Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ANDI VASLUIANU (actor): „Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”

„La capătul răbdării”

– Andi, încep prin a te întreba direct: care sunt frustrările unui actor de calibru greu, așa cum ești tu, în toamna anului 2020?

– Îţi voi răspunde referindu-mă întâi la mine, apoi la actori, în general. Spre norocul meu, eu nu am acumulat atât de multe frustrări, pentru că am lucrat în perioada aceasta grea. După ce s-au relaxat măsurile, am filmat pentru televiziune şi am jucat la Grădina Herăstrău. Dar dacă teatrele nu se des­chid aşa cum se promite, cu siguranţă voi îngroşa şi eu rândurile actorilor ajunşi la capătul răbdării. Răs­punsul la întrebarea ta acum: marea frustrare este absurditatea deciziilor. Nouă, actorilor, ni se pare absolut ridicol să se redeschidă atâtea locaţii, dar teatrele şi cinematografele, nu. Cum să fie liber la mall-uri, la sălile de jocuri de noroc, dar teatrele să reprezinte cel mai mare pericol de infecţii? Este de o absurditate fără margini, pur şi simplu mintea mea nu poate înţelege acest lucru. Aşadar, frustra­rea nu este că nu mun­­cim, că ne credem noi mai cu moţ decât alţi oameni cărora li s-a luat dreptul la muncă, ci pentru că este absurd.

– Ai trimis o scrisoare deschisă guvernului României, prin care so­liciţi deschiderea instituţiilor de cultură. Și iată că se deschid…

– Nu știu de ce se tratează lucru­rile atât de diferit! De ce mediile co­merciale nu reprezintă pericol, însă cultura, da? De ce pentru unii mu­mă, pentru alţii ciumă? Cât de ridi­col este să ai voie să mergi la sala de sport, să transpiri acolo, dar la cine­ma, cu dis­tanţă între scaune, nu! Nu vorbesc în numele unui ac­tor care-şi vrea mese­ria înapoi, ci în nu­mele unui om care pur şi simplu nu înţe­le­ge logica aces­tor măsuri. Iar asta da, este o mare frustrare. În primul rând, spectatorii de teatru şi film sunt oameni extrem de disciplinaţi, în­ţeleg per­fect pericolele, sunt atenţi şi respon­sa­bili. Într-al doi­lea rând, sălile de specta­cole pot fi pregătite ire­proşabil, în aşa fel încât să se elimine orice peri­col. Iar dacă acesta totuşi există, mi se pare de ase­me­nea corect ca respectiva sală să se închidă. Acto­rii îşi pot face testele înainte de spec­tacole, la fel cum am făcut-o deja noi, cei care am avut filmări: ni­meni nu s-a aşezat în faţa camerei fără să fie ne­ga­tiv Covid. Aş vrea să se ştie că eu nu am niciun du­biu că acest virus există, nu cred de­loc în teoria con­spiraţiei. Credinţa mea e la mijloc, adică în raţiune.

„Cinci sute de oameni aplaudau într-o frenezie pe care nu am mai întâlnit-o în toată cariera mea”

Andi şi jumătatea sa, Laura

– La vremuri grele, oamenii caută sprijin sufletesc. În condiţiile de azi, ne-ar putea fi teatrul medicament?

– Cum să nu?! Îţi spun sincer, când am jucat la Grădina Herăstrău în această vară, m-am simţit ca un sportiv, mai mult decât ca un actor. Cinci sute de oameni aplaudau într-o frenezie pe care nu am mai întâlnit-o în toată cariera mea: în picioare, cu stri­găte, ca pe un sta­dion, dar fără să di­minueze dis­tan­ţa dintre ei. O des­cătuşare care mi-a dat fiori şi lacrimi, am înţeles pe viu nevoia aproape viscerală a publicului pen­tru cultură. Teatrul are minu­natul dar să te facă să uiţi de realitate timp de două ore, or această pauză poate face minuni minţii omeneşti. Din acelaşi con­siderent am făcut şi serialul Video Chat. La început, în mar­tie, a fost o joacă între noi, câţiva prieteni actori: scenaristul Alex Popa, eu, Vlad Zamfirescu, Diana Roman, Ma­rius Vizante și Marius Florea, am filmat, fiecare din casele noastre, să ne amuzăm, să ne vedem şi, cel mai important, să-i deconectăm pe români de la fri­ca pandemiei. Cei de la Pro TV ne-au contactat ul­te­rior şi ne-au propus să facem din „joaca” noas­tră un serial. Ni s-au alăturat Luminiţa Erga, Eva Cosac, Tudor Dumitrescu, Nadiana Sălăgean… şi uite aşa a apărut serialul de la miezul nopţii.

„Nicăieri nu e mai bine ca acasă”

– Izolarea ţi-ai petrecut-o acasă?

– Da. Noi patru, în familie, bucurându-ne din plin de alegerea pe care am făcut-o cu ani în urmă, de a ne muta la curte. Să ştii că am savurat din plin izolarea, veneam după o perioadă de foarte multă muncă şi odihna în familie mi-a venit mănuşă. Lau­ra, soţia mea, a lucrat de acasă, ne-am ocupat cu toţii de curte, de joacă, cu Maia şi Toma am făcut toate nebuniile care se pot face în familie. Am realizat un lucru extraordinar, pe care-l ştiam, dar nu la nivelul acesta: cât de mult ne place propria noastră companie. Am înţeles odată pentru totdeauna că nică­ieri nu e mai bine ca acasă, nici chiar pe scenă. Singurul lucru dificil a fost şcoala online, care pe fiică-mea a dat-o peste cap total, nu i-a plăcut deloc. Acest lucru ne arată limpede că ai noş­tri copii au nevoie de co­ne­xiune directă, nu de ecrane.

„Simt că nu vom mai folosi telefoanele atât de mult ca înainte”

– Şi nu numai copiii…

Singuri pe uliţă: aia şi Toma

– Mi-ai anticipat continuarea, aşa e. Am avut o ade­vărată revelaţie să întâlnesc în ultima vreme oa­meni necunoscuţi, care au o nevoie extraodinară de a se aduna şi a sta de vorbă. Direct, fizic! Am reali­zat atunci că şi familia mea simţea la fel. Pan­demia ne schimbă pe fiecare în felul său, în func­ţie de fire, de ocupaţie, de psihic. Pe unii îi vin­decă, pe alţii îi vâră în depresie, pe unii îi apropie de natu­ră, pe alţii îi alienează… Dar dacă este o schimbare generală, aceea cred că va fi apro­pierea umană, aşa cum era pe vremuri între părinţii noştri. Simt că nu vom mai fo­losi telefoanele atât de mult ca înainte, simt că izo­larea ne-a făcut să nu ne mai placă atât In­ternetul şi să realizăm că oa­menii sunt făcuţi să stea faţă în faţă cu alţi oameni. Ne vom întâlni mai mult, vom râde şi vom plânge împreună. Până atunci, eu stau cu ochii pe uşa teatrului, aceea va fi marea mea în­tâlnire cu oa­menii. Este 1 sep­tembrie azi, când vor­bim. Ziua cea mare! Până la publicarea acestui inter­viu poate că se va juca deja un prim spectacol. Doam­ne, frică-mi este ca după alegeri să nu se închidă iar totul!…

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian