Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

LAURA COSOI – „Ca de obicei, eu văd partea plină a paharului”

„Eu chiar am o dispoziție senină”

– În ce dispoziţie te regăsesc, Laura? După vo­ce, îmi pari senină. Ceea ce e o raritate în vre­mea asta de pandemie.

– Să ştii că intuieşti corect: chiar am o dispoziţie senină. Mie îmi face foarte bine statul ăsta acasă, care, însă, nu e „stat de­gea­ba”. De fapt, se adună multe de făcut într-o zi. Atât de multe, încât mă şi mir unde mai îndesam înainte de pandemie toate celelalte lucruri pe care le aveam de făcut: să merg la repetiţii, la filmări, să joc teatru, să învăț texte… Pe de altă parte, faptul că nu ies din casă mi-a dat şi starea de spirit, şi timpul ca să pri­vesc cu mai multă atenție înspre mine, înspre sufletul şi spiritul meu. Plus că, purtând în pântec un prunc, nu mă simt deloc vinovată că stau şi lenevesc mai mult în pat, că mă uit mai mult la seriale şi la filme… Însă cel mai im­por­tant e că am mai multă vreme să stau cu fetița mea, Rita, la poveşti, că am mai multă vreme şi pentru noi, pentru mine şi pentru soţul meu, Cosmin… Deci, ca de obicei, eu văd partea plină a paharului! (râde)

– Nu ți-a fost greu deloc să te adaptezi la si­tua­ţia asta? Eşti o femeie foarte activă şi o actriţă care joacă mult, iar pe de altă parte, la debutul pan­demiei erai deja însărcinată. Nu te-ai temut deloc?

Tandreţe – Laura şi Rita (ianuarie 2020)

– Ei, da, trebuie să recunosc că la început am avut nişte temeri, m-am speriat puţin văzând câţi oa­meni muriseră deja de coronavirus şi gândindu-mă la ce riscuri suntem expuşi noi, toţi oamenii, deci in­clusiv eu, fetiţa mea din burtică, Rita, Cosmin şi fa­miliile noastre. Dar, după aceea, mi-am trans­format gândurile negre în gânduri albe și mi-am spus că, în viaţa asta, nu mi-am „proiectat” ca eu şi ai mei să ne infectăm şi să păţim ceva de la vreun virus din ăsta şi am decis să pun punct temerilor. Sigur, ne-am păzit şi ne păzim în continuare, suntem atenţi şi prudenţi cu toţii dar, pur şi simplu, am re­fu­zat să mă mai gândesc cu frică la ceea ce se în­tâmplă. Și astfel, seninul a revenit. Şi-apoi – ştii – eu cred că pentru toate există un motiv şi mi se pare că şi pandemia asta nu e întâmplătoare, ci a venit tot ca o lecţie pentru umanitate, după multe alte lec­ţii: tsunami-ul din Thailanda, incendiile din Aus­tra­lia, din cauza cărora s-a distrus atâta vegetaţie şi au murit milioane de animale, focul care a ruinat parte din Catedrala Notre-Dame… Ni se tot trag semnale de alarmă, pe care însă cei mai mulţi oameni nu le-au înțeles, n-au priceput că trebuie să ne schimbăm atitudinea, să ne oprim din a distruge, inclusiv vieţi, din a consuma fără cap resursele planetei. Şi acum, cu COVID-ul, eu cred că tot mesajul ăsta ni se trans­mite. Aşa că, dincolo de tragedii, dincolo de morţile atât de multor oameni şi dincolo de frici, sper că vom înțelege lecţia şi ne-o vom însuşi. Măcar pentru ca tragediile şi morţile, şi fricile să nu fi fost în van.

– Cu alte cuvinte, crezi că, la ca­pătul acestei pandemii, oamenii se vor fi înţelepţit?

– Aşa sper! Optimistul din mine asta şi-ar dori: să devenim cu toţii mai buni şi mai îngăduitori şi unii cu alţii, şi cu animalele, şi cu plantele, şi cu apele… cu natura, în general. Dar, realist vor­bind, prevăd că doar unii dintre noi, pu­ţini la număr, se vor schimba. Din pă­cate, cred că, şi după pandemie, lucru­rile vor continua să fie făcute aşa cum oamenii erau obiş­nuiţi: adică prost, fără judecată şi fără respect. Ba s-ar putea ca aceia care înainte erau puşi pe dis­trugere şi pe câştig de bani, cu orice preţ după pan­demie s-o ia de la capăt cu şi mai multă înverşunare, fiindcă au trecut prin perioada asta de „stop”, de pierderi financiare, şi sunt disperaţi să nu li se subţieze conturile din bănci.

„Iubirea familiei și iubirea lui Dumnezeu”

Laura, Cosmin, Rita şi ecografia surioarei

– Pe ce te sprijini în pe­rioada asta, ca să-ţi păs­trezi echilibrul şi seninul interior?

– Pe iubirea fami­li­ei şi pe iubirea lui Dum­nezeu. Îi mulţu­mesc lui Dumnezeu în fiecare seară pentru fru­mosul şi binele din viaţa mea, pentru mi­racolul pe care îl tră­iesc purtând în pântec un copil, tot prin bunătatea Lui, pentru sănătatea noastră şi Îl rog să ne lumineze pe noi, toţi oamenii, să nu fim inconştienţi, ne­gli­jenţi şi iresponsabili, Îl rog să aibă grijă de sufletele celor dragi care au plecat la El… Ceea ce îmi lipseşte în perioada asta este biserica, în sensul că eu, fiind de religie romano-catolică, am fost crescută cu obi­ceiul de a merge la biserică în fiecare duminică di­mineaţa. Și aşa am învă­ţat-o şi pe Rita. Resimt profund această… întreru­pe­re. Duminica, în prima par­te a zilei, parcă nu-mi gă­sesc locul, căci drumul meu era într-o singură di­rec­ţie: la biserică. Nu e vor­ba că sunt genul de om care are nevoie de o instituţie ca­re să-i întreţină credinţa. Nu! Dumnezeu e cu mine tot timpul, ştiu şi simt asta, şi mă aude oriunde aş fi. Pur şi simplu, intrarea, du­mi­nica, în biserică, îmi dă sentimentul unei încărcături spirituale şi emoţionale anume, căreia îi duc dorul. Însă, cum îţi spuneam, am păstrat mulţumirile către Dumnezeu şi ru­gă­ciu­nile de fiecare seară: spun Tatăl Nostru, Bucură-te, Marie, Slavă Tatălui şi Actul de Căinţă. Iar Rita spune Tatăl Nostru şi Îngeraşul.

Miracolul din firul de iarbă

O mămică împlinită

– Ai spus „Dumnezeu e cu mine tot timpul, ştiu şi simt asta”. Deci credinţa ta are, mai presus de orice, o împlinire reală, un răspuns.

– Exact! Nu doar că am fost crescută cu credinţă în Dumnezeu, dar am învățat să conștientizez mi­racolele pe care El le făptuiește în jurul nostru. Iar, pentru mine, nu există nimic mai adevărat şi mai profund înălţător decât miracolul vieţii. Să port în pântec un suflet, să-l simt şi apoi să-l şi văd cum creş­te, cum se transformă şi devine un om de sine stă­tător… Mă uit la Rita şi la evoluţia ei şi sunt fas­ci­nată de cât de multe s-au adăugat în ea, ca suflet, ca om, într-un timp atât de scurt… Conştientizând miracolul vieţii, eu zic că n-ai cum să nu crezi în Dumnezeu. Şi aici nu mă refer doar la miracolul vieţii umane. Uite, e suficient să ies în curte şi să privesc iarba şi florile, în avântul lor către lumină şi către soare, în expansiunea lor exuberantă, în verdele şi-n celelalte culori ale lor care sunt vii, mi-e suficient să privesc la ele ca să ştiu că există miracole şi că există Dumnezeu. Ce alte dovezi mi-ar mai trebui?!… Şi mai e ceva – pentru că m-ai întrebat înainte pe ce mă sprijin ca să-mi păstrez echilibrul şi seninul: în perioada asta, fiind gravidă, mă simt binecuvântată – fiindcă şi eu, şi Cosmin ne-am dorit enorm şi acest al doilea copil, ni l-am dorit la fel de mult cât ne-am dorit-o pe Rita, iar eu, în special, mi-am dorit foarte mult o surioară pentru Rita şi uite că bunul Dumnezeu nu doar că ne-a dăruit şi al doilea copil, dar el e şi fetiţă – şi atât de plină de speranţă, încât trăind aşa o bucurie uriașă, cum să mi se dezechilibreze balanţa interioa­ră? Acum, cu-adevărat, mă simt împăcată şi împlinită.

– Cum te-ai descurcat cu Ri­ta, în perioada asta de izolare? Şi unui adult îi e greu să stea „sigilat” în casă atât timp, darămite unui copilaş de aproape doi ani, pe deasupra și plin de energie.

– Iniţial, la începutul pandemiei, noi am mers la Târgu Mureş, unde locuiesc părinţii lui Cosmin, aşa că Rita a fost foarte încântată că i-a avut în preajmă pe bunicii paterni mult mai mult decât era obişnuită. Am stat la Târgu Mureş o lună, fiindcă, în prima parte a sarcinii, mi-era foarte greu s-o ridic în braţe pe Rita, aveam nevoie să mă şi odihnesc mai mult, aşa că părinţii lui Cosmin ne-au ajutat foarte mult. Apoi ne-am întors în Bucureşti, unde noi locuim la curte, şi asta ne-a salvat. I-am co­man­dat Ritei tot felul de jucării şi jucărele şi i-am orga­nizat în grădină un mini-parc de distracţii, astfel că numai de activitate nu duce lipsă. În plus, Rita e un copil căruia îi place să facă tot felul de lucruri pe care vede că le facem noi: mă ajută pe mine în bucă­tărie, le dă de mâncare câinilor, udă florile… Până la urmă, singurul lucru care o supără este că nu se mai întâlneşte cu colegii ei de la creşă.

„Pupat? Da, dar cu discernământ”

Învăţând despre lume

– Laura, hai să privim un pic spre viitor: chiar dacă restricţiile legale vor fi ridicate, îngrădirea libertăţii noastre interioare va continua. Vom mai trăi multă vreme cu spectrul fricii de îmbolnăvire. Cum crezi că ne va afecta această teamă? Ne vom pierde tandreţea, afecţiunea? Ne vom privi cu sus­piciune şi ne vom ţine la distanţă unii de alţii, de parc-am fi duşmani?

– În primul rând, mie mi se pare exagerată percepţia asta cu „câte trebuie să facem din cauza coronavirusului!”. În afară de mască şi de mănuşi, sincer, eu cred că toate celelalte gesturi de igienă pe care trebuie să le facem sunt doar unele de bun simţ, cu care ar fi trebuit să fi fost obişnuiţi deja: adică să te speli pe mâini când ajungi acasă, să ai grijă cum manevrezi am­balajele cumpără­tu­rilor, să-ţi schimbi hai­nele şi încălţămintea când ajungi acasă, adi­că să nu stai în casă cu ce-ai fost îmbrăcat şi în­călţat pe stradă… Toa­te gesturile astea trebuiau să ne fie tu­turor familiare, că doar şi înainte de COVID exis­tau virusuri şi bac­terii, şi microbi! În ceea ce priveşte atitudinea oa­menilor, cred că spaima n-o să dureze mult. O să se uite repede prin ce-am trecut, şi lumea va reveni şi la îmbrăţişări, şi la pupături. Ceea ce nu e neapărat bine. Adică da, e bine să-i îmbrăţişezi şi să-i săruți pe oamenii la care ţii cu-adevărat, dar nu să pupi şi să strângi în braţe aşa, fără discernământ: ne-am văzut o dată în viaţă şi-a doua oară când ne întâl­nim, gata, ne şi îmbrăţişăm, ne şi pupăm! Uite, eu, când m-am mutat în Bucureşti, am fost absolut şo­ca­tă de obiceiul ăsta cu pupatul şi îmbrăţişatul cu oameni aproape necunoscuţi. În Moldova şi în Ar­deal, cele două zone unde trăisem eu până la veni­rea în Capitală, lumea nu se poartă aşa, e mai rezer­vată. Mie îmi plac oamenii, îmi place să stau la po­veşti, să împărtăşesc idei şi sentimente, îmi place chiar şi să socializez, dar chestia asta cu „acu’ ne-am văzut, acu’ ne-am pupat” mi se pare foarte intru­zi­vă: se sar nişte etape şi se mimează, forţat, o apro­piere sufletească, evident, inexistentă. Deci cred că acele personae, care înainte simţeau ca mine, vor păstra în continuare, şi după încheierea pandemiei, o oarecare distanţă: nu pentru că sunt reci, ci pentru că au un anume discernământ. În felul acesta, îşi vor păstra autenticitatea sentimentelor şi, măcar în­tr-o oarecare măsură, se vor şi proteja. Ştii, când mi-am botezat prima carte, eu nu i-am spus întâm­plător „Rămâi la masă?”. Probabil că puţină lume şi-a dat seama la ce m-am referit cu-adevărat, însă gândul meu s-a întors la epoca în care bunele maniere aveau valoare, în care se ştia cine, când şi cum salută, cine deschide uşa şi cum, cine iese sau intră primul pe uşă, cum se aşează tacâmurile la masă şi în ce ordine se folosesc – lucruri de care, azi, majoritatea oamenilor habar nu mai au –, gândul meu s-a întors la acea epo­că în care, când ajungeai la cineva acasă, dacă nu te numărai printre prietenii familiei, nu pătrundeai mai departe de antreu sau, cel mult, de salonul de la in­tra­re, iar să fii întrebat „Ră­mâi la masă?” era sem­nul unei mari aprecieri şi ami­ciţii, era semnul unei apro­pieri autentice şi sem­nul trecerii într-o altă etapă a relaţiei, o etapă marcată de încredere. Nu cum se în­tâm­plă azi, când omul ajuns dintr-un motiv sau altul la tine în casă îţi invadează sufrageria, ca de la sine înţeles, şi se aşteaptă ca neapărat să-i şi pui ceva de mâncare pe masă. Sigur, eu pot să înţeleg de ce s-a ajuns la această situaţie, care a fost exa­cer­bată de răspândirea accesului la internet şi la reţelele sociale – când dai doar un clic pe calculator şi orice om, de oriunde din lume, îţi pătrunde, prac­tic, în casă, se anulează valoarea scrisorilor în­de­lung gândite şi aşternute cu grijă pe hârtie, se anu­lea­ză sentimentele de aşteptare, de emoţie… –, dar nu ţi se pare că acel comportament social de altă­da­tă era şi mai sănătos, şi mai sincer, şi mai elegant?

– Ultima întrebare, Laura: dacă, pe partea de actorie, lucrurile sunt în aşteptare, cu cartea ta cu reţete pentru copii ce s-a mai întâmplat?

Parcul de distracţii al Ritei

– Mă bucur că mă întrebi, pentru că am veşti bune: am definitivat-o şi va ieşi pe piaţă peste mai puţin de trei săptămâni. De fapt, e un volum mai complex, în sensul că, pe lângă reţetele de mâncare gândite pentru copiii între 6 luni şi 3 ani, am inclus şi un „jurnal de mămică”, în care am povestit cam toate lucrurile pe care le-am experimentat şi le-am trăit eu cu Rita până acum, dar şi un „jurnal de tătic”, ţinut de Cosmin. Deci sunt multe informaţii cuprinse în această carte, care sperăm să le fie utilă multor părinţi. Sigur că, din cauza pandemiei, pentru volumul acesta nu va exista un eveniment de lansare (dacă situaţia o va permite, voi organiza unul prin toamnă), însă cartea se va găsi şi în librării, şi pro­babil că şi online… În orice caz, toate informaţiile legate de data apariţiei şi de meto­dele de achiziţie le voi pu­blica, în timp util, pe web­site-ul meu: lauracosoi.ro. Până atunci, vă urez sănă­tate, bucurie și suflet senin! Hotărâți-vă dvs. viața! Nu vă lăsați hotărâți de ea.

Foto: ALEX GÂLMEANU (3)

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian