Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

O dimineață cu… CĂTĂLIN ANCHIDIN – „Nu pot funcționa fără adrenalină și fără cafea!”

Foto: Dan Șușa

În mai bine de un deceniu de când lucrează în comunicare, a gândit campania de pro­mo­­vare a peste 70 de filme, a colaborat cu sute de ac­tori și a cunoscut zeci de jurnaliști. Când nu e prezent pe micul ecran, în matinalul Antenei 1, și nici nu pregătește premiere de cinema, Cătălin Anchidin scrie comunicate de la etajul zece. De vorbă cu unul dintre cei mai iubiți oameni din in­dustria de film, un PR ironic, agitat și neobosit, ale cărui dimineți poartă întotdeauna aroma cafelei cu lapte.

– Bună dimineața, Cătălin! Ce faci ?

– Bună dimineața, Dia! Uite, m-am reîntors azi-noapte de la Sibiu, iar acum stau cu laptopul deschis și cana de cafea lângă.

– Ai fost în vacanță?

– Eu n-am mai avut de ceva vreme o vacanță adevărată, pentru că în industria filmului se întâmplă multe lucruri și toate cu ra­piditate, așa că trebuie să rămân mereu prezent, fle­xi­bil și adaptabil. N-aș putea zice că mai am via­ță personală. Când pa­siu­nea devine me­se­rie, nu mai există pro­gram, ești tot timpul bom­bardat de tele­foane și mesaje. Dar toc­mai fiindcă e în primul rând pasiune, îmi place atât de mult. Nu prea mai am timp de mine, dar mă simt cât se poate de bine.

– Cătălin, ce face de fapt un „om de co­municare”?

– Mie însumi îmi e foarte greu să mă de­finesc, dacă sunt om de comunicare, de lobby sau un pasionat al filmului, pur și simplu. Cert e că nu fac să se vândă biletele la film, cum încă mai cred unii! (râde) Ro­lul meu e să promovez un produs artistic, să aduc la cunoștința câtor mai mulți oameni că un film există. Pe lângă asta, pentru că sunt pre­zent în mediile care contează, introduc diverși actori, le fac cunoștință cu presa, cu agenți de casting, une­ori cu regizori. Actorii și regizorii sunt mai re­ticenți la expunere, dar își doresc totuși promo­vare. Rolul meu e să îi ajut să ajun­gă la public așa cum își doresc.

– Unde ești acum?

– Sunt acasă, la etajul zece. Am una dintre cele mai mișto priveliști din București. Văd orașul până departe, în toată splendoarea lui.

– Dacă cineva ar veni pe la tine, și-ar da seama că ești un pasionat de film?

Cu Margareta Pâslaru

– Oh, da, e plin de DVD-uri la mine în casă, de cataloage, de ecusoane, tot felul de lucruri de-ale industriei și materiale din festivaluri. Pen­tru un om care lucrează în industria filmului, festiva­lu­rile sunt cele mai importante repere. În fe­brua­rie, Berlin, în mai, Cannes, în iunie toată lu­mea e la TIFF. Apoi la Locarno, Veneția, Sara­jevo… Și printre ele, sunt presărate toate celelalte pre­miere de care trebuie să mă ocup.

– De ce ai ales industria filmului? Ai fi putut face orice fel de PR.

– Toată tinerețea mea am visat să fiu prezen­tator de știri la BBC World Service. Mi-am dorit să fiu jurnalist și am și fost. Timp de aproape zece ani, am făcut mult radio și un pic de TV. Și apoi, într-o zi, am schimbat două posturi de radio între ele și s-a dovedit o alegere proastă. Iar asta m-a făcut să-mi iau curaj să schimb direcția cu totul, fiind­că lumea cinemaului mi-a fost întotdeauna mai aproape de inimă.

– Între timp, au trecut vreo 11 ani. E mai bine pe cont propriu?

– Chiar vorbeam cu cineva că, de când sunt freelancer, mă tot păcălesc cu ideea că sunt pro­priul meu stăpân. De fapt, nu numai că muncesc mult mai mult, dar am mai mulți stăpâni (râde)

– Cum sunt actorii români, Cătălin? Cred că nimeni nu-i cunoaște mai bine ca tine.

– Actorii sunt cei mai creativi oameni cu care am lucrat, dar și cei mai sensibili, cei mai vul­ne­rabili, cu cele mai multe frământări interioare. Sunt foarte talentați, dornici să joace și să fie prezenți, din păcate însă ușor nedreptățiți. Nu se bucură de atenția pe care ar merita-o din partea publicului. Aud deseori replici de genul: „Da, dar România nu mai are mari actori. Ne mor valorile!”. Ba România are foarte mari actori, dar câți mai merg la cinema să îi vadă ? Sigur că pe vremea comunismului erau celebri toți, fiindcă nu exista decât un canal TV și toa­tă lumea era cu ochii pe el. Acum avem mai multe canale, dar majoritatea promovează vedete de carton.

– Din fericire, rolul tău de promotor al fil­mului românesc s-a extins și pe micul ecran. De două ori pe săptămână, poți fi văzut la matinalul Antenei 1, „Neața, cu Răzvan și Dani”.

… și Audrey Tautou

– E o colaborare la care țin și care mă bucură foar­te tare, pentru că îmi dă ocazia să vorbesc des­pre lumea asta în care mi-am petrecut ultimul de­ce­niu de viață, să aduc în atenția publicului obiș­nuit niște filme cu merite deosebite și să-l conving să nu le mai pirateze de pe net, ci să meargă să le vadă în cinema.

– Stă bine România la capitolul film?

– Păi, dacă e ceva ce face în clipa asta cinste României în Occident, astea sunt filmul și tenisul. Ci­nematografia românească continuă să fie în prima linie și să stârnească interesul, chiar și acum, că Noul Val a trecut. Să luăm niște exemple la în­tâm­plare. Acum patru ani, actorul Vlad Ivanov era prezent în trei filme românești aflate în competiție la Cannes, în secțiuni diferite. Anul trecut, aveam la Cannes în competiție filmul lui Porumboiu. Tot anul trecut, scurtmetrajul lui Bogdan Mureșanu a câș­tigat aproape toate premiile internaționale po­sibile, culminând cu onoarea de a fi fost selectat pe lista scurtă a Oscarului. Anul acesta, la Berlin, Ra­du Jude e primul regizor român din istorie care are trei proiecte în festival. Nu cred că există festival mare în Europa, în care să nu existe cel puțin un film românesc. Dar bucuria mea e că România nu stă bine doar la filmul de artă. Anul trecut am avut „5 Gang”, o producție comercială, ca­re a demons­trat că și filmul românesc poate face succes de casă și poate concura cu producții hollywoodiene.

– Dintre toate filmele românești ale ultimelor decenii, ție care ți-au rămas la inimă?

– Aș revedea oricând „A fost sau n-a fost” al lui Porumboiu. E atât de bine făcut, de profund și de actual, că nu mă satur. Din „Poziția copilului” știu replici întregi pe de rost, pentru că m-a marcat și l-am văzut de foarte multe ori. Este primul film românesc la care i-am luat pe părinții mei și i-am dus la cinema. Și apoi, chiar dacă e un pic greu de digerat, aș reco­man­da oricui „Moartea domnului Lăză­rescu”. Am revăzut recent și „Ba­lan­ța” lui Pintilie, care a reintrat în cinema, du­pă ce a fost remasterizată în format 4k. E o bijuterie.

– E grea trezirea când lucrezi pentru ma­tinal, Cătălin?

– E oribilă! (râde) Mă trezesc la 6. Când fă­ceam matinal la radio, trebuia să mă tre­zesc la 3, ca să ajung la 5.30 în studio, fi­ind­că stă­team în celălalt capăt de București. Dar pe atunci puteam face din astea, că eram tânăr. Noroc că azi dimineață n-am avut treabă.

– Mai ai vreo gură din cafea sau ai bă­ut-o deja?

Între Rodica Lazăr și Ana Ularu

– Să știi că sunt unul dintre cei mai ob­se­dați și pasionați de cafea oameni pe care i-ai cu­nos­cut. Dimineața, pornesc aparatul de cafea înainte să intru la baie. Când ies, vreau să simt deja mirosul care mă tre­zeș­te la rea­li­ta­te. Beau foarte multă cafea, cam patru shot-uri de espresso dimineață. Și până seara se mai adună.

– Și nu-i prea mult? Ce faci cu toată agitația asta?

– În urmă cu șapte ani, am fost diagnosticat ca de­pen­dent de stres. Știi cum e? Visez săptămâni la rând să ajung pe o plajă pustie și să nu fac nimic, doar să zac la soare. Și când, în sfârșit, se întâmplă, nu rezist mai mult de două zile. Intru-n sevraj. Nu pot func­țio­na fără adrenalină și fără cafea. Agitația îmi dă ener­gie, am nevoie de ea ca să nu-mi pierd entuziasmul.

Dia Radu

De la mamă, a moștenit visătoria, de la tată – spiritul critic și limba ascuțită. Plăcerea de-a scotoci în sufletul omului e însă a ei. S-ar fi făcut cu bucurie psihanalist, astrolog sau țesătoare, dacă dragostea de cărți n-ar fi împins-o spre Facultatea de Litere. De atunci, a trădat literatura pentru jurnalism și un viitor la catedră pentru plăcerea de-a fi pe teren. A lucrat ca documentarist cu presa occidentală (TF1, Radio France Culture, Le Monde), a publicat reportaje și cronici în revista „Esquire” și, de două decenii, este editor cultural la revista „Formula AS”. Între timp, le-a împăcat pe toate. Când nu se pierde cu ochii la ceru-nstelat și la legea morală, îi scormonește pe ceilalți cu întrebări și țese povești despre România de azi. Dia Radu este autoarea volumului în dialog „Lumea în Si Bemol, Dan Grigore de vorbă cu Dia Radu”, apărut în 2016, la Editura Polirom, și a volumului „Divanul Imaginar, Lumea românească în 18 interviuri”, apărut în 2017, la Editura Trei.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian