Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

În căutarea realismului politic

Pentru mulți reprezentanți ai societății civile din Ro­mâ­nia, dar și pentru destui observatori ai scenei noastre po­litice, alegerile din 6 decembrie au o semnificație cu to­tul deosebită. Ei speră că, pentru prima oară după trei decenii de postcomunism, rezultatul lor va fractura „sis­temul” care a succedat regimului impus țării de Cea­u­șescu. Evenimentele din 1989 au fost revoluționare numai pe jumătate, locul clanului ceaușist fiind luat, în fruntea statului, de „comuniștii moderați” ai lui Ion Iliescu, ce urmărea să dea noului regim „o față umană”, în spiritul reformelor lui Gorbaciov. Contextul inter­na­țional, în care URSS-ul a făcut implozie, l-a obligat pe Ili­escu să caute, împreună cu „băieții” lui din no­menclatura comunistă de rang secund și din fosta poliție politică, o „cale originală” de a fi în pas cu vremurile, adică să păstreze puterea sub o aparență democratică. Prin privatizările de toate felurile, inclusiv prin abuzuri și rapturi legalizate ulterior, „băieții” au câștigat puterea economică, transformându-se într-o castă oligarhică. Prin ocuparea instituțiilor statului, ei și-au asigurat baza pentru dominația lor politică, concre­tizată într-un partid care să fie, vorba lui Lenin, „expresia concentrată” a intereselor lor economice. FSN-ul inițial a devenit, după succesive „schimbări de firmă”, actualul PSD. Prin „partidul” ei, oligarhia și-a propus onora­bi­lizarea, urmând ca, alături de câteva formațiuni politice-fantomă (create tot de „băieți”, printr-o subtilă „împărțire a sarcinilor”), să dea impresia alternanței democratice la putere. În planul ei nu intrau însă și renăscutele partide istorice, care concepeau altfel politica, ca pe o acțiune reală de schimbare a țării, prin alegerea liberă, de către cetățeni, a celor mai credibile oferte politice. Planul noilor comuniști a funcționat. Intransigentul PNȚCD (sub con­ducerea seniorului Corneliu Coposu) a fost, în cele din urmă, desființat, PNL-ul divizat și penetrat, iar vechiul PSDR, pur și simplu, cumpărat. PSD-ul și-a blindat astfel do­minația, capturând aproape în întregime instituțiile ad­ministrative ale statului. Băieții din fruntea lui au rămas, totuși, cu nostalgia controlului totalitar al societății, ex­cluzând echilibrul între puterile independente ale statului, specifice democrațiilor reale. Intenția lor ascunsă s-a văzut clar, după victoria electorală din 2016, bazată pe un „pro­gram” deșănțat populist. Presat de posibilele sanc­țiuni juridice personale (pentru fapte penale), liderul lui de atunci, Liviu Dragnea, și-a presat, la rându-i, partidul, să lase deoparte orice mască democratică și să treacă la cucerirea pe față a ultimelor instituții de stat nepolitizate. Dragnea a dat o lovitură extrem de dură „sistemului”, obli­gând până și electoratul captiv al PSD-ului să vadă rea­litatea situației în care a ajuns România în anii post­comunismului. Drept urmare, PSD-ul s-a prăbușit în son­daje și, la alegerile europene și prezidențiale ce au urmat, a resimțit brutal această eliberare a electoratului, în spe­cial a celui informat și a celui care a luat contact cu starea de lucruri din țările civilizate, unde a fost silit să migreze, de politicile economice ale PSD. Dacă după reculul relativ înregistrat la alegerile locale, PSD-ul va pierde și ale­gerile parlamentare, situația lui va deveni proble­ma­tică, deși gruparea și-a plantat oameni la conducerea tu­turor instituțiilor administrative ale țării. O nouă ma­joritate parlamentară, suficient de puternică și fermă, poa­te schimba legislația prin care „emanații” PSD (împreună cu „clonele” lui) și-au asigurat luarea în stăpânire a țării. PSD-ul este amenințat, la aceste alegeri, în primul rând de un PNL reorganizat, care a renunțat la capcana unei co­laborări cu PSD-ul („colaborările” cu această grupare având întotdeauna un sens unic), și care s-a angajat, spri­jinit de președintele țării, la dificila misiune de a repara daunele produse societății de rapacitatea, incompetența și nepotismul din administrația „marelui partid”. Guvernul liberal minoritar, condus de Ludovic Orban, a trebuit să se lupte cu capcanele otrăvite lăsate de guvernările PSD-iste și cu o majoritate parlamentară ostilă, care i-a cen­zu­rat, practic, toate inițiativele. Cabinetul liberal a trebuit să găsească fonduri pentru onorarea promisiunilor popu­liste ale PSD-ului, deși bugetul de stat a fost complet golit fără ca măcar vreunul din „marile proiecte naționale” anunțate cu atâta emfază să fi fost început. La austeritatea asupritoare pe care noua administrație liberală a trebuit să o adopte, s-au adăugat și cheltuielile impuse de ne­aștep­tata pandemie, care a demonstrat brutal efectele func­ționării guvernării social-democrate în domeniul sanitar. Evident, PNL-ul a riscat o serie de compromisuri, pentru a desțepeni situația, compromisuri speculate ime­diat de uriașul aparat mediatic PSD-ist, care le-a exploatat fără scrupule, după buna tradiție a hoțului care strigă „hoții”! Fără să le pese de consecințe, liderii PSD-iști au cri­ticat, de pe poziții „conspiraționiste”, deciziile antipan­demice ale guvernului liberal, ațâțând nemulțumirea populației față de restricțiile impuse, pentru ca apoi să-și schimbe atitudinea la 180 grade, acuzând același guvern de slăbiciune, în bătălia sanitară cu Coronavirusul. Din ne­fericire, PNL-ul nu poate câștiga singur parlamentarele, fiind obligat, dacă liderii săi vor cu adevărat schimbarea „sistemului ticăloșit”, să se alieze cu celălalt mare dușman al acestui sistem, USR-Plus. Partidul lui Dan Barna și Dacian Cioloș are avantajul, în fața electoratului, că niciunul din membrii lui semnificativi nu s-a „dedulcit” prin participarea la administrațiile anterioare, iar aleșii săi locali și-au turat motoarele anticorupție încă de la în­cepu­tul mandatelor. Lozinca „Fără penali în funcții publice!” a prins la electorat. Ea este, în mod țintit, anti-PSD-istă, știut fiind că acest partid, autoproclamat al echității sociale, are cei mai mulți corupți, oficial condamnați sau acuzați, în funcțiile administrative esențiale. USR-Plus afișează însă o anume intransigență pragmatică pentru impunerea specialiștilor în instituțiile statului, ceea ce face dificilă înțelegerea lui cu PNL-ul, mai relaxat în politica lui de cadre. Dacă din orgoliu partinic, și din mici interese de grup, cele două formațiuni nu se vor înțelege, ele vor facilita revenirea în joc a PSD-ului, asigurându-i o marjă de manevră prin care să destabilizeze orice alianță parlamentară pentru guvernare. PSD-ul încearcă deja o schimbare la față, racolând noi tovarăși de drum și eli­minându-i, formal, pe reprezentanții săi prea com­promiși, dar năravul său rămâne același. Va mai trece mult timp până când România va avea un adevărat partid de stânga, un partid realmente interesat de soarta celor mulți ai țării.

PNL, USR-Plus și PMP pot, după alegeri, să devină vectorul real al normalizării României. PSD-ul le-a ata­cat, în campanie, pe toate fronturile și cu toate mijloacele. Ca în trecut, el a împins în scenă formațiuni-fantomă, menite să abată atenția electoratului și să îl angajeze emoțional. Cu un astfel de adversar, uns cu toate alifiile, regruparea într-o alianță unitară, a așa-zisei drepte, este singura modalitate de izbândă a realismului și respon­sa­bilității în politică.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian