Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Ce trebuie să știți despre anxietate?

Foto; Shutterstock

Anxietatea este o senzație de frică, legată de o amenințare sau de un pericol nu prea bine iden­tificat, așa cum se întâmplă acum cu co­ronavirus. Per­soanele în cauză se simt ne­li­niștite fără să știe, exact, de ce. Simp­tomele sunt diferite, în funcție de tipul an­xietății – dacă e cronică, sau se manifestă prin crize: iritabilitate, dificultăți de concen­trare, tensiuni musculare, dureri de cap sau de sto­mac, pro­bleme cu somnul (în pri­mul caz) și transpirație abun­­dentă, accelerarea ritmului cardiac, tre­murat, respirație greoaie, gân­duri sau com­portament necon­tro­labil (în cel de-al doilea caz).

Criză de anxietate sau de panică

Spre deosebire de starea an­xi­oasă difuză, criza de panică sur­vine în mod brutal și vio­lent. Inima începe să bată cu putere, ten­siu­nea arterială urcă ver­ti­ginos, respirația de­vine dificilă, iar per­soana în cau­ză poa­­te avea amețeli sau stări de leșin. A­ceste simp­tome pot se­mă­na, une­ori, cu un infarct. Cri­zele de pa­nică se pot produce după o peri­oadă de stres neo­biș­nuit, cum ar fi un divorț, un deces sau ca acum, în condiții anormale de izolare. Cel mai bun mod de a reacționa este să nu dra­ma­tizați: chiar dacă produc îngri­jorare, cri­zele exprimă pur și simplu o stare emo­țională lipsită de gravitate. Nu există nici un pericol, cri­za trece de la sine. Păstrați-vă pe cât posibil calmul, încercați să vă controlați respirația și așteptați să înceteze criza.

Gândiți pozitiv!

Repetarea – în mod frecvent – a unor fra­ze pozitive poate avea efec­te benefice, pentru că ideea vehi­culată de ele sfâr­șește prin a se an­cora în gân­durile și în com­por­ta­mentul nostru. Această tehnică poa­te aju­ta, de ase­menea, la înfrun­tarea unor situații di­ficile. Iată câte­va exemple de astfel de fra­ze, dar puteți și dvs. să-i dați frâu liber ima­gi­nației.

* „Izolarea este, de fapt, o vacanță. O s-o umplu cu lucrurile care îmi plac: muzică, lec­turi, dans prin casă.”

* „Izolarea e un prilej să stau singur cu mine, ca să văd ce așteptări am de la viață.”

* „Mă pun pe slăbit. Țin dietă și fac miș­care.”

* „Le voi spune la telefon părinților mei cât de mult îi iubesc. Zilnic. Și voi trans­forma lucrul ăsta într-un principiu de viață.”

* „Voi încerca să mă rog cât de mult. Îmi dă curaj pentru ce se întâmplă și sentimentul că nu sunt singur.”

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian