Dragoste și coronavirus – Lipsa afecțiunii naște monștri

• Pandemia a impus izolarea și-a interzis gesturile de apropiere. Odată cu relaxarea, îm­bră­țișările ar trebui să explodeze. Dar nu se întâmplă așa. Du­pă luni de restricții, multor oameni le este teamă sau poate jenă. Sun­tem cuprinși de o stinghereală ciudată, de o reținere care altădată nu exista. Și care se vede. Care a ajuns până în ca­bi­netele psihologilor, de unde por­nesc îndemnuri: „Îmbrățișați-vă, oa­meni buni, lipsa afecțiunii naște monștri”. Se pare că marea criză cu care suntem amenințați nu pri­vește numai economia, ci și sufle­tul. Citiți și vedeți dacă este adevărat •

Atingerea e ca apa și aerul

Vă mai aduceți aminte când v-ați ținut pentru prima dată de mână cu băiatul de care erați în­drăgostită? Vă amintiți apăsarea ușoară a dege­telor, fiorul din trup, fericirea care vă inunda su­fletul, revărsându-se ca o arteziană? O mică atin­gere – însă cu un efect uriaș. Pacienții supuși unor tratamente neplăcute le suportă mai lesne dacă o asis­tentă îi ține de mână. Iar copiii se liniștesc când îi luăm în brațe. O sim­plă atingere, înzestrată cu puteri tainice, exprimă co­mu­niune, simpatie, pecetluiește o pro­mi­siune, mângâie și domolește, îți dă siguranță și o stare de bine total.

Atingerile constituie cel dintâi limbaj al nostru. El po­vestește despre ocrotire și dragoste. Ne spune că nu sun­tem singuri. Când pântecul vii­toarei mame receptează pentru prima oară acest mesaj, pruncul ascuns în el nu măsoară decât doi cen­ti­metri și jumătate și are abia șapte săptămâni.

Nevoia contactului tactil cu cei din jur ne rămâne până la sfârșitul vieții: îm­bră­țișăm instinctiv un pri­e­ten în­tris­tat, îi dezmier­dăm și îi sărutăm pe cei dragi, iar în tim­pul actului sexual, ne bucu­răm cu ma­ximă in­ten­sitate de faptul că simțim pielea ce­luilalt.

Contactul fizic e bine­fă­că­tor, ba chiar mai mult: pentru noi, el are o im­portanță aproape egală cu a apei sau a aerului pe care-l res­pirăm. Zece, poate chiar do­uă­zeci de mi­lioane de celule sen­zo­riale per­­cep neîntrerupt semnalele tactile ce bom­bar­dează ca o salvă de ar­tificii în­velișul ex­terior al cor­pului nostru. Șapte sute de senzori tactili se înghesuie pe buri­cul unui singur deget, iar sărutul e grandios și din ca­uză că buzele și limba (alături de celelalte zone ero­gene) sunt cele mai sensibile părți ale corpului. Re­ceptorii traduc orice dezmier­dare în semnale electrice, pe care le expediază urgent către creier, cu o viteză de până la 50 metri pe secundă. Imediat se re­duce secreția de hormoni ai stresului, se produc substanțe cu efect analgezic, sunt activați neuro­trans­­mi­țători ca­re au o influență pozitivă, de ate­nuare, asu­pra reac­țiilor in­flamatorii. Tensiunea ar­terială scade, respirația de­vine mai profundă. Este se­cretat hor­mo­nul alintării, oxitocina, care inten­sifică ata­șamentul dintre două persoane (or­ganis­mul îl for­mea­ză și în cursul alăp­ta­tului sau al orgasmului). Sexoloaga ame­ri­cană Lou Paget e de părere că un cuplu reușește să aibă o relație sexuală împlinită chiar și după ani de conviețuire, dacă partenerii obiș­nuiesc să se atingă frecvent în contextul tra­iului lor cotidian. De exem­plu, dacă schimbă între ei mân­gâieri. Și atunci, de ce să nu ne întoarcem la ele? Această atingere nu trebuie învățată, omul e dotat cu ea de la natură. În mod instinctiv, noi mângâiem copilașii sau pisicile de 40 de ori pe mi­nut – aceasta este frecvența la care organismul răs­punde cu o can­ti­tate maximă de oxitocină. Re­mar­cabil este și ur­mă­torul fapt: cine îi alintă des pe cei dragi nu le face bine nu­mai lor, ci și sieși. Cer­ce­tătorii de la Imperial College din Londra au ținut sub observație un grup de mame cu depresie post­na­­tală, care urmaseră un curs de masaj pentru be­beluși. După curs, starea femeilor s-a îmbunătățit și ele au dezvoltat un contact mai strâns cu copiii lor, spre deosebire de femeile cu simp­tome simi­lare, care nu frecventaseră cursul res­pectiv.

Masajele întăresc sistemul imunitar

Odată cu relaxarea, în Occident, cabinetele de masaj s-au deschis primele. Atingerile se numără printre cele mai vechi metode tera­peu­tice ale omenirii, a căror actualitate a crescut în condiții de pandemie. Ele dau siguranță, intimitate. Înainte de apa­ri­ția preparatelor far­ma­ceu­tice, me­dicii tratau cel mai adesea prin punerea mâi­­nilor pe corpul bol­­na­vului. „Doc­torul trebuie să fie iscusit în mul­te privințe, întâi de toate să se pri­ceapă să fre­ce”, scria gre­cul Hi­pocrat, pă­rintele me­di­ci­nei, în jurul anului 400 î.Hr. Astăzi, medicina clasică încearcă, din păcate, să obțină vindecări repa­rând corpul prin terapii manuale, cum sunt rea­du­cerea în poziție co­rectă a mem­brelor lu­xa­te, întinde­rile sau exten­sii­le, în loc să acor­de mai mul­tă încredere forței atin­ge­rilor, a mângâierilor, deși nu­meroase studii efec­tuate, de pildă, pe tema masa­ju­lui relevă clar acțiunea acestuia:

• După o operație de extirpare a uterului (la Cli­nica universitară din Vir­gi­nia, SUA), pacien­te­le au necesitat mai puține anal­ge­zice, au fost mai active și mai optimiste, dacă au beneficiat de o ședință zilnică de masaj, cu durata de 45 de minu­te.

• Femeile cărora soții le-au făcut un masaj la ceafă și umeri au suportat stresul mai bine decât restul partici­pan­telor, care primiseră doar cuvinte de încu­rajare de la partenerii lor, a evi­den­țiat un ex­pe­riment organizat la Univer­sitatea din Zürich.

• În cadrul unei investigații desfășurate la Uni­versitatea din Stockholm, un număr de copii de vârstă școlară și preșcolară au fost masați în fiecare zi, timp de șase luni. Deja la scurtă vreme după in­tro­du­cerea în acest program, copiii au avut un com­por­tament mai echi­librat și s-au plâns mai puțin de di­verse neajun­suri corporale.

Dezmierdările stimulează inteligența

De peste 15 ani, „Touch Research Institute” din Miami (SUA) se ocupă cu cercetarea aprofun­dată a con­tactelor epidermice. Specialiștii au efectuat mai mult de 100 de studii, în cadrul cărora au urmărit efec­­tul masajului practicat cu regula­ritate asupra unor suferințe și afecțiuni ca: sin­dromul pre­mens­tru­al, astmul bronșic, cancerul mamar, diabetul, mi­gre­ne­le. Ei au remarcat o autoapărare naturală îm­bu­nătățită, o reducere a anxietății, o mai bună calitate a vieții. Drept ur­mare, în urma unui studiu recent, atrag atenția asupra „obligativității atingerilor” pentru recupe­rarea cât mai rapidă a normalității sociale de dinainte de pandemia cu coronavirus.

Îmbrățișările scad rata mortalității

Și animalele au nevoie de contact corporal pentru a supra­viețui. Puii de șobolan nou-năs­cuți mor dacă mama nu le linge blana, iar maimuțele care nu pri­mesc atingeri destul de des devin agresive. La oameni se întâmplă exact același lucru. Când copiii mici sunt lipsiți o perioadă îndelungată de orice apropiere fizică, ei cresc mai lent și se îm­bolnăvesc adesea, indiferent cât de bine ar fi hrăniți. În de­ceniul al patrulea al secolului trecut, în orfelinatele britanice s-a instituit regula ca micuții să fie îmbră­țișați și mângâiați mai des – în consecință, rata mortalității a scăzut cu 30%.

Tiffany Field, director al „Touch Research Ins­titute”, a încercat să afle ce însemnătate au ma­ni­fes­tările de afecțiune pentru copiii veniți pe lume înainte de ter­men. Psiholoaga a constatat că prematurii care erau masați câte un sfert de oră de mai multe ori pe zi luau în greutate cu 47% mai repede decât bebelușii lăsați singuri în incubatoarele lor. De asemenea, beneficiarii atingerilor aveau un somn mai bun, erau mai liniștiți și au putut pleca acasă cu părinții mai devreme decât ceilalți. „Contactele fizice frecvente îi fac pe copii mai sănătoși, mai puternici și mai inteligenți”, susține dr. Martin Grunwald, psiholog, director al Laboratorului de percepții tactile al Universității din Leipzig. Ra­dio­grafiile efectuate pe creierele unor bebeluși au arătat că duioșia exprimată prin atingeri face ca neuronii deja prezenți să-și multiplice conexiunile. Creierul creș­te și nu uită afecțiunea copilăriei. Păstrăm memoria atingerilor până la moarte. Le așteptăm permanent. Avem nevoie și la maturitate de ele. Cea mai pu­ternică zonă de echilibru tru­pesc și fizic vine din mân­gâ­ieri. Viața noastră este infirmă fără ele, indiferent că suntem tineri sau bătrâni. Mângâierile, însuflețite de o tandrețe reală, sunt condiția obligatorie a unei normalități sufletești.

Spe­cialiștii explică tendin­țele auto­dis­tructive, ca anorexia ori obsesia bolnă­vi­cioasă a pro­priei urâțenii, prin aceea că omul și-a format o imagine greșită asu­pra persoanei sale, deoarece a fost atins în mod greșit: fie mult prea puțin, fie cu vio­len­ță.

De experiențele trăite de noi în co­pi­lărie depinde și câtă apropiere fizică vom tolera mai târziu. În general, tinerilor de astăzi, care stau toată ziua pe internet, li se pare penibil prea mult contact epi­der­mic, pre­feră emoti­coa­ne­le, simboluri grafice în loc de iubire, iar oa­me­nii vârstnici, de la 60 de ani în sus, abia dacă mai sunt atinși. „De­ve­nind adulți, am învățat să ne repri­măm ne­voile ini­ția­le și să ne mulțumim cu sa­tisfacțiile-surogat, pe care ni le propune so­cie­tatea de consum”, spun psihologii. Cu peeling-uri, perne electrice pentru au­to­turismul personal și dușuri pentru masaj. Or, după cum relatează an­chetele sociologice realizate re­cent, cuplurile care au mizat în perioada pande­miei pe intimitate și pe afecțiune și-au păstrat optimismul.

DINA BRAN