FELICIA FILIP (Soprană, directorul „Operei Comice pentru Copii” din București): „Vom îmblânzi negreșit fiara numită Covid”

Medalia care răsplătește iubirea

– Stimată doamnă, când toată lumea se plânge de prăbuşirea culturii, iată că dumneavoastră aţi început anul cu decoraţii din partea preşedintelui Iohannis: „Meritul cultural în grad de ofiţer”, oferit „Operei Comice pentru Copii”, instituţie pe care o conduceţi. Felicitări!

– Mulţumesc din toată inima. Mă onorează şi mă obligă această distincţie, dar sunt şi extrem de fericită, pentru că ea răsplăteşte în cel mai frumos mod cu putinţă pleiada de activităţi pe care „Opera Comică pentru Copii” a desfăşurat-o în ultima perioadă. Poate că sună a laudă, dar nu este. E o realitate: în 2020, în ciuda pandemiei, ne-am făcut auziţi şi iubiţi, la fel ca în orice alt an. De fapt, este vorba despre iubire: iubirea noastră pentru muzică, pentru artă, pentru copii, pentru publicul nostru entuziast. Pe 9 martie ni s-a comunicat că totul se închide din cauza pandemiei, iar pe 10 martie, noi intram deja în „online”, cu toate activităţile. Am re­u­şit să facem în aşa fel încât aplicaţia „Opera Co­piilor” să ne ajute să putem intra în casele oamenilor nu doar în România, ci pe întreg globul. Rolurile s-au schim­bat: înainte, publicul intra în casa noastră, în casa Operei, acum noi suntem oaspeţii din casele oamenilor. De şapte ani conduc această instituţie, iar în tot acest timp, stagiu­nea şi activităţile care o înso­ţesc au fost respectate la mi­nut. Anul 2020 nu a făcut excepţie: șaptezeci şi cinci de reprezentaţii au avut loc anul trecut la „Opera Comică pentru Copii”, între care, două premiere. Dar am avut şi activităţi pe care le-am pu­tut păstra „nevirtuale”. Când ni s-a permis, am reuşit să sus­ţinem evenimente în curtea Operei, în două „săli”: Amfiteatru (cu cinci sute de locuri) şi o alta cu două sute de locuri, nu­mită „Căsuţa din copac”. V-aş putea povesti zile în­tregi despre activităţile noastre… Bunăoară, foar­te drag mi-a fost un proiect inedit, numit „Căp­şunarul”. Am sădit cuiburi de căpşuni în curtea Operei, apoi copiii le-au luat acasă, le-au îngrijit, s-au bucurat să le vadă cum cresc, înfloresc, ba chiar au şi gustat din roadele lor dulci. Până şi un mic râu am amenajat în curte, pe luciul căruia copiii s-au putut da cu bărcuţele. Sau o grădină cu fluturi vii, și chiar un observator astronomic pe acoperiş. Gândiţi-vă că numai în curtea noastră au avut loc o sută de evenimente anul acesta: specta­cole de operă, operetă, musical, balete, gale și chiar un duel al instrumentelor. Eu cred că tot acest efort a fost observat, apreciat şi, în consecinţă, premiat de Preşedinţie.

– Impresionant! Aproape că mi se pare firesc să vă întreb dacă nu cumva pandemia v-a stimu­lat şi mai mult imaginaţia şi pofta de muncă…

– Să ştiţi că observaţia dvs este îndreptăţită: restricţiile nu ne-au demobilizat, ci ne-au stimulat şi mai mult. Ne-am dat seama încă din primele zile, că – fie ne putem plânge de neajunsuri – fie încer­căm să transformăm cât mai bine o împrejurare di­ficilă într-o bucurie. Eu şi colegii mei am ales a doua variantă. Ne-am protejat, am avut mare grijă unii de alţii, în aceeaşi măsură în care îţi protejezi familia. A trăi în pandemie nu înseamnă a-ţi aban­dona pasiunile şi idealurile, dimpotrivă. Aperi ceea ce iubeşti, exact ca în familie: aşa cum am gri­jă de soţul meu, dragostea vieţii mele, regi­zo­rul Cristian Mihăilescu, la fel am grijă ca nimic rău să nu li se întâmple colegilor mei de teatru.

Vecin cu ursul de pluş

– Cum i-aţi simţit pe copii? Pe ei i-a afectat pandemia?

– Sincer, mi s-au părut ne­schimbaţi, ceea ce mi-a oferit, măcar puţin, un sentiment de normalitate. Dar eu cred că meritul principal în acest sens îl au părinţii acestor copii. Încă o dată mi s-a confirmat că orice lucru, oricât de dificil ar fi, dacă este ex­plicat copilului cu sinceritate și zâmbet, acesta va înţelege mai bine, și se va adapta mai u­șor. Familii în­tregi – părinți, copii, bunici – au venit la noi, toţi purtând măşti, chiar şi prichindeii mici de tot, care nu sunt obligaţi să le poarte. Se ju­cau, iar masca o purtau ca pe un element de mo­dă. Am simţit is­teţimea aces­tor familii de a nu pune pre­siune pe copii, de a nu-i îm­po­văra cu grijile prezentului acesta atât de stresant. Au ve­nit pregătiţi, nu a trebuit să in­tervenim noi să le atragem aten­ţia asupra regulilor, părea că aşa e „normal” de când lu­mea. Noi doar am intrat în jocul lor. De exemplu, în Amfiteatru aveam voie să primim maximum două sute de persoane. Ce am făcut? Locurile libere le-am ocupat cu jucării de pluş, alternate cu buchete de flori naturale. În felul acesta, copiii nu au simţit distanţa impusă dintre ei, s-au bucurat să fie vecini cu un mare urs de catifea sau o girafă. Aș spune că pandemia nu s-a simțit. Au fost zeci de mii de copii care au intrat pe poarta Operei Comice să se joace, să asculte muzică de Mozart, Donizetti, Rossini, să vadă balet de Ceai­kovsky sau Delibes, operă, operetă şi musical. Me­reu am fost deschişi la dialog, mereu am cerut pă­rerea publicului şi am ţinut cont de ea. Ador ideea ca publicul să devină, la rândul său, creator.

Cu Iris, la Sala Palatului

– Doamnă Felicia Filip, înainte de a fi un ex­traordinar manager artistic, sunteţi un mare ar­tist liric. Nu vă e dor de scenă și de cântat? Mai pu­tem spera să vă vedem pe scenă, în „Traviata”, sau cântând rock, alături de trupa Iris?

– Evident că îmi este dor. Îmi lipseşte mult scena. I-aţi pomenit pe prietenii mei de la Iris, aşa că vă dau o veste bună: este pro­gra­mat un spectacol la Sala Pala­tului împreună cu IRIS şi Cristi Minculescu, imediat ce pan­de­mia va permite acest lucru. Le­gătura cu trupa Iris e în con­tinuare strânsă, vorbim des, fa­cem proiecte. Da, pandemia mi-a redus şi mie, ca artist, con­certele, dar înainte de starea de ur­genţă, am avut spectacole în New York, la Organizaţia Na­ţiu­nilor Unite, apoi la Bruxelles, de ziua Uniunii Europene. În plină pandemie, am cântat alături de Gheorghe Zamfir. Particip la emi­siuni radio şi TV, sunt în ju­riile unor concursuri impor­tante de canto, iar pe 9 mai am deja pre­gătit spectacol de Ziua Euro­pei. Vă spun toate acestea ca să vă arăt că nicio clipă nu am aban­donat cariera mea de artist. Mă număr printre acei nebuni frumoşi care aşteaptă cu toată inima reîntâlnirea cu oamenii. Sunt alături de toţi artiştii, mai ales că de curând am avut onoa­rea de fi aleasă preşedinta UNIMIR (Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România), care reuneşte somităţi ale muzicii de la noi, fie că e vorba de muzică populară, cultă, pop, soliști vo­cali, instrumentişti, dirijori. Am pla­nuri mari şi în această cali­tate, de care cu si­guranţă veţi auzi şi despre care vom vorbi. Puţină răb­dare să mai avem, şi lucrurile vor intra pe fă­gaşul lor firesc.

– Aşadar, întâmpinaţi noul an tot cu op­ti­mism?

– Cu siguranţă. Sunt optimistă că, până va re­veni totul la normal, ne putem adapta şi putem stă­pâni acest virus, subordonându-l vieţii noastre. Da­că lăsăm ca muzica să ne încânte, natura să ne dez­miardă, copiii să ne învese­leas­că, literatura să ne înţelepţească, iar iu­bi­rea să ne vin­de­ce, atunci vom îmblânzi negreşit aceas­tă fia­ră numită Covid.

Foto: MEDIAFAX (2), MARIAN TEODORESCU (1)