Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Un prim pas”

Adoptarea anuală a bugetului unui stat este, oriunde și întotdeauna, prilej de gâlceavă politică. Gu­vernele construiesc bugetul în funcție de prio­rități, conforme, în genere, cu programele electorale ale partidelor ce le-au adus la putere, în vreme ce opoziția abia așteaptă să atace structura bugetului, vociferând că „prioritățile” satisfac doar interese de grup, ce duc la dezechilibre economice. Problema devine și mai complicată atunci când comunitatea be­neficiară a bugetului traversează o criză eco­no­mică sau o catastrofă naturală precum pandemia, forțând anume priorități în mânuirea banului public. Bugetul României pe 2021 este marcat, din această perspectivă, atât de proiectele pe care alianța de guvernare și le-a asumat la recentele alegeri, cât și de cheltuielile neașteptate (dar obligatorii) cerute de com­baterea efectelor pandemice cu „sars-cov2”. Cons­trucția bugetului de stat pe anul în curs a fost, de aceea, o sarcină extrem de dificilă pentru cabine­tul condus de Florin Cîțu, constrâns, în plus, să pro­iecteze o structură a bugetului de la zero, urmare a fondurilor golite de „dărnicia socială” a fostelor ad­ministrații PSD-iste. Fostul cabinet PNL, condus de Ludovic Orban, nu a putut decât să gestioneze situa­ția catastrofală pe care a preluat-o, fiind obligat să ape­leze la împrumuturi financiare masive, pentru a trece de primele manifestări ale pandemiei, fără ca țara să intre în colaps. În situația dată, vrând, pe de o parte, să înceapă „marile proiecte” de infrastruc­tură, fără de care economia este amenințată cu sufo­carea, și, pe de altă parte, să nu ducă deficitul buge­tar dincolo de 7,5% (permis de UE), premierul Cîțu a trebuit să conceapă un buget mai auster decât cel al trecutelor guvernări. Pentru anul 2021, a fost obli­gat să înghețe creșterea pensiilor și – parțial – a sala­rii­lor, a trebuit să renunțe la o serie de facilități acor­date bugetarilor (tichete de vacanță sau de masă), a re­dus „gratuitățile” de care beneficiau unele cate­gorii socio-profesionale (studenți și elevi), ale căror alocații au crescut foarte puțin. Bugetul cabinetului Cîțu prevede alocarea a 5,6% din PIB pentru sănă­tate și a aproximativ 4% pentru învățământ, adică la un nivel mai jos decât în exercițiul bugetar anterior, fonduri mai mari (5,5% din PIB) fiind acordate mi­nisterelor economice, care vor beneficia și de veni­rea – e drept, condiționată – a „banilor europeni”. Această „discriminare” a provocat reacția dură a par­lamentarilor PSD care, în consonanță cu doctrina social-democrată pe care și-o asumă zgomotos, au acuzat alianța PNL, USR-Plus și UDMR de cinism și nepăsare față de calitatea vieții populației și de favorizarea intereselor propriei clientele.

Florin Cîțu nu a avut însă de ales. Slaba colectare a veniturilor statului (26,8% din PIB, față de media europeană, care este de 41,5%) și „găurile” lăsate în vistierie de „darnicele” guvernări PSD-iste (la care s-au adăugat daunele provocate de pandemie) l-au silit să opteze pentru alt tip de construcție bugetară, prin care se urmărește stimularea sectorului pro­duc­tiv al economiei, investițiile în infrastructură având tocmai acest rol. Guvernul a sacrificat temporar inte­resele pe termen mediu ale învățământului și sănă­tății, plecând de la realitatea că, fără o creștere a producției și a circulației mărfurilor, economia nu poate asigura sporirea veniturilor statului. PSD-ul alesese calea stimulării consumului, cu consecința reducerii producției interne, incapabilă să satisfacă exi­gențele calitative și cantitative generate de aștep­tările populației. „Politicile sociale” PSD-iste au avut și alte efecte mai grave pe termen lung. Creș­terile arbitrare de venituri din sectorul bugetar, fără nicio legătură cu criteriile de performanță, au produs presiuni asupra sectorului productiv privat, incapabil să ofere (la nivelul actual al productivității muncii an­gajaților) creșteri salariale similare. Sectorul pri­vat, care este principalul susținător (prin taxe și im­pozite) al bugetului de stat în orice economie de pia­ță, a devenit tot mai neatractiv, angajații lui mai ten­tați să treacă în sectorul de stat sau să migreze pe alte meleaguri mai „sănătoase” economic. În UE, Româ­nia este, probabil, singura țară în care angajații sta­tului câștigă mai mult decât cei ai întreprinzătorilor privați. „Anomalia” nu putea duce decât la inflație, creș­teri de prețuri pentru produse și servicii, fali­mente în serie ale „privaților”. Un efect pervers a fost și supragonflarea administrației de stat, devenită locul ideal în care sunt răsplătiți clienții și rudele politicienilor la putere, precum și tentativa continuă a aceleiași administrații de a-și asigura stabilitatea veniturilor prin salarii și pensii „speciale”, prin spo­ruri și facilități din ce în ce mai aberante. Cei care au votat cu entuziasm „programul economic” al PSD-ului, în 2016, au constatat că, din „ploaia de aur” propusă, s-a ales praful și pulberea.

Consecințele „politicilor sociale” PSD-iste au fost prevăzute de mult de către analiștii economici se­rioși. Florin Cîțu încearcă, prin așa-zisa „discri­mi­nare bugetară” (criticată de „specialiștii” PSD-ului), să inițieze un proces de relansare a economiei, prin redresarea sectorului ei productiv – privat, sprijinit și de fondurile cu adresă precisă, drenate de UE spre economia românească. Relansarea cere însă și sa­crificii, pe care propaganda agresivă a așa-zișilor social-democrați le va exagera din plin. „Misiunea” alianței PNL, USR-Plus și UDMR este însă una mult mai amplă. Ea trebuie să reformeze „sistemul” care a generat subdezvoltarea României, eliminând toate modalitățile prin care banul public este prăduit. Adoptarea bugetului de stat pe 2021 este doar primul pas. Pentru viitorul țării, trebuie să sperăm că el nu va rămâne fără efecte, că nu va fi și ultimul.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian