Zeul fotbalului s-a mutat în Olimp – DIEGO ARMANDO MARADONA

Eroul de la Napoli

Sunt scene ca dintr-un film de acțiune. O ma­șină gonește pe șosea, urmărită de o hoardă de mo­toare huruitoare. Automobilul mic și neînsem­nat îl aduce pe cel mai scump fotbalist de pe ma­pa­mond în inima celui mai sărac oraș din Europa – pe stadionul San Paolo din Napoli. Acolo, 85.000 de fani îl sărbătoresc pe fotbalistul originar din cartierele mizere ale Buenos Ai­res-ului, care, încă de la vârsta copi­lăriei, distra tribune întregi de spec­tatori cu „acro­bațiile” sale cu mingea, hrănindu-i, cu talentul lui ieșit din comun, pe cei 10 membri ai familiei sale.

Era 5 iulie 1984 când Diego Ar­mando Maradona sosea la Napoli, orașul de la poalele Vezuviului. Zi mare, care marchează începutul unui parcurs sportiv triumfal, de-a lungul căruia cel mai bun jucător din istoria fotbalului urma să câștige tot ce putea fi câștigat – campionatul Italiei, cupa UEFA, campionatul mondial. Dar, mai ales, să cucerească inimile oame­nilor din sudul Italiei, care pur și sim­plu îl idolatrizau. Dar apariția lui Ma­radona pe stadion coincide cu începu­tul unei prăbușiri traumatizante, cau­zate de succes și de glorie. O dramă pe care au trăit-o și alte vedete, din lumea muzicii: Elvis Presley și Mi­chael Jackson. În fotbal, căderea dra­matică a lui Maradona este, însă, unică până în prezent.

Filmul vieții

Tragedia lui Maradona, tipică pen­tru mecanismele celebrității din so­cietatea modernă, a fost prezentată într-un documentar cinematografic im­presionant: „Diego Maradona”. Au­torul său, regizorul britanic Asif Kapadia (în 2016 a câștigat un premiu Oscar pentru filmul său despre cân­tăreața Amy Winehouse), a putut să „recurgă” la o adevărată comoară: 500 de ore de înregis­trări din arhiva personală a lui Maradona, în­cre­dințată managerului său, în anii ‘80. Cu o durată de aproape două ore, filmul și-a serbat premiera mondială în luna mai, la Festivalul Filmului de la Cannes. Dar, deși Maradona fusese anunțat ca invitat special, el nu a apărut pe scenă. Ca de nenumărate alte ori, și-a văzut de drumul lui, de neînțeles. Dar și fără el, fil­mul a avut un succes uriaș. Urmând firul biografic al vieții marelui fotbalist, pelicula e construită asemenea unui edificiu, cărămidă lângă cărămidă, până la finalizarea lui. Au cuvântul membrii fa­mi­liei, prieteni, fani. Chiar și Maradona însuși se aude vorbind din off, cu o intonație obosită. In­for­mațiile sunt date de un bărbat aparent bătrân, deși atunci, în octombrie, împlinise doar 59 de ani. Știa, probabil, că va mai avea puțin de trăit.

La Napoli – „Salvatore”

În vara anului 1984, la venirea în Napoli, toc­mai trecuse de prima fază a decăderii carierei sale. Fugise de la Barcelona, unde după o dispută cu conducerea clubului, hotărâse să vină în Italia, fără să aibă habar în ce se băgase.

În ciuda prezenței sale fizice de pe teren, Ma­radona rămăsese același băiat ușor de ademenit, din cartierele sărace ale Buenos Aires-ului, in­com­plet pregătit să facă față unei adorații a pu­blicului de-a dreptul supraomenești și, mai ales, mafiei siciliene.

La Napoli, Maradona devine – la doar 23 de ani – salvatorul, urât și disprețuit, însă, în nordul Italiei. „Eram considerați africanii Italiei”, spune fotbalistul în film. „Când jucam la Milano, ve­deam mereu plăcuţe pe care scria «Spălați-vă!» sau «Mafioților!». Dar eu cunoșteam rasismul și discriminarea încă din Argentina, unde eram considerat «Negro», deoarece pro­veneam din cartierele sărace din Buenos Aires”. Dar Maradona scrie is­to­rie la Napoli.

Triumful mexican

La Campionatul Mondial din Mexic (1986), Maradona atinge punctul culmi­nant al talentului său, ducând spre titlu o echipă argentiniană mediocră. Mai ales în legendarul sfert de finală îm­potriva Angliei, unde și-a dovedit ge­niul. Cu patru ani înainte, ambele po­poa­re luptaseră pentru insulele Falk­land, meciul din Mexico fiind consi­derat o reluare a războiului, cu alte mij­loace. În minutul 51, Maradona înscrie pentru Argentina – 1-0 – cu mâna. Mai târziu, la interviu, va spune că golul ar fi fost marcat „jumătate cu capul lui Maradona și jumătate cu mâna lui Dumnezeu”. Dar la doar 4 minute după „escrocherie”, Maradona sprintează ra­pid, depășind 6 jucători englezi, și șu­tează pentru 2-0. Golul este considerat cea mai frumoasă execuţie la un cam­pionat mondial din toate timpurile.

În cârdășie cu „diavolul”

În Italia, Maradona reușește în anul următor o și mai mare minune: echipa sa, SSC Napoli, câștigă primul campio­nat din istoria clubului. Orașul este dez­lănțuit, iar festivitățile durează trei luni. Maradona este idolatrizat ca un zeu. Tricourile cu nr. 10 sunt atâr­nate în casele fanilor deasupra pa­tu­lui, chiar lângă icoanele cu Iisus.

Dar „sfântul Maradona” intră în cârdășie cu diavolul. Este văzut tot mai des în compania boșilor mafiei italiene, care-l alimentează cu dro­guri și prostituate. „După meciurile de la sfârșit de săptămână, sărbă­toream până miercuri, fără între­rupere”, spune Maradona, „după care rămâneam treaz până la me­ciul următor”. Claudia, soția fot­ba­listului, caută clinici de dezintoxi­care, dar el nici nu vrea s-audă. Face injecții pentru calmarea dure­rilor de spate și de șold și ajută Napoli să cuce­rească un al doilea titlu în serie A. Un succes de scurtă durată, urmat de o prăbușire nemiloasă, în 1990, la Campionatul Mondial din Italia. În semi­finale, Argentina, ța­ra de obârșie a lui Ma­ra­dona, întâl­neș­te echipa Italiei. Me­ciul are loc tocmai la Napoli, o gre­­șeală fa­tală a orga­niza­to­rilor. Maradona le cere napolitanilor să susțină echipa ar­genti­niană, având în vedere câte făcuse el pentru acel oraș. O veritabilă nebunie! Argentina câș­­tigă la loviturile de la 11 m și publicul de pe sta­dion începe să-l flu­iere pe Maradona. În timpul imnului ar­gen­tinian, stadionul hui­duie fără întreru­pere. Și când came­rele de filmat „prind” în prim-plan fața lui Ma­radona, pe bu­zele lui se poate citi cum înju­ră, de câte­va ori la rând, pu­blicul – „Hijos de puta!”, adică „Copii de târfă!”. După tur­neu, Maradona devi­ne cel mai antipati­zat băr­bat din Italia. Într-o fo­tografie ca­re-l arată la sărbăto­rirea Crăciu­nu­lui, în 1990, se vede un băr­bat singur, pri­vind, lipsit de spe­ran­­ță, în gol. Mara­do­na e dis­trus. Ca „persona non grata”, fotbalistul pier­de în Italia pro­tecția autorităților și politi­cienilor. Devin publice înregistrări ale poliției, care-l acuză de prostituție și comerț cu droguri și-l condamnă la 14 luni de închisoare cu suspendare și a­men­dă. După urmă­torul meci este supus testului de do­ping și nimeni nu este sur­prins de urmele de cocaină des­coperite. Maradona e sus­pen­dat un an din viața sportivă, și în ziua următoare părăsește Napoli. Este, practic, sfârșitul carierei sale sportive. Se întoarce acasă, în Argentina, urmează cure de dez­intoxicare, are ata­curi de cord, proble­me cu greutatea. Veș­tile des­pre el sunt contra­dictorii: uneori Mara­dona e optimist, mai apare în inter­viuri, alteori pare un om ter­minat. Un joc drama­tic, care s-a sfâr­șit pe 25 noiem­brie, anul acesta, în urma unei operații pe creier. Un joc care a început cu mult îna­inte, când cel mai ma­re jucător de fot­bal al lumii n-a știut să „dribleze”. Ce­le­britatea, succesul l-au amețit. O povară prea mare pentru un copil sărac, dintr-o ma­hala argentiniană.

https://www.formula-as.ro/2020/12/14/diego-armando-maradona-biografie/