Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Caut un remediu pentru sinovită chistică” (Răspuns pentru CLAUDIA – Piatra Neamț, F. AS nr. 1107)

Foto: Shutterstock

Vă recomand să cumpărați leuco­plast chine­zesc pe bază de plante. Cu acest leucoplast se acoperă chis­tul respectiv, se ține fără să se schim­ be timp de 3-4 zile, apoi se înlo­cuiește cu altul nou. În scurt timp, chistul se va resorbi.

PETRE F. – București

„Sufăr de vaginită cu streptococ hemolitic B” (Răspuns pentru SIMONA – Bucureşti, F. AS nr. 1335)

Pentru eliminarea streptococului, vă recomand să fa­ceți zilnic băi de șezut (20 de mi­nute) și spă­lături vagina­le cu următoarea combinație de cea­iuri: coada-șorice­lului, cimbrișor, cerențel (rădă­cină), răchitan, muguri de plop, nuc, stejar, rosto­pască. Spălăturile vaginale se fac la două zile. Rezultatele nu vor întârzia să apară, dar tra­ta­mentul trebuie urmat timp de trei săptămâni. În toată această perioadă, beți ceai de coada-șori­ce­lului, ce­rențel, cimbrișor și răchitan.

SERGIU B. – București

„Caut un remediu pentru tensiune oscilantă” (Răspuns pentru AURA D. – Bucureşti, F. AS nr. 1376)

1. Îi recomand mamei dvs. următorul trata­ment, pe care l-am folosit și eu cu foarte bune rezul­tate:

* 200 g usturoi curățat și pisat se pun într-o sticlă de 1/2 l de culoare închisă, peste care se toarnă 100 g alcool de 90°. Se lasă la macerat timp de 20 de zile, la loc răcoros. După acest timp se strecoară printr-o sită din plastic. Peste conținutul rămas se adaugă 50 g miere de albine de salcâm și 20 g propolis. Se lasă alte 3-4 zile, să se dizolve mierea și propolisul. Se păstrează în sticle de culoare închisă, bine astupate, la temperatură moderată. Se adminis­trea­ză cu pipeta, cu 20-30 de minute înainte de mese, începând cu o pică­tură în prima zi, dimineața, crescând doza, progresiv, cu câte o picătură la fiecare masă, până în ziua a cincea, când, la masa de seară, se vor lua 15 picături. Începând cu ziua a șasea, se începe cu 15 picături la masa de di­mi­­neață, scăzându-se câte o picătu­ră la fiecare masă, până în ziua a zecea, când la masa de seară se va lua o sin­gură picătură. În ziua a unsprezecea se ia o doză de atac – câte 25 de pică­turi la fiecare masă – după care se începe tratamentul tot cu câte o pi­cătură, după modelul indicat anterior. Trata­mentul durează 33 de zile. Se face o pauză de 15 zile, apoi se poate repeta. Picăturile de tinctură de ustu­roi se pot lua într-o lingură cu ceai, pentru a se înghiți mai ușor. Acest tratament este foarte util în atero­scleroză, car­dio­patie ischemică, chiar și dureroasă. Subțiază sângele, re­glea­ză tensiunea arterială, iar efectul se păstrează pe o perioadă de câțiva ani. Eu l-am urmat și m-a ajutat foarte mult.

* Trebuie ca mama dvs. să urmeze și un regim alimentar fără gră­simi, băuturi alcoolice, con­­di­mente, carne de porc, pentru a-și menaja fi­ca­tul, fierea, sto­ma­cul și pentru scăderea coleste­ro­lului.

* De asemenea, este bine ca mama dvs. să consume zilnic 1,5 – 2 litri lichide (cea­iuri din plante medicinale îndulcite cu miere de albine). Să fie de leac mamei dvs. și tuturor celor care îl vor folosi!

VIOREL I. – Bacău

2. Pentru tensiunea oscilantă, îi re­comand mamei dvs. ceaiul de vâsc, care reglează tensiu­nea (o scade la hiper­tensivi și o crește la hipoten­sivi). Se face o cură cu ceai de vâsc timp de 6 săptă­mâni, astfel: primele 3 săptămâni se beau 3 căni pe zi, următoarele 2 săptămâni se beau 2 căni pe zi (numai dimineața și seara), iar în ultima săptămână se bea o cană pe zi (dimineața). Cea­iul se prepară în modul ur­mă­tor: se pune peste noapte la macerat o linguriță de vâsc în 1/4 l apă, dimineața se în­călzește ușor și se fil­trează (ceaiul se poate bea și neîn­călzit). Se prepară toată cantitatea necesară pen­tru o zi și se păstrează în termos sau în sticlă. A­ceastă cură, pe lângă faptul că reglează circulația și tensiunea, înde­păr­tează mo­leșeala și tul­burările cardia­ce. (Fiindcă tot vor­bim de vâsc, trebuie să vă spun că ceaiul de vâsc, tras rece pe nas, o­prește hemo­ragiile nazale.)

Pentru sângele îngroșat, mama dvs. poate face o cură cu ceai din rădăcini de păpădie, preparat astfel: se pune peste noapte o linguriță cu vârf de rădăcini de păpădie în 1/4 l apă rece. A doua zi se în­călzește până aproape de punc­tul de fierbere, se filtrează și se consumă cu o jumă­tate de oră înainte și cu o jumătate de oră după micul dejun.

SIMONA D. – Pitești

3. Pentru diminuarea colesterolului, ar fi bine să încercați un tratament folosit din bătrâni: rețeta cu bob (Vicia faba). Se fierb 30 de bobi, se de­co­jesc și se consumă cu 30 de minute înainte de masa de prânz. Cura durează o săptămână. Rezul­tatul e uimitor. Pentru sânge îngro­șat, tensiune os­cilantă și piatră la rinichi, ar fi foarte potrivită cura cu suc de lămâie a d-nei Elena Niță Ibrian. Două lămâi se storc manual, apoi se face un amestec din 1/3 suc de lămâie și 2/3 apă. Se poate adăuga și puțină mie­re polifloră. Cura durează 2-4 săptă­mâni. Este indi­cată în stări febrile, astenie, boli infecțioase, hiper­vis­co­zitate sangvină, litiază urinară și bi­liară, varice, flebite, fragilitate capi­lară, hemoragii, gripă.

CLAUDIU S. – București

„Mă ustură pleoapele şi am ochii uscaţi” (Răspuns pentru MAGDALENA – Roman, F. AS nr. 1385)

Oftalmologi de renume din întrea­ga lume au obținut rezultate deosebite în pre­venirea și tratarea afecțiu­nilor oculare folosind Aloe Activator pur (99,6%). Este numit „picătura de ochi a seco­lului XXI”. Este folosit cu bune re­zultate pentru ochi obosiți, conjunc­tivite, glaucom și cataractă.

MARIA I. – București

„Am fost diagnosticată cu neuropatie diabetică” (Răspuns pentru MARIA, F. AS nr. 1416)

Mă bucur să vă pot scrie după ex­periența pe care am avut-o. În urmă cu 30 de ani, am fost diag­nosticată cu diabet, copil fiind atunci. De-a lungul anilor, am făcut toate complicațiile: neuropatie, retinopatie, gastropareză, nefropatie, apoi a urmat un transplant renal etc. Fiind inter­nată în spital, l-am auzit pe medic vorbind cu studenţii la o vizită că singurul rezultat pe care l-a avut la neuropatie și gastropareză (care înseam­nă nervii stomacului distruşi) a fost în colaborare cu un medic naturist (nu a dat numele atunci), cu ceva tratamente natu­riste din Finlanda. Am aș­teptat să se termine vizita, am mers în cabinetul lui și l-am rugat cu disperare să îmi dea și mie numărul de telefon al acelui medic. Și mi l-a dat. Era vorba de cabinetul „La­crima naturii” (tel. 0744/87.01.94), care folosește exclusiv medica­men­te finlan­deze. Am sunat, am vorbit, nu am pu­tut merge la cabinet, dar am primit tratamentul prin curier. Într-adevăr, chiar din prima lună am început să mă simt mai bine. Acum simt că pi­cioa­rele nu îmi mai sunt amor­țite, nu mă dor, simt apa rece, nu mai scap papucii din pi­cioa­re fără să îmi dau seama.

E o bucurie să vă pot ajuta și să răspund la aceas­tă între­bare. Com­plicațiile diabetului sunt groaznice. Vă recomand să aveți grijă de regim și să vă tratați preventiv.

Mul­tă sănătate vă do­resc!

Cu respect maxim pen­­­tru toți cititorii,

S. DIANA – București

„Vă rog, ajutați-mă să-mi revin după un AVC” (Răspuns pentru GEORGE – București, F. AS nr. 1420)

În cele două cazuri: AVC ischemic și AVC he­moragic, rezultatul este dereglarea funcțiilor controlate de regiunea cerebrală vătămată.

Vă recomand tratament profilactic cu plan­te:

* Usturoiul – cel mai puternic leac biblic. Pre­vine formarea de cheaguri (1 capsulă cu ulei de usturoi, dimineața, pe sto­macul gol, și 1 capsulă, sea­ra, înainte de culcare, până în ora 23).

* Mazărea – conține genisteină, substanță cu efect anticoagulant.

* Ananas – conține bro­melaină, cu efect anticoa­gulant; previne AVC-ul și atacul de cord.

* Spanacul – previne AVC-ul.

* Afinul – micșorează riscul AVC.

Încercați să perseverați în exercițiile ce fo­lo­sesc în mod egal: – ambele mâini – Exemplu: construiți un joc puzzle cu mâna stângă, zilnic, cu răbdare; – ambele picioare – Exemplu: folosiți o minge de mărimea celei de tenis și plimbați-o sub talpa piciorului stâng în sus și în jos. Timpul: 5-15 minute, de două ori pe zi.

Sunteți foarte tânăr! Atenție la tratamentul alo­pat, cereți ajutor unui medic cardiolog. Atenție la felul în care respirați.

Evitați în dietă laptele și lactatele în exces. Acestea produc mucus, iar mucusul complică fizio­logia pulmonară în cazul AVC.

…Nu uitați aerul curat, muzica și, de ce nu, dansul!

Mă rog pentru tânărul George! Cu încredere,

DANA – București

„Caut un medic specialist în acupunctură” (Răspuns pentru MIHAI O. – București, F. AS nr. 1424)

Vă recomand o doctoriță minunată, la care am făcut și eu ședințe de acupunctură, dr. Luminița Vlă­teanu, tel. 0723/39.05.86. Este pricepută și aplecată asupra suferinței bolnavilor și are ca­bi­netul în Policlinica CFR – vis-a-vis de Gara de Nord. Sunați pentru programare. Vă doresc tot binele din lume! Cu drag,

GABI

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian