Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Pe stradă cu „Formula AS”: Unde vă întâlniți în pandemie cu Moș Crăciun?

Olimpia Răduț, 78 de ani

„Cât mai există un copil în tine, tot timpul o să vină Moș Crăciun!”

(Mă ia de mână și-mi spune că prea multă distanță între oameni nu face bine la suflet. Îmi garantează că, pe o vreme ca asta, și virusul o să moară de frig.)

„Eh, mă întrebi pe mine, femeie bătrână, de Moș Crăciun! Păi, lumea crede că dacă ești bătrân, Moș Crăciun nu mai vine la tine. Ce prostie! Ce prostie că oamenii nu mai cred în Moș Crăciun, când se fac mari! Că e doar pentru copii, auzi! Sigur că e doar pentru copii… Dar oamenii ăștia, săra­cii de ei, nu înțeleg că în fiecare om, și de 30, și de 60, și de 80 de ani, mai locuiește un copil. Cine nu crede și nu simte asta, e vai de suflețelul lui! Cât mai e copil în tine, tot timpul o să vină Moș Crăciun! Vine în alt fel, nu mai vine ca atunci când aveai cinci ani, dar de venit, sigur vine. Eu am un mare avantaj: am 78 de ani de viață, de care să-mi tot amintesc. Și ce să facă omul acum, la vârsta asta, cu virusul ăsta pe cap, dacă nu să stea și să-și amintească?! Eu asta fac, mă uit pe fereastră și-mi tot amintesc. Dacă m-ar vedea cineva, ar zice „ia uite-o și pe baba asta, nu mai e zdravănă!”. Râd de una singură, mă întristez de una singură, mai vorbesc cu pozele, dar îți dau cuvântul meu de onoare, nu mi-e rușine și nu mi se pare nimic anormal în asta! Și-ți mai spun ceva, cel mai mult și mai mult îmi amintesc de când eram fetiță. Doamne, ce bucu­roasă eram, cu funda pe cap și pompoanele albe! Da. Acolo mă întâlnesc cu Moș Crăciun. În amin­tiri. Și, uite, a dat Dumne­zeu și a nins un pic, am stat la geam și m-am uitat. Ninsoarea face foarte bine, când vrei să-ți amin­tești. Am un sfat pentru toată lumea: măcar acum, de Crăciun, mai uitați de griji și de pandemie și gândiți-vă că aveți acolo, în suflet, un copil. Amin­tiți-vă de el, și sigur o să vină și Moș Crăciun!”.

Valentina Lăzărescu, 34 de ani, artist plastic

„Mă întâlnesc cu Moș Crăciun în fiecare an, prin ochii fetiței mele”

(Vorbește moale, timid, abia aud ce spune, de sub masca ei cu motive florale. Dar îi sclipesc ochii când aude de Crăciun.)

„Ce întrebare, chiar ieri mă gândeam la asta! Bine, nici nu prea ai cum să nu te gândești. Pande­mie, nepandemie, când intri într-un magazin și auzi numai colinde și vezi luminițe și globuri peste tot, de gheață să fii, și tot începi să te gândești la Moș Crăciun! Eu o am și pe Dorotheea, și atunci, ca mămică, e imposibil să nu te gândești, de o mie de ori mai mult, la tot ce înseamnă Crăciun. Îți spun ceva, dar pe asta să n-o dai în ziar. Sincer, eu simt toate pregătirile astea, toată emoția, toată forfota, nu doar pentru fetița mea, ci și pentru mine. Nu știu, poate sunt eu mai sensibilă, poate așa fac toate mamele, dar mă simt una cu copilul meu, una cu așteptarea ei, cu emoția ei. Când vine Moșul la ea, vine și la mine. De-adevăratelea vine! Uite, anul trecut, la serbarea lor de la grădiniță, când i-am văzut pe toți picii ăia lângă brăduț, cântând colin­dele, care cu degetul în nas, care jucându-se cu nasturii de la bluză, care zdrăngănind din clopoțelul de spiriduș, care fluturând din volanele de prințesă, mi-au dat lacrimile! N-ai cum să nu crezi în Moș Crăciun, când vezi câtă bucurie e în copiii ăștia! N-ai cum! Sunt eu mai em­patică, habar n-am. Dar mă întâlnesc cu Moș Crăciun în fiecare an, prin ochii fetiței mele. Și mă bucur în fiecare zi că mai este încă la vârsta la care să se bucure. Anul ăsta n-o să mai fie serbare, o ține pandemia și pe ea la distanță, dar facem noi cumva, să ajun­gă Moșul la noi acasă. Nu se poate altfel! Sunt puțini anii ăștia în care crezi cu adevărat în minuni! Nu e drept să te sperii de o pandemie. Moș Crăciun trebuie să exis­te! Dacă o să fie nevoie, îl ducem la vaccinat!”.

Cristian Tițaru, 56 de ani, inspector resurse umane

„Moș Crăciun poartă mască? Are dezinfectant? Dar mănuși?”

(Își așază mai bine masca pe față. Îmi spune râzând că, efectiv, e numai ochi și urechi.)

„Ai înnebunit?! Moș Crăciun în plină pandemie de coronavirus?! Vrei să ne îmbolnăvească pe toți?! Păi, știu eu renii ăia ce mutații genetice au și pe unde au umblat prin lume?! Moșul ăsta trece din casă în casă, nu?! Și în China merge! Și-n America, și-n Spania, și-n Italia! E imposibil să nu se infec­teze! Chiar, Moș Crăciun poartă mască? Are dez­infectant? Dar mănuși? Că dacă îl vede Poliția Română, a încurcat-o. Închisoare direct! Ză­dăr­nicirea eforturilor de combatere a virusului! Și mai e ceva rău la el: Moșul ăsta umblă spre miezul nopții, fără hâr­tie, intră prin zone ca­rantinate, nu mai zic că n-are unde să-și parcheze renii. Păi, la noi pe stradă, nu poți să arunci un ac, de mașini. Mai e un pic și o să fie parcate și-n scara blocului. Hai, că am mai făcut și eu haz de necaz, că dacă nu râdem, ne ia gaia pe toți… Sincer, stau eu liniștit cu nevasta aca­să, ciocnim un pahar, mâncăm ceva bun și aia e. Copiii sunt la casele lor, nu-i văd eu pe ăștia ai mei să bată drumul până la mine. Și e mai bine așa. Să stăm cuminți, până scăpăm de beleaua asta, că trece ea. Hai, sănătate, și Doamne ajută! Crăciun feri­cit!”.

Petre Safta, 61 de ani, mecanic auto

„Când văd atâția bărbați necăjiți, parcă îmi saltă moralul”

(Ridică din umeri când îmi aude întrebarea. Se gândește un pic și apoi îmi răspunde dintr-o suflare.)

„Unde, Doamne, iartă-mă, să mă mai întâlnesc cu Moș Crăciun?! În hipermarket, unde mă întâl­neam și până acum! Crăciunul meu e pe listele lu’ nevastă-mea! M-a înnebunit! În fiecare an vrea bradul în altă culoare de ornamente. Anul trecut a fost argintiu, acum vrea albastru. Nu-ți mai zic de luminițe… Alea de anul trecut aveau lumină caldă, anul ăsta vrea lumină rece. Așa mă întâlnesc eu cu Moș Crăciun. Dar știi ce-mi pare bine? Că nu sunt singur! E plin magazinul de proști ca și mine, cu fețe d-astea, de parcă le-a căzut ceru’ în cap. Îmi vine să și râd… Anu’ trecut, când mi-am desfășurat lista și nu se mai termina, era un bărbat chiar lângă mine, cam de vârsta mea, care, la fel, era cu o listă d-asta, cât ecuatorul. Ne-am uitat unul la altul și am început să râdem. „Vine Moș Crăciun, ăă?”. „Vinee”, mi-a zis. Ce-am mai râs! Când văd atâția bărbați necăjiți ca și mine, parcă îmi saltă moralul. Uite, mă, nu sunt singur pe lume, în prostia mea! Și parcă mai prind curaj. Hai, că e bine! Ce se schimbă anul ăsta? Nu se schimbă nimic! Doar că o să port mască și eu, și Moșu’. Ce?! El e mai breaz ca noi?! Uite că am trăit s-o văd și p-asta. Crăciunul între mascați! Noi să fim sănătoși și să avem un pic de cheag, că o fi fru­moasă sărbătoarea asta, nu zic, doar că în ianuarie suflă vântul nu doar pe afară, ci și prin buzunare! Dar mai e până atunci! Poate se întâmplă o minune. O să-mi pun o dorință sub brad. Că doar nu-l car în spinare degeaba. Stăm tocmai în Ferentari!”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian