Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Ciripel

– Ulițele satelor sunt iarăși pline de larma veselă a cârdurilor de rațe ce-și duc bobocii la baltă. Povestea hazlie a unuia dintre ei vă e spusă azi de o distinsă doamnă învățătoare –

Foto; Shutterstock – 2

Mi-s dragi animalele și de aceea m-am decis să vă povestesc o întâmplare cât se poate de adevărată, despre o rățușcă cu un comportament cât se poate de deosebit. Po­ves­tea începe cu apariția unei clocitori în apar­tamentul nostru de bloc. La început, am pri­vit-o cu suspiciune, știind că va consuma mult curent electric. Dar când a scos, ca o ade­vărată cloșcă, 70 de pui de găină, mi-a câștigat sim­patia. Am „moșit” cele 70 de ghemotoace au­rii, apoi, după ce „s-au zburat”, au luat drumul satului în care locuiesc bunicii. Clocitoarea a luat în grijă o nouă serie de ouă, de data aceas­ta – de rață. Știind că sunt leșești, ne așteptam cu toții să ciocnească după 35 de zile. Dar iată că, între toate ouăle cu bănuț, s-a ni­me­rit și unul de rață obișnuită. Așa că ne-am po­me­­nit cu o rățușcă mai devreme de ter­men. De cum a ieșit din găoace, a în­ceput să facă o gălăgie cumplită. Pro­babil că se simțea singură și speriată printre atâtea zeci de ouă cufundate în tăcere perfectă și puse pe muncă, pentru a construi vieți noi. Sau poa­te că voia să ne anunțe că a venit pe lume și solicita întreaga noastră atenție.

Cum am făcut cu toți puii, am pus-o și pe ea în­tr-o căciulă de blană veche, a ta­tii. Dar n-a fost chip să stea acolo. Piuia grozav și ie­șea pe dată. Se ți­nea du­pă noi prin casă și țipa ascuțit, până o luam în brațe, ca pe un copil. Așa că a pri­mit numele de Ci­ripel.

Singurul loc în care Ciripel tăcea sau gân­gurea tandru era în palmă, lipită de corpul nostru. Stătea cu noi la televizor, iar când unul pleca, Ciripel sărea de pe canapea și îl urma. Dar domiciliul lui stabil era buzunarul mamei. Era plăcerea lui nebună să doarmă acolo, când mama făcea mâncare.

Înțelegeți, deci, că nu putea fi vorba să ră­mână acasă singur, căci arunca în aer tot blo­cul. Așadar, mama a fost nevoită să-l ia cu ea la serviciu. În tramvai, Ciripel nu dădea doi bani pe persoanele zgomotoase din jurul său, căci se simțea la adăpost în palma protectoare a mamei. Iar la serviciu, a pus stăpânire pe birouri și hârtii, punându-și pecețile pe toate lucrurile pe care le considera a fi ale lui.

Dar iată că au ieșit și ceilalți boboci și Ci­ripel și-a schimbat domiciliul: cutia cu rățuște. Spre ui­mi­rea noastră, s-a integrat rapid. Și, ca și cum își cu­noștea menirea dinainte, a devenit pe dată „mă­mi­ca și tătica” bobocilor: i-a în­vățat să mănânce, să bea apă și să piuie, ca să obțină ce vor. Mai târziu, în curtea bunicii, tot șeful cârdului de rațe a rămas. Le duce la lac, le întoarce acasă, le cheamă la ma­să, iar ele îl ur­mează ascul­tătoare.

Acum, clo­ci­toarea are iar ouă de rață și aș­teptăm cu ne­răb­dare posibila a­pa­riție a unui alt Ciripel.

înv. MIHAELA V. – Brăila

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian