Doamnă scumpă, vă scrie o pensionară. Din copilărie știu că se nasc copii care vorbesc greu, deși înțeleg și aud foarte bine. Nu fiți îngrijorată, fetița dvs., în timp de o lună, va vorbi cu siguranță, ba va vorbi prea mult. Iată cum trebuie să procedați: căutați să întâlniți pe stradă un cerșetor și cereți-i să vă dea o bucățică de pâine primită de la trecători, dar să nu-i spuneți pentru ce vă trebuie. Această bucățică de pâine să o dați fetiței să o mănânce, iar dvs. spuneți: „Cum vorbesc cerșetorii toată ziua, așa să vorbească fata mea” și îi rostiți numele de botez. La noi, în Moldova, se mai spune și azi: „Ce vorbești, mă, toată ziua, parcă ai mâncat pâine de cerșetor!”. Sunt persoane care cunosc și alte metode cu rezultate bune, dar nu îndrăznesc să scrie. Eu vă sfătuiesc să dați copilului pâiniță. Succes!
LUCREȚIA – Iași
„De trei luni sufăr de o constipație rebelă” (Răspuns pentru EUGENIA – Bârlad, F. AS nr. 1346)
Cu mai mulți ani în urmă, m-am confruntat și eu cu o asemenea problemă, care se rezolvă foarte ușor cu ajutorul unui regim alimentar. În cazul meu, constipația rebelă apărea atunci când plecam de acasă la cursuri, la examene etc., renunțând la mesele de prânz, cu supe și ciorbe. Când eram mai tânără și pauza ciorbelor de la masa de prânz era mai scurtă, vindecarea era mai rapidă (în 2-3 zile), dar pe la 40 de ani, când „pauza” a durat cam 10 zile (am dat un examen de gradul II), vindecarea nu se întrevedea. Dumnezeu mare și bun m-a îndrumat mai întâi către doamna farmacistă din localitate. Dânsa mi-a recomandat să urmez mai întâi un tratament dat de ea și după aceea, dacă nu se rezolvă, voi merge la un medic specialist. Așa am făcut. Rețeta: pe stomacul gol, dimineața, luam o lingură mare, plină cu ulei de ricin. Este neplăcut la gust, grețos, dar cu curaj, înghițim lingura, după care bem 100 ml de apă la temperatura camerei, mai călduță, nu rece. După 4 zile, mai putem lua o lingură dacă mai este nevoie. Rezultatul se va vedea după cel mult 2 ore. De aici înainte veți avea grijă să vă treziți mai de dimineață, încât mersul la toaletă să se facă fără grabă, nu pe fugă, deoarece apare inhibiția, și defecarea nu se face normal. Vindecarea e sigură.
După ce scăpați cu bine de această problemă, aveți grijă ce mâncați. Evitați crutoanele, pufuleții, merele coapte în cuptor (se tratează cu ele diareea). La masa de prânz să mâncați neapărat supă, ciorbiță, salate și evitați, pe cât puteți, acreala puternică – oțet, lămâie. Și timp suficient pentru defecare.
MANOLE E. – com. Măgurele, jud. Prahova
„Caut tratament pentru diaree cronică” (Răspuns pentru VIOREL – jud. Iași, F. AS nr. 1376)
Urmați un tratament cu Argila „Algo” (așa m-am tratat și vindecat eu). Are efect bactericid, cicatrizant și antiseptic, este un excepțional pansament gastric și vindecă definitiv orice boală digestivă. Poate fi folosită de orice persoană, de la copii sugari până la gravide sau mame lăuze. Comenzile se fac la tel. 0258/86.56.77, Alba Iulia. În coletul cu argilă de 2 kg care costă 70 lei, găsiţi recomandările pentru folosirea argilei.
Să auzim numai de bine!
IONEL DUMITRAȘCU – Buzău
„Băiețelul meu tușește întruna” (Răspuns pentru MARIANA R. – Brașov, F. AS nr. 1377)
Ideal ar fi să mergeți cu băiețelul dvs. în stațiunea Govora, unde am văzut multe mămici, chiar cu bebeluși în brațe. Dar până atunci, vă recomand aparatul SALIN, care are rezultate favorabile în astm bronșic, bronșiectazii etc. Are acțiune generală desensibilizantă în probleme alergice, mărește rezistența generală a organismului la răceli, induce un somn liniștit, odihnitor și o stare de confort psihic. Asigură o calitate deosebită a aerului, care devine proaspăt, asigurând un ambient interior plăcut. Firma respectivă produce SALIN PLUS care este mai mare față de SALIN S2 (depinde de mărimea camerei în care locuiți cu băiețelul). Comenzile se fac la firma Tehno Bionic S.R.L. Buzău, tel. 0238/71.21.88, 0238/72.53.21.
Multă sănătate bebelușului dvs. și dvs., să aveți grijă de el!
IONEL DUMITRAȘCU – Buzău
„Din cauza incontinenței urinare, am ajuns să port pampers” (Răspuns pentru CORINA C., F. AS nr. 1413)
Stimată Corina, înainte de Crăciun am fost internată la spital, în Târgu Mureș. În salon, era o pacientă mai în vârstă, de la care am aflat despre un medicament pentru pierderea de urină. Se numește DRIPTANE 5 mg. Se administrează conform prospectului.
Roagă-te la Dumnezeu și citește Acatistul Sfântului Nectarie, 40 de zile.
Îți doresc multă sănătate,
RAFILA S. – Reghin
„Am un chist Baker la genunchi” (Răspuns pentru LIVIU D. – București, F.AS nr. 1414)
Întrucât și eu am suferit de chist Baker, în urmă cu 7 ani, m-am tratat naturist: seara se masează ușor rana afectată cu ulei de cimbru, apoi se aplică compresa cu Bitter Suedez. Se vor bea ceaiuri depurative (coada-calului, coada-șoricelului, păpădie, urzică).
Vă doresc însănătoșire grabnică!
DUMITRU SCOICĂ – D.T. Severin
„Doresc tratament pentru endometrioză generalizată” (Răspuns pentru ALINA T. – Sibiu, F. AS nr. 1407)
Eu m-am vindecat de endometrioză cu medicamentul Cetrorelix (denumirea comercială actuală: cetrotide) – injectabil, în perioada în care acesta era în stadiul de testare clinică. Deci, doza care mi s-a administrat mie e posibil să fi fost diferită de cea din medicamentul de pe piața actuală.
Nu știu ce efect are asupra înlesnirii unei sarcini, dar mie mi-a oprit din evoluție chistul endometriozic, care până atunci tot creștea și care ulterior, în câțiva ani, a dispărut complet.
Discutați cu medicul dvs. aceste aspecte, inclusiv dozajul.
Sănătate,
M. D.
„Am noduli benigni la sâni” (Răspuns pentru DANA F., F. AS nr. 1416)
Stimată dnă Dana, nu trebuie să fiți alarmată de situația în care vă aflați, deoarece există un tratament pentru suferința dvs. Tratamentul este brevetat în România de către o farmacistă de la Iași. În parcurgerea tratamentului trebuie să fiți perseverentă și să aveți încredere în el. Practic, este vorba de o cremă care se comercializează în farmaciile cu produse tip plafar și se găsește sub denumirea comercială „Stop Nodul” sau „7 Plante”. Ambele au aceeași compoziție. Vă sfătuiesc să le utilizați după prospect și veți vedea că foarte repede va dispărea mai întâi durerea, iar în circa trei luni, nodulii „se vor topi” ca și cum nu ar fi fost.
Vă doresc sănătate,
MANUELA R.
„Am fost diagnosticată cu neuropatie diabetică” (Răspuns pentru MARIA S., F. AS nr. 1416)
Stimată dnă Maria, suferind de diabet zaharat de atâta timp, bănuiesc că știți deja că trebuie să țineți o dietă strictă și un regim de viață de cruțare. Dat fiind faptul că ați ajuns la neuropatie diabetică, înseamnă că nu v-ați conformat, în parte, sfaturilor date de doctorul diabetolog. Ce vă sfatuiesc eu sunt următoarele: țineți regim și controlați-vă nivelul zahărului din sânge. Timp de cel puțin 3 luni pe an, luați complexul de vitamine B (B1 100 mg; B6 100 mg, B12 100 mg) de la firma „Solgar”, conform prospectelor.
Precizez că pentru amorțelile (neuropatie) din picioare, există și „tratamentul SCRAMBLER” cu rol de activare puternică a circulației sângelui din membrele inferioare. Căutați pe internet să vedeți unde se practică în București.
Durerile din încheieturi se pot datora și altor cauze, conexe diabetului, cum ar fi artoze, greutatea excesivă, lipsa mișcării. Acestea au rezolvare destul de rapidă, prin infiltrații cu ozon, iar după ce trec inflamațiile intraarticulare, infiltrații cu acid hialuronic (dacă medicul va considera că este cazul). Vă asigur că nu sunt proceduri dureroase, și rezultatele pozitive se văd repede.
La consult, la medicul ortoped, trebuie să vă prezentați cu radiografii ale zonelor (articulațiilor) care vă dor, precum și cu trimitere de la medicul de familie. Vă recomand una din clinicile din București: „Focus” sau „Laurus”, unde veți găsi un medic ortoped dedicat, care va face tot posibilul să vă îmbunătățească calitatea vieții, cel puțin prin diminuarea durerilor.
Vă doresc sănătate și aveţi mai multă grijă de sănătatea dvs.,
MANUELA R.