Dr. biolog VIORICA VINTILĂ – tel. 0744/487.659, e-mail: [email protected]

Tuberculoza este o boală cronică, infecto-contagioasă, care se transmite în special pe cale aeriană. Este produsă de bacilul Koch, o micobacterie foarte rezistentă atât la frig, cât și la căldură, dar care poate fi omorâtă de expunerea la soare, datorită razelor UV, și de dezinfectanți cu substanțe chimice pe bază de clor. Bacilul Koch are o proprietate deosebită, aceea de a-și putea inhiba metabolismul pe termen lung (10, 15, 20 ani), metabolism pe care îl poate relua în momentul în care condițiile locale sau generale ale organismului îi permit. Existența acestor „bacili adormiți” constituie punctul de plecare al tuberculozei secundare, numită „ftizie”, care apare la distanță față de momentul infectării cu bacilul Koch sau al reactivării tuberculozei. O altă particularitate a acestui microb este posibilitatea de a dezvolta rezistență la acțiunea unor antibiotice specifice. Receptive la infecția tuberculoasă sunt persoanele cu sistemul imunitar imatur (copii de până la 3 ani) sau persoanele la care sistemul imunitar este debilitat de alte boli (persoanele de vârsta a treia).
Factorii care conduc la transformarea infecției în boală aparțin atât persoanelor, cât și mediului. Pentru o persoană prost alimentată, cantitativ și calitativ, care duce o viață marcată de vicii – fumat, consum de băuturi alcoolice, dar și stresată emoţional și intelectual, afectată de boli (cancer, viroze, diabet, psihopatii), este posibil ca infecția să se transforme în boală (ftizia).
Principalul simptom în ftizie este tusea, inițial neproductivă, apoi cu secreții mucopurulente. Starea febrilă (37-38 grade Celsius), scăderea în greutate, lipsa poftei de mâncare, transpirațiile nocturne și oboseala întregesc sindromul de infectare bacilară. La simptomele de mai sus se mai pot adăuga greutatea în respirație sau alte complicații apărute în urma repetatelor leziuni pulmonare (hemoptiziile – expectorații cu sânge proaspăt).
Tratament
* Bolnavul de tuberculoză trebuie să coopereze cu medicul pneumoftiziolog și să facă tratamentul cu medicamente specifice.
* Bolnavul de tuberculoză trebuie să fie supra-alimentat cu alimente de calitate: carne de pasăre, curcan, oaie, vită și pește – fripte la grătar sau în cuptor; ouă – 1 pe zi sau la 2 zile; lapte și brânză de capră, iaurt, lapte bătut, smântână, unt; pâine integrală, bogată în carbohidrați; fructe și legume de toate culorile. Toate aceste alimente trebuie să intre într-un procent mare în alimentație.
* Bolnavul de tuberculoză trebuie să evite băuturile alcoolice.
Pentru a grăbi vindecarea, administrarea de suplimente alimentare este bine-venită. Cordiceps – 2x1capsulă pe zi; Inflanat Curcumin 95 – 2x1capsulă pe zi; Devirox – 1 capsulă pe zi (aceste produse pot fi comandate la tel. 0372/91.88.88 sau 0785/24.39.24); Oxy Max – 20 picături de 3 ori pe zi. (Se comandă la tel. 0741/10.14.09) Tratamentul se face cel puțin 3 luni.
* Terapia cu raze solare este indicată, dar trebuie făcută numai la indicațiile medicului.
* După terminarea tratamentului medicamentos din spital, cereți să vă interneze fiica într-un sanatoriu de recuperare pneumoftiziologică. Sanatoriul din comuna Sânpetru, județul Brașov, este așezat într-o pădure de pini, și ar fi foarte indicat.
Farm. Carmen Ponoran – Director științific Plantextrakt, Secretar general ARGH, tel. 0726/76.60.43, www.plantextrakt.ro www.gemoterapie.ro
„La doar 12 ani, băiețelul meu suferă de vitiligo” (Răspuns pentru IOANA G. – Galați, F. AS 1427)

Stimată doamnă, vă propun pentru băiatul dumneavoastră o cură de 6 luni cu Extract din muguri de Platan, cu acțiune reglatoare specifică la nivelul pielii, antiinflamatoare și antioxidantă. Această recomandare este menționată în literatura de specialitate din domeniul gemoterapiei, cu rezultate benefice, cu condiția unei cure de minimum 6 luni (2 ml, de 2 ori pe zi).
„Se poate vindeca un chist ovarian?” (Răspuns pentru ANCA D. – București, F. AS 1427)
Vă sfătuiesc să nu scoateți din calcul operația, care ar putea fi absolut necesară. Vă pot recomanda o cură de 2 luni cu Extract din muguri de Coacăz negru, dimineața, Extract din mlădițe de Zmeur, la prânz, și Extract din mlădițe de Cimișir, seara (cimișirul de administrat numai în prima lună). Dacă acest chist se reduce în dimensiuni, repetați cura după 2 săptămâni de pauză.
„Am hemoragii puternice din cauza unor fibroame uterine” (Răspuns pentru ADRIANA M. – Săcele, F. AS 1427)
Stimată doamnă, dacă nu ați luat un tratament pentru anemie în urma acestor hemoragii puternice, vă recomand, în primul rând, cura de o lună de zile cu Extract din mlădițe de Cătină roșie (Tamarix gallica MG=D1) și Extract din muguri de Cătină (Hippophae rhamnoides MG=D1), câte 2 ml din fiecare, de 2 ori pe zi (le puteți lua în același timp, amestecate).
Pentru fibroamele uterine, vă recomand cura de 2-3 luni cu Extract din mlădițe de Zmeur, dimineața, Extract din muguri de Arin alb, la prânz, și Extract din mlădițe de Mur, seara. În caz că revine hemoragia, Tinctura de Crețișoară vă poate ajuta să o stopați. După 2 luni, verificați ecografic cum se prezintă fibroamele ca dimensiune. Dacă evoluția este pozitivă, puteți repeta această cură după o pauză de o lună.
„Ajutați-mă cu un sfat pentru ulcer varicos” (Răspuns pentru JANA F. – Arad, F. AS 1427)
Gemoterapia poate fi de mare ajutor pentru dumneavoastră, dar tratamentul trebuie condus de un medic specializat în gemoterapie. Deoarece locuiți în Arad, vă recomand să vă programați pentru consult și tratament la doamna dr. Mihaela Orodan (Cabinet Apimedica, Str. Mihai Eminescu 51, Arad).
Farm. spec. PAUL TISMAȘ – tel. 0745/137.537, e-mail: [email protected]
„Sunt diabetică şi am o rană care nu se vindecă” (Răspuns pentru MARIA S. – Bacău, F. AS nr. 1419)

Diabetul face ca orice mică rană, în special la picior, să devină greu vindecabilă, dar nu imposibil de vindecat. În faza actuală, suferiți de aşa-numitul „picior diabetic”, aceasta însemnând să tratați cu mare grijă orice mică zgârietură, care poate deveni în timp o rană greu vindecabilă!
În situația de față, trebuie să țineți glicemia sub un control strict, astfel ca aceasta să nu depăşească 120 sub nicio formă, deziderat ce se poate realiza printr-o alimentație preponderent vegetariană, cu multe legume şi fructe proaspete, şi foarte puține produse de origine animală, iar carnea de porc şi derivatele ei, precum şi smântâna şi untul, trebuie scoase cu desăvârşire din meniu. Ca tratament local, dacă Cloramina B nu mai are eficiența dorită, să folosiți ca dezinfectant substanța numită hipermanganat de potasiu soluție 10%. Nu se foloseşte ca atare, ci se diluează în 1/2 litru de apă fiartă 15 minute. Se lasă apa la răcit, se pune într-un borcan transparent și se adaugă în ea hipermanganatul de potasiu, picătură cu picătură, până ce apa devine de un roz potrivit (nici prea intens, nici prea slab). Cu această soluție dezinfectantă se spală rana dimineața şi seara, după care se pudrează cu un amestec din cantități egale Cărbune medicinal + Argilă albă sau gri + Iodoform, pe care le amestecați bine într-un bol de sticlă sau un castron (aceste substanțe ar trebui să se găsească fie la farmacie, fie la magazinele de produse naturiste). Cu acest amestec se pudrează rana, după ce în prealabil s-a dezinfectat cu hipermanganatul de potasiu, de 1-2 ori pe zi. Vă atrag atenția că trebuie să fiți perseverentă şi să aveți răbdare, iar tratamentul local trebuie însoţit obligatoriu de medicația antidiabetică şi de regimul alimentar recomandat. Dacă această schemă de tratament nu aduce rezultatele dorite, contactaţi-mă.