Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

MIRCEA VINTILĂ: „Port masca încontinuu, poate aşa trece mai repede blestemăţia asta”

Trei sute de chitare

– Domnule Vintilă, am avut bucuria să vă re­marc prezenţa la destule concerte în vara aceasta atât de încercată. Cum vă merge?

Singur pe scenă

– Mă străduiesc să rămân pe linia de plutire şi mă consider avantajat că, de bine, de rău, în timpul verii am reuşit să cânt. Din păcate, nu cu trupa, ci am fost numai eu cu chitara la terase, la festivaluri organizate restrâns. Am mers la Gărâna, la Lugoj, la Brezoi…, peste tot unde s-a putut. Nu vine multă lume, pentru că oamenii se tem, dar publicul care participă e încântător. Oamenii nu mai au voie să se ridice, să danseze, aşa cum făceau, dar de cântat cântă, chiar şi cu mască. Poate cel mai impresionant a fost la Sibiu, la un festival pentru copii şi tineri – Sibiu Guitar Meeting („Pune mâna pe chitară”). Au fost invitaţi trei sute de copii însoţiţi de părinţi, când încă ne mai puteam aduna în aer liber. A fost extrem de frumos, s-au respectat toate măsurile, copiii au fost ireproşabili, disciplinaţi. Ştiu că nu se poate compara nimic din perioada aceasta cu ceea ce era înainte, dar totuşi, când se dă primul acord pe strune şi deodată se aud trei sute de chitare luând împreună acel acord, este impresionant. Copii cu măşti colorate, cu ochi veseli, bucurându-se la uni­son de magia muzicii. Ţin să subliniez neapărat un adevăr: la concerte, la teatru, oamenii sunt foarte responsabili. Vin în număr mic şi respectă cu stric­teţe toate condiţiile impuse.

„Așa-mi zice doctorul, așa fac”

– Să înţelegem din ce spuneţi că evenimentele de acest gen nu ar trebui anulate?

– Aş vrea să pot susţine asta, dar nu este atât de simplu. Realitatea e complicată şi fiecare oraş are situaţia lui particulară. Eu merg după următorul principiu: dacă aşa zice doctorul, aşa fac. Dacă îmi zice să port mască, port. Dacă îmi zice să stau acasă, stau. Dacă îmi spune că adunările publice sunt un pericol, îl cred. Oare până acum, când mer­geam la medic şi ne dădea un tratament, îl puneam la îndoială? Evident că nu. Atunci de ce aş face-o acum? Se mai iau unii prieteni de mine, că port masca mereu, chiar şi afară. Le spun: „O port, fra­ţilor, că poate dacă facem toţi aşa, trece mai repede blestemăţia asta pe care-o urăsc din tot sufletul meu!”. E îngrozitor să nu poţi bea nici măcar o cafea în oraş. Cafeaua e pentru mine pretext de întâlnire, să stau la taclale, să-mi iau prietenii în braţe, când ne vedem. Acum batem pumnul sau co­tul, şi cafeaua se bea în picioare, în pahare de plas­tic. Mai bine mă lipsesc. Aşa că port masca, o port până mi se lipeşte de faţă, ca să-mi pot îmbrăţişa prietenii mai repede sau să nu mai fiu nevoit să stau închis în maşină până în­cepe concertul, eu, care înainte eram numai prin­tre oameni. E îngrozitor, dar ce să facem?!

„Cel mai frumos «mulțumesc» din viața mea”

– Trebuie că v-a fost foarte greu în timpul izo­lării, domnule Vinti­lă…

La Sibiu. „Pune mâna pe chitară”

– Doamne, mi-a fost enorm de greu. Sunt un că­lător cronic, la opt di­mi­neaţa – deja în maşină, în drum spre vreun spectacol. Stăteam la fereastră, nu trecea nimeni pe stradă, simţeam că mă iau pan­daliile… Apoi mi-a venit o idee: am luat chi­tara, m-am aşezat pe canapea, am sprijinit telefonul de o sticlă de ulei de măsline şi am început să când live, pe Internet. Melodii veeeechi, necântate în spectacole de ani şi ani. După nici un minut, a apărut primul me­saj sim­plu pe telefon, un necunoscut: „Mul­ţu­mesc”. Vă spun, a fost cel mai fru­mos „mulţumesc” din viaţa mea, am simţit că am fost acasă la omul acela. Au urmat apoi peste o sută de mii de astfel de reacţii. Nu mă aşteptam să fiu atât de impresionat, dar stând singur pe cana­peaua mea, cân­tând şi văzând că sunt şi alţi singuratici care se bucură de cânte­cele mele, nu ştiu…, îţi dau şi lacrimile. Tocmai din acest considerent, pe mine mă deranjează con­certele online la care se percepe plată. Păi, nu suntem toţi des­tul de necăjiţi, mai luăm şi banii oamenilor?!

„Cânt singur, ca să nu ruginesc”

– Dumneavoastră nu aveţi probleme finan­ciare?

– Ba sigur că am. În primăvară, la sala Scala de pe Magheru, aveam antamat spectacolul „Poveşti din Bucureşti”, iar la Bulandra, „Un batiscaf în Cişmegiu”, amândouă fiind deja amânate de două ori. Festivaluri şi concerte anulate în ne­ştire! Ne chinuim, si­gur, nu cât să luăm bani, în pandemie, oamenilor care ne ascul­tă online câte o melodie. Vine iar­na, nu ştiu ce va fi. Mi-e groază să mă gân­desc. Eu nu mă dau în lături să cânt afară și iarna, am mai făcut-o, dar cred că nici acele spectacole pe pârtiile de schi, la un vin fiert, nu se vor mai ţine. Ca să nu înnebunesc, voi face ce am făcut şi în sta­rea de urgenţă: voi lucra. Com­pun, înregistrez, reas­cult cântece de-ale mele foarte vechi, din anii ’70, şi încerc să le actualizez, pen­tru că există o ma­re nos­tal­gie legată de ele. Şi încă ceva important: cânt. Cânt singur în casă, cânt mereu, pentru că dacă nu fac asta, nu voi mai putea cânta niciodată. Vocea este un instrument care tre­buie mereu folosit, altfel va rugini, coardele vocale trebuie îngrijite, înmu­iate, ţinute calde. Aşadar, dau un sfat tuturor – chiar dacă nu aveţi concerte, cân­taţi neîncetat, că altfel rămâneţi fără voce!

– Ce credeţi, domnule Vintilă, va mai dura mult nebunia asta?

– Va mai dura, este clar. Chiar vorbeam cu un prieten bun, artist în Anglia, iar el îmi spunea că marile concerte ale artiştilor britanici sunt amânate pentru 2022, nu pentru la anul. Va mai dura. Tot ce putem face este să mai îndurăm, să urmăm toate regulile, şi atunci vor fi uri mai puţine. După aceea, restul vine de la sine, vor reînvia şi muzica, şi tea­trul. Până atunci, eu nu stau, lucrez de zor, chiar mă laud cu noutăţi: în noiembrie voi lansa un cântec nou şi, poate la primăvară, apare şi un disc, să vedem… Sănătate cât încape tuturor!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian