ANDREEA OPREA (Societatea Ornitologică Română): „Am implicat peste 100.000 de persoane în activitățile legate de păsări”

Le zărim zgribulite în frig, cu penele în­foiate, și așteptăm cu dor primele triluri de primăvară. Până când cerul se va um­ple de piuituri, cântece și fâlfâit de aripi, i-am ru­gat pe specialiștii de la Societatea Ornitologică Ro­mâ­nă să ne povestească ce mai fac păsările din România.

Noaptea privighetorilor

– Cum a luat ființă Societatea Ornitologică Ro­mână? Care a fost misiunea pe care v-ați asu­mat-o?

– Pe 23 februarie 1990, 25 de entuziaști, între care biologi, profesori, muzeografi, medici vete­ri­nari, farmaciști, elevi și studenți, se întâlneau la Me­diaș, pentru a înființa ceea ce urma să devină unul din cele mai longevive ONG-uri de protecție a păsărilor și naturii. Momentelor euforice ale star­tului, cu telefoane, scrisori, planuri, le-au urmat afi­li­erea la societăți internaționale, căutarea fon­du­rilor și, moment important în istoria SOR, alegerea unei mascote. Am ales una dintre cel mai frumos colo­rate specii de pasăre de pe la noi, pescărașul albas­tru, mică, vioaie, un adevărat rege al pescui­tului. Și uite așa, în 2020, am împlinit 30 de ani de activitate neîntreruptă, din dra­goste pentru păsări. Am inven­tariat, esti­mat, evaluat și monitorizat biodiver­si­tatea din România. Am identificat 130 de zone im­por­tante pentru păsări care, la pro­­pu­nerea noastră, au devenit, în pro­porție de peste 78%, arii protejate, situri Natura 2000. În 2004, am reușit să pu­nem pe niște berze albe primele 3 trans­mi­ță­toare satelitare din România, dispo­zitive care ne-au per­mis să le urmărim depla­să­rile și migrația de-a lungul a mii de kilo­metri, pe două continente. Am mai atașat apoi transmi­țătoare satelitare și pe pe­licani creți, acvile țipătoare mici și gâș­te cu gât roșu. În 2005, am câștigat pro­iectul „Salvați pelicanul creț în Delta Du­nării”, prin care ne propuneam să stabili­zăm și eventual să creștem populația cui­băritoare a acestor superbe păsări. A fost un succes recu­nos­cut la nivel interna­ţio­nal, urmat de alte pro­iecte reușite, de con­servare activă, pentru 5 specii periclitate. Am realizat că este important să ne în­dreptăm și către oa­menii obișnuiți, să fa­cem proiecte la care să poată și ei par­ticipa și să lucrăm îm­preună pentru binele păsă­rilor. Am am­pla­sat mii de cuiburi artificiale și plat­forme de cuibărit pentru păsările cărora le lip­sesc, din ce în ce mai mult, copacii bă­trâni, și pentru cele care cuibăresc pe struc­­turi antropice. Am hrănit iarna păsă­rile din localități, cu zeci de tone de se­min­țe, și i-am încurajat pe oameni să ajute și ei înaripatele, alături de noi. Activitatea de cerce­tare și de conservare nu asigură continuitate dacă nu este transmisă și înțeleasă. De aceea, am dezvol­tat programe de educație specifică, seminare, tabe­re, pre­cum „Școli Prietenoase cu Natura”, „Expe­diția Națională”, „Atelierul de hrănitori”, „Școala de Vară”, „O zi cu păsări în Muzeul Satului”, în care am implicat peste 100.000 de persoane, de vârste și din domenii diferite.

– Cum s-au împăcat restricțiile pandemiei cu dorința de a implica tot mai mulți oameni în acțiunile SOR?

– A fost o provocare să regândim toate eve­ni­mentele care se desfășurau în aer liber și să le facem atractive și pentru online, dar a meritat din plin. De exemplu, peste 150.000 de iubitori de păsări și na­tură au participat la „Ziua Păsărilor”, organizată de SOR în social media. Un alt eveniment de succes a fost „Noaptea Privighetorilor”. Aici am organizat și primul nostru tur virtual ghidat, în Parcul Natural Comana. Chiar dacă oamenii nu puteau ieși din casă, noi i-am ajutat să se bucure de o plimbare vir­tuală prin pădure.

Alungate din casa lor

– Se anunță vremuri tulburi pentru natură, pen­tru viețuitoarele sălbatice, tot mai multe specii sunt în pericol de dispariție. Cum se descurcă pă­sările?

– Din cele aproape 10.000 de specii de păsări din lume, aproximativ 530 apar în mod regulat și natu­ral în Europa, și în jur de 400 în România. Potrivit BirdLife Internațional, 12% din speciile de păsări ale lumii sunt amenințate și au un risc relativ ridicat de extincție globală, iar 43% din speciile europene sunt considerate a fi în stare de conservare nefa­vo­rabilă. Pierderea și degradarea habitatelor sunt principalele motive pentru dispariția unor întregi comunități ecologice, populații sau chiar specii. Vi­te­za cu care habitatele lor se modifică e mai mare de­cât capacitatea lor de adaptare. Și impactul schim­bărilor climatice asupra populațiilor de păsări larg răspândite a crescut puternic în ultimii două­zeci de ani, numărul speciilor afectate negativ fiind de trei ori mai mare decât cele observate că reac­țio­nea­ză pozitiv. În concluzie, pă­sările, și natura, în ge­ne­ral, nu se descurcă prea bine în condițiile în care omul și activitățile sale ocupă tot mai mult din suprafața Globului, fără a ne da seama cât suntem și noi de dependenți de existența lor.

Despărțirea de sfrâncioci și nagâți

– Care este situația în România?

– Au apărut semnele declinului păsărilor agricole, precum sticlete, sfrâncioc mare, cânepar, gran­gur, nagâț, o problemă generală a țărilor dez­vol­tate și, dacă nu reacționăm acum, vom pierde o parte mare a patrimoniului natural. Comunitățile de păsări agricole s-au dezvoltat împreună cu omul, timp de milenii, și reprezintă în zilele noastre un ele­ment important din biodiversitate și o moștenire valoroasă istoric și cultural. Pe lângă aceasta, au roluri importante în agricultură, oferind servicii eco­sistemice importante, mai ales moderarea grada­țiilor de nevertebrate care pot provoca pagube în culturi. După al doilea război mondial, locul practi­ci­lor tradiționale de agricultură a fost preluat de agricultura intensivă, care folosește utilaje moto­ri­zate și chimicale, îngrășăminte și pesticide. În scurt timp (anii 70), au fost observate primele colapsuri în populațiile de păsări agricole, precum vrabia de câmp, presura sură, presura galbenă, nagâț. După că­derea comunismului, în țările din blocul Estic, tere­nu­rile retrocedate au reintrat în regim tradi­țio­nal, de parcele mici, sau au fost abandonate, și ast­fel s-a produs o recuperare semnificativă a popu­la­ții­lor de păsări agricole. Însă aderarea României la UE, corelată cu progresul accentuat al privatizării te­­re­nurilor, a dus la o schimbare negativă pentru co­mu­nitățile de păsări din zonele agricole. Doar spe­ciile care sunt adaptate la condițiile extreme pot supra­vie­țui, pentru restul speciilor, zonele agricole devin deșerturi.

„Spațiile verzi, la fel de importante pentru oameni și pentru păsări”

– Cum le afectează pe păsări împuținarea pădurilor și a spațiilor verzi din orașe?

– Indiferent dacă vorbim de sate sau orașe, viața păsărilor și a altor animale este condiționată de existența spațiilor verzi. În mediul urban, ală­turi de parcuri, o importanță deosebită o au gră­dinile caselor sau spațiul verde din jurul blocuri­lor, care pot deveni mici oaze de natură. Din pă­cate, în multe cazuri, grădinile sau spațiile verzi din jurul blocurilor reprezintă ultimul refugiu pentru o mulțime de animale, care în mod direct sau indirect sunt alungate de peste tot și com­bă­tute prin diferite metode, care mai de care mai bru­tale. Un spațiu este atractiv pentru fauna urba­nizată numai dacă îi asigură în același timp locuri de reproducere, de adăpost și de hrănire, atât în timpul verii, cât și în perioada de iarnă. Aceste con­diții sunt întrunite numai dacă vegetația gră­dinii este variată, structurată mozaical și pe mai multe niveluri. Existența copacilor bătrâni, a tufărișurilor sau a speciilor de plante veșnic verzi este foarte importantă. Pomii și arbuștii autohtoni au o valoare mult mai mare pentru o grădină ver­de decât plantele decorative, deoarece în perioa­da de înflorire atrag insectele polenizatoare, iar pe parcursul perioadei reci, oferă fructe păsărilor care rămân la noi. Speciile de tufe cu fructe asi­gu­ră și ele resurse de hrană pentru multe viețui­toare. Specii recomandate: tuia, tisa, soc, gutui japonez, hurmuz, scoruș, corn, păducel, măceș.

– Cum se împacă păsările cu poluarea tot mai accentuată din marile orașe?

– Un raport al Agenției Europene de Mediu arată că poluarea fonică este responsabilă de 12 mii de decese premature pe an în U.E. și afectează toto­dată păsările și animalele. Unele vietăți au capaci­tatea de a se adapta la mediul urban, pe altele însă po­luarea sonoră le determină să-și părăsească ha­bi­tatele în care se reproduc și se hrănesc în mod obiș­nuit. Cele mai problematice pentru păsări sunt su­netele bruște, de intensitate mare, ca în cazul zo­nelor de construcții, a traficului intens, dar mai ales a focurilor de artificii. Acestea induc animalelor o stare de stres foarte mare, pe păsări le determină să părăsească brusc, în întuneric, locurile de înnoptare, de multe ori lovindu-se de clădiri. În numeroase situații, au fost identificate în urma focurilor de artificii cazuri multiple de mortalitate la păsări. În unele țări se iau deja măsuri, administrațiile apelând la jocuri de lumini fără zgomot cu ocazia diverselor festivități. Păsările caută zone cu vegetaţie şi pentru că aceasta atenuează zgomotul urban. Și de aceea este foarte importantă menținerea parcurilor, a spațiilor verzi, a parcurilor naturale urbane pe su­prafețe extinse, deoarece acestea contribuie la un nivel ridicat al calității vieții nu doar pentru oameni, ci și pentru biodiversitatea urbană.