Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Ne scriu cititorii…

Sufletul Crăciunului

Foto: Horia Țurcanu – 2

Fiecare lună a anului are frumusețea și bucuria ei. Dintre toate însă, decembrie se desprinde, se înalță până la ceruri, co­bo­rând apoi printre pământeni, spre a-i ferici.

Oamenii mari au acum ochi și suflet de copil. Se apro­pie cu emoție adâncă de verdele bradului, și cu mâini tremurânde, anină în crengile lui un globuleț co­lorat și-un gând bun.

Mica flacără a lumânării, alături de icoană, încăl­zeș­te sufletele (alteori împietrite, poate) și, oprind, pare-se, timpul în loc, ne aduce aproape fiin­țele dragi. Sim­țim pe mâini, pe obraji, pe frun­te, pe inimă, mân­gâierea du­ioasă, tan­dră, încărcată de putere a mamei, aflată de­parte, poate în ceruri, îi ve­dem privi­rea blân­dă, curată, dăruită nouă până la ulti­mul strop.

Simțim pe umeri mâna prietenilor în care am avut încredere.

Focul jucăuș încăl­zește și lu­mi­nează încăperea.

Săniile își cro­iesc drum prin zăpada imaculată. Pe porțile des­chise, primitoare, intră colindătorii și gla­surile lor se înalță de la ferestre până dincolo de nori. Întregul univers vibrează.

Pentru ca bucuria să fie întreagă, prin văz­duh, călătorind printre stele și printre brazi, o sanie trasă pe întrecute de reni stră­bate de­păr­tările, aducându-l pe Moșul drag. Îl aștep­tăm cu aceeași vie nerăb­da­re, la toate vârstele, uitând de limite, de timp și de spațiu. Trăind doar clipa aceasta plină de farmec, con­topin­du-ne cu cei ce sunt și cei ce au fost, alcă­tuind o singură inimă mare, caldă, fru­moasă și adevărată: sufletul viu al Crăciunului.

MIRUNA ZOICAȘ – Ploiești

Creanga de prun

Zăpada acoperise totul. Era o iarnă ca-n poveștile ru­sești. În casele oa­me­nilor, dar mai ales în sufletele lor, în acea noap­te de mare taină co­bora din înal­tul cerului o rază dintr-o stea. Era steaua care ne încăl­zește, ne lumi­nează și ne călăuzește sufletul de do­uă mii de ani încoace.

Era noaptea de Crăciun – Naș­terea Mântuitorului Hristos. În că­suța de sub poalele pădurii de sal­câm licărea o lumină: era flacăra unei lămpi agățată-n cui, scânteia focului din vatră și bucuria de ne­stăpânit a celor trei copii ce se în­vâr­teau în jurul unei crenguțe de prun, împodobite pentru ei mai fru­mos decât brăduțul pe care și-l do­riseră și nu-l putuseră avea.

O, brad frumos, o, brad frumos…

Fetița cu codițe aurii sărea într-un picior și strân­gea în brațe o păpușă din petice. Bă­iețelul cu câr­lionți dădea bice de zor căluțului de lemn, pe care în­călecase și care se încăpățâna să o ia din loc. Al trei­lea copil eram și sunt eu.

E iarăși Crăciunul. În casă, miros de cetină de brad, clinchet de clopoței, colinde… Sub pom, Moș Crăciun a lăsat daruri pentru toată lumea. Mă aplec și eu să-mi iau darul pe care-l primesc în fiecare an: o crenguță de prun, împodobită cu amintiri și… doruri.

ANDREEA POPOVICI – Bacău

Iubirea, mai presus de orice

Viața este un miracol. Fiecare zi care începe împrăștiindu-și geana de lumină peste lume este un dar pe care divinitatea, în ne­măr­ginita ei iubire, îl revarsă peste noi. Suntem un mic uni­vers cu­fun­dat într-un ocean de constelații, o lu­me care poartă în fiecare alcătuire a ei, chipul lui Dum­nezeu.

De fapt, divinul este în fiecare dintre noi, sun­tem zămisliți din iubire, iar dacă iubirea crește în noi și dă rod, devenim părtași la minunea creației. Cea mai frumoasă parte a creației este Iubirea. Iu­birea de tot și de toate. Iubirea de Dumnezeu, iu­birea de toa­te cele în care freamătă viața cu susurul ei dul­ce-amar.

Viața e așa de frumoasă în sim­plitatea ei, tot ceea ce trebuie să facem e să ne dăm un pas îna­poi, să avem o privire de perspectivă asupra ei, să o pri­­vim cu lumină, și nu cu umbră, fă­când abstracție de lip­surile, ne­ajun­surile, sărăcia sau degradarea mo­rală a unora dintre noi.

Dacă există iubire, există înțele­gere și toleranță, există respect, și toa­te astea îți dau putere.

Dăruiți iubire, oameni buni! Să avem milă și în­țelegere față de aproa­pele nostru, să omorâm fiara din noi, să lăsăm bi­nele să se separe de rău, să-i ajutăm pe cei cu mai puțin noroc, cu mai pu­țină putere, cu mai multe nevoi decât noi.

E capăt de an, sărbătorile trec și vin, încărcând lu­mea de mai multă lumină. E minunat să pe­treci împre­ună cu fa­mi­lia ta, să le faci bucu­rii celor dragi, e di­vin să dă­ru­iești. Acum, poate mai mult ca oricând, tot ce e mai bun în noi se ridică la su­pra­­­față. Să extindem această stare benefică și asu­pra celor nefericiți. Să trăim bucuria darului îm­părțit cu cei care nu cunosc sărbătoarea și bucu­ria. Sunt atâ­ția oameni striviți de tă­vălugul vieții, sunt atâ­ția copii care n-au zâmbit niciodată, îngeri triști, bolnavi sau fără părinți, zbă­tân­du-se singuri în neputință. E im­po­si­bil ca iubirea să nu nască iu­bire și recunoștință!

Vreau să fiu printre primii cititori care-ți urează Săr­bători fericite, „Formula AS”! Mi-ai înseninat di­minețile, mi-ai întărit credința că suntem un popor binecuvântat de Dum­ne­zeu. Paradoxal, deși ma­jo­ri­tatea româ­nilor sunt cumplit de să­raci, tot­uși, suntem atât de bogați sufletește, în fiecare din noi zace un sâmbure de iubire, de com­pa­siu­ne, de înțele­gere. Într-o lume cu­prin­să tot mai mult de indi­ferență, tot mai egoistă și înghe­țată, sufletul nostru viu e mai presus decât să­ră­cia. E semnul vi­u­lui, tiparul lui Dum­nezeu. Să tră­iești, „Formula AS”, ai adus a­tâta lumină și înțelepciune în casele noastre! Pe măsură ce mă cu­fun­dam în universul tău, mi-am re­găsit scara va­lorilor și am în­vă­țat ce în­seamnă puterea de a dărui.

Sărbători fericite,

DANA MUNTEAN

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian