Pietrarii lui Burebista, cercetați de geologi

VALENTINA CETEAN (Dr. ing. geolog, șefă de departament în cadrul Institutului Geologic din România): „În cariera antică de calcare de la Măgura Călanului, istoria începe din nou să prindă viață, după încremeniri milenare”

La scurtă vreme după documentarea re­por­tajului „Pietrarii lui Burebista”, am aflat cu bucurie și interes că pietrele dacilor, care îi lasă indiferenți pe istorici, in­teresează o altă zonă a științei: geologia. Se pare că întrebările jur­nalistului sunt aceleași cu ale specialiștilor ge­o­logi: de ce au ales da­cii piatra de pe Măgura Călanului? Câtă piatră au scos de acolo? Cum au cărat-o sus în munte și cum de a rezistat atât de bine până azi? Pa­sionată de istoria veche, Valentina Cetean a reușit anul acesta să-și ducă cercetările personale la un nivel mai înalt: cel al unui proiect de anvergură.

– În condițiile în care locul nu e câtuși de puțin cercetat arheologic, pare o ciudățenie fap­tul că niște geologi sunt interesați de chestiuni care trimit la istoria dacică…

– În momentul de față, există un mare interes, la nivel mondial, pentru piatra cu valoare de pa­trimoniu. Asta ne-a făcut să ne aplecăm mai insistent asupra rocilor de la noi, care au fost folosite la obiective de interes cultural și istoric, cu importanță definitorie pentru poporul român. Calcarele de la Măgura Călanului se detașează clar ca importanță, prin legătura lor cu edificiile dacice din Munții Orăștiei, prin larga lor utilizare și prin faptul că avem la îndemână resursa și în zilele noastre, aflată într-un sit. La început, in­teresul a fost pur individual, apoi s-a transferat într-un proiect, căci documentarea subiectului ne­cesită o altă logistică, alte fonduri alocate, întot­deauna inferioare necesităților. Dar rezultatele aduc mari satisfacții, iar această discuție despre proiect, în cadrul „Formulei AS”, o revistă mereu aplecată către zona istorică a acestui popor, este cel mai clar exemplu. De fapt, pentru mine nu e deloc neobișnuit că lucrurile se leagă în mod fabulos în acest univers și că avem parte de astfel de sincronicități. Când ne desfășurăm activitatea pe niște direcții care ne aduc atâtea bucurii și când punem pasiune în ceea ce facem, simplul gând devine creator al faptelor prezentului. Așa se întâmplă și cu cariera antică de calcare de la Măgura Călanului, unde istoria începe din nou să prindă viață, după încremeniri milenare.

– Ce interes prezintă pentru geologi cerce­tarea de la Măgura?

– După cum se știe, locul este înregistrat în Repertoriul Arheologic Național, dar nu s-au făcut niciodată cercetări de specialitate, într-un program oficial. Cariera istorică de piatră de la Măgura Călanului e un subiect despre care fie­care dintre noi ar trebui să știe mai multe, așa că cercetarea nu este numai un demers științific incitant, ci și, cumva, o ne­cesitate profesională, iar dacă vorbim de piatră, cine ar putea să o stu­dieze mai bine decât geologii? Atât activi­tatea profesională, cât și preocupările personale m-au apro­piat, în ultimul deceniu, de zona geo­arheo­logiei. Am ajuns să fac analize pe sute de probe de roci și pietre din obiective istorice. Iar în anul 2011, invitația făcută de dr. Aurora Pețan, de a studia blocurile de calcar de la cetatea Piatra Roșie, a fost pasul decisiv către acest domeniu. Pe măsură ce avansam în cercetări, s-a impus și stu­diul carierei de la Măgura, ca potențială sursă a pietrei. Cercetările de atunci au stat la baza pro­­iectului de acum, pro­iect finanțat de Mi­nis­terul Educației și Cercetării și care are drept contractor Ins­titutul Geologic al Ro­mâniei.

Anul acesta, ne con­cen­trăm pe cariera istorică de calcare de la Măgura Că­lanului. Primul obiec­tiv e determinarea, în premieră, a proprietăților calcarelor din dealul Măgura Căla­nului, conform metodo­lo­giilor moderne de cercetare a pietrei. După ce analizăm densitatea pietrei, absor­bția de apă, poro­zi­tatea, rezistența înainte și după cicluri de îngheț-dez­gheț, vom putea în­țelege mai bine cum se face că un cal­car fosilifer cu aspect ni­sipos și-a păstrat inte­gri­tatea și după milenii de existență. Al doilea aspect pri­vește evaluarea volu­mu­lui de piatră care ar fi putut fi extrasă spre pre­lucrare. După decenii de cercetări la unele cetăți, cum sunt Sarmizegetusa Re­gia și Costești-Cetățuie, noi nu avem încă informații ba­zate pe evidențe ar­heo­logice despre înălțimea zidurilor de forti­ficație. În momentul de față, nu avem un calcul realist des­pre câtă piatră s-a utilizat la cetăți. Și atunci, ne-am propus abordarea inversă: să vedem ce volum de rocă s-a extras de la Măgura. Vom utiliza tehnici mo­derne, vom aplica coe­fi­cienții de randament cu­nos­cuți din perioada ex­ploa­tărilor antice de roci în cariere în trepte, calculăm volumul haldelor de fragmente de piatră rămase în perimetru și… așteptăm să vedem la ce con­cluzii ajungem. Este doar un alt pas în cercetarea complexă pe care acest pe­ri­metru o merită cu prisosință. În al treilea rând, vom începe de­mersurile de recunoaștere știin­țifică a impor­tanței mondiale a acestei roci, și de includere a calcarelor oolitice fosilifere de la Măgura Călanului în lista mondială a resurselor de piatră cu valoare de patrimoniu.

„Cariera în trepte deschisă la Măgura, în perioada Regatului Dac, este cea mai importantă carieră antică de pe teritoriul României”

– De ce au ales dacii piatra de la Măgura, care sunt caracteristicile ei?

– Partea cea mai frumoasă a poveștilor despre piatră e că ele transcend timpul. Pietrele rămân, în final, martorii cei mai vajnici ai trecerii oa­menilor și, mai ales, ai statornicirii lor în diferite locuri. Pietrele au fost mereu materialul de construcție ideal, iar cetățile dacice din Munții Orăș­tiei nu au făcut excepție. Zidurile de forti­ficație sau sprijin, drumurile de acces sau bazele templelor au fost ridicate din blocuri de piatră. Caracteristicile esențiale care au deter­minat alegerea calcarelor alb-gălbui de la Mă­gura au fost relevate de studiul fortificațiilor de la cele­lalte cetăți. Cu excepția cetăților de la Piatra Roșie și Bănița, amplasate pe câte un vârf de munte calcaros care a fost îndreptat artificial, celelalte edificii stau pe roci care nu numai că nu sunt uniforme, dar nici nu pot fi extrase pentru a fi utilizate la zidărie. Și astfel, în mod evi­dent, atenția meșterilor pietrari s-a îndreptat către altă sursă de piatră, care să existe în cantitate su­ficient de mare, să aibă un aspect plăcut, să fie ușor de extras și de prelucrat și cât mai facil de transportat. Calcarele din dealul Măgura, de la nord de Călan, au înde­plinit toate aceste condiții. Ca­riera în trepte deschisă aici în perioada Re­gatului Dac repre­zintă nu nu­mai cea mai im­portantă carie­ră antică păstrată pe teritoriul României, ci și un geosit a că­rui valoare de patri­moniu este intrinsec legată de obiec­tive istorice care defi­nesc identi­tatea noastră națio­nală.

– Ca să își construiască cetățile, dacii au fost nevoiți să facă un efort sisific. Cum vă explicați că au putut trans­porta blocuri de piatră la 30-50 de kilometri distanță și la o diferență de nivel de 500 de metri?

– Extracția pietrei în dealul Măgura a fost fa­vorizată de dis­punerea în straturi. Nivelele de roci au grosimi de la zeci de centimetri la 1-3 metri. Fisurația naturală a permis inițierea extracției pe nivele prin lărgirea fisurilor, prin intro­du­cerea de icuri de fier și apoi de­părtarea cu pene de lemn. Aco­lo unde roca era masivă, se făceau găuri cu dălți, cu lățimea în jur de 10 centimetri. Blocurile erau fini­sate primar, apoi trans­por­tate către o zonă de depozitare, pentru pre­lu­crare și transport. Mul­te dintre blocurile care nu au mai fost duse în munți, rămase în apropierea fronturilor de extracție, păs­trează urmele unel­telor de ex­tracție sau prelucrare.

Cât privește transportul, mărtu­risesc că mă gândesc că acesta tre­buie neapărat să fie un subiect de cer­cetare bine documentat, iar ipo­tezele cons­truite până acum de istorici tre­buie confirmate de calcule topografice, mate­matice și de logistică. Blocurile aveau greutăți între 100 și 600 de kilo­gra­me și lungimi între 80 de centi­metri și 1,40 metri. Ipoteza larg ac­cep­tată este că transportul lor se făcea iarna, pe să­nii, către cetățile aflate cam la 1.000 de metri altitudine, pe drumuri care aveau panta mai re­dusă. Deplasarea acestor volume im­pre­sio­nante de piatră dovedește nu numai abilități logistice și determinare în depășirea condițiilor de vreme dificilă din munți, dar și un plan vi­zio­nar.

După cercetările acestei prime etape, vom avea o privire mai cuprinzătoare asupra volu­melor de rocă ce au putut fi prelucrate pentru obținerea blocurilor de piatră. Vom realiza și prima hartă a sitului, cu reprezentarea fronturilor de extracție și a haldelor de resturi, dar și a elementelor geologice de interes și a căilor de acces. Sperăm că aceasta va fi utilă și autori­tă­ților, cărora le vom pune la dispoziție rezultatele, pentru a definitiva procesul de declarare a perimetrului ca sit istoric.

– Ați fost de multe ori în cercetare la Mă­gura. Cum vi se pare locul? Credeți că e po­sibilă ame­najarea lui ca punct de interes tu­ristic?

– Deși, din 2011, drumurile mă poartă de cel puțin o dată, de două ori pe an pe Măgura Că­lanului, lo­cul nu se lasă deloc ușor dez­văluit: ba dai peste perioade ploioase, ba dai peste vege­tație înaltă, apoi sunt aflo­ri­mente și blocuri ascunse bine sub covorul de frunze de pes­te un metru. Pri­mă­vara, aerul e lim­pede, florile scot capul printre frunze ară­mii și miroase to­tul a proaspăt și verde crud. Vara, muchia su­perioară este adumbrită de ierburi înalte, cres­cute printre fragmente de roci rămase de la pre­lucrare, dar e plin deja de cimbrișor sălbatic. Toam­na, pădurea spune povești în culori răsco­litoare și, cu un simplu gând, se simte în aer ecoul vocilor și dăl­ților care scoteau piatra. Primăvara devreme și toamna târziu e timpul cel mai bun pentru ob­servație, când se văd cel mai bine aspectul în for­mă de L sau de U al carierei, mulțimea de blocuri de pe versantul nordic sau zonele ocupate de haldele rămase de la prelu­crarea primară. Și poziționarea, și aspectul, și valoarea educațională a acestui sit îi conferă un potențial turistic ușor de demonstrat. Dar aceasta nu se poate face decât de persoane ca­lificate care să poată oferi informații per­tinente. Un prim pas va fi făcut chiar în pro­iec­tul nostru, în parte­ne­riat cu Centrul de Stu­dii al Fun­dației „Da­cica”. Cele mai simple măsuri cu im­pact tu­ris­tic ar fi ame­na­jări de po­teci pentru că­lă­torii care vor să ia la pas sau cu bicicleta cărările, pa­nouri cu caracter de in­formare în zona fron­tu­rilor prin­cipale ale ca­rie­rei și în punctele de bel­ve­dere, cu informații des­pre im­por­tanța isto­rică a si­tului, metode de extrac­ție, cum au fost re­a­lizate zi­durile cetă­ților, ce în­seam­nă ro­că cu va­loare de patri­moniu, date depre ge­o­­logie, floră și habitate, hărți cu mar­carea cetăților dacice, căile și metodele proba­bile de transport al pie­trei. Apro­pie­rea geo­gra­fică față de Geo­parcul Dinozaurilor – Țara Ha­țe­gului (din rețeaua UNESCO a geoparcu­rilor) este un punct bun de plecare pentru pro­mo­vare, tra­seele lor putând fi ex­tinse pentru vi­zitarea și a carierei istorice din dealul Măgura Că­lanului. S-au purtat deja dis­cuții cu ma­nagementul geo­parcului, toate sunt, însă, pla­nuri care depind de acest prim proiect pe care îl des­fă­șurăm.

– Succes uriaș!