Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

GIANINA CORONDAN: „Lumea nu se mai uită la televizor!”

Foto: Marius Tudose – 3

De mai bine de două decenii, îmbină di­ver­tismentul cu jurnalismul, în stilul ei inconfundabil, tonic, autentic și mai ales liber de orice convenții. O rețetă de presă care i-a adus notorietate, dar care pare tot mai rară pe micul ecran. Am căutat-o la început de an, să aflăm ce are pe agendă în 2020. Am aflat că vrea să facă emisiuni cu românii din Occident, să învețe limba chineză și să-și ia carnet de motocicletă…

– Lumea s-a întors deja la treabă, 2020 pare să fi început în forță. Tu ce mai faci, Gianina?

– În afară de faptul că acum sunt la schi, la Pre­deal, și tocmai mă pregătesc să fac un traseu, pe vremea asta superbă, fac bine, mul­țumesc. Încerc să mă surprind și eu pe mine, cu lucruri noi.

– Cum ai petrecut de Anul Nou ?

– Am mers cu niște prieteni dragi în mijlocul României, la Băla, lângă Mu­reș, în­tr-un sat cu căsuțe vechi, ro­mâ­nești, ame­najate foarte frumos. N-am avut ză­pa­dă, dar era o încre­me­nire splen­didă a na­turii, sub chiciură. Am făcut niște ex­cursii foarte fru­moa­se pe dealu­rile alea.

– Văd că tragi tot spre lucruri au­tentice.

– Ce caut eu e să regăsesc sen­za­țiile din copilărie. Cred că de fapt toți ne do­rim asta în adâncul sufletului, dar ne-am obișnuit să ne lăsăm furați de pei­saj. Eu continui să caut în fiecare iarnă emoția din copilăria mea, pe­trecută în Sălaj, unde de sărbători, că­suțele vechi aveau așternuturi reci, dar oameni calzi, foc în sobă, miros de lemne și co­linde. Încă mai caut mirosurile, emoțiile și trăirile de atunci.

– Ai început bine anul? Cu ce stare te-a prins?

– Spre deosebire de alți ani, de data asta am fost mai puțin superstițioasă, nu m-am concentrat deloc să-mi doresc ceva anume. La ora 12 eram la că­mi­nul cultural din satul Băla, am ieșit cu toții afară, să vedem artificiile. Am trăit un moment de comu­niune cu niște oameni dragi, pe care îi consider fa­milie, și apoi am avut un sentiment confuz, fiindcă înăuntru se auzeau și manele, care nu știu cum au prins în Ardeal, dar și muzică autentică ardele­nească. Și-am înțeles că binele și mai puțin binele vor veni în continuare amestecate și că noi va trebui și anul ăsta să separăm ce ne place de ce nu.

Oglindă oglinjoară

– De două decenii, de când te știm de pe micul ecran, refuzi cu obstinație să fii ca ceilalți. E greu să păstrezi normalitatea în lumea în care te învârți?

– Eu nu m-am simțit niciodată un om făcut pentru glamul televiziunii, m-am simțit mai de­grabă un soi de intermediar între public și cel care se expune. Sunt „curioasa de serviciu”, cea care descoperă lucruri noi, interesante, și îi face com­plici la ele și pe cei din public. Sunt cea care vine și spune: „Băi, să știți că ăsta e cu ade­vărat talent” sau „Nu vă iluzio­nați, lucrurile nu-s chiar așa cum par”. Îmi place să dau jos poleiala de pe lucruri, dar îmi place și să mă las sedusă de oameni extraordinari, de întâlniri formidabile. În rest, am rămas mereu același om, nu mi s-a părut ni­ciodată că mă cobor dacă stau la o bere cu un om simplu din popor, cum nu m-am simțit stin­gheră nici dacă am fost invitată într-un context high-life. Oamenii sunt aceiași peste tot. Și-apoi, când am intrat eu în lumea asta, terminasem deja o facultate, aveam pasiunile mele, teatrul, scrisul, muzica. Era greu să-mi mai sucească mințile televiziunea.

– Faci o grămadă de lucruri: radio, TV, bloggereală, ai făcut teatru, ai cântat. Cu care te simți mai în largul tău?

– Cu toate. Ele au un numitor comun în spiritul curios și jucăuș care se ascunde în mine. Mi se pare minunat să încerci cât de multe lucruri poți în viața asta. Uite, chiar mă gân­deam recent cum ar fi să mai fac o facultate.

– Și ce ai alege?

– Chimia! Domnule, e ceva acolo, cu al­de­hi­de­le, hidrocarburile, ce aș vrea să înțeleg. Dar nu știu dacă o să și fac asta. Deocamdată, fiindcă tot aveam chef de ceva nou, m-am apucat de făcut pod­casturi online.

– Te simți bine cu internetul?

– Încerc să descopăr cum funcționează și să mă adaptez și eu din mers, deși există în online o doză de superficialitate care nu mă încântă neapărat. Totul e rapid, pe fast-forward, uneori mă debu­so­lează, lucrezi mult la câte un subiect și vezi că trece neobservat. Trebuie să gândești adevărate strategii ca postul tău să câștige teren. Concurența e halu­cinantă.

– Și, în același timp, viața noastră se mută treptat, treptat, online. Chiar tu ai scris o poezie-pamflet, „Lumea nu se mai uită la televizor”. Așa să fie?

– E evident că lumea nu se mai uită la televizor. Nici nu mai ai când. 24 de ore nu ne mai ajung. Abia mai ai timp să te vezi cu oamenii pe care-i iubești. Televizorul presupune să ai timp, să te așezi pe o canapea, cu un pahar de ceva. Normal că internetul câștigă teren! Îl ai pe telefonul mobil și poți evada acolo oricând, și între două stații de metrou.

– Tu mai faci televiziune? Am văzut recent o știre care anunța că ai plecat din TVR.

În plină inspirație

– Am plecat, dar am rămas colaborator. În toam­nă, am făcut pentru TVR „Vizita de lucru”, un set de filmulețe cu românii care muncesc fizic, în care încerc să descopăr povestea din spatele meseriei lor. Aș vrea să o extind acum și la românii care locuiesc în afara granițelor. Vara trecută am făcut tot pentru TVR „Fețe-Fețe”, un quiz-show. O să continui colaborarea cu ei, dar ca freelancer, mi-e mai ușor așa. Mai ales că am multe alte pro­iecte în paralel, am o mică echipă cu care pro­ducem conținut pentru companii, reclame, facem producție video și altele. Am început și o serie de review-uri auto pe youtube, „Femeia la volan”, care pune accentul pe ce le interesează pe femei la ma­șini. Am lucrat cu Ministerul Fondurilor Euro­pene o serie de spoturi care le-au arătat românilor că există bani europeni pentru idei românești. Di­vertismentul a rămas însă interesul meu principal în tot ceea ce fac. Când omul e destins, amuzat, e și foarte sincer.

– E greu să-i faci pe oameni să râdă, Gianina?

– Poate să fie foarte simplu sau din contră, cea mai grea sarcină din lu­me. O lume liniștită, cu speranțe și îm­pliniri va râde ușor. Lumea încrân­ce­nată, necăjită, umilită nu râde nici dacă o gâdili. Oa­menii râd ușor când simt că ești de-al lor, când le arăți pe tine, ca pe o tablă neagră, propriile lor me­tehne. Când râzi cu ei, nu de ei.

– Sufletul ce-ți mai face? Ești în­drăgostită, nu ești îndrăgostită?

– Tot timpul ar trebui să fim în­dră­gostiți. Ar trebui să iubim viața așa cum e ea, să lăsăm deoparte tendința asta a noas­tră de a ne autoflagela. Eu sunt acum… pasionată. Vreau să fac lucruri noi, să citesc mai mult în 2020, să învăț chineza și să învăț să cânt la pian. Mi-am pus țeluri destul de curajoase.

– Chiar că da! Ce ai pierdut și ce ai câștigat în anul care s-a încheiat?

– A fost un an complicat, amestecat, mi-e și greu să-l analizez acum. Cred că am pierdut timp în­cercând să le explic românilor transformați în duș­mani, din motive electorale, că dezbinarea ne șu­bre­zește. Am pierdut toate serialele de pe Net­flix, că n-am avut timp de ele, și iar am ratat pe­rioa­da bună de a lua carnet de conducere la ca­te­goria A. (râde) Dar mai ales am pierdut liniștea neîn­tâm­pla­tului. Și nu-mi cereți să dezvolt, că asta se rumegă in­dividual. Am câștigat în schimb abi­lități noi de a juca spike ball, golf și quiplash, am adăugat niște lec­turi și am continuat să descopăr țara și festi­valurile ei minunate: Tiff, Gărâna, FITSibiu etc. A fost un an cu multe căutări inte­rioa­re. Cu mul­te întrebări la care n-am încă răspuns, din care am înțeles că viața nu te așteaptă. Dacă nu trăiești ce ți se dă, s-ar putea să ți se ia.

Dia Radu

De la mamă, a moștenit visătoria, de la tată – spiritul critic și limba ascuțită. Plăcerea de-a scotoci în sufletul omului e însă a ei. S-ar fi făcut cu bucurie psihanalist, astrolog sau țesătoare, dacă dragostea de cărți n-ar fi împins-o spre Facultatea de Litere. De atunci, a trădat literatura pentru jurnalism și un viitor la catedră pentru plăcerea de-a fi pe teren. A lucrat ca documentarist cu presa occidentală (TF1, Radio France Culture, Le Monde), a publicat reportaje și cronici în revista „Esquire” și, de două decenii, este editor cultural la revista „Formula AS”. Între timp, le-a împăcat pe toate. Când nu se pierde cu ochii la ceru-nstelat și la legea morală, îi scormonește pe ceilalți cu întrebări și țese povești despre România de azi. Dia Radu este autoarea volumului în dialog „Lumea în Si Bemol, Dan Grigore de vorbă cu Dia Radu”, apărut în 2016, la Editura Polirom, și a volumului „Divanul Imaginar, Lumea românească în 18 interviuri”, apărut în 2017, la Editura Trei.

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian