Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Poveste de iubire cu porumbei

Am și eu câteva perechi din aceste gin­gașe zbu­rătoare, despre care se pot scrie mii de po­vești. Pe una dintre ele o să v-o re­latez eu. To­tul decurgea liniștit în porum­barul din curtea mea. Îi iubeam pe toți po­rumbeii la fel, cu o singură excepție: un porumbel care ciugulea mâncarea din palma mea și care a devenit preferatul meu. Avea și el perechea lui și se iubeau – vorba aceea – „ca doi porumbei”. Începători în ale familiei, aveau doar un singur puișor, căruia îi acordau toată grija și dragostea lor. Așa au stat lucrurile până într-o zi, când un „voiajor” fără obligații a început să o curteze pe tânăra mamă. Sur­prinderea mea a fost mare, când am văzut că aceasta acceptă cu ușurință avansurile cuce­ritorului. În zilele următoare, relațiile tinerilor amorezi au avansat foarte mult, deși eu, nefiind de acord cu indifelitatea porumbiței, o prindeam și o aduceam mereu la cuibul con­jugal. In­sistențele mele au fost însă zadarnice. Până la urmă, dragostea ilicită a învins. Cei doi amo­rezi și-au făcut un cuib în care au depus două ouă și au început să le clocească. Mă conso­lasem cu gândul că, iată, și la porumbei, ca și la oameni, vorba cântecului, „iubirile se nasc și mor”. Soțul abandonat a rămas trist și fără chef de viață, îngrijindu-și, totuși, pu­iul. Ca să facă față noii situații, eu îl hrăneam din palmă tot mai des, iar puiul, deși îngrijit doar de tată, creștea de parcă se ocupau de el ambii părinți. Așa și era. Într-o zi, am observat că în pauza de clocit, porumbița-mamă venea la puișorul ei și îl hrănea. Am rămas mut de uimire, și i-am iertat pe loc păcatul infide­lității. Își îngrijea puiul cu tandrețe, dar când fostul soț îi făcea curte sperând, poate, să o înduplece să se întoarcă la el, porumbița îl lovea cu ciocul, spunându-i parcă: „Ce mai vrei, nu știi că ne-am despărțit?”. Deși n-am înțeles niciodată motivul trădării ei, faptul că nu și-a abandonat puișorul, deși își părăsise perechea, m-a impresionat profund. M-am gândit cu tristețe la mulțimea părinților care fac gestul dezonorant și inuman de a-și părăsi copiii. Dacă acești oameni ar iubi animalele și ar fi atenți la prețioasele lecții de viață pe care ni le dau, în mod sigur, numărul copiilor abandonați ar fi tot mai mic.

PAVEL C. – Suceava

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian