Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Selecția „Formula AS”

* Jean d’Ormesson, „Frumoasă a fost această viață. Totuși”, traducere de Eduard Florin Tudor, Ed. Baroque Books &Arts (tel. 021/224.27.25), 420 p.

Când și-a scris această carte de memorii, în preajma împlinirii vârstei de 90 de ani, Jean d’Ormesson (1925-2017) era o figură populară în Franța. Datorită deselor apariții la TV, lumea îl recunoștea pe stradă ca pe un star, voia să-și facă selfies cu el, iar romanele i se vindeau în sute de mii de exemplare. Fusese, la 48 de ani, cel mai tânăr dintre cei 40 de „nemuritori” ai Academiei Fran­ce­ze, al cărei decan ajunsese în 2009. Apucase să își vadă opera – ce însumează 42 de cărți – intrată în 2015 în prestigioasa colecție Bibliothéque de la Pléiade, supremă consacrare rezervată clasicilor. Era copleșit de onoruri, premii, decorații. Preșe­din­ții succesivi ai Republicii îi căutau compania și era apreciat el, conservatorul, om de dreapta, chiar și de po­liticienii și intelectualii de stânga, fiindcă avea farmec și știa să joace cu mă­iestrie jocul diplomatic. Memoriile și le-a conceput sub forma (cam forțată) a unui proces intentat de un Supra-Eu sever-ironic unui Eu obligat să-și privească re­trospectiv viața și să pledeze pentru adevărurile lui. Născut într-o familie de aristocrați cu strămoși pe ca­re istoria i-a consemnat înce­pând din sec. XVI, contele Jean Bru­no Wla­di­mir François de Paule Le Fèvre d’Ormesson și-a petrecut copilăria în am­ba­sade, fiindcă tatăl lui era diplo­mat: între 1925-1933 la München, între 1933-1936 la București și între 1936-38 în Bra­zilia, la Rio.

Desigur, interesant pentru noi e felul cum evo­că viața din România, rămasă în memoria copilului de 8-10 ani, cu personalitățile întâlnite atunci (între altele e delicios relatată „con­cu­rența” între Martha Bibescu și Elena Văcărescu la prietenia ambasadorului Franței). Din acea înde­părtată perioadă, Jean D’O, cum era numit de cona­ționali, a rămas cu o afecțiune specială pen­tru țara noastră, în care a revenit de mai mul­te ori, fiind și membru al Academiei Române. În anii celui de al Doilea Război, familia se refu­gia­ză la castelul d’Ormesson, al unchiului pa­tern. Mai aveau un cas­tel, moștenit pe linie ma­ter­nă, la Saint-Fargeau, a cărui istorie seculară va constitui subiectul roma­nului său de succes Din voia Domnului, după care s-a făcut și un se­rial TV. Întors la Paris, urmează cursurile liceului de elită Henri IV, apoi intră prin concurs la École Normale Supérieure, evocată cu nostalgie și amuzament atât pentru prieteniile pe viață legate acolo cu nume foarte cunoscute, pro­fesori și colegi, cât și pentru farsele și distracțiile nor­­ma­lienilor. După absolvire, cariera lui îmbină mun­ca de scriitor cu diplomația culturală și gaze­tăria, domenii în care are funcții importante. La UNESCO, unde a lucrat din 1950 până în 1992, ajun­ge președintele Comisiei Internaționale de Filo­sofie și Științe Umaniste, având prilejul să cunoască elita intelectuală a lumii, iar ca director la ziarul „Le Figaro” e un „martor angajat”, ală­turi de mentorul său Raymond Aron, la eveni­men­tele politice ale anilor ‘70. Însurat din 1962 până la sfârșit cu fiica unui bogat industriaș, cu care are o fată și o nepoată, scriitorul s-a com­por­tat mereu ca un om liber, un hedonist, iubitor de femei și călătorii, care a făcut ce i-a plăcut. La judecata pe care și-o pune în scenă, își recu­noaște și vinovății de care se căiește (dar nu prea tare). Firea lui veselă, fascinația pentru spec­tacolul lumii îl fac să-și povestească biografia ca pe o aventură mai curând plăcută. Naratorul cu panaș privilegiază anecdota și prezervă în scris mai ales bucuria vieții, rămânând simbolul și martorul unei anumite Franțe, azi de nerecunoscut. Cum se spu­nea într-un necrolog: Jean D’O răspunde nevoii noastre de lumină într-o perioadă obsedată de dec­lin.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian