Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Prof. dr. PAUL DOBRESCU (Politolog, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice din Bucureşti): „În România se schimbă un guvern şi se ia totul de la zero. Cum să mai aibă loc înaintarea, acumularea, progresul?”

În cartea sa, recent publicată, „Dragonii Dezvoltării”, politologul Paul Dobrescu vorbește despre strategia de dezvoltare a țării noastre în perioada post-pandemică. Este con­vins că s-a dat startul unei curse globale care be­ne­ficiază de „motoare noi”, la care ar trebui să re­curgă și România. Cum să și le „procure” l-am ru­gat pe distinsul profesor să ne explice, pe larg, într-un interviu.

„Lumea trece printr-o perioadă de reașezare”

– Lucrarea pe care aţi publicat-o se referă la impactul pe care revoluţia digitală îl are asupra progresului actual. Unde se găseşte România în acest proces, ținând seama de criza în care ne aflăm, sanitară şi economică?

– Volumul a fost scris cu gândul la România. In­diferent de tema pe care am îmbrăţişat-o – revo­luţia digitală, raporturile dintre globalizare şi dez­vol­tare, prefacerile geopolitice la nivelul super­con­tinentului asiatic – gândul m-a purtat tot spre Ro­mâ­nia. Lumea în ansamblu trece printr-o perioadă de reaşezare. De câte ori are loc aşa ceva, o im­portanţă de prim ordin capătă viziunea, capacitatea de a proiecta viitorul. Ce ţări vor recupera mai repede pierderile consemnate în timpul pandemiei? Care vor reuşi să se pună pe picioare şi să participe la noul start al dezvoltării? Trăim o perioadă care ne somează să privim înainte.

– Cum poate ieși România din această fierbere globală? Care este făgaşul românesc de înaintare pentru perioada ce vine?

– Nu este cuprinsă neapărat pe un loc privi­legiat. Am pierdut mult din ritmurile modernizării în ultimii 30 de ani. În mai toate domeniile, ţara noastră acuză rămâneri în urmă majore. Nu am reuşit să ne construim atu-uri reale, nici în dome­niul industrial, nici în cel agricol, nici în cel turistic, nici în cel ştiinţific. Am consemnat o evoluţie pre­ponderent haotică, fără priorităţi şi opţiuni îndrep­tate cu faţa la viitor.

„Bătălia viitorului se dă pe domeniul inteligenței artificiale”

– Și cum arată acest viitor?

– „Cursa înarmărilor” din zilele noastre poartă un nume precis: cursa în domeniul inteligenţei artificiale. Cine va câştiga această cursă va domina lumea. Iată de ce a apărut atâta încordare în jurul acestei curse, de ce se desfăşoară cu turaţia dată la maxim. „Regina” revoluţiei digitale este inteligenţa artificială, iar pe tărâmul acesta se află în com­pe­tiţie cele două superputeri digitale ale momentului: SUA şi China. Urmează un „pluton de urmărire” for­­mat din state precum Marea Britanie, Canada, Ger­mania, India, Rusia, Israel etc. şi, apoi, restul lumii. Poate vă întrebaţi de ce am apelat la această for­mulă, „restul lumii”. Am făcut-o deliberat, poate exa­gerând, pentru a arăta spre ce se îndreaptă lu­mea în perioada următoare: șansele marii majorități a ţărilor, inclusiv ale României, de a recupera de­calajul care le desparte de cele două superputeri ale momentului, sunt din ce în ce mai mici.

„Trăim o perioadă în care forțele politice nu se mai așează la aceeași masă, pentru a elabora aceleași direcții de înaintare”

– Cum ar trebui să arate o asemenea stra­te­gie?

– În termeni financiari şi de competitivitate a cercetării, este mai greu să participi în lumea de astăzi. Este mai greu chiar şi pentru ţări mai pu­ter­nice decât România. În cazul acesta, de determi­nare a elitei politice de a stabili din vreme priorităţi care să se poată transforma, cu timpul, în adevărate atu-uri ale ţării. Din păcate, nu putem vorbi de o strategie unică a României, atâta timp cât există această divizare la nivelul clasei politice. Trăim o perioadă în care forţele politice nu se mai aşează la aceeaşi masă pentru a elabora aceleași direcţii de înaintare. Ele se schimbă odată cu schimbarea guvernelor. Nu observaţi? Se schimbă un guvern şi se ia totul sau mai totul de la zero. Cum să mai aibă loc înaintarea, acumularea, progresul? Un mi­nim consens este fundamental pentru dezvoltare şi, deopotrivă, pentru democraţie. Democraţia nu poate dăinui dacă forţele politice nu cad de acord asu­pra unor priorităţi asumate. Şi cea mai impor­tantă prioritate este chiar dezvoltarea ţării, de care, parcă, am şi uitat. Dacă nu te ocupi de dezvoltare, democraţia este pusă în mare pericol. În lucrarea mea, recent publicată, reproduc o cugetare care ar trebui avută în vedere de liderii noștri: „Develop­ment first, democracy later” (Dezvoltarea întâi, democrația după). Nu e vorba despre o departajare în timp a celor două procese, ci de condiţionarea indubitabilă dintre ele. Fără dezvoltare nu există democraţie, pentru că, într-un asemenea caz, ar fi afec­tată fundamental capacitatea de livrare a bună­stării. Or, democraţia presupune un anumit nivel al bunăstării, lucru care, adesea, se uită. Dez­voltarea în condiţiile de astăzi nu mai are loc de la sine. Ea se cere proiectată, urmărită, promo­vată, chiar ajutată. Nu observaţi câţi bani au turnat literal­mente statul american şi cel german în eco­nomie, tocmai pentru a stimula şi încuraja procesul de re­facere după criza sanitară? De adăugat şi faptul că o parte din aceşti bani au fost orientaţi spre menţi­ne­rea joburilor şi stimularea consumului. La noi, când vorbim de consum, lumea ia foc. Dar nu exis­tă creştere economică fără creşterea consu­mului. Cine cumpără ceea ce se produce?

„Bulgaria a înregistrat un excedent de aproape 10 miliarde de euro din exportul de produse agricole, în timp ce România a acumulat un deficit de aproape 10 miliarde de euro, importând asemenea produse”

– Aţi vorbit despre o strategie de dezvoltare. Credeţi că România este în măsură să elaboreze şi să aplice o asemenea strategie?

– Foarte dificil de răspuns! În primul rând, se cere diminuată schisma politică. O strategie trebuie asumată de întreg spectrul politic. Ruptura care traversează societatea românească reprezintă o imensă piedică, iar eliminarea ei ar putea repre­zenta principala prioritate democratică a României. Nu doar în plan politic, ci deopotrivă în cel al dezvoltării. Fără un minim consens strategic, nu poate exista nici dezvoltare, nici democraţie şi nici prosperitate. Balanţa noastră comercială este nega­tivă, în primul rând pentru că, deși avem printre cele mai bune condiții pentru agricultură din Euro­pa, noi cumpărăm cea mai mare parte a hranei. Bul­garia a înregistrat, în perioada 2000-2018, un ex­cedent de aproape 10 miliarde de euro din ex­portul de produse agricole, în timp ce România a acumulat un deficit de aproape 10 miliarde de euro importând asemenea produse. În Polonia şi Unga­ria excedentele sunt cu mult mai mari. Ceea ce este grav, realitatea aceasta apropiind România de condiţia economică a unei ţări din Africa. Situaţia aceasta nu o întâlnim doar în agricultură. Şi în in­dustrie vindem, în loc de produse finale, materii pri­me (cupru, de pildă), vindem lemn brut, vindem produse cu valoare adăugată redusă.

– Aveţi în carte un subtitlu intitulat „30 de ani de improvizaţie”. Cum îl motivaţi?

– Din perspectiva pe care o propune lucrarea, antipodul dezvoltării este improvizaţia. Nu doar pentru că România nu construieşte nimic durabil, ci pentru că livrează un tip de agitaţie care poate întreţine sentimentul că se face ceva. De îndată ce se ridică vălul, descoperi că mai nimic nu este temeinic, nu rezistă la întâlnirea cu timpul. În perioada aceasta, de 30 de ani, nu am reuşit să ne smulgem din braţele întâmplării şi improvizaţiei.

„Trebuie să respingem «îngrășarea» birocratică a statului, dar nu și afirmarea capacității sale strategice”

– Ce propuneți pentru eliminarea întâmplării și improvizației?

– În primul rând, elaborarea unei strategii unice de dezvoltare, care să fie preluată și aplicată de fiecare forţă politică aflată la guvernare. Apoi, neapărat o regândire a funcţiei strategice a statului. Proiectarea dezvoltării nu poate să revină unei companii, oricât de puternică ar fi. Respectiva com­panie îşi poate proiecta propria evoluţie, dar nu evoluţia de ansamblu a unei economii, a unei so­cietăţi. Această evoluție o face numai statul. Tre­buie să respingem „îngrăşarea” birocratică a statu­lui, dar nu și afirmarea capacităţii sale strategice. De altfel, Germania a aprobat de curând Strategia dez­voltării industriale 2030, document care pro­iectează dezvoltarea Germaniei și accentuează ro­lul strategic al statului. Într-un mod asemănător a procedat Franţa, care propune revenirea la ideea de plan, în cadrul căruia guvernele sunt menite nu doar să gestioneze crize, ci să jaloneze evoluţia spre o economie ecologică şi competitivă. În sfâr­şit, statul va proceda la startarea unui proces de reindustrializare, concepută la nivelul de astăzi, bazată pe cuceririle revoluţiei digitale.

– Ne poate ajuta în această direcție şi faptul că suntem ţară membră a Uniunii Europene?

– Cu siguranţă! Dar sunt de făcut cel puţin două precizări: 1. Însăşi Uniunea este confruntată cu dificultăţi, atunci când vorbim despre revoluţia tehnologică contemporană. 2. A doua precizare la care ţin foarte mult: când este vorba despre dez­vol­tare, centrul de greutate al efortului, al în­cordării, cade întotdeauna pe umerii naţionali. Noi ne-am cam legănat cu iluzia că dacă suntem mem­bri ai UE, dezvoltarea vine cumva de la sine. Ce vrea să facă o naţiune cu ea însăşi este o problemă care nu poate fi preluată de nimeni altcineva. Nici măcar de Dum­ne­zeu!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian