Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ILIE TUDOR (redactor șef al revistei „Asul Verde”): „Îmi doresc să văd binele, în răul acestor vremuri”

„Nu mai ascultați conspiraționiștii”

– De 30 de ani, le oferi cititorilor revistei noas­tre rețete de sănătate. Conduci și o firmă de me­dicamente care se bucură de succes. Ți-a fost de ajutor experiența pe care-o ai în confruntarea cu pandemia de coronavirus?

– Am scăpat de infecție de două ori, cu ajutorul experienței de care pomenești. Am stat în aceeași în­căpere și am vorbit îndelung cu persoane infec­tate, dar am trecut cu bine prin această încercare. Evident, nu am știut că acele persoane aveau viru­sul, dar am fost disciplinat și m-am protejat. Am purtat mereu masca chirurgicală și am pus pe ea uleiuri esențiale integrale. Și nu am luat virusul! Or, eu sunt în grupă de risc major, am făcut transplant de rinichi și imunosupresia la care sunt supus mă face vulnerabil la orice infecție.

– Ai sfaturi care le pot fi şi altora de folos?

– Primul sfat ar fi să nu mai ascultați „conspi­raționiștii”. Virusul există și este foarte periculos. Firma pe care o conduc primește zilnic cereri de ajutor de la cei cu sechele post-Covid. Sunt oameni care, deși declarați vindecați, nu pot respira normal, au atacuri de panică, insomnii severe, incapacitate de a munci… Poate sună ca un clișeu, dar purtarea măștii, distanțarea, reglarea imunității salvează multe vieți.

– Ne poți spune câteva secrete legate de re­glajul imunitar despre care vorbești?

– Pentru reglaj imunitar, cele mai bune rezultate le-am văzut cu propolisul în miere, cu extractul de Astragalus și de Măslin. Preventiv, este bine să fa­cem cure cu extract de Astragalus, sub formă de capsule. Este o plantă care nu doar stimulează capa­citatea de apărare a organis­mului, ci o și reglează, așa încât să nu apară fenomene autoimune. Or, cele mai grave cazuri de Covid-19 apar atunci când reac­ția imunitară este scăpată de sub control. Odată ce apar primele semne de viroză, propolisul în miere luat de 3-4 ori pe zi face minuni. Și extractul de frunze de măslin se ia de la primele simptome ale bolii, scurtându-i mult durata și gravitatea.

„Brașovul este în plină expansiune. Atrage oamenii ca un magnet”

– Locuiești în Brașov, un oraș de poveste. Te mai bucuri de el, sau spaima de boală i-a stins strălucirea?

La Brașov, iarna

– Ca orice lucru rău, pandemia are și părți pozi­tive: Brașovul este mai puțin aglomerat și poți să-l simți, să-l savurezi mai bine ca nicio­dată. Acum un an, dacă mergeai din parcul cen­tral spre Poarta Șchei, întâlneai sute de oameni, dar nu auzeai ro­mânește, atât de mulți turiști străini erau. Acum, e mai liber, dar nu lipsit de viață și de strălucire. De fapt, orașul este într-o expan­siune formi­da­bi­lă. În timp ce România se depopu­lează, Bra­șo­vul crește cu cinci-zece mii de locuitori în fie­care an. Munte­nii, moldovenii sau do­brogenii care plecau spre Occi­dent acum se orientează tot mai mult spre Tran­silva­nia. Iar Bra­șovul e ca un mag­net.

– Cum ți-ai pe­trecut Sărbă­torile de Crăciun?

– Poate n-o să-ți vină să crezi, dar am sărbătorit cam așa cum scriu în articolele mele. Plimbări prin orașul cu luminițe scânteie­toare, drumeții pe potecile montane din jur. Cu prietenii m-am întâlnit pe câte un munte sau pe un teren de sport… Sună cam arid, dar nu e așa. Eu m-am bucurat și am avut liniștea pe care mi-am dorit-o de mult timp.

„Am moștenit de la strămoșii mei, răzeși moldoveni, o ambiție enormă”

– Tudor, ești născut în Moldova. Te mai chea­mă spre el locul nașterii?

– E o întrebare grea! Am sentimente foarte amestecate legate de Piatra-Neamț, orașul în care m-am născut. Mă încearcă un sentiment de furie, dar și de vinovăție, când văd această zonă superbă, dar semi-pără­sită. Orașul meu natal și-a pierdut aproape 40% din locuitori, în nici trei decenii. Iar la fel este în toată Moldova, cu excepția Ia­șiului. Noi, cei care am plecat de acolo spre alte zări, cred că avem o datorie față de locul care ne-a crescut. Am sentimentul acesta acut de responsabilitate, dar încă nu știu ce aș putea face cu adevărat bun pentru orașul în care mi-am trăit copilăria și parte din ado­lescență.

– Când ajunge dorul pe culmi?

– Cel mai mult vara, când mi-e dor de parfumul pinilor de pe Cozla și de sclipirea albastră-verzuie a lacurilor de pe Bistrița. Natura din copilărie o pot regăsi și acum, pe meleagurile Mol­dovei. Oamenii, în schimb, sunt parcă alții. Cumva această zonă a înghețat în anii aceia ‘90, când oa­menii nu se re­găseau și erau marcați de griji și mohorâți. Cred că de aceea am ajuns atât de rapid, cu răs­punsul meu, de la nostalgie la dato­rie. Aș vrea cumva să mă întorc la Moldo­va aceea veselă, pli­nă de via­ță a copi­lă­riei mele. Nu mă regăsesc pe străzile cu prea puțini copii și tineri. Nu așa mi-am imaginat eu viitorul orașului meu, în anii de început ai ado­lescenței.

– Ce rol crezi ca joacă locul nașterii în izbân­zile noastre?

– Locul nașterii și, mai ales, lo­cul copilăriei, au o imensă influență asupra felului în care simțim lumea, oamenii, pe noi înșine. Mulți dintre moldo­venii între care am copilărit mi-au dat senzația mereu că pot mult mai mult decât arată. Acesta a fost și sentimentul cu care am plecat, cu mulți ani în urmă, în Ardeal. Și originile mele ră­zeșești mi-au dat – trebuie să recunosc – o ambiție enormă. Acei răzeși pe care i-am cunoscut în copi­lărie erau oa­meni mândri, neclintiți în convingerile lor și, cum­va, deasupra frământărilor de moment ale lumii. Satul buni­cului meu era atestat de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Locuitorii săi aveau un fel de sen­timent al originilor de demult, dar și al unei per­manențe.

– Orice început de an nou e plin de spe­ranță. Tu ce îți dorești cel mai mult de la 2021?

– Înțelepciunea de a vedea binele, inclusiv în răul acestor vremuri, atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. Cred că optimismul este cea mai mare cali­tate a românilor, chiar dacă uneori ea nu este foarte evidentă, fiind ascunsă cumva în adâncul sufletului.

Ruxandra Constantinescu

Fără ezitare, Ruxandra Constantinescu face parte dintre cei cărora scriitoarea Sânziana Pop le-a schimbat cursul vieții, tranșant. Mărturisește că-și dorise dintotdeauna să facă parte dintr-o echipă cu care Sânziana lucra (reportajele realizate la televiziunea națională au rămas de referință, până astăzi!). Deși absolventă a Universității Politehnice din București, pasiunea scrisului a fost ca pilitura de fier în apropierea magnetului uriaș numit Sânziana Pop. S-a nimerit ca prima lor întâlnire (1990) să fie o pecete definitivă, neatinsă până-n prezent, și să-i devină parte din echipa redacțională a revistei „Formula AS”. Înainte de asta, Ruxandra Constantinescu a scris la „Universul Bucureștilor”, la „Viitorul românesc”, „Seara”. Din 1991, face parte din redacția „Formulei AS” (scrie, difuzează revista, lucrează în publicitate), iar din 1994 până în prezent este secretar general de redacție. Visul de-odinioară este un prezent continuu.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian