Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Zeul fotbalului s-a mutat în Olimp – DIEGO ARMANDO MARADONA

Eroul de la Napoli

1986 – campion mondial (Foto: Getty Images – 2)

Sunt scene ca dintr-un film de acțiune. O ma­șină gonește pe șosea, urmărită de o hoardă de mo­toare huruitoare. Automobilul mic și neînsem­nat îl aduce pe cel mai scump fotbalist de pe ma­pa­mond în inima celui mai sărac oraș din Europa – pe stadionul San Paolo din Napoli. Acolo, 85.000 de fani îl sărbătoresc pe fotbalistul originar din cartierele mizere ale Buenos Ai­res-ului, care, încă de la vârsta copi­lăriei, distra tribune întregi de spec­tatori cu „acro­bațiile” sale cu mingea, hrănindu-i, cu talentul lui ieșit din comun, pe cei 10 membri ai familiei sale.

Era 5 iulie 1984 când Diego Ar­mando Maradona sosea la Napoli, orașul de la poalele Vezuviului. Zi mare, care marchează începutul unui parcurs sportiv triumfal, de-a lungul căruia cel mai bun jucător din istoria fotbalului urma să câștige tot ce putea fi câștigat – campionatul Italiei, cupa UEFA, campionatul mondial. Dar, mai ales, să cucerească inimile oame­nilor din sudul Italiei, care pur și sim­plu îl idolatrizau. Dar apariția lui Ma­radona pe stadion coincide cu începu­tul unei prăbușiri traumatizante, cau­zate de succes și de glorie. O dramă pe care au trăit-o și alte vedete, din lumea muzicii: Elvis Presley și Mi­chael Jackson. În fotbal, căderea dra­matică a lui Maradona este, însă, unică până în prezent.

Filmul vieții

Napoli. Spectacol total (Foto: Agerpres – 2)

Tragedia lui Maradona, tipică pen­tru mecanismele celebrității din so­cietatea modernă, a fost prezentată într-un documentar cinematografic im­presionant: „Diego Maradona”. Au­torul său, regizorul britanic Asif Kapadia (în 2016 a câștigat un premiu Oscar pentru filmul său despre cân­tăreața Amy Winehouse), a putut să „recurgă” la o adevărată comoară: 500 de ore de înregis­trări din arhiva personală a lui Maradona, în­cre­dințată managerului său, în anii ‘80. Cu o durată de aproape două ore, filmul și-a serbat premiera mondială în luna mai, la Festivalul Filmului de la Cannes. Dar, deși Maradona fusese anunțat ca invitat special, el nu a apărut pe scenă. Ca de nenumărate alte ori, și-a văzut de drumul lui, de neînțeles. Dar și fără el, fil­mul a avut un succes uriaș. Urmând firul biografic al vieții marelui fotbalist, pelicula e construită asemenea unui edificiu, cărămidă lângă cărămidă, până la finalizarea lui. Au cuvântul membrii fa­mi­liei, prieteni, fani. Chiar și Maradona însuși se aude vorbind din off, cu o intonație obosită. In­for­mațiile sunt date de un bărbat aparent bătrân, deși atunci, în octombrie, împlinise doar 59 de ani. Știa, probabil, că va mai avea puțin de trăit.

La Napoli – „Salvatore”

În vara anului 1984, la venirea în Napoli, toc­mai trecuse de prima fază a decăderii carierei sale. Fugise de la Barcelona, unde după o dispută cu conducerea clubului, hotărâse să vină în Italia, fără să aibă habar în ce se băgase.

În ciuda prezenței sale fizice de pe teren, Ma­radona rămăsese același băiat ușor de ademenit, din cartierele sărace ale Buenos Aires-ului, in­com­plet pregătit să facă față unei adorații a pu­blicului de-a dreptul supraomenești și, mai ales, mafiei siciliene.

La Napoli, Maradona devine – la doar 23 de ani – salvatorul, urât și disprețuit, însă, în nordul Italiei. „Eram considerați africanii Italiei”, spune fotbalistul în film. „Când jucam la Milano, ve­deam mereu plăcuţe pe care scria «Spălați-vă!» sau «Mafioților!». Dar eu cunoșteam rasismul și discriminarea încă din Argentina, unde eram considerat «Negro», deoarece pro­veneam din cartierele sărace din Buenos Aires”. Dar Maradona scrie is­to­rie la Napoli.

Triumful mexican

Cu mascota Cupei mondiale FIFA, Italia, 1990

La Campionatul Mondial din Mexic (1986), Maradona atinge punctul culmi­nant al talentului său, ducând spre titlu o echipă argentiniană mediocră. Mai ales în legendarul sfert de finală îm­potriva Angliei, unde și-a dovedit ge­niul. Cu patru ani înainte, ambele po­poa­re luptaseră pentru insulele Falk­land, meciul din Mexico fiind consi­derat o reluare a războiului, cu alte mij­loace. În minutul 51, Maradona înscrie pentru Argentina – 1-0 – cu mâna. Mai târziu, la interviu, va spune că golul ar fi fost marcat „jumătate cu capul lui Maradona și jumătate cu mâna lui Dumnezeu”. Dar la doar 4 minute după „escrocherie”, Maradona sprintează ra­pid, depășind 6 jucători englezi, și șu­tează pentru 2-0. Golul este considerat cea mai frumoasă execuţie la un cam­pionat mondial din toate timpurile.

În cârdășie cu „diavolul”

În 2008, cu fosta soție, Claudia Villafane, și fiicele lor, Dalma Nerea și Giannina Dinorah

În Italia, Maradona reușește în anul următor o și mai mare minune: echipa sa, SSC Napoli, câștigă primul campio­nat din istoria clubului. Orașul este dez­lănțuit, iar festivitățile durează trei luni. Maradona este idolatrizat ca un zeu. Tricourile cu nr. 10 sunt atâr­nate în casele fanilor deasupra pa­tu­lui, chiar lângă icoanele cu Iisus.

Dar „sfântul Maradona” intră în cârdășie cu diavolul. Este văzut tot mai des în compania boșilor mafiei italiene, care-l alimentează cu dro­guri și prostituate. „După meciurile de la sfârșit de săptămână, sărbă­toream până miercuri, fără între­rupere”, spune Maradona, „după care rămâneam treaz până la me­ciul următor”. Claudia, soția fot­ba­listului, caută clinici de dezintoxi­care, dar el nici nu vrea s-audă. Face injecții pentru calmarea dure­rilor de spate și de șold și ajută Napoli să cuce­rească un al doilea titlu în serie A. Un succes de scurtă durată, urmat de o prăbușire nemiloasă, în 1990, la Campionatul Mondial din Italia. În semi­finale, Argentina, ța­ra de obârșie a lui Ma­ra­dona, întâl­neș­te echipa Italiei. Me­ciul are loc tocmai la Napoli, o gre­­șeală fa­tală a orga­niza­to­rilor. Maradona le cere napolitanilor să susțină echipa ar­genti­niană, având în vedere câte făcuse el pentru acel oraș. O veritabilă nebunie! Argentina câș­­tigă la loviturile de la 11 m și publicul de pe sta­dion începe să-l flu­iere pe Maradona. În timpul imnului ar­gen­tinian, stadionul hui­duie fără întreru­pere. Și când came­rele de filmat „prind” în prim-plan fața lui Ma­radona, pe bu­zele lui se poate citi cum înju­ră, de câte­va ori la rând, pu­blicul – „Hijos de puta!”, adică „Copii de târfă!”. După tur­neu, Maradona devi­ne cel mai antipati­zat băr­bat din Italia. Într-o fo­tografie ca­re-l arată la sărbăto­rirea Crăciu­nu­lui, în 1990, se vede un băr­bat singur, pri­vind, lipsit de spe­ran­­ță, în gol. Mara­do­na e dis­trus. Ca „persona non grata”, fotbalistul pier­de în Italia pro­tecția autorităților și politi­cienilor. Devin publice înregistrări ale poliției, care-l acuză de prostituție și comerț cu droguri și-l condamnă la 14 luni de închisoare cu suspendare și a­men­dă. După urmă­torul meci este supus testului de do­ping și nimeni nu este sur­prins de urmele de cocaină des­coperite. Maradona e sus­pen­dat un an din viața sportivă, și în ziua următoare părăsește Napoli. Este, practic, sfârșitul carierei sale sportive. Se întoarce acasă, în Argentina, urmează cure de dez­intoxicare, are ata­curi de cord, proble­me cu greutatea. Veș­tile des­pre el sunt contra­dictorii: uneori Mara­dona e optimist, mai apare în inter­viuri, alteori pare un om ter­minat. Un joc drama­tic, care s-a sfâr­șit pe 25 noiem­brie, anul acesta, în urma unei operații pe creier. Un joc care a început cu mult îna­inte, când cel mai ma­re jucător de fot­bal al lumii n-a știut să „dribleze”. Ce­le­britatea, succesul l-au amețit. O povară prea mare pentru un copil sărac, dintr-o ma­hala argentiniană.

https://www.formula-as.ro/2020/12/14/diego-armando-maradona-biografie/

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian