„Dorim să avem și în Irlanda o mânăstire ortodoxă”
Stimată redacție a revistei „Formula AS”,
Dintru început aș dori să vă mulțumesc foarte mult pentru deschiderea dvs. de a publica această scrisoare și, în felul acesta, de a sprijini demersul nostru, al credincioșilor ortodocși din Irlanda, de a avea și pe aceste meleaguri o mânăstire ortodoxă. Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, a binecuvântat întemeierea aici a unei mânăstiri de monahii. Ea va fi închinată Maicii Domnului (cu hramul „Izvorul Tămăduirii”), Sfântului irlandez Ciaran din Clonmacnoise (515-550 d.Hr.), precum și tuturor sfinților celți din Irlanda, prăznuiți în cea de-a doua duminică după Rusalii. Mânăstirea este dedicată și acestui sfânt irlandez, deoarece locul pe care dorim să-l cumpărăm a fost deja consacrat Sfântului Ciaran, cel care în sec. al VI-lea a întemeiat, și el, o mânăstire ce a devenit un foarte important centru duhovnicesc și cultural, unde învățământul și artele au fost înfloritoare și influente secole de-a rândul.
Românii din Irlanda au început încă de acum mai bine de zece ani să strângă fonduri pentru un astfel de proiect, însă abia anul acesta ideea s-a materializat. Proprietatea, care constă în șapte case scandinave din lemn, amplasate pe un teren de circa 1 hectar, costă 300.000 de euro, pe care trebuie să-i plătim până la sfârșitul anului 2020. Încă așteptăm să semnăm contractul, moment în care o mică obște se va putea instala acolo și va începe viața comunitară monahală.
Românii din Irlanda au început deja să sprijine proiectul (și nu numai românii, pentru că mânăstirea va fi deschisă oricui, indiferent de vârstă, rasă, naționalitate sau limbă); donații s-au făcut și în contul din Irlanda și în cele deschise în România, dar și pe platforma GoFundMe, inițiată de monahia Iosifia (platformă inaccesibilă în România, din păcate). La momentul de față, putem spune că avem o treime din suma totală, deci ne-ar mai trebui încă 200.000 de euro.
Le mulțumim și le suntem recunoscători tuturor celor care au bunătatea și posibilitatea să ne ajute chiar și cu o simplă rugăciune.
Încă o dată vă mulțumim, dragă „Formula AS”, cei care faceți atâtea eforturi pentru a aduce un strop de bucurie în casele românilor. Domnul să vă binecuvânteze!
Pr. Călin Florea, Protopop de Irlanda
e-mail: [email protected]; tel: +353876148140
ROMANIAN PATRIARCHATE
ROMANIAN ORTHODOX METROPOLIS OF SOUTHERN AND WESTERN EUROPE
ROMANIAN ORTHODOX PARISH „THE EXALTATION OF HOLY CROSS” – DUBLIN
PATRIARHIA ROMÂNĂ
MITROPOLIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A EUROPEI OCCIDENTALE ȘI MERIDIONALE
PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ „ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI” – DUBLIN
St. John the Baptist Missionary Centre, Long Mile Road, Drimnagh Castle, Dublin 12, Ireland, Phone +353-1-4501567, +353-87-6148140, e-mail: [email protected]
„Fiți părtași cu noi, ctitorind această mânăstire românească în Irlanda”
Dragi români și creștini,
Facem un apel călduros la bunăvoința și generozitatea dvs., în scopul achiziționării locului ce va deveni – cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale –, Mânăstirea Ortodoxă Românească din Irlanda.
Locația se află în chiar inima Irlandei, în Shannonbridge, într-un ținut presărat cu nenumărate mânăstiri și sfințit, prin nevoințele a mii de monahi, în primul mileniu creștin. Locul pe care vrem să-l cumpărăm a fost deja o oază de rugăciune, întrucât a funcționat ca centru spiritual („retreat centre”) al unei comunități monahale catolice. Prețul acestei proprietăți a fost redus de la 450.000 la 300.000 de euro, tocmai în dorința ca locul să rămână în continuare dedicat rugăciunii. Mai mult decât atât, cu multă generozitate, surorile catolice ne-au îngăduit să plătim această sumă până la sfârșitul anului 2020.
Cum nimic nu-i cu neputință la Dumnezeu și cum Dumnezeu lucrează prin oameni, vă rugăm, fiți părtași la această lucrare, fiți împreună-lucrători cu Dumnezeu și cu noi, ctitorind această mânăstire, spre slava lui Dumnezeu.
Și chiar dacă, cu toată bunăvoința, este cu neputință să ne ajutați financiar, primim cu toată dragostea inimii noastre sărace jertfa de rugăciune pe care o puteți aduce, după puterea și dragul fiecăruia, căci fără de aceasta nu puteam face nimic.
Nădăjduim ca acest strigăt de ajutor să vă întâlnească în tainița inimii, iar Dumnezeu să meargă mai înainte acolo, și Însuși Dumnezeu să fie Acela care Se luptă pentru noi, El, a Cărui lucrare deja am văzut-o și o simțim.
Cu multă recunoștință, primim orice dar făcut cu inimă bună, sinceră, și spre slava lui Dumnezeu. Iar Dumnezeul milei să vă răsplătească îmbelșugat, din bogatele Sale daruri, jertfa dvs.!
MONAHIA IOSIFIA
Detaliile conturilor din România sunt următoarele:
• Nume: Marina Brolla
• Banca: INGB Centrală
• SWIFT: INGBROBU
• BIC: INGB
• Cont RON: RO69INGB0000999904615996
• Cont EUR: RO93INGB0000999909511542
(Cu rugămintea să scrieți „Mânăstire Irlanda”)
Detaliile contului din Irlanda sunt următoarele:
• Beneficiar: Romanian Orthodox Church in Ireland
• Adresa beneficiarului: St John the Baptist Missionary Centre, Drimnagh Castle, Long Mile Road, Dublin 12
• Banca: Bank of Ireland, (Adresa băncii: 6 Lower O’Connell Street, Dublin 1)
• IBAN IE98BOFI 90003324435607
• BIC: BOFIIE2D
• Contact: monahia Iosifia (m.iosifia@yahoo. co.uk, tel. 00353894831802)
(Persoanele care locuiesc într-una din următoarele țări ale Europei: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția, Marea Britanie, ca și persoanele din SUA, Canada, Australia, pot dona în deplină siguranță online pe platforma GoFundMe la adresa: https://www.gofundme. com/f/an-orthodox-monastery-in-ireland)
Și dacă, cu toată bunăvoința, nu ne puteți ajuta financiar, vă rugăm să fiți alături de noi în rugăciune, după puterea și dragul fiecăruia.
RUGĂCIUNE
„Dumnezeule, Cel fără de început și veșnic, Care pe toate câte sunt le-ai adus dintru neființă întru ființă, Cel ce locuiești întru lumina cea neapropiată, ascultă rugăciunea noastră în ceasul acesta și în orice zi Te vom chema; privește cu milostivire asupra noastră, a celor ce cu umilință și cu stăruință ne închinăm Ție și binecuvântează dorința noastră sfântă de a avea, spre slava Ta și spre mântuirea noastră, o mânăstire, al cărei prag, trecându-l împreună cu toți semenii noștri, să Te lăudăm pe Tine, Doamne.
Doamne, Cela ce, întru început, lumea printr-un cuvânt ai înfăptuit, milostivește-Te spre noi și nu trece cu vederea lacrimile noastre, și dăruiește nouă grabnic locaș unde să ne plecăm genunchii la rugăciune și să primim pe cei ce au nevoie de întărire și primenire sufletească, căci Mânăstirea este a tuturor celor ce Te caută pe Tine, Doamne, a celor de acum și a celor încă nenăscuți, stâlp și întărire a credinței dreptslăvitoare.
Trimite peste noi harul întru tot Sfântului Tău Duh, izgonește dintre noi duhul viclean, înșelător și pricinuitor de dezbinare, unește-ne într-o inimă și într-un cuget, binecuvântează-ne întru toate, dăruiește-ne putere și tărie, îmbărbătare și bună sporire întru împlinirea gândului nostru, că Tu Însuți ești Cel ce binecuvântezi, Cel ce împlinești și desăvârșești toate, Dumnezeul nostru, și Ție Slavă Îți înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
Domnul să vă răsplătească îmbelșugat jertfa dumneavoastră!
Monahia Iosifia