Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Corespondență din Spania: „Să iubim viața!”

Foto: Shutterstock

Stau și ascult Abba. Sunt departe de tot, doar ascult versurile și îmi aduc aminte de când eram copil… Asta e una dintre me­todele pe care le folosesc pentru a mai uita de dezastrul abătut asupra noastră. Ascult muzica anilor trecuți și gândul îmi zboară spre cei închiși în camere de spital, cei care se chinuie să respire…

Altă metodă este să mă uit la filme. Filme pe care le iubesc și pe care le-am văzut de multe ori, doar așa mai uit de dezastrul abă­tut asupra noastră.

Văd ochii albaștri ai lui Paul Newman și-mi aduc aminte de ochii albaștri ai unui bă­trânel din Italia, pe care l-am văzut la tele­vizor, speriat, cu viața intrând și ieșind prin tuburile măștii de oxigen…

Sau îi aud pe vecinii mei jucându-se cu mingea, cântând sau râzând. Am noroc să stau în afara orașului, să am vecini buni și simpatici, de toate vârstele, ce încă se mai joacă și încă mai pun muzică.

Trăiesc în Spania de mulți ani, sunt într-o insulă binecuvântată de soare și Mediterană, trăiesc înconjurată de portocali și lămâi.

Soarele, Mediterana, râsetele copiilor din vecini, ciripitul păsărelelor, mirosul porto­ca­lilor în floare, tot ce mă înconjoară în mo­mentul ăsta, tot, tot, emană vacanță și veselie. Dar nu e așa, nici vacanță și nici veselie nu e. Oameni mor în fiecare zi, sute de oameni ce se risipesc în neantul uitării, bătrâni ce intră în spital și nu mai ies, tineri ce se sting, durerea și nesiguranța ne învăluie.

Stau în casă de pe 13 martie, dar nu pot spune că nu-mi e bine. Mi-e bine în fiecare dimineață când ies pe terasă și beau cafeaua, mi-e bine cât citesc, mi-e bine cât lucrez, înconjurată de căței și pisici, mi-e bine cât mă uit la filme și mi-e bine seara, când mă plimb printre portocali și respir cu nesaț mirosul divin al florilor…

Și sunt fericită că trăiesc.

Am puțini prieteni. Doar trei prietene și atât. Dar Prietene! Și vorbesc cu ele în fie­care zi. Sunt liniștită știind că sunt bine, și ele, și familiile lor. Și nu înțeleg… Ele îmi povestesc din viața de zi cu zi, iar eu nu pot în­țe­lege, pe bune… Cum mai ies bătrânii afa­ră? Cum mai fac cozi? Cum se duce lumea la pescuit sau la grătar? Cum se ascund sau fug din carantină?

Știți ce rău e să nu poți respira? Eu am astm și știu ce înseamnă. Încerci să umpli plămânii cu aer și nu poți. Te agăți de viață și speri să reușești să respiri iar și iar… Oa­menii mor… Și primăvara moare, încet, cu ei.

Să stăm în casă! Să iubim viața!

CRISTINA CHELMUS – Palma de Mallorca

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian