„Reporterul lui Dumnezeu”

– Colegul nostru Bogdan Lupescu n-a fost doar un mare reporter, admirat pentru scrisul lui, ci și un om iubit de cei care i-au citit textele. Dovadă: scrisorile care nu contenesc să so­sească pe adresa redacției, impresionante prin afecțiunea și emoția lor. N-am crezut că presa scrisă poate avea un impact atât de puternic încât să creeze „eroi”. Dar are! Bogdan Lupescu este întruchiparea unuia dintre ei, împlinirea așteptării, ca presa să fie „mare”, să ofere valori. Vă mulțumim, dragi cititori ai revistei „Formula AS”, pentru afecțiunea și susținerea dvs. care, cu siguranță, îl însoțesc pe Bogdan în singurătatea drumului pe care a pornit. Vă împlinim solicitarea de a republica pe paginile de mijloc ale revistei, unul din marile lui reportaje, dedicate misterelor populare: „Țara solomonarilor” –

„Îți recunoșteam reportajele fără să mă uit cine le-a semnat”

Dragă Bogdan,

Sunt unul dintre sutele de cititori anonimi cărora le lipsești! De-a lungul anilor, cu ajutorul tău, am pă­truns taine care pentru noi ar fi rămas neștiute; ai căutat, ai găsit și ne-ai dus alături de oameni care vie­țuiau firesc, într-o lume magică. O lume care nu se dez­văluie oricui! Ai fost acolo, ai ascultat, ai pus în­trebări și mai ales ai tăcut alături de păzitorii tai­nei.

De multe ori, cuvintele sunt de prisos și tu ai știut să ne transmiți starea aceea de început de lume, când oamenii erau înțelepți și mult mai aproape de Dumnezeu. Mun­­că grea, depărtare, izolare, rupere de mersul grăbit al vremii de azi și, mai ales, găsirea liniștii sufletului în sta­re să primească și să în­țeleagă mis­terul. Con­fi­dențele celor pe care i-ai întâlnit au rodit în pa­ginile revistei, ajungând la sufletele noastre, fă­cân­­du-ne să privim alt­fel lumea, să-i ve­dem ade­vărata față, care se as­cunde (intenționat sau nu?) tot mai mult în vre­murile pe care le trăim. Nu ai ezitat să ne faci părtași și la sufe­rința ta, dezvăluindu-ne sufletul tău mare și generos, ca­re nu putea să stea deo­parte, chiar dacă trupul era în suferință. Din ar­ticolul „Trans­plan­tații” răzbate o forță interioară pe care nicio boală nu o poate înfrânge, un fel de a privi lumea cu ochi cu­rați, deschiși spre interiorul inimii.

M-am cutremurat când am aflat că ai ple­cat. M-am gândit că ni­ciun alt reporter din pre­sa scrisă nu a reușit să mă facă să citesc un re­portaj, și după câteva rân­duri, să știu cine l-a scris fără să mă uit la semnătură! Stilul tău era inconfundabil! Și mi-era tare drag! Dar tainele își au prețul lor, și poate că cele care au rămas as­cun­se nu se vor știute sau nu suntem noi vrednici de înțelepciunea lor.

Tu, în schimb, ai trecut pe tărâmul celălalt, aflând acolo tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte! Drum lin și fără primejdii în cale!

DANIELA

„Am cumpărat «Formula AS» mai mult pentru a-ți citi superbele reportaje”

Mulțumesc, Bogdan Lupescu, OM cu suflet pur, pentru că printr-un articol scris cu pana muiată în duh, am descoperit o Bucovină specială a „si­haș­trilor și sfinților din Munții Rarău”, mai precis, a „Minunilor din Poiana Maicii Domnului”. Și de atunci, merg de mulți, mulți ani, vară de vară, la Avva Ioan, de la Mânăstirea Sihăstria Rărăului.

Mulțumesc pentru toate descoperirile făcute cu mult har nu numai despre sihaștri, ci și despre solo­monari ori strigoi, despre viața huțulilor, despre oamenii minunați nu numai din Bucovina, ci și din alte zone ale țării. Se simțea ȋn scrisul aces­tui minu­nat om al condeiului nu numai dragostea pentru cuvânt, ci mai ales dragostea de oameni.

Mărturisesc că timp de două decenii am cum­părat „Formula AS” mai mult pentru a-ți citi su­per­bele reportaje. Scriai cu pana unui înger inspirat, scriai direct cu sufletul tău cald și bun și frumos. Voi continua să rămân cititoare fidelă, ȋn speranța unui alt Om inspirat!

Drum lin, Bogdan Lupescu, iar Redacției For­mula AS, tărie ȋn suferință!

  Cu apreciere sinceră,

prof. MARGARETA BADEA

„Vei rămâne în inimi, în veci de veci”

Bogdan era un copil mare și genial. Am fost prieteni apropiați. Un spiriduș, fiindcă trăia parcă mereu în altă lume, fer­me­cată, cu toate că pe aceasta pe care-a lăsat-o acum în urmă o iubea atât de mult și-atât de frumos și pu­ter­nic o des-scria! Cu zulufii lui negri, din alte vremuri, peste care-și tot trecea de­getele subțiri și febrile, cu mersul legănat ca în dans, cu pieptul me­reu scos în față și pri­virea când ghi­dușă, când semeață, pur­tând întotdeauna câ­te-o că­mașă scrobită, cadrilată sau cu buline, avea un aer domnesc. Iar domnia a­ceasta se vedea în tot ce sim­țea și scria. „Domn’ Bogdan” – chiar așa îi spu­neau oamenii care-l în­tâl­neau sau despre care scria reportaje la „For­mula AS”. Ce nu-i plă­cea era că mulți dintre cititorii lui îi mul­țu­meau că tră­ieș­te. Aflaseră că făcuse transplant și se te­meau pentru el. I se părea ceva exa­ge­rat. Dar iată că vor­bele lor capătă acum altă semnificație. Una pal­pabilă și care-și avea un rost înțelept, deslușit prea târziu. Și care azi ne rupe inima. Tare aș vrea acum ca Bogdan să mă mai sune și să mă-ntrebe, ca de obicei, cu glasul lui molcom și tonul lui mucalit: „Ce faci, prieteno? Mai tră­iești? Uite, am mai scris un text și ți-l trimit să-l citești”. Bogdan era un reporter și scriitor uriaș. Și o știa prea bine și el. Avea un har aproape dum­ne­zeiesc de a iubi și de a vedea frumusețea din oa­meni, încât, pur și simplu, te copleșea. Și o ase­me­nea forță a cu­vân­tului, a poveștii, că n-aveai cum să nu-l citești cu nesaț. Însă își făcea mereu griji că textul n-ar fi îndeajuns de bun, de puternic și că s-ar putea să nu-i placă doamnei Sânziana Pop, pe care o venera. „O iubesc și o respect grozav”, mi-a spus mereu în cei zece ani de când îl cunosc. Și tot numai cu iu­bire și venerație vorbea despre copiii lui – blon­dul Luca și fetele, plecate acum la studii, în Anglia. Le făcea mâncare el, care nu se descurca prea bine cu cele lumești. Sau îl învelea pe Blondul înainte de culcare.

De fapt, dacă mă gândesc mai bine, erai atât de teluric, Bogdan! Trăiai totul până la sânge, și te risipeai, și iubeai! Iar cuvintele tale erau că­ră­mizi din care ridicai povești-piramide, și tocmai de aceea vor rămâne în picioare și în inimi în veci de veci. Rămâi cu bine, prieten drag, rămâi cu bine! M-ai învățat că viața e grozavă! Și că moartea ce­lor iubiți face parte din ea.

ALINA DINCĂ

Luceafărul jurnalismului

Domnul Bogdan Lupescu a fost LUCEA­FĂ­RUL jur­nalismului. A strălucit și va străluci dincolo de spa­țiul și timpul acesta. Ne va lipsi foarte mult stilul ra­fi­nat cu care ne obișnuise. Sigur, și în cer scrie reportaje despre splendoarea lui. Iar lui Dum­nezeu îi place. Ne-ar plăcea și nouă să ne mai întâlnim o dată cu el, în­tr-unul dintre magnificele lui reportaje despre Solo­mo­nari.

VICTORIA BADEA VASILE

*

Articolele lui îmi luminau sufletul și îmi li­niș­teau mintea! Dumnezeu să îl ierte și să îl odih­nească!

ROXANA SICLITARU

*

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Ar­ti­colele pe care le scria erau adevărate povești, aveau magie!

MIRELA PĂLĂDUȚĂ

*

Minte stralucită, condei de aur, prieten minunat. Bogdan, nu mă pot obișnui cu gândul… nu pot.

LAURA SIMION DĂNILEANU

*

N-aș putea să număr articolele lui Bogdan Lu­pescu, citite de mine, și să spun că unele m-au bucu­rat mai mult. Cred că pe majoritatea le-am re­citit de mai multe ori, pentru că mi-au adus o reală bucurie. Drum lin printre stele, Bogdan Lupescu!

ICA IVANCIU

*

Odihnă veșnică! Cred că și-a îndeplinit mi­siu­nea pe Pământ, prin ce a scris. Dumnezeu a vrut un ziarist bun și în Rai! Acum îl are: Bogdan Lupescu, reporterul lui Dumnezeu.

ANIȘOARA DUMITRAȘC

*

Vă sugerez câte o culegere cu toate textele aces­tor mari reporteri ai Formulei AS. Dumnezeu să îl odih­nească!

LILI ELENA

*

Bunul Dumnezeu să îți odihnească în liniște și pace sfântă sufletul tău bun, Bogdan Lupescu. De aici, de pe pământ american, am citit cu emoție și mare drag reportajele tale deosebite; tot ceea ce ai scris ca un mare și dedicat profesionist în paginile acestei minunate reviste «Formula AS».

Cu deosebită emoție am citit reportajul-do­cument al transplantului tău, efectuat de profesori și doctori mi­nunați, în cadrul Spitalului Fundeni. Dăruirea, dra­gostea, abnegația și sacrificiul acestor oameni nu se poate măsura, așa cum nu se poate măsura durerea de ne­imaginat. Te cutremuri citind aceste pagini, aflând despre suferințele adunate și trăite acolo de semenii noștri, încât, dincolo de litania suferințelor tale, ele vor rămâne un adevărat docu­ment.

Îți mulțumim pentru tot ce ai scris, ai publicat și am citit noi, miile de oameni, pentru că ne-ai în­călzit sufletele. Prin scrisul tău din paginile revistei «For­mula AS», ne-ai încălzit săptămână de săptă­mâ­nă inimile arse de dorul de țară, de acasă… Să ai drum lin în zborul tău spre înălțimile cerești, iar Ta­tăl cel Sfânt să așeze sufletul tău pe aripi de îngeri în lumină și pace.

ION BĂLAN