­rat, iar seara aștepta pe la uși­le de la intrare, ca să în­nop­teze pe vreunul din preșurile aflate în fața apartamentelor. A de­ranjat cu insistențele sale și a fost pedepsit, dar el n-a obo­sit, nu s-a dat bătut niciodată, n-a părăsit curtea și ușile blo­cului, patrulând fără odihnă în cău­tarea unui semn de bu­nă­voință și, desigur, a unui stăpân. Negru, cu părul creț, cu o ure­che ridi­cată și alta pleoștită, era mai degrabă simpatic decât frumos, dar în orice caz, voios și jucăuș ca ar­gintul viu. Cine știe, poate crescuse cândva în preaj­ma unor copii…

Apariția lui s-a petrecut acum un an și mai bine, până într-o zi când a dispărut. Nu l-am văzut multă vreme și am crezut, fie că l-a călcat vreo mașină, fie că l-au luat hingherii. Dar într-o dimineață, plim­bân­du-mi propriul câine prin cartier, cățelul cel negru mi-a ieșit dintr-o dată în cale, într-o pos­tură care m-a uluit: la gât avea zgardă roșie, era dus într-o lesă și… însoțea un stăpân. O fa­mi­lie minunată îl adoptase. L-au botezat Tomi și e o plăcere să-l vezi, curat și în­grijit, plimbat regulat pe aleile dintre blocuri.

Într-o dimineață, pe când ple­cam la cumpărături, m-am întâlnit iarăși față-n față cu To­mi, care s-a oprit să mă adul­mece. „Norocos cățel!”, m-am adresat necu­nos­cutului meu ve­cin, în timp ce Tomi ciulise ure­chile, de parcă înțelegea ce vorbesc. „Greșiți”, m-a corectat ușor malițios stăpânul lui Tomi, „noi suntem cei no­ro­coși!”. Descumpănită de un răs­puns atât de sur­prin­zător, am plecat mai departe, fără nici un cuvânt, dar Tomi cel norocos și vorbele stăpânului său mi-au în­se­ninat nu numai ziua aceea, ci și sufletul, pentru mult timp.

SILVIA P. – București