Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Caut tratament naturist pentru TBC pulmonar” (Răspuns pentru CORNEL V. – Iași, F. AS nr. 1215)

Pe lângă tratamentul cu antibiotice, sau în pau­zele acestui tratament, se pot ad­ministra următoa­rele: cura cu miere de albine și hrean. Se pun într-un borcan un pumn de hrean, dat pe răzătoare, și o jumătate de kilogram de miere, de preferință de salcâm. În fiecare zi se amestecă bine și se lasă să stea câtva timp la macerat. Se iau 2 linguri pe zi, înainte de mesele principale.

– Propolis: 30 picături într-o cană de lapte cald sau pe pâine, de 3 ori pe zi, cu o oră înainte de masă. Cura durează 6 luni.

– Macerat de tătăneasă cu miere. O rădăcină de tătăneasă se dă pe răzătoare. Se acoperă cu miere cam de 2 degete. Se lasă timp de 3 săptămâni la macerat, amestecându-se cu o lingură de lemn. Se ia o linguriță în fiecare zi.

ANA C. – Sibiu

„Am Helicobacter pylori şi nu pot scăpa” (Răspuns pentru ELENA – Vatra Dornei, F. AS nr. 1299)

Regretatul specialist al revistei, d-l dr Ion Nica, spune că această bacterie se dezvoltă într-un mediu acid, cum este și cel al stomacului, și care se află la originea a 90-95% din cazurile care duc la ulcere sau gastroduodenită. Eu am scăpat de această bac­terie urmând tratamentul d-lui dr Nica. Timp de 7 zile, se iau de 3 ori pe zi, cu o oră înainte de masă, două comprimate de Amoxicilină (250 ml), îm­pre­ună cu un pahar mare de apă. După un sfert de oră, se pune pe limbă un vârf de cuțit de bismut sub­­nitric pulbere, pe care o cumpărați de la farma­cie. Acest bismut se înghite fără a apela la niciun li­chid. Până la ora mesei, nu mâncați și nu beți nimic.

– După 7 zile renunțați la Amoxicilină și conti­nuați 2-8 săptămâni numai cu bismut subnitric, având grijă ca înainte de administrare să beți un pahar de apă. În România se găsește un medica­ment care înlocuiește bismutul subnitric. Se nu­mește „De-nol” (fabricat de Yamanouchi Europe BV Ieiderdorp The Netherlands). Acest medica­ment se ia dimineața și seara, înainte de mese. Se asociază în dublă terapie cu Amoxicilină și în triplă terapie cu Amoxicilină și Me­tronidazol, timp de 7 zile. Eradicarea este garantată 90%. Se revine cu tratamentul după 9 luni. (În caz că nu suportați Metro­nidazol comprimate, apelați la supozi­toa­re.) Înainte de a începe tratamentul, cereți sfatul unui medic.

Alt leac: Helicostop, produs nou, 100% natural, din plante medicinale, îl găsiți la magazine natu­riste, fabricat de firma „Fares” Orăștie. Conține două in­gre­diente: Hydrastis condensis, o sub­stan­ță care oferă protecție antibacteriană, și rășină de mastic (Pistacia lenstiscus) care protejează mucoa­sa gastrică. O cutie conține 60 capsule 100% plante medici­nale. Se ia conform prospectului.

ANA C. – Sibiu

„Gura îmi miroase foarte urât și medicii nu găsesc cauza” (Răspuns pentru ANDREEA M., F. AS nr. 1393)

„Draga mea, pot fi mai multe cauze”, acest răspuns l-am primit eu de la diferiți medici, dar niciunul dintre ei nu mi-a zis o cauză clară. Atunci am căutat un tratament naturist și așa am dat de un cabinet în București, unde am putut să mă adresez cu problema mea. Acolo, prima dată mi s-a făcut o scanare cu biorezonanță, și în câteva minute, mi s-a spus cauza. Am urmat terapiile reco­mandate și, doar într-o săptămână, gura nu îmi mai mirosea. (Cauza fiind o toxicitate foarte mare, dată de un parazit.) Am făcut deparazitare cu reme­dii speciale din Finlanda și curățarea colonului (colonohidro­terapie), și rezultatele au apărut ime­diat. (Un lucru vreau să specific aici: mizeria din colonul meu a fost groaznică. Paraziții i-am văzut eu cu ochii mei, după acele substanțe adminis­trate.)

Cabinetul „Lacrima Naturii”, tel. 0744/87.01.94, doamna dr. Spânu Elena (este un om cum astăzi rar mai întâlnești!)

Vă doresc însănătoșire grabnică și, dacă vreți in­for­mații suplimentare, mă pu­teți contacta la tel. 0764/31.66.20.

ELENA BUTA – Alba Iulia

„Sufăr de acnee inflamatorie” (Răspuns pentru C.R., F. AS nr. 1398)

Această afecțiune a pielii care se manifestă prin infla­ma­rea glandelor sebacee și care este adesea asociată cu o in­fecție microbiană, pe lân­gă tra­tamentul de bază cu dezinfec­tante, antibiotice, auto­vaccin sau tratament hormonal, nece­sită și un tratament adjuvant cu plante medicinale cu proprie­tăți diuretice şi depurative în uz intern și unele plante antisep­tice și cicatrizante în uz extern.

Uz intern:

– Ceai de trei-frați-pătați, care este cel mai eficient diuretic – depurativ și antialergic. Se face infuzie: o linguriță de plantă la 250 ml apă clocotită și se beau 2-3 căni pe zi.

– Rădăcină de brusture. Infuzie din 2-4 linguri de plantă la un litru de apă clocotită și se bea în cursul unei zile.

– Ceai de teci de fasole: se face o cură mai îndelungată. Se prepară sub formă de decoct, o lingură la o cană, și se beau 2-3 căni pe zi; sau se face extracție dublă: se lasă la macerat peste noapte într-un litru de apă rece, se fierbe a doua zi până scade la jumătate. Cantitatea obținută se consumă în cursul unei zile.

– Beți zilnic câte un litru de ceai de urzici opărite, încetul cu încetul, pe parcursul unei zile.

Uz extern:

– Faceți băi cu infuzie de flori de gălbenele, folosind 15-30 grame de flori la un litru de apă sau puneți pe locurile afectate cataplasme cu aceste flori și cu aceeași concentrație ca la infuzie.

– Spălați fața cu ceai de urzici, de cicoare sau de brus­ture, alterna­tiv. 20-30 grame la un litru de apă.

– Aplicați pe coșuri, cu ajutorul unui tampon de vată, oțet de mere sau suc de lămâie, care ajută la eliberarea porilor.

– De asemenea, pastă de dinți apli­cată pe coșuri, înainte de a mer­ge la culcare.

– Un alt remediu pentru a vin­de­ca coșurile este utilizarea unui amestec de condimente și miere: amestecați o linguriță cu nucșoară și una cu miere, apli­cați pe față sau pe locul afectat și lăsați să acțio­neze timp de 20 de minute, mierea având pro­prietăți antiseptice.

– Aloe vera. Cumpărați un pro­dus care conține aloe vera sau stoar­ceți sucul dintr-o frun­ză proas­pătă de aloe și aplicați-l pe pielea afectată.

– Nu folosiți prosoape as­pre, care favorizează pătrunderea bacte­riilor, ci tampoane sterile speciale pen­tru curățat tenul.

Vă doresc numai bine!

E. ZAMFIR – Drăgășani-Vâlcea

„Sufăr de insuficiență mitrală și hipertensiune” (Răspuns pentru NICULINA – jud. Vaslui, F. AS nr. 1400)

Insuficiența mitrală apare când valva mitrală nu se închide cores­punzător și sângele curge înapoi. Din câte știu și am citit, un tratament nu există, doar operație pe cord. Discutați cu medicul de familie, cerându-i părerea, ținând cont și de cei 72 de ani pe care îi aveți. Pentru hipertensiune puteți folosi un ceai compus din păducel, rostopască, mături. Fierbeți un litru de apă timp de cinci mi­nute și lăsați-o apoi să stea până când devine doar călduță. Puneți în ea câte trei degete de plante, mărunțite ori tăiate. Lăsați-le să se macereze cam patru-cinci ore, în vasul acoperit. Apoi strecurați și puneți extractul obținut într-un vas de un litru, perfect curat, dar să nu fie de metal. Adăugați apă curată, până se comple­tează 1000 ml. Se bea pe par­cursul unei zile. Controlați-vă tensiu­nea dimi­neața, la prânz și seara. Dacă scade sub 9, beți nu o ceaș­că, ci o cană cu cafea. Du­pă o oră, controlați tensiu­nea.

– Mai puteți folosi cu bune rezultate Hyper-Cardio capsule (pe care le folosesc și eu). Ingre­diente: păducel, talpa-gâștei, valeriană, coada-calului, coa­da-șoricelului, vâsc, țintaură, sună­toare și mesteacăn. Mod de utilizare: 1-2 capsule, de 3 ori pe zi. Dacă tensiunea scade mult, folosiți doar 1 capsulă di­mineața și 1 capsulă seara. Sin­gu­ră vă puteți stabili cantitatea.

Multă sănătate!

IONEL DUMITRAȘCU – Buzău

„Doresc un remediu pentru gonartroză” (Răspuns pentru LAURENȚIU – Bacău, F. AS nr. 1414)

Când aveam vârsta dumneavoastră, acum 5 ani, am avut dureri groaznice la genunchiul drept, nu puteam să dorm noaptea și nici nu puteam să urc scările. Am luat multe tratamente naturiste: Gena­col, Proenzi, ArtroStop capsule și creme. Mi-am masat genunchiul de 3-4 ori pe zi. După 3 luni de tratamente, mi-au dispărut durerile și mi s-a dezum­flat genunchiul. În această perioadă, am pus și frunze de varză, iarna, și de brusture, vara.

Să vă fie de leac, și Maica Domnului să vă poar­te de grijă.

ELENA CURESCU – Caransebeș

„Am colesterolul mărit și sufăr de palpitații” (Răspuns pentru DUMITRU V. – Dolj, F. AS nr. 1418)

Luați cu încredere Coenzima Q10 Dual și Ino­cel. Mai puteți bea ceai de anghinare (o lună, cu o lună pauză). Puneți 1 lingură cu vârf la infuzat, în 500 ml apă, lăsați 5 minute, apoi strecurați. Beți 250 ml dimineața, iar restul îl împărțiți în două: 125 ml beți la prânz și 125 ml seara, cu o jumă­tate de oră înainte de masă, stând pe partea dreaptă. Doamne ajută!

ELENA CURESCU – Caransebeș

„Pielea de sub sâni mi se irită întruna” (Răspuns pentru IOANA – București, F. AS nr. 1419)

Aceeași problemă o am și eu de circa 10 ani. Tratamentul dat de doc­torul dermatolog Olga Simionescu, șef secție Colentina Dermatologie, este următorul: se spală locul sau locurile iritate cu apă caldă și săpun, se șterg cu prosopul și apoi se ung cu Diprosalic. Este un unguent excepțional pentru aceste iritații de sub sâni. Până a doua zi, nu veți mai avea acea iritare, care ustură și provoacă mâncărimi. Acest unguent costă în jur de 6-8 lei. Să nu vă lipsească din casă.

Vă doresc tot binele din lume! Cu dragoste,

GABI

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian