
„L-ați făcut fericit pe copilul meu” (Scrisoarea: „Vă rog sprijiniți-mi băiatul să-și împlinească visul”, F. AS nr. 1392)
Mă numesc Petruțescu Angelica și doresc să mulțumesc în mod special prin această scrisoare tuturor cititorilor revistei „Formula AS”, care au citit cazul meu și și-au rupt din puținul lor ca să mă ajute și pe mine, pentru a putea plăti antrenamentele de karate ale băiatului meu, constrâns, altfel, să renunțe la sport. Pe scurt aș vrea să vă reamintesc despre cazul meu. Am un copil în vârstă de 14 ani, care deține centura verde la karate, are 11 medalii de aur și argint și are titlul de campion național la karate. Până anul trecut am reușit să îl susțin cu greu și cu multe datorii, dar cu prețul evacuării din locuința în care stăteam. Stăm cu chirie și plătim 180 de euro plus întreținerea, și asta m-a doborât, iar la karate totul se plătește, antrenamente, concursuri, examene, cantonamente și echipament. Singurul nostru venit este pensia soțului meu, de 700 de lei. Cu ajutorul primit de la dvs., l-ați făcut fericit pe copilul meu. Mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au ajutat, și vreau să le mulțumesc și celor care au vorbit cu mine la telefon și mi-au spus vorbe de încurajare. Nu am cuvinte să răsplătesc bunătatea dvs., să îmi arăt recunoștința față de dvs. și vă cer permisiunea să vă scriu tuturor numele, celor care m-ați ajutat: D-na învățătoare din Ciacova, jud. Timiș, Cotoș I. – Suceava, Profir M. – Arad, Stoiculescu D. – București, Ardelean I., Dumitrache T., Rozalia M., Maria R., Strejac Gh., Chiriac M., Dinu P., Gherna M.A., Constantinescu A., Bordeuț, Compania Poșta Română, Dumitru L., Cătălina C.T., Octavian P., Olteanu A.M.G., „Sprijină RO”.
Vă mulțumesc din tot sufletul tuturor și mulțumesc și doamnei directoare de la „Formula AS” pentru sponsorizarea din partea Fundației „Formula AS”. Vă doresc tuturor să vă binecuvânteze Dumnezeu!
Cu stimă și respect pentru toți cititorii de la „Formula AS”,
ANGELICA PETRUȚESCU, tel. 0787/74.98.88.
„Cu bănuții pe care ni i-ați trimis am reușit să plătim operația din Italia” (Scrisoarea: „Atâta suferință într-un pui de om”, F. AS nr. 1384)
Mă numesc Mihăiță Elena Aurelia și vreau să vă mulțumesc din suflet pentru bănuții pe care ni i-ați trimis. Cu ei am reușit să ne achităm datoriile pe care le-am făcut pentru operația din Italia și pentru tratamentul de după operație, care este foarte costisitor.
Aș mai dori să le mulțumesc și celor care ne-au mai trimis de curând niște bani. Iată numele lor: Alexandru I. – Iași, Crișan D.C. – Hunedoara, Moină L.D. – Pitești, Fundația „Formula AS”.
Vă mulțumim din suflet! Cu stimă și respect,
MIHĂIȚĂ ELENA-AURELIA – str. Cornățelu, nr. 45, sat Cornățelu, comuna Poboru, jud. Olt, cod 237347, tel. 0721/78.99.60
„Să fie binecuvântați cei care m-au ajutat” (Scrisoarea: „Ajutați-mă să-mi pot urma drumul în viață”, F. AS nr. 1392)
Dragă redacție a revistei „Formula AS”,
Sunt Curtiș Roxana-Simona din Botoșani și vreau să vă mulțumesc pentru publicarea scrisorii mele în speranța de a fi ajutată să fac facultatea de medicină.
Să le binecuvânteze Dumnezeu pe acele persoane care m-au ajutat să-mi pot crea un drum bun în viață.
CURTIȘ ROXANA SIMONA – str. Popa Șapcă nr. 39, Botoșani