Cum se întâmplă adesea în viață, de lucrurile cu adevărat importante ne amintim doar atunci când apare riscul să le pierdem. Am trăit asta, cu toții, pe propria piele, într-un fel sau altul, de când cu pandemia de COVID-19. Am descoperit atâtea lucruri pe care le făceam din inerție, ca și când ni s-ar fi cuvenit, fără să le dăm valoarea adevărată, atâtea lucruri pe care le ignoram și pe care, după ce au apărut anumite interdicții, ne-am fi dorit să le putem face, dar nu se mai putea. Într-un moment în care până și banalul drum la supermarket-ul de cartier devenise problematic, ne-am adus aminte noi, cei mai tineri, de cămările pline de bunătăți de tot felul ale mamelor și bunicilor noastre. Obiceiul de „a pune pe iarnă” s-a pierdut în ultima vreme, după ce conservele au devenit accesibile în magazine și pe Internet, gata să-ți ajungă la ușă printr-un simplu click pe calculator sau pe telefon. De fapt, totul părea atât de simplu înainte de pandemie, dar criza care a venit și care ne va urmări încă multă vreme ne obligă să ne schimbăm din mers anumite obiceiuri și să ne gândim serios la ce e de făcut pentru a ne fi mai bine pe viitor.
Orice criză, la fel și aceasta declanșată de coronavirus, te forțează, pe undeva, să te întorci la lucrurile de bază. Chiar dacă ai ceva bani puși deoparte, te gândești de două ori dacă îi mai investești într-o mașină scumpă sau te mulțumești cu una mai ieftină. Dar adevăratul indicator al nevoilor de bază într-o perioadă de criză îl reprezintă bunurile alimentare. Putem renunța, la o adică, și la mașina nouă, putem renunța și la țoale de ultimul răcnet, o vreme, dar la masa cea de toate zilele nu prea putem renunța. Și atunci, devine limpede că soluția cea mai simplă de a trece printr-o criză e să te asiguri că ai ce pune pe masă, că agricultura ta produce suficient cât să nu depinzi de alții. Am văzut, tot cu „ocazia” pandemiei, ce înseamnă să depinzi de importuri de prin China sau de aiurea, am văzut cât de egoiste sunt guvernele în a-și apăra propriii cetățeni. Și tot odată cu pandemia, am înțeles cât de importantă e agricultura în alte țări, cât de disperat era guvernul german să-și asigure forța de muncă pentru culesul de sparanghel. Nu trebuie decât să privim atent în ograda celor mai mari pentru a înțelege cât de importantă e miza agriculturii în timpul ce va veni. Cu secetă îndelungată, apoi cu inundații la fel de distrugătoare, anul agricol nu se anunță grozav. Dar cu atât mai mult e nevoie de direcții clare de ajutor pentru fermieri, pentru ca ajutându-i pe ei, să ne ajutăm și pe noi să trecem cu bine peste anul ce vine. Guvernul a dat câteva semnale zilele trecute că e preocupat de problemă, dar depinde și de fiecare dintre noi să ajutăm producătorii locali. Nu o dată, în ultimii ani, agricultura a ținut sus economia românească. Dacă tot vom avea ceva bani pentru relansare economică, bine-ar fi să nu-i mai băgăm ca până acum în discursuri și seminarii fără rost, ci în zone practice, cum e și agricultura, unde fiecare dolar investit primăvara poate să „rodească” 2 dolari în toamna care vine.
