Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ANDRELUȘA

– În ajun de Sfântul Andrei, în Maramureș se ține o sărbătoare veche cât lumea, în care femeile încearcă să-și afle prin vise ursitul. Un ritual de magie care n-a dat greș niciodată și care se pierde, încet-încet –

Anul Nou dacic

În Maramureș, Sfântul Andrei poartă nu­mele de „Andrelușa”. Un nume lipsit de învestitura creștină și care te duce mai degrabă cu gândul spre un personaj pitoresc, din lumea fantastică a sa­tului românesc. Se crede, chiar, că sărbătoarea re­li­gioasă s-a suprapus peste anul nou dacic, de unde și mulțimea practicilor premonitorii care se fac cu acest pri­lej. În satele de pe Mara, Cosău și Iza, An­dre­lușa e le­gat, mai ales, de ghicitul ursitului. Tradiție lo­ca­lizată ca­lendaristic spre sfârșitul anului, aproape de solsti­țiul de iarnă, ea are me­nirea să afle prin practici vechi, de magie, ce se va întâmpla în anul viitor, din punct de vedere sen­timental. Visată deopotrivă de fete și de băieți, căsătoria, marele eveni­ment al vieții, afla­rea celui ales, a „ursitului” și-a „ursitei”, cunoaște – în toa­­tă lumea satului românesc – practici ne­nu­mă­rate, ră­­mase în me­­moria colec­tivă ca o ex­periență de ne­con­tes­tat.

Turta de visat

De Andrelușă, în Ma­­ramureș se ținea și se mai ține și azi, post ne­gru. După răsăritul ste­lelor, fetele care vor să își afle ursitul fră­mântă o pogace (turtă) din făină, apă și multă sare, pe care o coc în jar. Jumătate din ea se mănâncă, jumătate se pune sub pernă, ca să fie de vis. Mâncatul turtei provoacă o sete cumplită, însă băutul apei este total interzis. Apa trebuie să fie visată, dorită, băută din mâna celui care este ursitul, sau apărută în preajma lui. Este cel mai greu post din câte se pot imagina, în care puterea voinței joacă un rol decisiv.

Visele din noaptea de Andrelușă (ajunul Sfântului Andrei) sunt extrem de coerente, cu scenarii de o va­rie­tate uluitoare, din care apa nu lipsește niciodată. Nu că dacii ar fi fost psihologi, dar în tradițiile moștenite nemijlocit de la ei, există în mod vădit o știință a subconști­en­tului care di­rijează vi­sul. De altfel, apa este sim­bolică. Ea în­seam­nă uni­re, le­gă­tu­ră, iubire, intimitate, fe­cun­di­ta­te.

Dar iată câteva întâmplări legate de An­dre­lu­șă, așa cum mi-au fost relatate de niște bă­trâ­ne din De­sești, sat Șugatag, Hărnicești și Breb.

VISE ADEVĂRATE

„Cocuțul de grâu” (Lu­chiana Făt – Desești)

La pândă

„Am ținut și io Andrelușa. N-am mâncat ni­mic din sara spre ziua de Andrelușă, până-n sa­ra de Andrelușă, când o răsărit stelele. Atunci am făcut un cocuț de grâu frământat în slatină (sa­ra­mură) și l-am copt în jarul din sobă – după ce am îm­păr­țit focul în două. L-am mân­cat ju­mă­tate și jumă­tate l-am pus sub perină, în­vârtit într-o ștergură. Nu-i slobod a bea apă până vi­sezi; că trebe să visezi că-ți dă apă. Da’ eu am visat c-am mers la vale ș-am prănecat cămăși și-o zinit un pă­un și tăt s-o învârtit pe lângă mine. Tăt fă­ce: «co-co-co, co-co-co, co-co-co». Ș-am dat cu pranecul (maiul) după el, și s-o luat pă cărărușă cătă biserică.

Dimineață, i-am spus la Moșu’ Bătrân și el o zâs că m-oi mărita cu un om foarte frumos ș-a mere la be­serică să fie cantor în locul lui. Așe o fost. O slujit du­pă Moșu’, 44 de ai. Așe om frumos și bun n-o fost pă apele aieste.”

„Sărbătoare cu cruce neagră” (Nastasia Ble­dea – Sat Șu­gatag)

„Când am fost fată, am ți­nut Andrelușa cu Anuța Ble­dii. Țe­­seam amân­două în ră­z­boi. Atunci era săr­bătoare cu cru­ce nea­gră. Ea o țânut. Eu n-am vrut să țân, da’ ea nu m-o lăsat să mă­­nânc. Pă sa­ră, tot am mân­­cat un blid de păstăi; am zâs că nu m-oi chi­nui, că nu prea cred. Ea o mân­­cat po­ga­cea în slatină. În noap­­­te, am visat fântâna lu’ bărbatu-meu din fâneață, că beam apă din ea. Așa o fost. I-o dat pă­rin­ții de zestre chiar locu’ acela cu fân­t­âna. Am băut apoi apă din ea vo unsprezece ai.”

„Ceterașul” (Maria Iuga – Budești)

„Ne-am înțăles cu Victorie să facem și noi pogace de Andrelușă, ca să videm cum a hi. Da’ o babă ne-o zâs să nu punem jumătatea rămasă sub perină, ci s-o azvârlim păstă cap. No, ș-apoi așe am făcut. Am fră­mântat fărina cu apă și sare, am copt turtele în blodăr (cuptor) pe jar, jumătate o am mâncat, ju­mătate am băgat-o în sân. După acee, ne-am dus amândouă la babă în curte, ne-am pus pe capra de lemne și-am arun­cat pogăcile dindărăpt, păstă cap, cu gân­dul să ni se arate în vis ursitul. N-am vorbit dup-acee nimica, nici cătă-olaltă, nici cătă babă, că așe ne-o-nvățat. Să nu mai scăpăm cuvânt de pe buze, nici atunci, nici când om mere acasă, fiindcă făcătura să strică și-om visa un porc în loc de bărbat. No, ș-așe am făcut. Ne-am pus lacătă pe gură, ne-am dus acasă, mai pe uliți ferite, ca să nu ne întâlnim cu ceva cunoscuți, să ne-ntrebe de una, alta, și noi să nu răspundem nici măcar ziua bună, c-apoi am fi fost de rușine în sat. Am luat-o păstă grădini, am trecut păstă gard și eu m-am cul­cat la buna bă­trână, că era surdă, săraca, și n-aveam la ce vorbi. No, ș-apoi am durmit. Gândești că n-am visat? Tulai Doamne! Tătă noaptea am fo la nuntă și um­blam ca beată, cu șiștaru de lapte în mână, da’ nu era lapte înăuntru, ci apă, și eu le-o turnam la tăți în pahar. No, și când apa o fo gata, numa’ ce mă strigă unu’ din cete­rașii tomniți la nuntă, că de ce nu-i dau apă și lui? «Da’ ce foc de apă, dumita nu vezi că s-o gătat?», am zis. «Du-te și adă iar, că apa-i în puterile tale», o zis ceterașu’ și io m-am dus să-i aduc. Da’ când m-am în­tors, el plecase, și pe locul ăla era numa’ fum. Ce mi-o vinit, nu știu nici până în ziua de azi, dar am țâpat șiștaru în fum și apa din el o curs atunce afară, și-o curs, și-o tăt curs, până când m-am trezit din somn. No, Mărie, așa vi­sare, scoa­te-o la cap dacă poți! Da’ m-am dus atunci la ba­ba de m-o-nvă­țat, și ea mi-o zâs că ăla cu cetera are să-mi fie băr­bat, da’ mai am de-aș­­teptat ceva vre­­me. No, și pe urmă am ui­tat. O trecut un an, s-o dus al­tul, or mai trecut alții trei după el, până în anul al șep­telea, când îna­inte de postul Cră­ciunului o zinit o colegă de școală din Breb să mă che­me la nuntă. Mi-i credea du­mâ­ta? Cum am intrat în lon­tru, la masă, ceterașu din vis era acolo, ședea pe o la­viță și duhănea. M-am uitat la el de parcă îl știam de când lumea, și el s-o râs cătă mine, și-n sara aia m-o și cerut de nevastă. No! Și să nu crezi că Andrelușa face mi­nuni? Ba face! Îs multe povești de astea prin sat.”

Când duhul umblă afară din corp

Cu toate că băieții fac pe grozavii, țin și ei An­drelușa, pentru că orice ființă omenească vrea să știe cine îi este sortit. Un bărbat mi-a po­ves­tit că a ținut An­drelușa stând toată ziua acasă. Seara, și-a făcut o plăcintă din făină de porumb, în care a pus o lingură cu vârf de sare. Și-a copt-o în tigaie, a mâncat-o ju­mă­tate și s-a culcat. A visat că se afla în curtea unei bi­se­rici pitite între două dea­luri. Curtea era pli­nă de lume îm­brăcată în haine de sărbătoare. Lui îi era foarte sete. A vă­zut un cerc de fete fru­moase, având fiecare în mână câte un ulcior cu apă și a cerut să bea. Nici una n-a vrut să-i dea. Fie­care se trăgea și-și apăra ulcio­rul. Vă­zând că nu primește apă, s-a întors cu spa­tele și a pornit să caute un izvor. În momentul acela, a vă­­zut că din mulțime vine spre el o fată înaltă, sub­ți­rică, care i-a dat ulciorul să bea. Aceea i-a fost ursita. Peste ani, când s-a dus în satul ne­vestei lui, a rămas uimit de peisajul din jurul bi­se­ricii. Îl visase în­tocmai.

Cea mai extraordinară considerație despre somn și vise am auzit-o de la o bătrână de 80 de ani neștiutoare de carte, Maria Oanța din Ferești. Avea o memorie fenomenală și știa aproape totul despre practicile magice de apărare. Locuia într-o căsuță mi­nusculă, cotropită de flori agățătoare și de fasole cu flori albe și roșii. Ea a spus: „Când dormi, duhul îți umblă afară din corp și grăiește cu tăți oamenii, și cu cei de de­par­te, și cu cei care-s morți”.

Ziua lupilor

Andrelușa este ultima zi cu „prilej” din an. Le este în­chi­­nată și lupilor. În această pe­rioa­dă, lupii se îm­pe­rechează și umblă în haite.

Când se leagă foarfeca și cuțitul (Lu­chiana Făt – Desești)

Moară cu povești

„Andrelușa îi ziua lupilor. Aceie trebe țânută să nu mănânce lupii oile și marhăle (vitele). Înt-aceie zi nu să taie nimnic la casă, nici lemne de foc, nici pită. Sa­ra, spre ziua de Andrelușă, se leagă foar­fecele, cuțâtu’, piaptănul, securea, ferăstrăul, melița. Zici: «Io nu leg foarfecele, io leg gura lupilor, a fiarelor săl­batice, a urșilor, a vulpilor, să nu zie la noi și la ola­tele (acareturile) noastre, la oi, la marhă, la ce avem». Zâci așe la tăte pe care le legi. În ziua aceea nu te piap­tăni, nu tai nimic, nici pită, nu coși. O ții pen­tru lupi”.

Petrea Chiuzbăianului povestește că a văzut cu ochii lui cum un lup s-a apropiat de un berbece de-al lor, a deschis o gură cât o șură și n-a mai putut să-și miște fălcile, rămânând cu ele înțepenite. După câ­teva minute, a renunțat și a plecat cu gura căscată. Se crede că lupii sunt extrem de inteligenți și pot co­mu­nica telepatic cu omul. Când umblă în haită, au un con­­ducător pe care credințele populare îl numesc „pas­tor”. El este cel care dă sem­nalul de atac sau se pre­fa­ce că nu vede și duce hai­ta mai depar­te.

Pastorul lupilor (Năs­tafa Pop – Hărnicești)

„O mărs un uncheș de-al meu după fân în Piatră, într-o zi de An­drelușă. Nu prea lu­crau oamenii în ziua de Andrelușă, nu în­jugau mar­hăle, da’ el o zâs c-acele-s de-a babelor.

Pă când o fost sub Muncel, o văzut vo do­uăzeci și cinci de lupi – atâția o nu­mărat. Unu’ mere îna­inte, ca un Pastor, și ceilalți după el. Cela di­na­inte s-o uitat o dată cătă uncheșu’, s-o făcut că nu l-o văzut ș-o tăt mers mai departe. S-o-ntors cu sania acasă și mai mult n-o mai scos marhăle din grajd în ziua de An­dre­lușă.”

Ciobanul pedepsit (Vasile Gor­țun – Sara­său)

Înțeleptele satului

„Moșu-meu, ca­re știa câte-n lună, zice că An­drelușă are tăți lupii sub paza lui, că-n noaptea cee îi lasă anume să umble pân lume, ca să mănânce oaia și marha ăluia de nu i-o țânut săr­bă­toa­rea. Zece câini avea p’ângă tur­mă, da’ lupii i-or făcut obiele pe tăți, și-o luat fiecare și câte-o oaie, de-o rămas bă­trânu’ cu stâna goală. Așa să știi. Și zicea că vorbeau lupii ăia, grăiau între ei cu vorbă omenească, că se zice că-n noap­tea aia Andrelușa le dezleagă limba la tăte săl­bă­ticiunile. Ba chiar on lup i-o zis la săracu de moș: «No, vă­zut-ai dacă n-ai ținut datina, ai lăcomit la mun­că în ziua asta, no lucră amu! Să­racu’ Moșu, plânje de necaz când vor­bea, i-o trebuit ani de zile ca să adune câ­teva oi. De Andrelușă nu mânca, nu vorbea, ba stă­tea tătă ziua în pat, de frică. Așe o fost.”

Sluga (Pătru Lupan – Seini)

„La noi în sat, drept îți spui, pe vre­mea stră­moa­șii mele, în noaptea de Andrelușă ieșeau pri­colicii și strâ­goaicele din mormânturi și umblau pe ulița mare, să-și cate fiecare pe neamul lui. Te pomeneai în casă sau în ogradă cu câte-on mort, îmbrăcat așe, ome­neș­te, ba mai și trăgea din țigară, cum povestea un un­cheș, că la moara lui venea în tăt anu’, de An­dre­lușă, o slugă pe care-o avut-o mult timp. Numa’ ce-l vedea cum șade ciuciuit lângă gard, cu ți­gara în mâ­nă, și să uita. «Ce faci, Vă­sâi?», striga cătă ăla un­che­șu, mai mult de frică. «Ia, ce să fac? Mă uit cum lucri» «Hai­da și tu», zicea un­cheșu’, mai mult mort decât viu. «Aș ve­ni io, da’ nu să poate, nu mă lasă An­dre­lușa». Bag sa­­ma că acu­ma lucra la el. Ș-apoi să topea ca osân­za. Zi­­ce un­­che­șu’ că să fa­cea ca niște roate fier­­binți de aer, o suflare ma­re, ceva. Și tot în noap­tea aia ve­neau dră­gu­ții morți la dră­guțele nemă­rita­te și le tă­văleau pân’ la ziuă, și co­piii făcuți atunci în noaptea de Andrelușă să făcea tăți strigoi.”

Povești nescrise, urzite de imaginația fabuloasă a unor țărani.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian