Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Cu un stat confiscat, apocalipsa era previzibilă

Declanșarea – aparent din senin – a pandemiei de co­ro­navirus Covid-19 a surprins pe toată lumea. Încre­derea în capacitatea tehnologică a omului de a stăpâni natura s-a prăbușit. Reacțiile celor mai multe guverne amintesc de „soluțiile” Evului Mediu în fața unor catastrofe ase­mă­nă­toare: izolarea în medii septice, excluderea contactelor so­ciale, păstrarea unei igiene cât mai stricte. Oficial, un an­tidot la virusul cu iz pandemic nu a fost găsit până acum. Evoluția lui planetară a blocat economiile și, demonstrând cât de fragilă este ființa umană, a relativizat scara valo­rilor ce reglează comportamentele. Covid-19 a dezvăluit slă­biciunile unor comunități și a pus la grea încercare structurile lor organizaționale. Efectele infecției generate de el vor depăși cu mult problemele sistemelor sanitare ale statelor lumii, resimțindu-se profund în viața comuni­tăților, prin reconsiderarea rolului elitelor conducătoare și chiar prin reașezarea valorilor morale, politice și religioase la care se raportează. Pentru România, epide­mia cu Covid-19 reprezintă un moment de cumpănă grea. Pandemia a pus în lumină extrema fragilitate a Statului, capacitatea lui redusă de a reacționa eficient la provocări neașteptate, ce nu mai țin de jocuri politice, interne sau ex­terne. Ea a demonstrat că politizarea excesivă a insti­tuțiilor este profund păgubitoare, generând disfunc­țio­nalități majore, atunci când apare nevoia unei acțiuni ferme și unitare în fața unei catastrofe iminente. În treizeci de ani de la căderea comunismului, partidele politice, în frunte cu PSD-ul, cel mai mare dintre ele, nu au făcut altceva decât să încerce continuu ocuparea, cu „oamenii lor”, a structurilor în cauză, fără niciun criteriu de compe­tență, pregătire de specialitate, profesionalism. A contat doar fidelitatea față de ierarhiile politice și acceptarea oarbă a deciziilor acestora. Așa s-a ajuns la transformarea administrației de stat într-o uriașă rețea de sinecuri, coruptă și ineficientă, impermeabilă la modernizare (care ar fi dus la disponibilizări motivate), lentă și distorsionată în comunicare. Fiecare instituție administrativă a fost pa­razitată de „servicii externalizate”, agenții și oficii de pro­fil, mari consumatoare ale banului public, în schimbul unor „proiecte” (de cele mai multe ori) fanteziste sau inu­tile, reluate (cum s-a întâmplat cu celebrele „studii de fe­za­bilitate” pentru autostrăzi) la orice schimbare a „vârfu­rilor” sistemului. Cum să explici unui ocidental, obișnuit cu eficiența rapidă a birocrației administrative din țara lui, că un oraș ca Bucureștiul (cu vreo două milioane de locuitori) are angajați la Primăria Generală câteva mii de func­ționari, în timp ce Londra, Parisul sau Berlinul (cu populații mult mai numeroase) au câteva sute? Cum să-i justifici faptul că aceeași primărie are, pentru lucrările normale de întreținere a orașului, douăzeci-treizeci de „companii” subordonate, în timp ce alte capitale au două-trei? Am dat un exemplu la îndemână, dar el este multi­plicat la maximum în toate zonele României, de la marile orașe, până la cel din urmă sat. Toată această „armată” consumă discreționar fonduri și „mulge” bugetul statului ori de câte ori are prilejul sau vreo nevoie oarecare. Se mai poate mira cineva că țara nu a investit decât prea puțin în sistemele instituționale care trebuie să îi asigure funcționarea? Învățământul, transporturile și sănătatea au primit fonduri cu țârâita, cât să subziste, nu ca să se dez­volte. În sistemul sanitar s-a petrecut o adevărată crimă, mul­te spitale fiind închise, institute de cercetare fali­men­tate, producția internă de medicamente lipsită de subvenții (în favoarea importatorilor) și „cadrele” plătite la limita supraviețuirii. E de înțeles de ce specialiștii au plecat cu miile, iar cei rămași au continuat să pretindă „atenții”, chiar și atunci când salariile lor au crescut.

Mi se va spune – în cazul pandemiei – că și țări dez­vol­tate, cu sisteme sanitare funcționale și calibrate și cu per­sonal corect și bine pregătit, au fost surprinse și au dat rateuri în fața crizei. Fenomenul, rapid și neașteptat a lovit dur state bogate ca Italia, Germania, Franța ori SUA. Dar la apogeul infectărilor, cu nenumărați bolnavi și morți, ele s-au dovedit capabile să se redreseze cu celeritate, deblo­când fonduri pentru toate echipamentele și consumabilele necesare și stimulând material institutele de profil pentru căutarea remediului. În România, fondul de rezervă era gol, epuizat de „politicile” PSD-iste de satisfacere a cli­en­telei și de mituire a electoratului. Guvernul liberal con­dus de Ludovic Orban s-a trezit brusc că, în fața teribilei pan­demii, nu are nimic în rezerva de stat pentru a com­pleta, prin achiziții de moment, stocurile minime de care dispuneau spitalele, farmaciile și, în fapt, întregul sistem sanitar. Măsurile „clasice”, de izolare, „distanțare socială” și igienă, pe care le-au luat de altfel toate guvernele pla­netei, nu vor fi suficiente fără fonduri masive pentru achi­ziții de material sanitar de ultimă oră și medicamente corespunzătoare. În România nu s-a ajuns încă la „vârful de sarcină” al pandemiei, și revenirea în țară, din zone profund infectate, a sute de mii de „diasporezi” va duce dificultățile sistemului la paroxism. Cum va rezista acesta, fără o organizare perfectă și fără dotări corespunzătoare, acum, când anii de compromis politic și clientelism exa­cer­bat au început să-și arate exploziv efectele? La Su­cea­va, Orăștie, Arad și chiar în București, incompetența și corupția și-au dat deja măsura, iar consecințele „promo­vării” lor în sistem se văd și în restul țării. Cum se va descurca sistemul când mii și mii de oameni, după sosirea celor din diaspora (care erau „buni” când trimiteau câști­gurile lor muncite în țară), vor trebui ținuți în izolare, în carantină sau spitalizați, aprovizionați cu alimente și alte lucruri de primă necesitate? „Șobolanii”, adică incom­pe­tenții și profitorii din sistemul sanitar au început deja să fugă, generând – la ora actuală – o lipsă acută de „cadre” specializate și cu vocație. Criza din domeniu, dureroasă și frustrantă, nu e însă ultima.

Lovitura dată economiei românești (ca, de altfel, întregii economii mondiale) este la fel de dură. Milioanele de oameni disponibilizați își vor epuiza rapid resursele, ape­lând la ajutoarele de stat pentru supraviețuire. Apo­calipsa financiară generată de guvernările de până acum (în special din cei trei ani ai administrațiilor PSD-ALDE) au lăsat țara cu buzunarele goale. Voi analiza în editorialul următor efectele sociale ale crizei economice provocate de pandemie. România trebuie să se schimbe, dacă vrea să dăinuie, schimbând clasa politică și structurile pe care aceasta le-a distrus. Cu un „stat confiscat”, apocalipsa era previzibilă!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian