Povestea unui luptător pentru aer curat

– De ani de zile, cartiere întregi ale Bucureștiului sunt gazate ca la Auschwitz, cu emanații otrăvitoare, emise de gropile de gu­noi. Sănătatea oamenilor nu interesează pe nimeni. Nici pro­tes­tele lor. Din fericire, lupta continuă și scoate în față eroi. BOGDAN TUCMEANU se află în linia întâi a războiului pentru aer curat, în capitala toxică a României –

În gura balaurului

Atunci când și-a împlinit visul și s-a mutat la țară, la aer curat, într-o zonă verde și liniștită din apropiere de Bucu­rești, Bogdan Tucmeanu nu și-a ima­ginat că bucuria lui se va spul­bera într-o clipă, transformându-se în coșmar. Că apa din fântână va fi otrăvită, că legu­mele abia răsărite se vor chirci în grădină, că aerul bun după care tânjise atât de mult se va trans­forma în otravă, într-o miasmă ori­bilă, miros de putred și mortă­ciuni.

Paradisul ales de Bogdan a fost Chiajna, o localitate apropiată de București, unde în anii copilăriei mergea la pescuit, în văioagele Luncii Dâmboviței, împreună cu prietenii lui. Apa era curată ca la­crima, iar pe malul ei se aciuiseră fel de fel de specii de păsări, care umpleau văzduhul cu cântările lor. Dar printr-o decizie criminală, Chiaj­­na a fost aleasă ca loc de de­pozitare a gunoaielor, devenind, rapid, un dezastru ecolo­gic. „Au­torii” nu se cunosc nici azi.

Noaptea, când miroase a hoit ars!

De sănătatea oamenilor nu i-a păsat, bineîn­țeles, nimănui. Asta, până în ziua când Bogdan Tucmeanu s-a hotărât să lupte pentru dreptul la aer curat, de fapt, pentru dreptul la sănătate și viață.

„Se știa bine, încă de pe vremea lui Ceaușes­cu, de când se făcuseră studii de modelare cli­matică, că dacă pui un poluator major în nord ves­tul capitalei, tot ce ar însemna emisii poluante ar traversa întreg Bucureștiul. De asta, vechiul depozit de deșeuri al Capitalei se afla în sud. Ex­periența a fost ignorată și groapa de gunoi s-a făcut în zona de nord. Situația a devenit și mai gravă când, ilegal, Iridex, administratorul gropii, a adus o instalație de valorificare a ga­zului de depozit, care funcționează ca un organism viu: fermentează în permanență și emite niște gaze în care se regăsesc metanul și hidrogenul sulfurat. În teorie, acest gaz trebuie trecut printr-un proces de desulfurare și folosit pentru a obține energie. Dar lucrul ăsta n-a interesat pe nimeni, ba și mai rău, ilegal, au conce­sionat o parte către „Stery­cicle”. La o simplă căutare pe net, te apucă groaza de ceea ce face această com­panie, oriunde funcționează în lume. Au îngropat în acest depozit cantități imense de deșeuri medicale, substanțe chimice, cu complicitatea Iridex. Pe al­tele le ard, scoțând noaptea, pe coșuri, miros de hoit ars. În mod legitim, te întrebi unde este nivelul de implicare a poliției, că nimeni nu a cercetat, nimeni, dar nimeni nu se atinge de ei, oricât de fla­grante ar fi activitățile lor. Părerea mea e că în muntele ăla de gunoi sunt îngropate lucruri mult mai grave, de aceea nimeni nu vrea să facă controale adevărate, inclu­siv expertize ra­dio­logice. Analizele de apă de la forajele făcute în zonă arată cote dezastruoase, apa din puțurile oamenilor e complet con­ta­minată, are culoare și miros chi­mic. Toți oamenii se plâng de problemele pe care le au cu copacii, cu plantele, chiar și cu cele din sere, așa cum se întâmplă doar în zone extrem de poluate.”

„Incredibil! În Germania ar fi intervenit imediat armata”

Bogdan nu a stat pe margine mul­țumindu-se să comenteze pe facebook ce urât miroase aerul. În 2017, a în­tocmit o plângere penală bine docu­mentată, însă până azi n-are niciun fel de răspuns. A încer­cat să facă în Chiaj­na o campanie de con­știentizare a peri­colelor asupra sănă­tății. „În con­centrații mici, efectul hi­dro­ge­nu­lui sulfurat e par­șiv, acel miros de hazna, de pu­tre­fac­ție, dar în mo­mentul în care tre­ce de o anu­mită concentrație, pur și simplu îți a­nes­teziază simțul mi­­ro­sului, declan­șează migrene pu­ternice, blochează compușii de fier din sânge, ceea ce creează probleme serioase sis­temului circulator și întregului organism”. O mâ­nă de oameni s-au strâns pentru proteste la Garda de Mediu sau Agenția pentru Protecția Mediului, dar au fost tratați ca niște neica-nimeni. „Cine v-a pus să vă faceți casă lân­gă groapa de gunoi?”, li s-a spus, sau au primit discursul clasic al patronului Iridex, cum că totul e legal, cu cea mai mare grijă pentru să­nă­tatea oamenilor.

Măsurătorile făcute cu aparatul pe care „Aso­ciația pentru Natură și Protejarea Mediului”, înființată de Bogdan, l-a cumpărat din chetă publică, spun altceva. În noiembrie anul trecut, Bogdan Tucmeanu a însoțit câțiva reporteri ai unei televiziuni germane, iar când le-a arătat valorile poluării din apropierea gropii de gunoi, aceștia au exclamat: „Incredibil! În Ger­mania, ar fi intervenit imediat armata!” Dar cu excepția lui Bogdan, nimeni altcineva nu face măsurători serioase asupra calității aerului din acea zonă. Abia în toamna lui 2020, un laborator al Primăriei Municipiului București a măsurat valorile hidrogenului sulfurat, constatând că erau de 2-3 ori mai mari decât cele normale! Când a adunat suficiente dovezi, „Asociația pentru Natură și Prote­ja­rea Mediului” s-a alăturat altor asociații, pre­cum și Primăriei Sectorului 1 din București, și, după un proces de mai bine de doi ani, au obținut dreptatea în instanță. Autorizația de mediu a gro­pii de gunoi a fost anulată. „Asta s-a întâm­plat în august”, spune Bogdan, „însă în conti­nua­re se face tot posibiliul să fie întâr­ziată exe­cu­tarea sentinței. Eu nu mă mai pot opri, merg înainte, mor cu ei de gât. După cât timp și ener­gie am investit, cât stres am acumu­lat, nu mai pot da înapoi. În plus, trebuie să se schimbe odată mentalitatea asta. Dacă toți fac așa, ridică din umeri, nu fac scandal, nu se implică, nu ies în stradă, golanii ăștia capătă tot mai mult tupeu și ne calcă în picioare. Oamenii trebuie să înțe­leagă că este vorba de sănătatea și de viața lor. Când cercetezi și vezi cât de grave sunt proble­mele cauzate de aerul poluat, nu poți să nu te revolți. Nu pot uita cum într-un astfel de episod de poluare masivă, când, efectiv, nu puteai respira, am văzut o doamnă ce ieșise la plimbare cu doi bebeluși. Mi-am cerut iertare și am întrebat-o dacă nu o deranjează mirosul ucigă­tor, dacă nu se teme pentru sănătatea copiilor. Mi-a spus că da, simte și ea un miros ciudat. Dar ce să facă? Nu poate să-și țină copiii închiși în casă”.

Orașul negru

Dar groapa de gunoi de la Chiajna nu este singurul focar de otrăvire a Bucureștiului. Ca­pi­tala este înconjurată de cratere de gunoi, ce funcționează după aceeași schemă. Cartiere în­tregi sunt sufocate de mirosuri grele, irespirabile, oamenii inspiră otravă. Solul și pânza freatică sunt contaminate, și ele, grav. Un studiu recent plasează din nou Bucureștiul pe primul loc în topul poluării europene. Cât Barcelona și Madrid împreună, de două ori cât marile orașe austriece la un loc, dublu față de Bu­dapesta – atâta însu­mează costurile sociale generate de impactul po­luării asupra sănătății bucu­reștenilor. La nici o săptămână după publi­carea acestui studiu co­mi­sionat de Alianța Europeană de Să­nătate Publică, senzorii sta­țiilor independente de mo­­nito­rizare a calității ae­ru­lui au luat-o razna, au ajuns la roșu, apoi la negru, tot Bu­cureștiul înregistrând un record de depășire de 14 ori a nivelului maxim admis pentru sănătatea omului! În timpul ăsta, site-ul oficial al Ministerului Mediului titra mândru: „Nici o alertă în vigoare! Calitatea aerului, excelentă!”. Garda de Me­diu nu deține aparate nici pentru măsurarea calității ae­rului, nici pentru cea a sim­țului ri­dicolului. Du­pă primele nopți cu polua­re in­fernală din primăvară, fostul mi­nistru al Mediului a de­clarat război poluării și a ieșit cu pieptul în față, pro­mi­­țând, pentru septembrie, 30 de noi stații de mo­ni­torizare, esen­țiale în com­baterea po­luării. În no­iem­brie, același Mi­nis­ter anunța că ele vor fi func­ționale în… 2022! Indife­rent de culoarea politică, stra­tegia ecologică rămâne a­ceeași: dacă nu ai măsurători, nu ai poluare. Rețeaua oficială, cu aparatură ră­masă în urmă, cu senzori defecți, arată populației o realitate falsă a calității ae­rului. În noaptea Ajunului de Crăciun și în ultimele nopți ale lui 2020 aerul era din nou irespirabil în București.

„Vindeți și plecați, că de arderi nu scăpați!”

Bucureștiul nu este singurul oraș care se luptă cu poluarea declanșată de arderile ilegale. Pro­ble­ma este a întregii țări. Inter­pelările difuzate prin internet sunt veritabile stri­găte de ajutor. „E imposibil să aerisesc locuința, intră miros de gunoi ars. În Baia Mare nu s-a mai întâmplat așa ceva”. „Nu mai pu­tem trăi în acest miros pestilențial, nu putem lăsa copiii să se joace afară”, reclamă locuitorii din Cățelu, Ilfov, ca­re strâng semnături pentru o petiție. „La noi, în Sintești, slo­ganul e vindeți și plecați, că de arderi nu scăpați!” „Săp­tă­mânal, angajații gro­pii de gunoi de lângă Pitești in­cen­diază gu­noaie.” „Lu­­mea nu înțelege că din asta se moa­re, anul trecut cine­va din familie a murit din cauza poluării și am mai mulți vecini bolnavi, oameni tineri. Nu poți deschide geamul nici un moment al zilei, plutește un miros greu, sufocant, în multe din localitățile județului Constanța”. Auschwitz-ul se extinde în Ro­mâ­nia. Fuioare subțiri de fum sau coloane groase, întunecate la culoare, sunt filmate zi și noapte de cetățeni, dar când o jurnalistă a sunat la 112, pom­pierii i-au spus „Știm, doamnă, se întâmplă regulat, dar nu avem ce face, nu putem intra acolo”. Poliția Română și instituțiile Minis­te­rului Mediului ar trebui să intervină, dar nu o fac, pentru că în această afacere se învârt mi­liarde de euro, și în România totul este măcinat de corupție. Func­țio­nari ai statului, de la vameși, la miniștri, au permis ca România să fie târâtă în acest prăpăd chimic. Cu un procent infim față de bugetul alo­cat armamentului ce ne-ar apăra în fața unui duș­man extern, România ar câștiga ime­diat acest război cu dușmanul intern: po­luarea. Drone, stații de monitorizare și procurori puși pe treabă. Dar auzim aceeași minciună, cum că traficul și centralele termice sunt marile vinovate de po­luare. Așa să fie? Studii serioase arată clar că hăr­țile poluării se suprapun cu cele ale incidenței spo­rite a viru­sului ce a provocat pandemia. Dincolo de asta, infarctul, ac­ci­dentele vasculare, cele mai groaz­nice boli cronice și terminale sunt legate de nivelul de poluare, așa cum afir­mă ra­portul oficial al „Institutului de Sănătate Pu­bli­că”. Dioxinele și fu­ranii degajați de arderile de­șe­urilor se stochea­ză în corpul u­man sub forma unor otrăvuri ce se transmit pe gene­rații. Nimic în­grijorător?

Epilog

În 2015, un grup de jurnaliști de investigație au descoperit că toate marile instituții ale statului fuseseră atenționate de faptul că în 300 de săli de operație din Ro­mâ­nia se folosesc dezinfec­tanți falși, îmbolnăvind mii de oameni. Se știa, dar nu s-a reac­ționat. Pre­sa descâlcește tot mai des, prin ample materiale de investigație, firele afacerilor legate de poluare. Și totuși, nu se face nimic. Să cădem în fatalism, invocând spi­ritul Mioriței? Să așteptăm să fim salvați de UE, așa cum bunicii noștri i-au aș­teptat pe americani? Povestea poluării masive pro­ve­nite de la gropile de gunoi a în­ceput în Italia anilor ‘80-‘90, când clanurile mafiote au înțeles că gunoiul este „noul aur” și au transformat sudul peninsulei într-o regiune otrăvită. Efectul afa­cerii asupra sănătății a fost devas­tator, iar oamenii au încetat să mai aștepte de la autorități drep­tatea și au acțio­nat. S-au organizat, au pichetat marile gropi de gunoaie, au oprit ti­ru­rile, au făcut un scandal uriaș, apoi au inter­venit procurorii. Gunoaiele toxice au pornit spre China, dar au­toritățile marelui stat din răsărit au în­țeles re­pede capcana și au în­chis por­țile. Le-au deschis larg România și alte câteva țări din Est. Cifrele arată că dezas­trul este deja la noi. Ce facem? Lup­­­tăm, sau așteptăm moartea Mioriței?

Foto: SHUTTERSTOCK (2)