Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Sfârșit de Octombrie

Foto: Shutterstock – 3

Dimineață. Deschid fereastra, aerul răcoros intră în odaie, împreună cu picături răzlețe de ploaie. Toată noaptea a plouat, liniștit, mărunt, mocănește, cum se mai spune despre ploile care nu au început și nici sfârșit, ci sunt dintotdeauna și par că vor dura cât pământul. De câteva zile, copacii s-au dezbrăcat și mai mult de frunze, și-au mutat pe pământ coroana falnică. Câteva mere lăsate, pe crengi, pentru păsări și pentru sufletele rătăcite, luminează stins aerul cenușiu. Par niște felinare triste.

Niciodată toamna nu vine pe neașteptate. Își trimite pe furiș semnele, oricât de mult ar vrea vara să mai întârzie. Pentru că dintre toate anotimpurile, vara este cea mai leneșă, cea mai potrivnică oricărei schimbări. Își apără dreptul cu toată puterea și se dă dusă cu greu, prelungindu-se viclean cât poate de mult înspre sezonul rece. Ba cu câte o zi prea caldă, caldă de tot, încât scoți iar hainele ușoare din dulap, ba cu un cer senin, senin și cu nori călători, ca niște cămile obosite în deșert. Ori poate doar cu o lumină senină, puternică, vioaie, ce face să înflorească pentru a doua și a treia oară, trandafirii.

E clar că anotimpurile nu mai sunt cele de altădată, se amestecă, trec din unul în altul, se alungă vijelios. Calendarul nu se mai potrivește cu capriciile naturii. Din patru câte erau, poți zice că au rămas numai două: anotimpul rece și anotimpul cald. De la cojoc, trecem brusc la sandale, și de la căciulă, la pălărie de soare. Dar ne-am obișnuit! Privim toate aceste schimbări cu răbdare, pentru că se știe, doar, că nimic nu e mai capricios decât vremea. Am învățat să fim răbdători și înțelepți. Pe lumea asta, există și lucruri pe care nu putem să punem capacul, așa cum ne-ar plăcea.

Leacuri de îmblânzit toamna

Există multe leacuri potrivite pentru neajunsurile provocate de schimbările vremii, dar cel mai bun dintre toate, care și-a dovedit puterea întotdeauna, fără prea mari așteptări, a fost și este pentru mine o plimbare în natură, o drumeție printr-o pădure sau, în cel mai rău caz, când nu pot pleca prea departe, câteva ceasuri petrecute în grădina de lângă casă. Se naște în momentele acelea o solidaritate puternică, un fel de empatie cu plantele amenințate de dispariție. Oriîncotro îmi îndrept privirea, nu văd decât semne de rezistență în fața schimbării anotimpului, ceea ce naște bună dispoziție, ba chiar bucurie: o mlădiță firavă de busuioc are muguri în vârf, o ceapă uitată în strat a pornit să încolțească printre frunzele uscate, o păpădie sfrijită, dar înflorită, cu bănuțul galben îndreptat către soare, niște gălbenele care au uitat să se scuture de petale, câteva flori de măr deschise pe o creangă, lângă merele neculese, semn de toamnă bogată și lungă… Înregistrez cu mare atenție și repeziciune amurgul vegetației, stingerea în volute ruginii a frunzelor, risipa de mirosuri și arome tari, de fructe coapte, intrarea în repausul odihnitor al toamnei, resemnarea blândă a copacilor și a lumii vii. Simt că mă potrivesc cu acest anotimp de trecere, mă identific oarecum cu el și-i caut cu voluptate semnele, ca să mă pot cunoaște mai bine. Să mă pot accepta, să mă pot împăca, fără păreri de rău, cu ceea ce este trecător și părelnic. Mă ajută foșnetul frunzelor uscate, noblețea maiestuoasă a copacilor care, chiar dezgoliți, rămân în picioare, grija ocrotitoare cu care pământul se închide peste milioanele de vietăți care-și caută în adâncuri somnul de iarnă.

Acum suntem încă în toamna caldă, aceea cu melancolii senine, cu nostalgii visătoare și liniștite. Vreme a recapitulărilor armonioase, fericite, pline de bucuria împlinirilor. E atât de frumoasă această perioadă a anului, încât ar fi păcat să ne păcălim, amăgindu-ne că avem coșurile pline când ele sunt, de fapt, pe jumătate goale. Dar chiar și dacă este așa, dacă n-am reușit să adunăm de-a lungul anului rezerve suficiente de armonie, împăcare, echilibru, cu siguranță splendoarea sfârșitului de Octombrie, revărsată cu generozitate uriașă peste întreaga lume, ne poate ajuta să o luăm de la capăt, în așteptarea senină a altor anotimpuri, a altor încercări, a altor ani.

E melancolică toamna, dar în același timp, și liniștitoare, pentru că oricât ar părea de haotică, viața noastră se supune unei singure legi, aceea a trecerii timpului, a creșterii și descreșterii, a vieții și a morții.

Închid fereastra. Am crezut că toamna va rămâne afară, sub stropii de ploaie, dar ea a pus stăpânire și pe ceea ce se află înăuntru, în casă, unde lumina pare mai liniștită și umbrele mai stinse. Ba mai mult, a pus stăpânire și pe mine și constat că mi-e mai ușor să pornesc în toate cele ale zilei, știind sigur că oricâte schim­bări ar avea loc, oricâte întârzieri și amânări, până la urmă, toamna trece, iarna, la fel, și urmează, când­va, nu peste prea multă vreme, o altă primăvară…

Lumea dintr-un borcan

Închid ochii și îmi amintesc: pe masă, aliniate precum cătanele la paradă, așteptau borcanele curate. Lumina se împrăștia veselă și le înconjura egal pe toate, oprindu-se apoi pe grămada de legume. Erau de toate soiurile și de toate culorile. La cea mai mare cinste erau castraveciorii bine spălați și zvântați, așezați cu grijă mare. Erau mai ales din aceia brobonați, care se rupeau cu un pocnet sec, când îi mușcai. Apoi veneau ardeii căprești, roșii, cei grași, galbeni și portocalii, gogoșarii, iuțarii mai mici, din aceia pișcăcioși și mai lunguieți. Lângă ei așteptau bucățile de hrean curățat și tăiat în șuvițe lunguiețe, iar mai încolo, o grămăjoară de frunze proaspăt culese din vișinul din grădină, un mănunchi bun de cimbru cu florile alburii, o legătură mai mare de morareu, mărar uscat, care e mai bună dacă mai are încă semințe nescuturate. Pe tocătorul de lemn au rămas felii de morcov și rădăcină de țelină, tăiate în floare, decupate sub forma unor petale, ca să fie cât mai decorative, să împestrițească borcanul, împreună cu frunze proaspete de țelină și bucăți de hrean. În niște borcănele cu etichetă, sunt boabe de piper și muștar și sare grunjoasă, adusă cu coșul de la ocnă. Și să nu uit cățeii de usturoi curățați și feliile de ceapă albă, galbenă și roșie.

Nu așteptau prea mult cele înșirate pe masă. După o muncă de o jumătate de zi, ajungeau în borcanele pregătite, cu mult dichis și atenție, pentru a potrivi și asorta forme și culori. Mai întâi se făcea în fiecare borcan un pat din frunze de vișin, crenguțe de mărar și de cimbru, dafin, boabe de piper și de muștar, căței de usturoi și felii de ceapă. Peste acestea se așezau legumele între care se puneau șuvițe de hrean, ardeii iuți, alte frunze de dafin și feliile de morcov. Nu se îndesau prea tare, erau lăsate să-și ia binișor gustul și aroma una de la alta și să trăiască în bună vecinătate. Peste ele, la gura borcanului, se așeza o păturică din frunze de dafin, de vișin, de țelină, crenguțe de mărar și de cimbru peste care se turna saramura fierbinte. Era mare meșteșug pregătirea murăturilor toamna, care se încheia cu legarea pe fiecare borcan a unei foi de celofan. Dar și legarea era cu dichis: după ce se întindea celofanul perfect, se învârtea sfoara pe gâtul borcanului „de musai cel puțin șapte ori, ca să țâie bine până la primăvară”… Apoi se lăsau borcanele o zi sau două pe masă, unde erau din când în când inspectate, ca nu cumva să se fi petrecut vreo greșeală în pregătirea lor și pentru ca hiba să fie îndreptată. Abia apoi erau duse pe rafturile din cămară, unde așteptau cuminți venirea zăpezilor.

Când erau scoase din adormire, de obicei la Crăciun, culori de vară și arome de toamnă, gusturi iuți și dulci, acre și amare, se împleteau pe deasupra bucatelor puse pe masa de sărbătoare, și sporeau veselia. Nu poți să nu zâmbești, când ai în față un castron de murături…

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.