Constantin Tănase, comediantul României interbelice

Prin numele ei cu miresme rurale vechi, Strada Puțul cu Plopi te face să crezi că se întinde undeva, la periferia Bucu­reș­tiului, răzbătând direct într-un câmp, iar nu în apropierea Căii Victoriei, în chiar miezul orașului. E o stradă scurtă și dreaptă ca trasă cu linia, măr­ginită de clădiri interbelice vechi, pe care am pă­truns într-o după-amiază de sâmbătă, ca să văd și să fotografiez casa în care a locuit faimosul actor Constantin Tănase, întemeietorul Teatrului „Că­răbuș”, a cărui trupă, cu Tănase în frunte, a sati­rizat fără milă, în spectacole memorabile, socie­tatea timpului.

Teatrul din beci

Constantin s-a născut aproape în mijlocul verii, mai exact în 5 iulie 1880, ca fiu al unui labo­rant de farmacie și al unei casnice, trăitori într-o casă ță­rănească, dintr-un cartier al Vasluiului. Pa­radoxal, a dovedit aplecare spre sport și spre mu­zică, cele două activități cerând aptitudini con­trare. În rest, nu a strălucit la nicio materie. L-au atras, în co­pi­lă­rie, spectacolele de teatru popular, susținute în Grădina „Pârjoala”, efectul imediat fiind că micul Constantin și câțiva amici au început și ei – dacă nu să joace teatru – măcar să se joace de-a teatrul, abordând mai ales piese cu subiect istoric, pentru care au avut drept scenă, ba beciul casei, ba ham­barul. Tot jucându-se de-a voievozii și căpitanii, Constantin a căpătat drag de teatru și s-a lipit de o trupă serioasă, care presta spectacole în limba idiș. Regizorul l-a primit în trupă, i-a dat un rol, primul rol adevărat din cariera lui, dar tânărul, care avea pe atunci 16 ani, a vrut, brusc, să o cotească spre o ca­rieră militară, înscriindu-se pentru examen la Li­ceul Militar din Iași. Aici a suferit, însă, o decepție: deși era bine pregătit fizic, a fost picat fix la proba medicală, în locul său fiind admis fiul unui colonel! Expe­riența îndurată atunci l-a marcat probabil pentru tot restul vieții, contribuind decisiv la for­marea unui spirit satiric, mereu cu ochii pe mora­vurile și năravurile sociale. După o buclă spațio-tempo­rală pe la Brăila și câteva comune în care a fost învățător, atrăgându-i pe elevi la școală cu ore de muzică și gimnastică și cu excursii în aer liber, a fost alungat din zonă, în urma unei conspirații a unor avocați, și Constantin a poposit în București. Era anul 1899.

Plutonierul de la Conservator

În monografia „Teatrul de Revistă „Cons­tan­tin Tănase” 1919-2000. De la „Cărăbuș la Sa­voy”, istoricul de teatru Aurel Storin a dezvăluit că tânărul abia sosit în Capitală s-a înscris vo­lun­tar în armată, iar la regimentul unde a fost încar­tiruit, a înființat un teatru ostășesc. Piesele au fost jucate în sala de mese a regimentului. În acei ani, Tănase a cântat și în corul bisericii Popa Tatu și a frecventat spectacolele de la Teatrul Național, unde a reușit să obțină și câteva roluri de figurant. De fapt, viața lui era plină, avea, cum obișnuim să spunem astăzi, mai multe joburi: student la Con­servator, grefier al comisiei de disciplină, șef peste pompieri, ajutor la intendență. Era plutonier și cursant, în același timp. Superiorii îl simpatizau și l-au ajutat cu bani. După ce a absolvit Conser­vatorul și s-a vă­zut cu diploma de actor în mână, Tănase a părăsit armata și a trăit din meseria de actor profesionist. În timpul Pri­mului Război Mon­dial, a mers, îm­pre­ună cu Geor­ge Enescu, să-i binedispună pe soldații răniți. După război, în 1919, a înființat Teatrul de Revistă „Cărăbuș”, într-o clădire de pe Calea Vic­toriei. Deschiderea publică a teatrului a avut loc pe 2 iulie 1919, cu premiera revistei „Pi­sica pe orez”, în care Tănase interpreta cu­pletul „Cotoiul e pe varză, pi­sica-i pe orez”. Aici au jucat și actrițele: Lisette Ve­rea, Lulu Savu, Lizica Petrescu și Mia Steriadi, alături de care a evoluat și Gi­că Petrescu, cântărețul devenit faimos mai târ­ziu. La inaugurare, po­etul George Ranetti a citit un scurt poem scris pe un perga­ment – primele versuri fiind aces­tea: „Se-în­te­­meiază Templul Come­diei/ Și-or pune-ntâia pia­tră a temeliei/ Tă­na­se, care-i un vestit ghiduș/Cu nasu-i lung, de-aici și pân-la Huși…” -, iar per­ga­mentul a fost in­trodus într-o sticlă goală de șam­panie și îngropat sub scenă. Constantin Tănase a fost comediantul României interbelice, atacând fără cruțare corupția poten­ta­ților și deciziile nepo­pu­lare ale guver­nan­ților, re­sim­țite din plin de ro­mânul de rând. Actorul, îm­brăcat în costum, având cri­zantemă la butonieră și ținând în mână un bas­tonaș, i-a cucerit rapid pe spectatori.

Epoca Tănase

Bucureștenii, dar și locuitorii orașelor unde a mers în turnee, l-au auzit, deseori, acu­zându-i pe gu­ver­nanți în spectacolele sale: „În țara asta, ța­ra pâinii/ Să aibă pâi­ne chiar și câinii/ Gu­vernul nostru ne obli­gă/ S-avem o zi de mă­­măligă/ Lor ce le pasă cum e tra­iul/ Scumpiră trenul și tramvaiul/ Scumpiră tot, la cataramă/ Pâ­nă și pâi­nea și tu­tunul/ Și când înjuri pe șleau, de mamă/ Ei, cică, eu fac pe ne­bunul”. Nu toată lu­mea a fost, însă, pier­dută în admirație față de starul co­mediei in­terbelice. Tudor Ar­ghe­zi, de pildă, l-a scăr­mănat cum nu­mai el știa să o facă, în paginile revistei Bilete de pa­pa­gal. În­tr-un articol intitulat „Poftă bună la Tă­nase” publicat în 1938, Arghezi a scris: „Tănase ( … ) știe să spună cu­ple­tul. De cele mai multe ori însă, cupletul e pur și simplu tâmpit”. Cei doi, poetul și actorul, se cunoșteau din tinerețe, dinainte de Primul Război Mondial, când Tănase venea să ia lecții de pian de la artistul Cazimir Belcot, care locuia în același apartament cu Arghezi, ambii fiind chiriași.

Tănase a murit în 29 august 1945, când în țară se aflau trupele sovietice, pe seama cărora a scris și interpretat câteva texte, printre care și acesta: „Rău a fost cu «was ist das»/ Da-i mai rău cu «davai ceas»/ De la Nistru pân’ la Don/Davai ceas, davai palton/ Davai casă și moșie/ Harașo, tovărășie!”. Din cauza acestui context și a satirei la adresa comportamentului unor soldați sovietici, au apărut suspiciuni că Tănase ar fi fost asasinat, mai ales că înainte fusese arestat și i se ordonase să nu mai joace piesa (po­trivit ro.wikipedia. org). Ul­timul spectacol l-a sus­ținut cu două zile înainte să moară. Potrivit unei alte versiuni, ar fi decedat din cauza unei supradoze de aspirină, adminis­tra­tă ca antidot la o inflamație în gât, căpătată după ce a sorbit o bere rece. Același Arghezi a scris cu ocazia înmormântării actorului un articol intitulat „Epoca Tănase”, unde termenii sunt, de data as­ta, ca în orice ferpar, elogioși: „…îndrăzneala lui Tănase era eroică, avea fan­tezie și, apoi, el a plătit cu persoana lui în­tot­deauna; actor activ pe șantier până la sfâr­șit…”. Din același arti­col aflăm că la în­mor­mân­tarea actorului a fost mare înghesuială, exact ca la re­pre­zen­tațiile sale de la Cără­buș: „procesiunea din­tre Ateneu și mormânt dădea o ultimă idee de imen­sitatea admirației de care se bucurase de­ce­­datul. Miile de jelui­tori aplaudaseră pe ac­tor cu entu­ziasm râzând cu gura căscată până la urechi la spectacolele lui și acum se țineau du­pă el cu capetele plecate și cu mâinile în bu­zu­nar”, iar o explicație a popularității sale ca ac­tor ar fi constat, în opi­nia lui Arghezi, în chiar numele Tănase, „nu prea țărănesc, mai mult de periferie, dar ori­și­cum românesc și evo­ca­tor de mititei, de ciorbă de burtă, de țuică și vin bun, plus lăutari și fran­zela, ingre­dien­tele tonului pacific al senti­mentului că nu ne paște nicio primejdie și că totul merge după do­rință”. Casa unde a locuit actorul între anii 1922 – 1945 se află pe strada Puțul cu Plopi, nr. 10. E o casă cochetă, retrasă câțiva metri de la aliniamentul străzii. Am înțeles de la un bărbat care se afla la poartă, în momentul când m-am apropiat să fo­tografiez, că imo­­bilul este în pro­prie­tate privată. E un semn bun că există o plă­cuță, montată pe una dintre coloanele de la intrare, care îi in­for­mează pe trecători că aici a locuit faimosul actor. În Bucu­rești funcționează Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, iar în Brăila este activ teatrul de păpuși „Cărăbuș”.