Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Concert în burlan

Foto: Shutterstock

„Ceata lui Pițigoi” este un cân­te­cel pe care l-am în­vă­țat în copilărie și pe care îl fre­donez în gând în fiecare primă­vară, atunci când natura se tre­zește la viață, în „scandalul” ve­sel al păsărilor care îmi cântă în geam. Nu mi-am închipuit însă că voi ajunge să cunosc mai în­dea­proape semnificația expre­siei pe care a folosit-o autorul versurilor, probabil în urma unei experiențe similare cu a mea.

Ca să intru pe firul întâm­plării, trebuie să vă spun că în Constanța iernile nu sunt foarte geroase, dar puterea vântului am­plifică mult frigul, astfel în­cât chiar la temperaturi nu prea scăzute, iarna este mult mai greu de suportat decât în orașele care reprezintă, pe harta României, poluri ale gerului.

Într-o astfel de seară vân­toasă, am auzit foarte clar zgo­mote ciudate, care culmea, se auzeau chiar din mijlocul bucă­tăriei. Nu prea știam ce să cred și așa, pe întuneric, am început să mă apropii de ceea ce părea a fi sursa gălăgiei stârnite din se­nin. După ce am ascultat câteva minute, am înțeles: în burlanul hotei mele se adăpostiseră câte­va vrăbiuțe care, țo­păind înăun­tru, reușiseră, pentru câteva mo­mente, să mă alarmeze. Întâm­plarea mi-a schimbat pla­nu­rile, și chiar din acea noapte, am renunțat la orice intenții care ar fi putut să le oblige să-și pără­sească adăpostul. Lumina sau ventilatorul hotei le-ar fi putut alunga din căldura culcușului, în vâltoarea iernii de afară. A doua zi, dimineața a început într-un mod cu totul neașteptat: o întrea­gă suită de ciripituri și piuituri mi-au dat deșteptarea și m-au făcut să în­țeleg cum a inventat Graham Bell telefonul: după burlanul îngust, lărgimea hotei amplifica zgomotele și astfel am beneficiat de un adevărat con­cert ma­ti­nal, ca mulțumire a în­găduinței mele față de mu­safirii nepoftiți. Am plecat la serviciu amuzată și bucuroasă că am avut ocazia să ajut, cumva, câțiva reprezentanți de seamă ai celor mai „vorbăreți” înaripați. Încă nu știam că urma să am parte de multe ast­fel de dimineți învio­rătoare și că hota își schim­base pentru mult timp destinația, de­venind ceas deș­teptător. Evident, satisfăcut de adăpostul de o noapte, capul familiei de vră­biuțe a decis ca întreaga ceată să petreacă iarna în noua locuință.

Iar într-o bună zi, am făcut cunoștință personal. În fața bu­cătăriei, avem un tei care ajunge până la etajul nostru. Pe ramu­rile lui, i-am văzut pe toți chi­riașii mei, inclusiv pe noii mem­bri care au apărut în pri­măvară, când se aliniau pentru lecțiile de zbor. Ne-am observat reciproc de aproape, practic de la o dis­tanță de un metru, și am con­vin­gerea că așa cum eu am învățat să îmi identific foarte bine colo­catarii, eram la rândul meu re­cu­noscută ca gazdă înțele­gă­toare a lor.

Consensul a fost clar și fără echivoc de la bun început. Eu am renunțat să folosesc hota în acea iarnă, iar familia de vră­biuțe mi-a oferit un adevărat serial, cu episoade zilnice, asu­pra vieții păsărilor, ca într-un re­portaj de pe Animal Planet.

MIHAELA E. – Constanța

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian