Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Vulpea Lisa

Foto: Shutterstock – 2

În luna iulie s-au împlinit șase ani de când pen­sionarul De­zi­de­riu H. din Brașov s-a îm­prietenit pe viață cu vulpea Lisa. Era într-o zi senină de vară, când mer­gând la pădure să culeagă ciuperci, fos­tul tâm­plar a văzut țâșnind pe potecă un pui de vulpe. Era mică, roșie ca o flacără vie, și s-a ascuns repede în­tr-un tufiș. Dar d-l Dezideriu e văduv. Un bărbat care nu știe cum să-și omoa­­­re singurătatea, de când draga lui soție, Ecaterina, l-a părăsit. Ori­ce tovărășie îi place, chiar și aceea a unui mic animal. Ce-ar fi s-o îm­blân­­zesc? – și-a spus, și i-a pus ju­mătate din mân­ca­rea pe ca­re o luase de-aca­să într-un loc mai ferit. Pen­tru că fu­se­se o primăvară plo­­ioasă, d-l Dezideriu a venit de mai multe ori în săptă­mâ­nile următoare să culeagă ciu­perci. Și ori de câte ori ajungea în pădure, nu uita să lase la locul știut câteva bunătăți pen­tru micuța Lisa. Ea le mânca și fugea. A trecut un an până când vulpea i-a acordat încredere pri­e­tenului ei din oraș. Pri­mul semn de „cola­bo­rare” a fost atunci când Lisa a ieșit să mă­nân­ce merindea, de față cu cel care i-o adu­cea. În săp­tă­mânile ur­mătoare, ieșea din tufiș imediat ce d-l Dezi­deriu își făcea apa­riția. Acum, Lisa îi mănâncă din mâ­nă, se lasă mân­­gâiată și mârâie ușu­rel de plăcere când e scăr­­pinată du­pă urechi. În ce privește culesul ciu­­percilor din pă­du­re, nasul ei ascuțit și di­baci scoate la iveală de sub frun­zele uscate a­de­­vărate „co­mori”.

„Abia aș­tept să se facă vre­mea fru­moa­­să, ca să-mi iau mo­tocicleta și să mă duc”, spune d-l Dezideriu. „Când ajung la pădure, Lisa mea îmi iese-n întâm­pi­nare ime­­diat ce aude gă­lăgia motorului. Apoi se pune jos și aș­teap­tă să o mângâi, sco­țând niște sunete as­cuțite, ca un pui de cățel. O oră sau două, cât ră­mân în pădure, nu mai pleacă de lân­gă mine, iar când mă urc iarăși pe motocicletă, mă pri­veș­te cu spai­mă și-ngrijorare: «Oa­re mai vii?»”.

Și uite așa, zilele unui pen­sionar din Brașov, în loc să fie pline de sin­gurătate și de tristețe, sunt pline de prietenia și dragostea unui ani­mal. O vulpe roșie, care îl aș­teap­tă și îi alun­gă tristețea, de șase ani.

ANA

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian