Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Jurnal de front” – Cine a oprit clopoțelul?

– Școala, față-n față cu pandemia –

Foto: Shutterstock – 3

Sunetul clopoțelului, semnul începerii unui nou an școlar, n-a fost niciodată așa de stins ca în toamna aceasta. Trebuie să pui urechea pe amintiri, ca să îl mai auzi. Cauza: pan­demia care bântuie lumea și care a pus în mare dificultate deschiderea școlilor de pe întreg mapa­mondul. Cum s-au descurcat autoritățile noastre, care sunt lipsurile reclamate de părinți, profesori și elevi și ce soluții au fost găsite în alte țări din Uniu­nea Europeană, sunt probleme de extremă urgență, pe care ne-am propus să le transformăm într-un „jurnal de front”.

Reguli cum nu s-au mai văzut

Preșcolarii și elevii din țara noastră au început cu mare emoție școala, pe 14 septembrie. Din pă­cate, fără urmă de protocol. Frumoa­sele serbări inaugurale de altădată au dispărut, înlocuite de haos. Frica de coronavirus și strategiile de protecție au înlocuit frumusețea primelor ore de clasă, „misterul” deschiderii abe­cedarului și-al manualelor.

În 5 august, după o lungă perioa­dă de incertitudine, președintele Klaus Iohannis a făcut primele pre­cizări concrete privind începerea noului an școlar. Soluția aleasă a fost de „liber arbitru”. În funcție de si­tuația epidemiologică din fiecare zonă geografică, școlile vor avea de ales între trei scenarii după care se vor face cursurile. Scenariul verde este cel în care toți elevii vin la școa­lă, scenariul cel roșu prevede ca toți copiii să învețe doar pe internet, iar scenariul galben este unul ameste­cat, în care o parte dintre copii vin la școală, în vreme ce alții se mulțu­mesc cu lecțiile de pe tablete.

Către finalul vacanței de vară, autoritățile au venit însă cu noi precizări privind regulile școlare, toate așezate sub semnul protecției sanitare și for­mulate pe un ton agresiv. Exemplu: copiii, oricât ar fi de mici, la grădiniță sau în clasa zero, nu mai au voie să fie conduși de părinți dincolo de poarta unității de învățământ, nici măcar în prima lor zi pe­trecută aici (în ciuda lacrimilor amare și a sus­pi­nelor). Ei trebuie să poarte în permanență o mască, să fie supuși unei evaluări a stării de sănătate la prima oră de curs, să stea singuri în bancă, îndărătul unor separatoare de plexiglas, la o distanță de cel puțin un metru de oricine altcineva (scenarii extra­terestre). Nu mai e permis ca cei mici să se joace unii cu alții în recreație ori să facă schimb de obiec­te. Asemenea schimburi ori atingeri nu sunt permise nici între cadrele didactice și elevi. Învățătoarea nu mai are voie să conducă mâna elevului pentru a-i arăta cum să facă litera „A”, ori să-l consoleze atunci când plânge. Iar dacă un copil și-a pierdut creionul, niciun coleg nu-l poate ajuta, oferindu-i altul. (Atac tip roboți la comunicare, afecțiune și sentimente.)

Riposta părinților

Dacă unii părinți s-au conformat fără discuții noilor reguli ori s-au mulțumit să glumească pe seama lor, alții au ripostat. De pildă, pe internet circulă un memoriu pe care părinții nemulțumiți sunt chemați să-l completeze cu datele proprii și să-l transmită tuturor autorităților abilitate, de la școli, primării și inspectorate școlare, până la Mi­nis­te­rul Educației și Președinție. Memoriul reclamă, între altele, încălcarea dreptului la sănătate, la exer­citarea autorității părintești și a unor legi, precum cele privind promovarea drepturilor și interesului copilului.

Prima mare nemulțumire este legată de purtarea obligatorie a măștii. Părinții semnatari consideră că această regulă reprezintă „o ingerință nepermisă în viața privată a minorului, precum și un atac neper­mis la sănătatea sa”. În plus, masca „ascunde mi­mica feței, afectează pronunția, alterează procesul educațional”, și are un efect psihologic devastator, „ștergându-le” copiilor și profesorilor identitatea fizică. Părinții reclamanți nu acceptă nici pereții despărțitori de plexiglas, pe care-i asociază unui „cadru de penitenciar”, ori tunelele cu dezinfectanți, considerate primej­dioa­se pentru sănătatea copiilor. Semnatarii nu sunt de acord nici cu exercitarea unor pre­siuni asupra elevilor, pentru ca aceștia să respecte noile reguli, ei subliniind că autori­tățile nu pot „impune unui copil să nu res­pire, să nu se joace, să nu râdă, să nu se îm­brățișeze” cu colegii și prietenii săi.

În final, părinții nemul­țumiți amenință că, dacă nu li se va da ascultare, vor for­mula plângeri penale, vor cere despăgubiri în instanță și, în plus, vor sesiza „toate organismele internaționale cu incidență în prezenta cauză”.

Mărul discordiei: tabletele și internetul

Când autoritățile au enunțat soluția celor trei scenarii, verde, roșu și galben, s-a pornit de la pre­miza că până pe 14 septembrie, toți elevii vor dis­pune de condiții optime pentru a lucra de acasă, că vor primi o tabletă din partea statului. Cu doar o zi înainte de începerea anului școlar, ministrul Educa­ției a anunțat însă că doar 87,7% dintre copii dispun de tablete sau laptopuri. De asemenea, chiar dacă au tablete, nu toți copiii au internet. Mulți trăiesc în zone izolate, unde internetul este greu accesibil, au părinți care nu își permit această cheltuială și care nu știu să lucreze online. Și mai există și temerea că internetul anulează socializarea copiilor, exis­tența lor colectivă, atât de importantă pentru forma­rea lor viitoare, nu doar intelectuală, ci și psihică. Sentimentele nu se învață pe internet. Nici afecțiu­nea și nici bucuria.

Numai dascăl să nu fii

Aflați între ciocanul autorităților și nicovala părinților nemulțumiți, profesorii au fost supuși unei presiuni uriașe la începutul anului școlar. Prin­tre primele mari probleme cu care s-au confruntat a fost incertitudinea. Până în ultima clipă, ei nu au știut cum va decurge anul școlar, cum trebuie să se pregătească de cursuri și ce să-i anunțe pe părinți. O învățătoare care va preda anul acesta la clasa zero se întreba, de pildă, cum le va putea ea preda online unor copii de șase ani. Sau care va fi reacția micu­ților când se vor trezi dați în grija unei străine cu chipul acoperit de mască, care nu poate zâmbi decât din ochi și care refuză să le întindă o mână. Chiar dacă elevul a căzut și s-a lovit, ori plânge în prima zi de școală, după mama… Nemulțumiți sunt dască­lii și pentru că, deși e limpede că vor trebui să mun­cească mai mult decât în alți ani, atribuindu-și toto­dată rolul nedorit de jandarm, ei vor fi plătiți la fel ca până acum. În plus, mulți se tem teribil de tehno­logie. Cu toate cursurile din timpul verii, majori­tatea lor nu au deprins predatul de la distanță și unii nu dispun de aparatura necesară. Nici măcar la școa­lă. Iar ultima temere este de moarte. La pro­priu! Stând zilnic între zeci de elevi, dascălii vor fi printre cei mai expuși în fața coronavirusului. Iar profesorii în vârstă își riscă pur și simplu viața. Po­trivit datelor furnizate de minis­trul Educației, avem mai bine de 35.000 de profesori trecuți de 60 de ani. Pe lângă aceștia, mai exis­tă și alții, nu știm exact câți, care suferă de boli cronice, precum cele de inimă sau diabet, și cărora o infecție cu noul coronavirus le poate fi fatală. O explicație plau­zibilă pentru valul de cereri de ieșire la pensie înregistrate re­cent.

Ședință fără părinți, pe internet

La școala fiului meu, în vârstă de 16 ani, s-a anunțat o ședință comună cu părinți și cu elevi. Niciun părinte nu și-a făcut apa­riția, dar asta nu m-a împiedicat să trag cu ochiul ca să văd ce au copiii de spus. Chiar eram curioasă. Glumeți, copiii au făcut haz de necaz. Rebelii s-au plâns că le ac­cep­tă pe toate, de la mască și până la celelalte reguli ciudate, dar nu și faptul că sunt „sechestrați”, nea­vând voie să-și dezmorțească picioarele, în pauză, la un fotbal. Poznașii și-au tachinat diriginta, între­cându-se în a-i pune întrebări încuietoare. „Dar cum vom face sportul?”. „Afară, în curtea școlii”. „Dar dacă e ger?”. „Iarna e departe”. „Dar dacă plouă?”. „Dacă plouă, stați în clase”. „Dar cum facem sport în clasă?”. „Puteți juca șah. Și acela e un sport”. „Dar cum să jucăm șah, dacă nu avem voie să atin­gem aceleași obiecte?”. „Aveți dreptate. Greșeala mea”. Și tot așa, cam 45 de minute, până când biata profesoară, copleșită de situație, a pus grabnic capăt ședinței de pe internet.

Nici ministrul nu mai înțelege nimic

Pandemia a pus la grea încercare autoritățile, care au venit cu multe inițiative și declarații con­tro­­versate. În vară, ele au stârnit un val de indig­nare publică, după ce au decis ca părinții să sem­neze o declarație pe proprie răspundere, potrivit căreia copilul nu a prezentat simptome specifice COVID-19. Reprezentanții „Federației Naționale a Asocia­țiilor de Părinți” au cerut modificarea acestei preve­deri, arătând că părinţii nu au com­petenţele medi­cale necesare pentru a-și putea asu­ma o astfel de declarație. În final, autoritățile au cedat și au renun­țat la această pretenție. Dar bâl­bele au continuat. Cu doar câteva zile înainte de debutul școlii, autoritățile au cerut ca părinții să le solicite medicilor de fami­lie avize epidemiologice pentru copiii lor. După ce medicii au ripostat, ară­tând că aglomerația care se va produce în cabinetele lor nu va face decât să contribuie la răspândirea infecției cu COVID-19, autoritățile au dat înapoi. Profesorii s-au aflat la rândul lor într-o situație neplăcută, anunțând azi una, mâine alta, spre exas­perarea tuturor. Cu trei zile înaintea începerii școlii, confuzia ajunsese atât de generalizată, încât însuși ministrul Educației, Monica Anisie, a recunoscut public că nu mai înțelege nimic. Ea s-a plâns că, orice ar face, trezește nemulțumiri și că toată lumea cri­tică, dar nimeni nu vine cu soluţii.

Elevii, părinții și profesorii au făcut front comun

Chiar în prima zi de școală, a fost publicată o scrisoare deschisă redactată de Consiliul Național al Elevilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și cele trei Federații sindicale reprezentative din Învățământ, care i-au cerut pre­mierului să modifice ordinul vi­zând regulile sanitare pentru școli, pe motiv că reglementările au ge­ne­rat „confuzie și interpretări dife­rite de la un județ la altul, de la o localitate la alta, de la o unitate de învățământ la alta, de la o univer­sitate la alta și chiar de la o auto­ritate a statului la alta”. Semnatarii scrisorii au reclamat inexistența unor reglementări clare care să țină cont de realită­țile sistemului de învățământ, ei arătând că toți acești factori au determinat în cele din urmă instau­rarea panicii în rândul elevilor, părinților și salaria­ților din învăță­mânt, „care se află constant sub amenințarea că vor răspunde ei, dacă ceva merge prost”.

Și la alții e haos

Ce se întâmplă în Germania?

În mai multe landuri din Germania, noul an școlar a început încă din luna august. Dar nici aici nu au lipsit dezbaterile aprinse, precum cea legată de purtarea măștii, pe care majoritatea elevilor și părinților o resping. Problemele mari au existat și cu învățământul online, nu pentru că Germania nu ar avea suficiente tablete, ci pentru că părinții se tem de lipsa socializării copiilor, o problemă dez­bătută pe larg în presă, de psihologi și sociologi.

Soluțiile concrete pentru debutul noului an școlar au fost luate și în Germania „la liber arbitru”, variind de la o regiune la alta a țării. În Schleswig-Holstein, de exemplu, Ministerul Educației a renun­țat la introducerea obligativității purtării măștii. În schimb, în Brandenburg, elevii și dascălii au fost obligați să poarte mască, ce-i drept, doar pe cori­doare, scări și în cantine, dar nu și în clase ori în locurile de joacă amenajate în curtea școlii. Re­gulile sanitare au prevăzut menținerea unei distanțe minime de 1,5 metri între profesori. Elevilor nu li s-a aplicat însă aceeași regulă, ci doar recomandarea de a sta în clase în așa fel încât contactul dintre ei să fie pe cât posibil evitat. Nici în Berlin nu a fost impusă la începu­tul anului școlar distanțarea la 1,5 metri, iar masca este obligatorie doar pe coridoare, în să­lile recreaționale și cele de conferințe, dar nu și în clasele propriu-zise sau în curtea școli. Dar chiar și cu aceste măsuri suplimentare de precauție, școlile din Ger­mania n-au fost scutite de problemele pandemiei. Da­tele exacte la nivelul întregii țări nu sunt cunos­cute, întrucât autoritățile nu le-au dat publicității, dar, la nicio lună de la des­chiderea primelor școli, în august, sute dintre ele s-au confruntat deja cu cazuri de coronavirus. Numai în Berlin, de pildă, au fost raportate, la două săptă­mâni de la debutul școlii, cazuri de coronavirus în cel puțin 41 de școli.

Ce se întâmplă în Franța

Școlile s-au redeschis în Franța pe 1 sep­tembrie, când cei 12 milioane de elevi și-au pus din nou ghiozdanul în spinare, în ciuda îngrijo­rărilor cu privire la creșterea galopantă din ultima perioadă a numărului de infectări cu coro­navirus. Potrivit unui sondaj realizat recent de agen­ția franceză „Ifop”, nu doar autoritățile și-au dorit ca școala să reînceapă, ci și 79% dintre părinți. Unii profesori și angajați din domeniul sanitar au criticat, totuși, planurile guvernului, considerând că Mi­nisterul Educației este insuficient pregătit. Un grup de medici a scris în publicația „Le Parisien” că toți elevii de peste șase ani ar trebui să poarte mască – și nu doar cei de peste 11 ani, așa cum au decis autoritățile. Doctorii au cerut totodată să se ia mai multe măsuri pentru buna ventilare a spațiilor în care se desfășoară procesul educațional și să se depună eforturi mai mari pentru a reduce contactul dintre elevii din clase diferite. Deși inițial au existat unele recomandări privind distanța dintre elevi, până la urmă s-a renunțat la adoptarea unor reguli clare în acest sens. Sportul va continua să se facă, iar închiderea cantinelor în care mânâncă cei mici iese complet din discuție, așa cum a ținut să su­blinieze ministrul Educa­ției, cu toată fermitatea. Dar, la doar patru zile de la revenirea elevilor în bănci, același ministru al Edu­cației a anunțat că 22 de școli au trebuit să fie în­chise după depistarea unor cazuri de corona­virus.

Ce se întâmplă în Italia

Ca și în România, cele mai multe școli s-au re­deschis în Italia pe 14 septembrie. Acționând pre­ventiv, autoritățile din această țară au de­cis ca angajații școlilor să se testeze în prealabil. După testarea a circa jumătate dintre angajați (aproximativ o jumătate de milion de persoane), 13.000 dintre ei au avut rezultate pozitive. Dat fiind că și în Italia există problema supraaglo­merării sălilor de clasă, guvernul a pro­mis milioane de noi bănci individuale pentru elevi. După cum a confirmat însă premierul italian, unele școli n-au nicio speranță să le primească mai devreme de finele lunii octombrie.

Multe dintre măsurile luate de auto­ritățile italiene în vederea noului an șco­lar seamănă cu cele din România. Șco­lile au fost dotate cu dezinfectanți, elevii de peste șase ani au fost obligați să poar­te în permanență măști (deși s-a discutat și despre posibilitatea ca această regulă să fie relaxată, astfel încât cei mici să poată respira în voie măcar cât stau în bancă). La intrarea în unitățile de învățământ, copiilor le este luată temperatura. În unele școli, cei cu tem­peratura crescută sunt imediat izolați și aduși în camere speciale „covid”, unde pot fi tes­tați. Camera respectivă are o ieșire separată, ast­fel încât elevii bolnavi să nu se intersecteze cu co­legii lor sănătoși. La fel ca în România, multe din­tre măsurile luate de autoritățile italiene au stârnit dezbateri aprinse. Politicienii de opoziție au afirmat că planurile for­mulate de ministrul Educației în vederea redes­chiderii școlilor sunt „haotice”, iar un sondaj reali­zat de organizația „Salvați Copiii” a relevat că șapte din zece părinți italieni sunt îngrijorați cu privire la reluarea învățământului, mai ales din cauza aspec­telor vizând siguranța sanitară, dar și a lipsei de claritate a noilor reguli.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian